sâmbătă, 21 aprilie 2012
Zodia cinemaului
De astăzi, lucrurile se schimbă. În mica noastră urbe începe o lună plină de evenimente legate de cinema. Iar noi suntem în mijlocul lor:
1. Astăzi începe Cafekultour. Cu o seară poloneză de film (Guide to the Poles). În Bunker puteţi vedea, printre altele, documentarul Beats of freedom (regia: Wojchiech Slota, 2010). Chiar vă rog să-l vedeţi. E un întreg popor acolo. Un popor care şi-a păstrat coloana vertebrală prin muzică. Punk-ul sau Rock-ul au fost ultimele bastioane de libertate a conştiinţei. L-am văzut la Craft, în cadrul Bookfest, şi primele 20 de minute au rulat fără subtitrare. Chiar şi aşa mi s-a ridicat părul pe mînă pentru că înţelegeam, fără traducere, forţa strigătelor autentice de răzvrătire şi demnitate.
2. Marţi, 24 aprilie, ajunge la Timişoara (în aula BCUT) Ceva bun de la viaţă, ultimul film al lui Dan Piţa. Împreună cu regizorul, scenaristul (Alexandru Molico), operatorul (Dan Alexandru) şi unul dintre actori (Corneliu Ulici). Avem onoarea să moderăm această întîlnire între cineaşti şi cinefili.
3. Miercuri, 25 aprilie, la Carturesti Mercy sarbatorim Ziua Filmului Portughez cu o drama din 2000, Ganhar a vida (Get a life) de Joao Canijo.
4. Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din România, ţine stindardul sus, în ciuda condiţiilor nu foarte prietenoase. Timp de patru zile (3-6 mai), Timişoara devine cel mai fierbinte loc din punct de vedere cinematografic, de pe teritoriul valah. Subsemnatului i s-a făcut o ofertă de nerefuzat: să facă parte din juriul care decide cîştigătorii competiţiei naţionale şi secţiunii Videorama. Voi fi acolo.
5. Festivalul Filmului European incepe in aceeasi zi cu Timishort-ul, insa la Bucuresti (3-13 mai), urmand sa ajunga la Timisoara in perioada 17-20 mai. Programul e inca sub cheie, speculam insa ca va fi pe masura editiilor precedente.
Şi ăsta e doar începutul. Va urma (tot în stilul ăsta, cam pînă în 24 mai).

Categorii:
Film Romanesc,
FilmFest,
timisorene,
vom fi acolo
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.