BEHIND THE SCENES
"La Soluzione Migliore" e un fel de anomalie sau pasăre rară pentru cinemaul românesc la începutul anilor 2000. O co-producție timișoreano-italiană care a cam fost ținută la sertar în
tot acest timp. În cuvintele unuia din realizatori, "este un film de tip art house, cam dark, cam greu
de descifrat, cu o poveste de producție total aparte și demnă, în sine, de un
alt film, tragi-comic pe alocuri, care implică niște răsturnări de
situație. Dar despre toate acestea aș putea
povesti poate după proiecția specială de miercuri, 10 aprilie, in memoriam Christo Jivkov." Până atunci, am consemnat amintirile câtorva din membrii timișoreni ai echipei care a lucrat în urmă cu 15 ani la film.
PETRU
DOROBANȚU – producător
Ca începător, în materie
de producție cinematografică, nu am nimic ce ar putea să mă recomande. Doar pasiunea pentru film, pentru cinema -
despre care tatăl meu spunea că “este mai mult decât un simplu fenomen
cultural deoarece filmul, uneori, recompune viața și asta ține de sacralitate”.
Am ales deci să risc și n-am ales
singur, ci am făcut-o în amintirea părinților și consătenilor mei dintr-un sat
din regiunea istorică Banat, de pe râul Cerna, afluent al Dunării, care,
în anii de după război, nu aveau altă bucurie decât să aștepte cu sufletul la
gură și să consume producțiile filmice ale vremii, atunci când, odată pe
săptămână, venea și la noi caravana cinematografică.
Lecturând mai apoi scenariul, am întrevăzut
posibilitatea, dincolo de povestea în sine, ca Timișoara și tot ce înseamnă ea
pentru mulți dintre noi să fie "văzută" și cunoscută la scara pe care
o merită, cu splendoarea arhitecturii sale multiculturale, interconfesionale și
profund umane.
Continui să cred că această
peliculă reprezintă, dincolo de așteptările noastre, ale întregii echipe, un
început pentru producția de film locală și în același timp reușește să
demonstreze ce pot face împreună italienii, românii, maghiarii, bulgarii și
sârbii, adică toți cei care l-au dus până la sfârșit, filmând în Italia, la
Cividale del Friuli, în provincia Udine, și în România, la Timișoara, uneori la
temperaturi de mult sub zero grade, dar entuziaști de împreuna lor lucrare.
A fost greu, au fost și multe contradicții și
momente de impas, care însă, până la urmă, ne-au ajutat să ne cunoaștem mai
bine și, sper, să ne respectăm mai mult. Le mulțumesc
tuturor și mai ales copiilor mei care mi-au fost alături.
Dorotheea Petre & Christo Jivkov
IOANA DOROBANȚU-GORDON – coordonator post-producție și promovare
Din
perspectiva mea (foarte personală), povestea acestui film este una cu totul
atipică și irepetabilă. Pe măsură ce au trecut anii, gândindu-mă retrospectiv
la toate etapele acestei producții, pe care le-am cunoscut uneori de departe,
alteori de aproape, mi se pare tot mai incredibilă întreaga poveste, fabuloasă
de-a dreptul, mai cu seamă datorită faptului că ea este atât de strâns legată
de Timișoara și de oamenii de aici, dar și pentru că ne-a dat posibilitatea să
interacționăm direct cu nume importante ale cinema-ului european.
Nu
cunosc prea bine detaliile începutului, știu doar că prin anul 2008 au ajuns în
Timișoara niște producători de film italieni care căutau parteneri aici în
vederea realizării unui film, dată fiind relația economică de colaborare care,
se știe, deja era bine dezvoltată între diverse regiuni din Italia și județul
Timiș, cu precădere. Exista și un context programat, ca să-i spun așa,
sintetizat în conceptul de ”cineturismo”, prin care se dorea promovarea
valorilor cu potențial turistic din Provincia Udine
și Timișoara.
Christo Jivkov a fost un actor bulgar care
a activat mult în Italia și care era cunoscut în primul rând datorită rolului
din filmul The Passion
of the Christ al lui Mel Gibson. În co-producția La
Soluzione Migliore, filmată în mare parte în Timișoara, Christo a jucat
rolul principal. Cât a fost aici pentru filmări, Christo a legat
prietenii cu echipa română de producție și cu actorii români. L-am
cunoscut și eu personal, când am fost cu filmul respectiv la
festival la Sofia, în Bulgaria, unde Christo a fost o gazdă excelentă. Era un
actor foarte talentat, carismatic, devotat meseriei și un om integru. A murit,
din nefericire, anul trecut pe 31 martie, la Los Angeles, la doar 48 de ani, în
urma unui cancer. Noi am aflat, cu imensă tristețe, mult mai târziu...
Pentru că recent s-a împlinit un an de la dispariția sa, ne-am dorit să ni-l amintim
pe Christo (și publicul doritor alături de noi) prin această proiecție în
Timișoara. Filmul a mai fost văzut de două ori în Timișoara, în 2011-2012,
dar cu circuit închis, doar pentru echipă, presă, parteneri, colaboratori, etc, niciodată pentru publicul larg. Asta și pentru că nu aveai unde: cinematografe nu prea mai erau la Timișoara, iar multiplexul nu era interesat de genul acesta de film. A circulat apoi prin lume, prin festivaluri.
În film mai joacă un actor italian renumit, Enrico
Lo Verso , poate
vă amintiți Farinelli,
iar dintre actorii români: Ovidiu Mihăiță (de la Auăleu),
Dorotheea Petre, Alexandru Repan. Ovidiu va fi prezent la
proiecție și mai ales la discuția care va avea loc după film. Au mai fost implicați și alți colegi în acea producție precum
Andrei Boroșovici, Rafael Vasilcin, Diana Bogea, Roxana Morun etc. Fratele meu, Daniel Dorobanțu, semnează mare parte
din coloana sonoră.
Ovidiu Mihăiță
OVIDIU
MIHĂIȚĂ – ACTOR
A fost debutul
meu "cu text în italiană" în cinema. Enrico și Christo jucaseră cu Gibson și Hopkins. Să fii pe
set cu "cei"care i-au întâlnit pe "ăia".
”Chestia care mi-a plăcut foarte mult a fost că am stat mult de vorbă cu actorii,
care pentru mine erau Dumnezei la vremea aia. Eram un amărât care
terminase facultatea, iar ăștia veneau de pe platouri de la Hollywood.
Și noi încercam să descifrăm scenariul, știi, ca niște muzicieni care
văd o partitură foarte complexă căreia trebuia să-i dea de capăt și să
cânte toți cumva în același timp. Da, și mi-a plăcut foarte mult că m-au
adoptat, cumva, eu eram cel mai tânăr din distribuție, atât ca vârsta
reală, fizică, cât și ca nivel și experiență cinematografică, dar
stăteam ore întregi cu ei în rulote și mi se părea ireal că aveau
disponibilitatea asta. Știi că despre actorii mari, de obicei se spune
că, mă rog, sunt mai țâfnoși, au tot felul de condiții, de mofturi... Nu
era cazul deloc la ei! Se comportau ca niște părinți adoptivi
”cinematografici”. Și cum am spus, stăteam mult și nu vorbeam prostii și
nu ne hlizeam, nu spuneam bancuri, ci stăteam cu textul în față și
încercam să înțelegem, fiecare pentru fiecare, ce are de jucat acolo.” a spus Ovidiu zilele trecute în emisiunea Andreei Oance, West Side Story. Și tot acolo a povestit despre motivul "ținerii la sertar" a filmului Dan Rațiu...
DAN RAȚIU - producător
"Aș vrea să
spun că destinul filmului, din perspectiva întâlnirii cu publicul, este
cumva destul de legat de destinul cinematografelor din Timișoara și din
România. Nu e un film ușor, nu e un film de public, nu e un film
comercial. Era absolut imposibil să intrăm cu el în rețeaua
cinematografelor din mall sau așa ceva. Iar în Timișoara nu aveam un o
sală de cinema. În multe orașe din România nu existau săli de cinema. În
paralel, eram în distribuție cu filmul ”Nuntă în Basarabia”. N-am
reușit să intrăm în paralel decât în șase cinematografe concomitent,
pentru că nu erau săli și atuncea da, ok, un film de genul ăsta își
găsea foarte greu locul. Mai mult prin alte țări.”
RAFAEL
VASILCIN – CAMERAMAN
Pentru mine a fost o experiență
interesantă munca la un lung metraj de ficțiune. Mi-a
clarificat faptul că e o enormă muncă de producție și un maaaare efort
oganizatoric în spatele fiecărui cadru tras și cam 0 covor roșu festivist de
fapt. Și că 3 săptamâni
pe aceeași plantație e ca munca la fabrică. Ai de îndeplinit
sarcini punctuale. Adică la ce faceam eu, nu aveam o viziune de ansamblu
a poveștii și nici a programului de filmare. Aveam o cameră care trebuia configurată în anumite
feluri pentru diferite scene. După care, în timpul repetițiilor și al
filmarii făceam focus pulling.
Anecdotic, mai am o poveste, dar e lungă. Directorul
de imagine Gianluca Laudadio și-a rătăcit exponometrul pe
undeva si e scula esențială pe orice platou. Eu aveam
ceva vechi și mi-era rușine cu el. Așa că l-am sunat pe Cristi Ilea (operator de imagine, n.n.) care venea la Hațeg de la Bucuresti pentru o filmare cu TVR și avea un
exponometru șmecher. După filmare,
noaptea, am condus până la Hațeg și ne-am
întâlnit. A
doua zi dimineața pe platou când i l-am dat lui Gianluca, dom'le, privirea aia
de copil care primește un cadou nesperat, aia nu se uită.
Interacțiuni am avut mai mult cu
colegii de departament, cu actorii puțin spre deloc, că nu ne băgam în seamă, dar îmi pare rău de băiatul bulgar. Probabil am schimbat de două ori 3 vorbe cu
Christo în limba lui maternă, dar la cum e acolo când se lucrează, la câtă
concentrare se cere de la actori si la cât îs eu de invizibil -dacă se
poate-, nici asta
nu îmi aduc
aminte cu siguranță.
Ce țin minte sigur e că italienilor le picau sculele din mână fix la ora la
care era programată masa de prânz, chit că mai era o dublă de tras. Se oprea
mașinăria și se relua după cotidianul carbo-loading.
La Soluzione Migliore - 2011, ficțiune/dramă, Italia/România, Regia: Luca Mazzieri, Producător: Petru Dorobanțu (Lezard Films, Timișoara, România) va avea prima proiecție oficială la Timișoara, miercuri, 10 aprilie, la Cinema Victoria, de la ora 20 (material consemnat de Lucian Mircu).
