marți, 29 septembrie 2015

03 octombrie, Cazarma U (Piata Marasti)

Made in TM prezinta evenimentele de deschidere si incheiere din cadrul Bienalei de arta TIMIȘOARA ART ENCOUNTERS.

03 octombrie, Cazarma U (Piata Marasti) / 21:00
___^___
MAKUNOUCHI BENTO x TROMPETRE / Vj MISTIK


Membrii fondatori TMBase, MAKUNOUCHI BENTO sustin unul dintre rarele lor show-uri live in curtea Cazarmei U, intr-un one-time-trio de muzica electronica, alaturi de TROMPETRE (Petre Ionutescu) si de artistul video Mistik.

Curtea Cazarmei U subliniaza unicitatea evenimentului - un spatiu aflat in paragina de zeci de ani, care, chiar daca numai pentru o luna, va adaposti o parte din lucrarile expuse in cadrul Bienalei.

INTRARE LIBERA.



luni, 28 septembrie 2015

Și AMY nu mai vine?

BA DA!

Anii trecuți, când un film așteptat intra în celelalte cinematografe din țară dar nu ajungea la Timișoara, trăgeam o înjurătură în barbă și ne resemnam cu un 'Asta e!' strămoșesc.
Asta nu ne-a dus prea departe ca specie, nu-i așa?
Așadar, când am văzut că AMY, documentarul despre Amy Winehouse lansat luna asta, nu ajunge la Timișoara am vrut să vedem dacă putem să-l aducem noi. Guess what? Putem. Bineînțeles, numai cu sprijinul distribuitorului Independența Film.
Așadar, 7 octombrie, la AMBASADA, proiecție AMY (după ce la PlaiX am dat în premieră câteva scene din film). Biletele vor costa 10 lei, în limita celor aprox. 120 de locuri ale sălii.



Phoenix, la Timișoara

GIRL POWER



Citisem recent mai multe comentarii legate de rolul ingrat al femeii în cinema-ul actual. În filmele lui Christian Petzold (Yella, Jerrichow, Barbara), femeia capătă statutul de eroină. Are un caracter puternic şi își ermetizează sentimentele în spatele unui văl de sobrietate ţesut de tragedii. În jurul ei, atmosfera este întodeauna misterioasă. Femeia portretizează liniştea dinaintea furtunii ce se desfăşoară în interiorul ei. Pe cât este de greu să descifrezi trăirile ei adevărate, pe atât de dificil este să anticipezi acţiunile care vor urma. Și, la Petzold, chipul acestei femei este, mai mereu, al Ninei Hoss (actrița muză). După unii, este unul dintre cele mai mari duo-uri "actori-regizor" în activitate.






Puteți vedea ultima lor colaborare, Phoenix, și la Timișoara, într-o proiecție marca Pelicula Culturală, la AMBASADA. Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19.00. Biletul costă 10 lei şi poate fi achiziţionat înainte de proiecție, la Ambasada, în limita a 125 de locuri disponibile.

Phoenix a fost distins cu 5 premii şi nominalizări la festivaluri precum San Sebastián International Film Festival, Seattle International Film Festival, London Film Festival. Unul din filmele noir reușite din ultimii ani.






Afișul zilei: Timishort 7



Pe 15 octombrie se deschide ediția a șaptea Timishort cu documentarul german OFF Ways despre primul concert al legendarilor Einsturzende Neubauten în Berlinul de Est, la câteva săptămâni de la căderea Zidului. La Timișoara va fi prezent regizorul Uli Schueppel. Sunt sigur că performance-ul "Perseverantia" de după film va genera la fel de multă atenție.

Danielle de Picciotto (fondatoare Love Parade, membră Space Cowboys) și Alexander Hacke (basist Einsturzende Neubauten & protagonist Crossing the Bridge), sunt doi artiști care în ultimii ani și-au luat lumea în cap, renunțînd la posesiunile materiale.

Acești doi refugiați artistic dintr-o lume rapid gentrificată vor susține un concert cu piese din noul album “Tacoma”  al Daniellei, precum și din albumul “Perseverantia” semnat de Danielle și Alexander. Concertul este însoțit de proiecția jurnalului grafic al lui Danielle de Picciotto, care descrie transformarea lor în artiști nomazi.

Timishort începe bine.




sâmbătă, 26 septembrie 2015

Everest (2015)



Înainte să înceapă Everest 3D, am văzut trailer-ul pentru The Martian care se încheie cu mesajul: "Ajutorul e doar la 140 milioane mile depărtare".

Fast-forward o oră mai târziu la un personaj care se trezește înghețat după ce a petrecut o noapte în "Zona Morții" (la peste 7500 m.) pe Everest, pe timp de furtună. Deși menține comunicarea cu Tabăra de Bază și chiar cu soția lui din Noua Zeelandă e la fel de neajutorat ca un astronaut uitat pe Marte. Ajutorul e la doar un kilometru mai jos depărtare dar (pe Everest și pe vreme rea) ar putea fi la fel de bine și pe Lună (e și o replică din film). În 1996 nu te putea salva nici "armata a patra americană" (vorba alpinistului basc Inaki Ochoa) de la asemenea altitudine, dacă nu te puteai salva singur (acum elicopterele urcă și la +7000 m.).




Pentru cine NU e interesat de alpinismul de mare altitudine sau NU a citit cartea lui Jon Krakauer ( Into thin air ) despre dezastrul din 1996 sau, și mai tehnic, The Climb (cealaltă versiune a poveștii), Everest e o ocazie să înțeleagă imensitatea muntelui (la scară reală) și efortului de a-l urca. Plus că vezi niște peisaje care te lasă fără oxigen. Filmul e spectaculos (nu din cauza 3D-ului) și uneori îți dă rău de înălțime. Tabăra de Bază a muntelui Everest a fost replicată în Dolomiții italieni, în cea mai grea iarnă din ultimii 40 de ani, în timp ce elicopterele bombardau versanții pentru a preveni avalanșele. S-au tras multe imagini de fundal și 'în locație' (în Nepal) încă de acum doi ani, de către second unit, dar filmările au fost oprite după accidentul în care au murit 16 sherpa și sezonul de cățărare a fost închis, la fel ca și anul acesta, din cauza cutremurului. Restul scenelor au fost (re)create în studiourile Pinewood din Londra (pe baza unor fotografii și filme mai vechi), cu ajutorul cromei verzi.

Pentru cei care știu ce e cu alpinismul himalayan și au citit cărțile de mai sus, filmului îi lipsesc multe elemente. În primul rând, distincția clară dintre alpiniștii sportivi care urcă fără butelii de oxigen și alpiniștii de duminică (turiști, cum li se mai zice), caracterul lipsit de etică al industriei de escaladă (oameni cu o minimă pregătire sunt 'urcați' pe vârf în schimbul unor sume mari de bani), mecanica relațiilor și personaje-cheie sunt tratate superficial (ex: Anatoli Boukreev), rolul șerpașilor e micșorat în film iar faptul că o decizie de 'business' (rezultată din concurența între firmele de aventură montană) a fost cauza principală a dezastrului e un detaliu care va scăpa multor spectatori.






Ar fi putut fi o ocazie pentru public să înțeleagă de ce unii oameni sunt în stare să-și riște viețile pentru un țel ce poate părea o vanitate: atingerea celui mai înalt munte doar pentru că 'e acolo'. Însă și calea asta e expediată. Nu e timp pentru așa ceva. În spiritul filmelor de acțiune hollywoodiene, totul e rapidizat. Personajele din film par că urcă niște scări de bloc. Ritmul real de ascensiune la acea altitudine e cam de trei pași pe minut, ceea ce sigur ar fi fost foarte lent pentru un 'thriller'. Senzația mea a fost că regizorul nu lasă timp să depene povestea (așa cum au făcut-o filme-cult despre alpiniști, Touching the Void sau Northwand). Kormakur bifează principalele momente, după un intro tipic de disaster-movie. Pentru un film desfășurat la mare altitudine e foarte...plat. Am simțit mai multă tensiune la episoade din I shouldn't be alive. Excepție face secvența amețitoare a salvării cu elicopterul, pe care am simțit-o până în stomac.

Am înțeles opțiunea scenariștilor de a se concentra pe un singur protagonist (Rob Hall, alpinistul care avea o soție însărcinată acasă), pentru că era intriga cel mai facil de romanțat. Pînă la urmă, cu tot cu regizorul islandez Baltasar Kormakur (aventurier el însuși), nu uităm că e vorba de big-budget Hollywood (un proiect pe care studiourile l-au copt vreme de vreo 12 ani și care a costat 55 milioane de dolari).

"Nu cred că ne-am îndepărtat de momentele critice, dar nu am vrut să vă spun cum să urcați pe munte -  ce e bine și ce e rău. Nu sunt un predicator moralist. Am vrut să ofer publicului o poveste și să-l las pe el să judece", zice Kormakur.

Ca o curiozitate: la producție au participat (ca și consultanți și membri ai echipei de filmare) alpiniști  implicați în operațiunile de salvare din 1996 (de exemplu Guy Cotter, omul care a preluat apoi firma Adventure Consultants, este CEO-ul unei afaceri care operează acum pe 7 continente). Ca o ironie: Adventure Consultants au asigurat protecția pe platourile înzăpezite ale unei pelicule în care era vorba despre un dezastru (soldat cu 8 morți) cauzat de...Adventure Consultants.



Actorii se laudă că au filmat și în Nepal. Frumos din partea lor dar, după câte zice Gylenhaal, a fost o acțiune de genul ne dăm jos din elicopter, tragem scena și valea! Oricum, se pare că filmarea în stil sportiv a creat o atmosferă de camaraderie ce a plăcut starurilor. Kormakur i-a momit de fapt pe Clarke, Brolin și Gylenhaal cu o 'experiență', nu cu o filmare.  "Cu cât petreci mai mult timp în condiții grele, cu atît ești mai puțin dispus să judeci, să faci acuzații. E un aer rarefiat." zice Jason Clarke (Rob Hall în film).

Concluzie: dacă vreți să aveți senzația că ați fost și voi pe Everest, cu doar 6,5 dolari în loc de 65.000 (cât costa locul în expediție), mergeți la film! Dacă însă aveți alergie la rețetele de Hollywood, puteți zice pas. Mă tem însă că, următorul sezon, tabăra de bază a Everest va fi și mai aglomerată.

vineri, 25 septembrie 2015

Vinerea animata: Ex Animo

Ex Animo from FUMI on Vimeo.

Aftermovie Ceau, Cinema!


Pentru cei care vor să vadă (sau să se vadă) cum a fost la a doua ediție Ceau, Cinema!, avem povestea în imagini. Alături de Mircea Gherase, Zorislav Stojanovic, filmul Aferim! și Digi24 Timișoara, la credits pentru imagine trebuie să o menționăm și pe Mădălina Maier.

Aferim celor 15 invitați, celor 20 de voluntari și celor (peste) 2500 de spectatori!

Ceau, Cinema! a fost posibil cu sprijinul Vitas România, Kathrein România, Accenture, Primăria Timișoara, Primăria Gottlob, Grolsch, [e-spres-oh], Autoclub Timișoara, Institutul Francez Timișoara, Centrul Cultural German, Consulatul Republicii Federale Germania, DOK Leipzig, Direcția Județeană de Cultură Timiș, AMBASADA, Transilvania Film, Hotel Timișoara, Smithfield, DM, Satimpex, Storm Media, Adler România, Balamuc (loc de joacă și altele), Super Smooth Studio, Electronic Resistance, Lia Rădoi, TVR Timișoara, Digi24 Timișoara, Tion, LiterNet, KissFm, Radio Timișoara, Tanănana și Ziarul Metropolis.

De acum putem să ne concentrăm pe ediția a treia.



joi, 24 septembrie 2015

Virag Zomboracz salută Ceau, Cinema!


"Sunt realmente bucuroasă că 'Afterlife' a câștigat Premiul Publicului. Pentru un cineast, reacția pozitivă a publicului este întotdeauna foarte importantă. Ca să nu mai zic cât de util, drăguț și amuzant este premiul în sine, ca obiect. E o plăcere să-l am. N-am văzut nimic asemănător. Vă mulțumesc foarte mult!
Virág Zomborácz, regizoarea filmului Afterlife, câştigătorul Premiului Publicului la Ceau, Cinema!



Mulţumim şi noi creatorilor acestui trofeu special, Mircea Popescu/ design şi Lia Radoi/ experimentArtista!


miercuri, 23 septembrie 2015

Muzica din Aferim!

TALMEȘ-BALMEȘ CU TREI PARALE

Boieri și boieroaice, jupâni și jupânese, muzica din Aferim! va răsuna la Timișoara. Urmașii lui Anton Pann, sub numele Trei Parale ajung la 'hanul' La Căpițe, pe 26 răpciune, adică sâmbăta asta, cu vechi cântări de cârciumă. O petrecere care merită toate paralele.




luni, 21 septembrie 2015

Alexandru Andrieș revine intr-un concert cu "muzica de divorț"


Ce legatura are muzica lui Alexandru Andries cu marele ecran, dincolo de faptul ca va concerta in Sala Filarmonicii Banatul, fost cinema Capitol? Pai, in 2 cuvinte... it's complicated... Cam ca-n Divort in stil italian cand Marcello Mastroianni vrea sa se-nsoare cu verisoara-sa dar nu poate scapa de nevasta actuala pentru ca-n Italia divortul e interzis de lege. Sau ca-n Kramer contra Kramer cand Merryl Streep il paraseste pe Dustin Hoffman si apoi il taraste prin tribunale pentru custodia fiului lor. Ori ca-n Razboiul rozelor, cand Michael Douglas si Kathleen Turner isi fac bucati imobilul conjugal pentru ca orgoliul nu-i lasa pe nicicare sa renunte. Da, complicat ca-n Nader si Simin: O despartire, cand Simin vrea sa emigreze din Iran pentru o viata mai buna insa Nader are pe cap un tata bolnav de Alzheimer.

Ce-au in comun toate aceste divorturi cinematografice? Pai, in primul rand, niciunul nu s-a bucurat de muzica lui Andries, ceea ce e in orice caz o mare pierdere. Bineinteles, o scuza ar fi ca muzicianul a incercat mai intai sa faca soundtrack la nunti locale (vezi debutul lui Horatiu Malaele, Nunta muta, realizat pe muzica de Alexandru Andries). Insa discul sau din 2001, Muzica de Divort, il recomanda si pentru finaluri de casnicii.
”Am ales acest nume și pentru turneu pentru că, între timp, știu sigur: publicul se împarte în trei categorii clare: cei care nu sunt căsătoriți - dar se vor căsători -, cei care sunt deja căsătoriți și cei care au divorțat sau sunt pe cale de a divorța (mai ales că s-a descoperit că motivul principal al divorțului e căsătoria), iar un artist își dorește să atingă toate categoriile publicului, pe cât posibil." spune Alexandru Andries.
Timișorenii îl vor putea asculta live pe Alexandru Andrieș în data de 3 octombrie, începând cu ora 19:30, la Filarmonica ”Banatul”. Alături de artist vor mai urca pe scenă Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera. Cei care-ati vazut anul trecut concertul "Interioare" n-veti nevoie de nicio alta incurajare. Cei care l-ati ratat insa ar fi bine sa stiti ca cei 4 fac un spectacol extraordinar iar Berti Barbera i-ar tine piept chiar si durului J. K. Simmons din Whiplash.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii, iar prețul lor variază între 30 și 50 de lei. Turneul național poartă numele primului album înregistrat integral în studioul lui Victor Panfilov (care va fi, de asemenea, prezent la spectacolul de la Filarmonica „Banatul”), în anul 2001, pentru care artistul a câştigat Premiul Industriei Muzicale Româneşti 2002, secţiunea cel mai bun album jazz-blues.
Organizatori: PRbeta Agency

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Timișoara nu vrea să audă de film românesc


Nu știu ce e mai trist: să nu mai ai niciun cinematograf (funcțional)?
Sau să primești filmele în săli improprii?
(și astfel să nu tratezi cu respect nici filmele, nici spectatorii)
De ani de zile, regizorii români (aclamați pe dincolo) țin morțiș să își aducă filmele și la Timișoara. Mungiu. Sitaru. Giurgiu. De ani de zile își primesc critici că "nu se aude bine", "nu se înțeleg dialogurile" că "sunetul din filmele românești..." etc etc 
Și ei încă mai vin cu filmul. Și vin pe cheltuiala lor (să nu credeți că biletele vândute acoperă toate cheltuielile cu proiecția și deplasarea echipei). Ei vin pentru că vor o reacție de la oamenii pentru care au făcut de fapt filmul.
La fel a făcut și Radu Muntean în seara asta (împreună cu doi membri ai echipei). A adus UN ETAJ MAI JOS la Filarmonică, sala Capitol. O sală frumoasă, civilizată, recent renovată. Doar că nu mai este sală de cinema. Acustica sălii nu e potrivită pentru proiecțiile de film, cum o recunoaște toată lumea, inclusiv gazdele.
Sigur, au fost aici și multe seri reușite de film. Dar problema cu sunetul devine evidentă la producțiile romanesti. Astăzi, câțiva spectatori s-au plâns de sunet, că nu se înțeleg toate replicile, unii chiar au ieșit.
Cineva trebuie să o spună. Nu regizorul, nici sunetistul și nici echipa care asigură proiecțiile la Timișoara sunt vinovați pentru calitatea slabă a sunetului.
Dar cei mai mulți spectatori nu știu că de fapt, din anul 2000 încoace, filmele românești bune au sunetul masterizat în Franța sau alte studiouri profesionale. Că, în condiții de cinematograf, sunetul e impecabil.
Vinovații sunt mai mulți: putem începe cu RADEF-ul care și-a bătut joc de zestrea de săli acumulată în perioada comunistă. Putem merge și mai sus: CNC, ministerul culturii, care s-au făcut că plouă și guvernele care de atâtea ori au dat like la premiile obținute în ultimii ani, dar nu au ridicat un deget pentru a crea o rețea funcțională de cinematografe, cum au făcut state ca Ungaria, Cehia, Polonia (ex-comuniste și ele). Aceștia sunt primii vinovați că românii nu mai vin la propriile filme, în condițiile în care polonezii fac 2 milioane de intrări la filmele lor.
Vinovate sunt și administrațiile locale succesive care, în goana pentru investiții care aduc voturi, nu s-au interesat de sălile de cinema, lăsându-le în ruină. Ba mai mult, nici nu înțeleg importanța acestei arte populare, necesitatea unui cinematograf în afară de multiplex (care n-are loc pentru film românesc/european). Să mai zicem de candidatura la 'capitală culturală'? O tichie cu mărgăritar mai mare nici că s-ar putea, în atare condiții. Are Tîrgu-Mureș, are Craiova, la naiba!, are orașul Vulcan cinema renovat și digitalizat. Are și comuna Gottlob...mai zic?
Vinovați suntem și noi, toți, că am tăcut atâția ani.
De 4 ani, cei din asociația noastră ne-am răcit gura de pomană pe acest subiect. Am depus proiecte. Am așteptat... E clar acum că e nevoie de niște voci mai puternice care să bată obrazul și fruntea mândră a edililor până li se face rușine (dacă mai simt așa ceva). Sau până vor admite deschis și răspicat că filmul românesc nu are ce să caute aici.
În condițiile de acum, Marele Ecran nu vă va mai chema la proiecții de film românesc în spații improprii pentru cinema. În felul ăsta încurajăm situația și contribuim la impresia că se face totuși ceva pentru cinema la Timișoara.
Nu se face. 
Îmi pare rău pentru mulți oameni bine intenționați și care iubesc această artă (și din Filarmonică și din alte instituții), dar ne furăm singuri căciula. Pentru că oamenii care au venit în seara asta (și în alte seri) nu au văzut filmul lui Radu Muntean. Au văzut o versiune trunchiată a acelui film. Și pot pleca acasă cu o impresie falsă. Unii vor îngroșa rândurile celor care zic 'eu nu mai vreau să aud de filme românești'.
Așa că, încurajând oamenii să mai meargă la astfel de proiecții facem de fapt un deserviciu cinemaului românesc.
Poate că și regizorii ar trebui să introducă un embargo față de Timișoara. Și să nu mai aducă film aici în condițiile astea. Pentru că nu merge 'și așa'.
E ca și cum ți-ar veni musafiri acasă și i-ai trimite la veceul din fundul curții. Sau la vecini.
Mi-e rușine că orașul meu poate doar atât.
Timișoara vrea cinema?
Încep să am mari îndoieli.

Un etaj mai jos. O cronică.


Se pare că deocamdată (sau de tot), la Timișoara UN ETAJ MAI JOS nu ajunge 'în cinematografe', iar singurele proiecții (17.30 și 20.00) pe un mare ecran ar putea fi cele de azi, de la sala Capitol (Filarmonică). Un motiv în plus să nu ratați această ocazie este și întâlnirea după film cu regizorul Radu Muntean, directorul de imagine Tudor Lucaciu și actorul Iulian Postelnicu. Pentru motive suplimentare citiți cronica lui Ionuț Mareș, pentru Ziarul Metropolis.



Radu Muntean împrumută şi îşi asumă deschis o parte din mărcile clasice ale filmelor de suspans, pe care le foloseşte într-o formă atenuată, pentru a-şi continua radiografia lucidă asupra mentalului clasei de mijloc urbane (o analiză incisivă şi pertinentă a acestui din urmă interes tematic al cineastului face Costi Rogozanu în recentul volum colectiv “Politicile filmului”, coordonat de Andrei Gorzo şi Andrei State la Editura Tact).

Perspectiva din care se dezvăluie firul narativ aparţine unui singur personaj, martor involuntar la o altercaţie transformată aparent în crimă într-un bloc obişnuit – Pătraşcu (interpretat cu o gamă largă de nuanţe şi subtilităţi de Teo Corban, la al doilea rol central important într-un singur an, după cel din “Aferim!”), bărbat de vârstă mijlocie, tată şi deţinător al unei mici afaceri, împreună cu soţia (Oxana Moravec).

Perspectiva unică a protagonistului asupra faptelor devine şi unghiul restrâns al spectatorului, care primeşte o cantitate limitată de informaţii, ceea ce-l pune într-o situaţie de vulnerabilitate, de nesiguranţă, de unde şi suspansul cvasipermanent. Un disconfort tot mai accentuat, pe măsură ce ciocnirile inevitabile ale lui Pătraşcu de vecinul pe care bănuim că îl suspectează de crimă devin tot mai tensionate.



Vecinul, interpretat sclipitor de Iulian Postelnicu, este unul dintre cele mai terifiant-malefice personaje ale filmelor Noului Cinema Românesc, din categoria celor consacrate de Vlad Ivanov, doar că mai puţin expansiv.

Este suficient ca personajul lui Postelnicu să-i adreseze protagonistului la momentul potrivit întrebarea de ce nu-l denunţă la poliţie, pentru ca întreg echilibrul lui Pătraşcu să se spulbere, într-un climax minuţios construit (de mâna sigură şi de experienţa coscenariştilor Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu, colaboratorii constanţi ai lui Muntean).

“Un etaj mai jos” este despre cum demonul bănuielii subminează, ca o picătură chinezească, confortul psihologic aparent indestructibil al unui bărbat obişnuit cu a deţine controlul, cu descurcăreala, cu o anume comoditate mentală şi materială. Infiltrarea imprevizibilă a vecinului suspect în viaţa şi în mediul familial al lui Pătraşcu apropie filmul lui Muntean de un thriller în care un străin perturbă liniştea unei comunităţi, a unui grup sau doar a unei persoane.

Remarcabil este modul în care spectatorul e luat părtaş la teama, la frământarea tot mai pronunţată a protagonistului, fără ca Muntean să se folosească de cârje străine de cinemaul realist cu care ne-a obişnuit.

Totul este păstrat în limitele unei verosimilităţi familiare, în care tulburarea lui Pătraşcu şi ezitările sale se sprijină pe jocul complex al lui Teo Corban, prezent în fiecare cadru, cu camera mereu atentă la chipul său neliniştit, şi pe utilizarea – cu aproape imperceptibile nuanţe expresioniste – a luminii ca ecou al unor stări sufleteşti şi psihologice. (cronică de Ionuț Mareș)


vineri, 18 septembrie 2015

Vinerea animata: The Mystery of the Malakka Mountain

Studiourile Super Smooth prezintă...


Mircea  a desenat afișul oficial Ceau, Cinema!. Mimi a desenat traista-hit Miau, Cinema. Mircea îl omagiază pe Spock. Mimi, pe Gummo. Mircea Popescu e Super. Timeea Ciora e Smooth. Și viceversa. Împreună sunt Super Smooth Studio. I-am luat și pe cei doi artiști timișoreni la întrebări despre acordul tripartit Super Smooth + Balamuc + Ceau, Cinema!




Marele Ecran: De ce v-ați băgat creioanele și creierele în Ceau, Cinema! Ce treaba aveți cu flmele?

Super Smooth Studio: Când eşti chemat să te implici într-un festival de film european la care se mănâncă lubeniţă, ţi se acordă încredere şi ţi se dă undă verde la creaţie, nu prea poţi să spui nu. Mai ales că-i cel mai fain să lucrezi la primele ediţii, atunci când se fac primii paşi în dezvoltarea identităţii vizuale şi toată lumea este dispusă să experimenteze.  Iar... despre treaba noastră cu filmele… ne plac imaginile, mai ales acelea în mişcare.

E nevoie de implicarea socială a artistului sau e de ajuns să-și facă arta lui în tihnă?

Într-un fel sau altul, artistul este implicat social prin “meseria” sa. Indiferent de dorinţa artistului, societatea va reacţiona la arta produsă de el, chiar dacă o va înţelege sau nu.




Metropolis (văzut de Mimi Ciora)



Legat de posterele pe care le-ați imaginat  (la intersecția cinemaului cu lubenița), de ce v-ați oprit la acel film, acele personaje?

Dacă până acum am răspuns în cor, la întrebarea asta răspundem separat.

Mimi“Gummo” – este un film care îmi aduce aminte de studenţie, de serile de cinema din apartamentul nostru junkie din Libertăţii, unde ne adunam în faţa unui televizor vechi cu ecran mare … era magic. Aşa că am profitat de ocazie şi am făcut un poster la care au contribuit şi aceste amintiri. Iar “Metropolis” pentru că… festival de film european J.


MirceaDupă ce îl vezi pe Spock şi tu vrei să ai bretonul perfect, urechile alungite, să poţi să faci salutul special şi să ai voce cu rezonanţă intergalactică. Este un personaj care îţi intră pe sub piele chiar dacă nu eşti un mare fan S.F. Posterul este un tribut pentru actorul Leonard Nimoy (1931-2015). 




Ceau, Cinema! a avut, mulțumită vouă, afișe și materiale plăcute estetic și tactil. Ce părere aveți de lipsa de gust vizual din spațiul urban și în general în societatea românească? Afișe, firme...în mare parte urîte.

Păi, putem spune că evenimentele faine au identitate vizuală pe măsură.
Iar spaţiul public… poartă chipul şi asemănarea autorităţilor care îl gestionează. 

Cu siguranță citiți bandă desenată. Care sunt numele care v-au atins/inspirat/marcat?

Mircea îşi aminteşte din copilărie de “Zupi, un iepuraş tare poznaş”, apoi de cele trei numere de “Proteus” – Supliment Carusel. Probabil revistele astea erau la fel de populare în rândul copiilor precum desenele animate de la 7 seara. 

Iar acum, amândoi preferăm banda desenată fără text, sau cu text cât mai puţin. Ne plac prea multe ca să facem o ierarhie, dar dacă ar fi să dăm un răspuns fulger cu artiştii de bandă desenată care ne vin în minte, aceştia ar fi: Joan Cornellà, Michael Deforge şi Brecht Vandenbroucke. Dacă ne mai întrebi o dată, cu siguranţă numele vor fi altele.

Care e desenatorul/ilustratorul lor român favorit/ din toate timpurile?

“The one and only” pentru noi nu prea există… tot timpul se schimbă topul, dar apreciem toţi artiştii care sunt sinceri cu ei înşişi. 




Ce filme consumații? Două-trei recomandări?

Ne obosim ochii cu tot felul de filme, fie ele fantastice, suprarealiste, S.F., comedii, toilet humour, nonsens, artsyfartsy… apreciem şi un film prost, dacă e atât de prost încât să depăşească limitele normalului… Deci, de consumat consumăm multe, iar după mood-ul de acum am putea recomanda: Brazil (1985), The Royal Tenenbaums (2001), The Dance of Reality (2013), The Life of Others (2006), My Dinner with Andre (1981) şi toate creaţiile lui Hayao Miyazaki.    
Multumim! Danke! Merci! Koszonom! Thank you! Ceau! J 


Găsiți lucrările lor și AICI , AICI sau AICI, de cumpărat, pe Cineshop:







Vecini de cinema


Vecine, nu știu dacă ai observat, dar vecinii din filme sunt, ca și cei din viața reală, de diferite specii care variază de la creepy la Kramer. O scurtă (și deloc completă) trecere în revistă a unor genuri și tipologii:

Voyeur-ul (The Rear Window)



Băgăreața (Rosemary's Baby)



Zgomotosul sau Bormașinul (Barton Fink)



'Omul de bine' (Balkan Spy)



Săritorul  (Occident)



The dog hater (Neighbouring Sounds)



Tablagiul (Trece și prin perete)



genul 'Babelor din lumea întreagă" (Duplex și nenumărate babe din filmele românești)



genul 'oameni suntem' (Domestic)




Și vedem la ce tipuri de vecin se încadrează (sau introduce) UN ETAJ MAI JOS mîine, sâmbătă, 19 septembrie, la proiecțiile de la Timișoara în prezența regizorului, directorului de imagine și a unui protagonist. Dăm o invitație de 2 persoane dacă adăugați și voi un tip de vecin din filme sau ne spuneți o povestioară (care bate filmul) cu un vecin. Oricum, fiți vecini buni și spuneți tuturor de film!

joi, 17 septembrie 2015

Un etaj mai jos, pe Everest


Mîine, 18 septembrie, intră în cinematografe:

Everest (Baltasar Kormakur)



Sicario (Denis Villeneuve)




Amy (Asif Kapadia)



Un etaj mai jos (Radu Muntean)




La Timișoara ajung doar primele două. Iar Un etaj mai jos va fi, cum am zis deja, la Capitol.



miercuri, 16 septembrie 2015

Radu Muntean: "Cinema-ul de autor e un lux"

CINCI FILME - UN AUTOR

Scriam în 2010, după ce am văzut Marți, după Crăciun:

"Dacă debutul (lui Radu Muntean) era despre revolta adolescentină (Furia), Hârtia va fi albastră despre "revoluțiile" de la 20 de ani, iar Boogie amorsa bombele vârstei de mijloc, atunci ele sunt detonate în Marți, după Crăciun."







Sunt foarte curios ce va fi într-UN ETAJ MAI JOS.

Ce știm cu siguranță e ca va fi un film onest, cu mare respect față de public și în același timp incomod. În 2008, când a lansat Boogie la Timișoara, Radu Muntean zicea atunci că vrea să facă filme la care el însuși ar merge la cinematograf.

Într-un interviu acordat recent Iuliei Blaga, Muntean spune că "să faci cinema de artă acum e un lux și o mare responsabilitate".

Abia aștept premiera de sâmbătă, în prezența echipei filmului, ca să aflu mai multe. Premieră la care mai dăm o invitație de 2 persoane, dacă ne zici filmul tău favorit de Radu Muntean și de ce e tocmai acela.


marți, 15 septembrie 2015

UN ETAJ MAI JOS, de la Cannes la Timișoara


După ce a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, filmul Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, ajunge din 18 septembrie în cinematografele din România. Sâmbătă, 19 septembrie, de la orele 17.30 și 20.00, filmul va avea două proiecții speciale la Filarmonica Banatul – Sala Capitol, în prezența regizorului Radu Muntean, a actorului Iulian Postelnicu și a directorului de imagine Tudor Lucaciu (cu care Muntean a lucrat și la Marţi, după CrăciunBoogieHârtia va fi albastră).
Biletele costă 10 lei și pot fi cumpărate de la casa de bilete nr. 2 a Filarmonicii Banatul începând de miercuri, 17 septembrie, ora 12.00.
După proiecția de la Cannes, în selecția oficială Un Certain Regard, filmul a avut zeci de cronici entuziaste în marile publicații ale lumii. „Excelent”, „plin de suspans”, „captivant”, „inteligent”, „extrem de subtil” – sunt câteva dintre complimentele adresate filmului în publicații precum „Variety”, „The Hollywood Reporter”, „Screen Daily” sau „The Guardian”.


Acum cîteva zile, Un etaj mai jos a avut premiera nord-americană la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto Film Festival. În primele cronici din festival, filmul a fost comparat, ca subiect și mod  de a construi tensiunea, cu Rear Window, al lui Alfred Hitchcock. „Noul Cinema Românesc devine hitchcockian în comentariul lui Muntean la filmul Rear Window”, notează NowToronto. „Este una dintre comorile ascunse ale ediției de anul acesta”, consideră și Toronto Film Scene. Filmul este distribuit în România de Transilvania Film.

Pentru că suntem fani Radu Muntean și pentru că suntem parteneri la eveniment, avem de dat invitații la proiecțiile speciale de la Capitol. Lasă aici sau pe pagina noastră de facebook un comentariu cu titlul tău preferat din filmografia lui Radu Muntean și argumentează de ce. Fiți vecini buni și spuneți la tot blocul, UN ETAJ MAI JOS la Timișoara.