luni, 31 decembrie 2012
12 filme din 2012
CE PĂSTRĂM DIN ANUL ĂSTA
Anul ăsta s-au făcut, ca de obicei, o tonă de producţii de duzină. S-au făcut şi (cel puţin) o duzină de filme care, zicem noi, vor supravieţui mult după "fenomenul 2012". Am ales fiecare 12 favorite. Ce a apărut de mai multe ori, regăsiţi mai jos. Avem cu siguranţă scăpări (de exemplu The Master, despre care toată lumea zice de bine, dar n-a ajuns încă nici în cinema, nici "pe surse" alternative). Din acelaşi motiv (al întîrzierii noastre "istorice"), sunt multe filme bune din 2011 pe care le-am văzut abia anul ăsta (aşa că nu apar în lista de mai jos). Simţiţi-vă liberi să contestaţi, plusaţi, share-uiţi ş.a.m.d.
1. Alpeis (r. Yorgos Lanthimos) Nu are forţa brută a lui Kynodontas, filmul anterior al lui Lanthimos, dar explorează din nou moduri extreme de comportament şi tot cu ajutorul unui mic ansamblu de actori. Alpeis (Alpi) e un film "dur, implacabil şi de un comic muşcător" - sună verdictul Little White Lies. Cu acestea două (plus Attenberg, de Ariane Labed), Grecia e din nou sus pe harta cinemaului.
2. Amour (r. Michael Haneke) pe care Adina l-a văzut în premiera mondială de la Cannes. " În realitate, Amour nu vorbeşte despre dragoste la modul subversiv sau poate cinic la care ne-am aştepta, ci pur şi simplu dintr-o perspectivă pe care nu o asociem imediat cu definiţia cuvântului, la care nu ne place să ne gândim prea des." Proba anduranţei într-un cuplu de octogenari, în care unul suportă şi observă stingerea celuilalt.
3. Beasts of The Southern Wild (r. Benh Zeitline) e "filmul anului" pentru Adina care, fericita, l-a văzut tot la Cannes. Ionuţ l-a văzut la Bucureşti. Concluziile sunt similare: "regizorul şi echipa sa par să fi găsit reţeta perfectă: prospeţimea stilului, ineditul şi exoticul poveştii, îmbinarea de realism dur (mizerabilism chiar) cu un fantasy dintre cele mai fireşti (dificila lume exterioară filtrată prin lumea interioară a unei fetiţe). În plus, camera mereu în mişcare (în condiţii de filmare extrem de dificile), vocea narativă din off (care dă aspectul unei legende), muzica bine aleasă şi dramaturgia lipsită de false momente sentimentale reprezintă alte atuuri ale unui film care poate da un nou impuls credinţei în cinema a eventualilor cinefili în amorţire
4. The Cabin in The Woods - genul horror în cheie postmodernă; nu m-a speriat dar am admirat inteligenţa, umorul şi joaca cu clişeele genului, la fel ca la Zombieland. Total Film exagerează poate cînd zice că "genul horror" nu va mai fi la fel după TCITW. Sau poate nu exagerează.
5. Csak a szel (Doar Vantul, r. Benedek Fliegauf). Puternic impresionat de film, Ionuţ ne convinge şi pe noi şi îl impune în shortlist-ul pe 2012: "Remarcat şi susţinut public de Bela Tarr, cel mai vizionar cineast maghiar de după Miklos Jancso, Fliegauf împrumută o serie de lucruri de la predecesorul său. La fel ca în primele filme ale lui Tarr, marcate de un puternic cine-verite în care până şi sunetul camerei de filmat este lăsat pe peliculă, Fliegauf îşi filmează protagoniştii aproape numai din prim-plan, prin cadre strânse, în mişcare. Departe de a fi un simplu artificiu regizoral, abordarea lui Fliegauf, în perfectă concordanţă cu subiectul filmului, reuşeşte să redea sentimentele neîntrerupte de teamă, nesiguranţă şi claustrofobie pe care le trăiesc cele trei personaje, pe fundalul unei ameninţări care se poate oricând concretiza prin crimă. Fliegauf ne arată o societate ungară intolerantă, marcată de tensiune şi în care impulsurile violente latente răbufnesc de multe ori în forme extreme"
6. Holy Motors este probabil "filmul anului" pentru waka_x, dacă ne luăm cel puţin după impresiile la cald: "Un film despre taina de a viziona cinema şi taina de a face cinema. Holy Motors - un tribut filmelor inspirate (fiecare recunoaşte ce poate), un tribut balenei adus chiar din stomacul balenei - scoţînd intestinele la vedere. Împărţind magicul şi confuzia, lăsînd fiori în şira spinării...Leos Carax, nevrotic si cateodata ridicol de francez, ne reaminteste (pentru ca e nevoie) ca un film are nevoie de mai mult nestiut decat stiut, de mai multe intrebari decat raspunsuri aducatoare de emotii imediate si liniste."
7. Killer Joe (r. William Friedkin), hulit şi huiduit la el acasă, i-a entuziasmat în egală măsură pe Felix şi Lucian: "Killer Joe surprinde egoismul, meschinăriile şi festele pe care şi le joacă oamenii în numele dragostei. Cred că eşecul familiei nu a fost niciunde mai clar ca aici. În sfîrşit, e povestea veche a omului care şi-o caută cu lumînarea. Dar ansamblul dirijat de Friedkin te loveşte ca un lucru cu totul nou şi asta e marca unui film adevărat, pe care scrie CULT."
8. Moonrise Kingdom - dacă e regizat de Wes Anderson, atunci e musai cu Bill Murray (cu care Adina e posibil să fi avut o scurtă întrevedere la Cannes): "aparent, o poveste de dragoste între un puşti şi o puştoaică de vreo 12 ani. În esenţă, face câteva radiografii familiale în care adesea copiii par să fie „mai adulţi decât adulţii”. Mai raţionali, receptivi şi cu capul mai limpede decât părinţii, care adesea bâiguie pierduţi în vârtejul unor crize de vârstă mijlocie...Totul e împachetat într-un story cu umor subtil, adesea foarte negru, adesea impresionant, plin de candoare. Şi, să nu uit: retro-şic!"
9. Rust and Bone (r. Jacques Audiard). În afară de scurta recenzie a Adinei, încă nu ne-am învrednicit să scriem despre ultimul film al lui Audiard (Un prophete), care după cum ne aşteptam e un must-see. LWL zice aşa: "tensionat, mişcător, relevant, îndrăzneţ: un film care te prinde cu adevărat. În afară de coloana sonoră siropoasă, e o marfă foarte tulburătoare şi potentă".
10. Tabu (r. Miguel Gomes) premiat la Berlin în acest an pentru viziunea sa originală, este greu încadrabil: omagiu adus cinematografiei (Murnau, producţiile mute, etc), film de aventuri, film nostalgie, film de dragoste, melodramă. Realizat complet în alb-negru şi delimitat în două părţi care se potenţează reciproc, Tabu este un melanj de stiluri şi trimiteri cinematografice, istorice şi culturale. O „ciudăţenie” imaginativă dificil de surprins în cuvinte, atrăgătoare în primul rând prin imagine.
11. Cesare deve morire e un film cu mesaj puternic umanist: arta are capacitatea de a salva şi cele mai degradate fiinţe umane. Paolo şi Vittorio Taviani pătrund într-un penitenciar de maximă siguranţă din Roma şi montează piesa lui Shakespeare, Julius Caesar, folosind deţinuţi cu ani grei de pârnaie. O docudramă/film de artă în care ideile scriitorului în materie de prietenie, trădare, loialitate şi libertate capătă o profunzime nouă prin vocile unor veritabili paria ai societăţii, accentuând dacă mai era nevoie universalitatea versurilor shakespeariene.
12. Cloud Atlas a fost cel mai ambiţios proiect european pe anul 2012, o “simfonie” vizual-narativă, înţelegând prin simfonie acea compoziţie de proporţii vaste, alcătuită din mai multe părţi care se îmbină armonios şi executată de o “orchestră” de personaje diferite în care nici unul nu primeşte întâietate. Plăcerea resimtită identificând şi aranjând piesele din puzzle-ul vizual meşterit de Wachowski’s & Tykwer l-a făcut pe Richie să-l puna pe un raft destinat multiplelor revederi.
NOMINALIZĂRI: The Avengers, Argo, Detachment, După Dealuri, The Pirates! Band of Misfits, Extremely Loud and Incredibly Close, Final Cut, Hunger Games, In the Fog, John Dies at the End, Looper, Killing Them Softly, Safety Not Guaranteed, Paradise: Love, Post Tenebras Lux, Stormland, Undskyld jeg Forstyrre.
FILMUL ROMÂNESC AL ANULUI: cvasi-unanimitate După Dealuri, despre care au scris Adina, Ionuţ şi Lucian (a fost nominalizat şi Toată lumea din familia noastră)
COMEDIA ANULUI: Carnage (Adina, Ionuţ)- umor înţepător, dialoguri brici, Les Infideles (Lucian), Seven Psychopaths (Richie)
DEZAMĂGIREA ANULUI: Cosmopolis (Adina, Lucian): "Ori eu mi-am ridicat ştacheta prea sus, ori Cronenberg a coborât-o pe a lui prea jos. În orice caz, rămân la ideea că DeLillo e neecranizabil." (Adina); Trei zile pînă la Crăciun de Radu Gabrea (Ionuţ)
DOC-UL ANULUI: Marley (Lucian), Searching for Sugar Man (waka_x)
SERIALUL ANULUI: fără îndoială Breaking Bad (Lucian); Game of Thrones si The Newsroom (Richie), American Horror Story (waka_x).
DESCOPERIRI:
Trei titluri mai vechi, a căror vizionare în 2012 a fost un eveniment: varianta originală a filmului Andrei Rubliov (Patimile după Andrei) de Andrei Tarkovski, Satantango (1994), filmul de şapte ore şi jumătate al lui Bela Tarr, şi Il posto (1961) - Ermanno Olmi (Ionuţ Mareş).
Regizoarea britanică Andrea Arnold (Red Road şi Fish Tank) şi regizoarea germană Lotte Reiniger, ocazie că care Asociaţia Marele Ecran a şi realizat 3 evenimente reuşite cu Aventurile Prinţului Ahmed. (Lucian)
Anul ăsta s-au făcut, ca de obicei, o tonă de producţii de duzină. S-au făcut şi (cel puţin) o duzină de filme care, zicem noi, vor supravieţui mult după "fenomenul 2012". Am ales fiecare 12 favorite. Ce a apărut de mai multe ori, regăsiţi mai jos. Avem cu siguranţă scăpări (de exemplu The Master, despre care toată lumea zice de bine, dar n-a ajuns încă nici în cinema, nici "pe surse" alternative). Din acelaşi motiv (al întîrzierii noastre "istorice"), sunt multe filme bune din 2011 pe care le-am văzut abia anul ăsta (aşa că nu apar în lista de mai jos). Simţiţi-vă liberi să contestaţi, plusaţi, share-uiţi ş.a.m.d.
1. Alpeis (r. Yorgos Lanthimos) Nu are forţa brută a lui Kynodontas, filmul anterior al lui Lanthimos, dar explorează din nou moduri extreme de comportament şi tot cu ajutorul unui mic ansamblu de actori. Alpeis (Alpi) e un film "dur, implacabil şi de un comic muşcător" - sună verdictul Little White Lies. Cu acestea două (plus Attenberg, de Ariane Labed), Grecia e din nou sus pe harta cinemaului.
2. Amour (r. Michael Haneke) pe care Adina l-a văzut în premiera mondială de la Cannes. " În realitate, Amour nu vorbeşte despre dragoste la modul subversiv sau poate cinic la care ne-am aştepta, ci pur şi simplu dintr-o perspectivă pe care nu o asociem imediat cu definiţia cuvântului, la care nu ne place să ne gândim prea des." Proba anduranţei într-un cuplu de octogenari, în care unul suportă şi observă stingerea celuilalt.
3. Beasts of The Southern Wild (r. Benh Zeitline) e "filmul anului" pentru Adina care, fericita, l-a văzut tot la Cannes. Ionuţ l-a văzut la Bucureşti. Concluziile sunt similare: "regizorul şi echipa sa par să fi găsit reţeta perfectă: prospeţimea stilului, ineditul şi exoticul poveştii, îmbinarea de realism dur (mizerabilism chiar) cu un fantasy dintre cele mai fireşti (dificila lume exterioară filtrată prin lumea interioară a unei fetiţe). În plus, camera mereu în mişcare (în condiţii de filmare extrem de dificile), vocea narativă din off (care dă aspectul unei legende), muzica bine aleasă şi dramaturgia lipsită de false momente sentimentale reprezintă alte atuuri ale unui film care poate da un nou impuls credinţei în cinema a eventualilor cinefili în amorţire
4. The Cabin in The Woods - genul horror în cheie postmodernă; nu m-a speriat dar am admirat inteligenţa, umorul şi joaca cu clişeele genului, la fel ca la Zombieland. Total Film exagerează poate cînd zice că "genul horror" nu va mai fi la fel după TCITW. Sau poate nu exagerează.
5. Csak a szel (Doar Vantul, r. Benedek Fliegauf). Puternic impresionat de film, Ionuţ ne convinge şi pe noi şi îl impune în shortlist-ul pe 2012: "Remarcat şi susţinut public de Bela Tarr, cel mai vizionar cineast maghiar de după Miklos Jancso, Fliegauf împrumută o serie de lucruri de la predecesorul său. La fel ca în primele filme ale lui Tarr, marcate de un puternic cine-verite în care până şi sunetul camerei de filmat este lăsat pe peliculă, Fliegauf îşi filmează protagoniştii aproape numai din prim-plan, prin cadre strânse, în mişcare. Departe de a fi un simplu artificiu regizoral, abordarea lui Fliegauf, în perfectă concordanţă cu subiectul filmului, reuşeşte să redea sentimentele neîntrerupte de teamă, nesiguranţă şi claustrofobie pe care le trăiesc cele trei personaje, pe fundalul unei ameninţări care se poate oricând concretiza prin crimă. Fliegauf ne arată o societate ungară intolerantă, marcată de tensiune şi în care impulsurile violente latente răbufnesc de multe ori în forme extreme"
6. Holy Motors este probabil "filmul anului" pentru waka_x, dacă ne luăm cel puţin după impresiile la cald: "Un film despre taina de a viziona cinema şi taina de a face cinema. Holy Motors - un tribut filmelor inspirate (fiecare recunoaşte ce poate), un tribut balenei adus chiar din stomacul balenei - scoţînd intestinele la vedere. Împărţind magicul şi confuzia, lăsînd fiori în şira spinării...Leos Carax, nevrotic si cateodata ridicol de francez, ne reaminteste (pentru ca e nevoie) ca un film are nevoie de mai mult nestiut decat stiut, de mai multe intrebari decat raspunsuri aducatoare de emotii imediate si liniste."
7. Killer Joe (r. William Friedkin), hulit şi huiduit la el acasă, i-a entuziasmat în egală măsură pe Felix şi Lucian: "Killer Joe surprinde egoismul, meschinăriile şi festele pe care şi le joacă oamenii în numele dragostei. Cred că eşecul familiei nu a fost niciunde mai clar ca aici. În sfîrşit, e povestea veche a omului care şi-o caută cu lumînarea. Dar ansamblul dirijat de Friedkin te loveşte ca un lucru cu totul nou şi asta e marca unui film adevărat, pe care scrie CULT."
8. Moonrise Kingdom - dacă e regizat de Wes Anderson, atunci e musai cu Bill Murray (cu care Adina e posibil să fi avut o scurtă întrevedere la Cannes): "aparent, o poveste de dragoste între un puşti şi o puştoaică de vreo 12 ani. În esenţă, face câteva radiografii familiale în care adesea copiii par să fie „mai adulţi decât adulţii”. Mai raţionali, receptivi şi cu capul mai limpede decât părinţii, care adesea bâiguie pierduţi în vârtejul unor crize de vârstă mijlocie...Totul e împachetat într-un story cu umor subtil, adesea foarte negru, adesea impresionant, plin de candoare. Şi, să nu uit: retro-şic!"
9. Rust and Bone (r. Jacques Audiard). În afară de scurta recenzie a Adinei, încă nu ne-am învrednicit să scriem despre ultimul film al lui Audiard (Un prophete), care după cum ne aşteptam e un must-see. LWL zice aşa: "tensionat, mişcător, relevant, îndrăzneţ: un film care te prinde cu adevărat. În afară de coloana sonoră siropoasă, e o marfă foarte tulburătoare şi potentă".
10. Tabu (r. Miguel Gomes) premiat la Berlin în acest an pentru viziunea sa originală, este greu încadrabil: omagiu adus cinematografiei (Murnau, producţiile mute, etc), film de aventuri, film nostalgie, film de dragoste, melodramă. Realizat complet în alb-negru şi delimitat în două părţi care se potenţează reciproc, Tabu este un melanj de stiluri şi trimiteri cinematografice, istorice şi culturale. O „ciudăţenie” imaginativă dificil de surprins în cuvinte, atrăgătoare în primul rând prin imagine.
11. Cesare deve morire e un film cu mesaj puternic umanist: arta are capacitatea de a salva şi cele mai degradate fiinţe umane. Paolo şi Vittorio Taviani pătrund într-un penitenciar de maximă siguranţă din Roma şi montează piesa lui Shakespeare, Julius Caesar, folosind deţinuţi cu ani grei de pârnaie. O docudramă/film de artă în care ideile scriitorului în materie de prietenie, trădare, loialitate şi libertate capătă o profunzime nouă prin vocile unor veritabili paria ai societăţii, accentuând dacă mai era nevoie universalitatea versurilor shakespeariene.
12. Cloud Atlas a fost cel mai ambiţios proiect european pe anul 2012, o “simfonie” vizual-narativă, înţelegând prin simfonie acea compoziţie de proporţii vaste, alcătuită din mai multe părţi care se îmbină armonios şi executată de o “orchestră” de personaje diferite în care nici unul nu primeşte întâietate. Plăcerea resimtită identificând şi aranjând piesele din puzzle-ul vizual meşterit de Wachowski’s & Tykwer l-a făcut pe Richie să-l puna pe un raft destinat multiplelor revederi.
NOMINALIZĂRI: The Avengers, Argo, Detachment, După Dealuri, The Pirates! Band of Misfits, Extremely Loud and Incredibly Close, Final Cut, Hunger Games, In the Fog, John Dies at the End, Looper, Killing Them Softly, Safety Not Guaranteed, Paradise: Love, Post Tenebras Lux, Stormland, Undskyld jeg Forstyrre.
FILMUL ROMÂNESC AL ANULUI: cvasi-unanimitate După Dealuri, despre care au scris Adina, Ionuţ şi Lucian (a fost nominalizat şi Toată lumea din familia noastră)
COMEDIA ANULUI: Carnage (Adina, Ionuţ)- umor înţepător, dialoguri brici, Les Infideles (Lucian), Seven Psychopaths (Richie)
DEZAMĂGIREA ANULUI: Cosmopolis (Adina, Lucian): "Ori eu mi-am ridicat ştacheta prea sus, ori Cronenberg a coborât-o pe a lui prea jos. În orice caz, rămân la ideea că DeLillo e neecranizabil." (Adina); Trei zile pînă la Crăciun de Radu Gabrea (Ionuţ)
DOC-UL ANULUI: Marley (Lucian), Searching for Sugar Man (waka_x)
SERIALUL ANULUI: fără îndoială Breaking Bad (Lucian); Game of Thrones si The Newsroom (Richie), American Horror Story (waka_x).
DESCOPERIRI:
Trei titluri mai vechi, a căror vizionare în 2012 a fost un eveniment: varianta originală a filmului Andrei Rubliov (Patimile după Andrei) de Andrei Tarkovski, Satantango (1994), filmul de şapte ore şi jumătate al lui Bela Tarr, şi Il posto (1961) - Ermanno Olmi (Ionuţ Mareş).
Categorii:
Cinema Paradiso,
de neratat,
Most wanted,
Remember
sâmbătă, 29 decembrie 2012
'It's just a business'
"My friend, Thomas Jefferson is an American saint because he wrote the words 'All men are created equal', words he clearly didn't believe since he allowed his own children to live in slavery. He's a rich white snob who's sick of paying taxes to the Brits. So, yeah, he writes some lovely words and aroused the rabble and they went and died for those words while he sat back and drank his wine and fucked his slave girl. This guy wants to tell me we're living in a community? Don't make me laugh. I'm living in America, and in America you're on your own. America's not a country. It's just a business. Now fuckin' pay me." (Brad Pitt explicandu-si filozofia de ucigas cu simbrie in Killing Them Softly, r. Andrew Dominik)
Categorii:
replica zilei
Short: MAMA
A fost nevoie de doar 3 minute de horror ingenios ca sa-l sperie pe Guillermo del Toro atat de bine incat sa-i sprijine pe autori sa-si transforme shortul Mama intr-un lung-metraj de debut. Filmul lui Andreas Muschietti se anunta ca un thriller supranatural din seria caselor bantuite cu doua fetite care au disparut in padure in noaptea in care parintii au fost ucisi. Dupa ani, revenite in lumea civilizata, fetele descopera ca mama inca mai cauta sa le ureze noapte buna.
Speram ca filmul va pastra pedigree-ul scurt-metrajului de mai jos. Sincer, nu mai am curajul sa ma uit a doua oara la el in noaptea asta.
Categorii:
Shorts
joi, 27 decembrie 2012
Cele mai asteptate 25 de filme in 2013
Era sa ne prinda sfarsitul anului fara a compila si noi o lista cvasi-orientativa cu cele mai asteptate premiere de anul viitor. Nu ne facem iluzii ca va contine si cele mai interesante filme din 2013 dar din experienta garantam ca cel putin jumatate din ele vor genera dezbateri incinse, laude sau mustrari din partea unui public in egala masura divizat si, inevitabil, dezinformat sau manipulat publicitar. Astea fiind zise sa vedem despre ce va fi vorba.
O sa incepem cu 3 filme care s-au aflat si pe lista din 2012 insa intrucat datele lor de lansare erau undeva in orizontul indepartat al anului, timpul le-a fugarit in cel ce ne paste peste cateva zile. Django Unchained, spaghetti westernul lui Q. Tarantino se afla deja pe pietele occidentale insa in Romania vine in ianuarie asa ca mai rabdam un pic. Extravaganta adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, The Great Gatsby, s-a amanat si ea pana la vara. La fel si World War Z, bizarul film apocaliptic in care Brad Pitt se infrunta cu milioane de zombie pentru binele familiei lui. Suntem insa mai mult decat nerabdatori sa vedem New York-ul glamoros si amoral din anii ‘20, ce anume l-a determinat pe Brad Pitt sa joace intr-un film cu zombie si cat de mult a furat Tarantino din Django-ul lui Sergio Corbucci.
Tot in ianuarie primim si pulp-noir-ul lui Ruben Fleischer, Gangster Squad, care se anunta a fi port-drapelul filmelor cu gangsteri de anul asta, ruda confidentiala din Los Angeles a clasicului The Untouchables. Echipa anti-gansteri ii cuprinde pe Ryan Gosling, Josh Brolin, Robert Patrick, Giovanni Ribisi si Anthony Mackie in vreme ce arhi-dusmanul bunelor moravuri e Sean Penn/Mickey Cohen. Evident ca exista si o femeie fatala jucata de Emma Stone.
Doua candidate sigure la Oscarurile 2013 sunt si pe lista noastra de must see: Lincoln, biografia presedintelui american in viziunea lui Steven Spielberg, un film care se anunta destul de reusit mai ales datorita interpretarii lui Daniel Day-Lewis, si cronica capturarii/executarii lui Bin Laden la capatul unei vanatori de 10 ani, developata de ochiul exersat al lui Kathryn Bigelow in Zero Dark Thirty.
Chiar daca ultimul episod din seria Die Hard n-a fost extraordinar asta nu ne taie pofta de inca un film cu Bruce Willis inarmat pana-n dinti. A Good Day To Die Hard ar putea fi un action redutabil daca John Moore a studiat bine brosura McClane 101 iar Patrick Stewart produce un antagonist inspirat.
Park Chan Wook e un magician din al carui joben nu stii niciodata ce fel de iepure o sa iasa. Sau daca va fi un iepure. Stoker pare a fi un thriller psihologic de dormitor, cu niste incest si ceva omoruri, insa sunt gata sa mananc jobenul ala daca tot ce stim acum nu e doar o distragere a atentiei. Inca n-am uitat Thirst. Vorbind de Park Chan-wook, cel mai reprezentativ film al sau, Oldboy, e reimaginat de... Spike Lee. De fapt, seria manga dupa care a lucrat si Park. Ne intereseaza cum va executa Josh Brolin secventa cu taiatul limbii..
Un sequel la Vrajitorul din Oz ar fi fost inutil insa un prequel in care atentia sa fie adusa asupra Vrajitorului si a modului in care a ajuns el in Oz, ei, asta ar putea fi interesant. Oz: The Great and Powerful ii transporta pe James Franco, Michelle Williams, Rachel Weisz si Mila Kunis in mainile lui Sam Raimi pentru a popula cu ei taramul magic in care ne va duce cararea de aur.
Anul viitor se anunta si un aflux de SF-uri puternic bugetate: Oblivion-ul lui Joseph Kosinski (Tron Legacy) s-ar putea ridica peste medie dat fiind ca scenariul ii apartine lui William Monagham (The Depareted) iar Tom Cruise e familiar cu genul inca de la Minority Report. Sper sa nu fim dezamagiti. In caz ca suntem ne mutam sperantele pe Elysium, al doilea film al lui Neill Blomkamp (District 9), care promite acelasi gen de comentariu social (de data asta elita vs 99%) intr-un cadru de action sci-fi pur sange cu Matt Damon si Jodie Foster.
In categoria super-eroi nu ducem lipsa nici anul asta de filmele Marvel, parte din faza secunda a proiectului Avengers coordonat de Josh Weddon. Cel mai asteptat insa e Iron Man 3, la carma caruia Shane Black (Lethal Weapon, Kiss kiss bang bang) l-a inlocuit pe Jon Favreau vrand sa ne asigure ca neseriozitatea din instalarea precedenta a fost corectata si ca s-ar putea sa-l vedem pe Robert Downey Jr. mai vulnerabil ca oricand. Trailerul o confirma.
In coltul DC Comics totul atarna de reinventarea lui Superman asa cum a fost gandita de Zack Snyder, Chris Nolan si David S. Goyer. Man of Steel se vrea a fi un cap de pod in dezvoltarea unei francize care sa cuprinda cat mai multi eroi aflati in portofoliul DC, dupa reteta rivalilor Marvel. Trailer.
O interesanta abatere in filmele de gen va fi The Wolverine, un film de sine statator, care imparte cu seria X-Men doar eroul principal, jucat de acelasi Hugh Jackman. Avandu-l la carma pe James Mangold (Walk the Line) -dupa ce Darren Aronofski a renuntat la proiect- si tragandu-si seva din seria grafica scrisa de Frank Miller, tratata scenaristic de 'suspectul de serviciu' Christopher McQuarrie, filmul asta va fi mai degraba eastern japonez cu samurai decat un produs traditional cu super-eroi americani.
Si daca tot am amintit de Frank Miller sa precizam ca ne-am saturat sa tot asteptam dupa continuarea Sin City. Robert Rodriguez ne asigura insa ca anul asta o vom avea pe A Dame to Kill For... ar fi extraordinar.
Un alt produs de serie care va naste discutii nesfarsite e sequell-ul Star Trek: Into Darkness al lui J.J. Abrams. Am vazut deja un trailer si dincolo de pastrarea look-ului si a echipajului initial am primit un ghiont incitant de la villain-ul jucat de Benedict Cumberbatch, foarte probabil vinovat de prabusirea iconicei USS Enterprise pe un litoral nespecificat. Nu trebuie sa fii un trekkie pentru a astepta filmul asta.
Cu nerabdare asteptam si ecranizarea romanului emblematic pentru ceea ce se cheama military SF, Ender’s Game, film care se afla in lucru de aproape 2 ani si a carui premiera e pe la sfarsitul lui 2013. Regizat de Gavin Wood, autorul deplorabilului X-Men Origins: Wolverine, suntem insa oarecum ingrijorati asupra rezultatului final, in ciuda prezentei in distributie a lui Harrison Ford si a pustiului din Hugo, Asa Butterfield.
Tot in 2013 primim si partea a doua din seria The Hunger Games, debutata in acest an cu un prim episod destul de satisfacator. Catching Fire continua astfel aventurile lui Katniss Everdeen in distopica lume imaginata de scriitoarea Suzanne Collins.
Simon Pegg, Nick Frost si Edgar Wright au decis sa puna capat absurdei lor trilogii Blood and Ice Cream, din care fac parte deja Shaun of the dead si Hot Fuzz, cu un film apocaliptic intitulat simplu The World’s End. Cunoscandu-i prea bine deducem ca lumea se va sfarsi intr-un mod cinic, grotesc si absolut neverosimil. Dar ce mai conteaza?
Anul viitor isi anuntase si Lars von Trier cea mai noua exhibare, Nymphomaniac, care, dupa cum sugereaza titlul si antecedentele regizorului, va fi destul de explicita. Echipa de actori cuprinde pe langa obisnuitii Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Stellan Skarsgard si nou venitii Shia Le Beouf, Jamie Bell sau Christian Slater. Avem indoieli ca vom gasi un cinema in apropierea noastra unde sa-l vedem.
In categoria animatiilor in 2013 ne vom prezenta la sequell-urile Monsters University si Despicable Me 2. Primele filme au fost amuzante si nu gasim nici un motiv pentru care continuarile sa nu fie pe masura.
Johnny Depp e cel mai profitabil actor de la Hollywood ceea ce face ca filmele in care apare sa fie asteptate cu sufletul la gura. The Lone Ranger ii aduce lui Depp inca o colaborare cu Gore Verbinski - a cincea - iar noua o ecranizare de anvergura a seriei western Calaretul Singuratic cu potential de multiple continuari. Daca va avea succes, desigur.
Finalul de an ne va servi felul doi din The Hobbit, intitulat Desolation of Smaug, care speram ca ne va dezvalui o imagine incantatoare a balaurului lui Tolkien, mare hot de aur piticesc spre care au plecat 13 dwarfi si-un hobbit anul acesta. Cale lunga pe care speram s-o netezim cu informatii calde in anul ce vine.
Cam atat din sfera filmelor de consum. La cele de mai sus s-ar adauga lista filmelor indie prezentate la Sundance si cea a filmelor care se vor lansa la Cannes 2013. dupa care noi vom astepta inca un an ca sa le vedem. Avem insa cu ce ne umple timpul.
Categorii:
Cinestiri,
Most wanted
marți, 25 decembrie 2012
Frankenweenie (2012)
rating: Brainwash
Intrucat The Nightmare Before Christmas il urmarisem la Craciunul trecut am decis ca anul asta sa-l las deoparte si sa incerc cea mai recenta creatie a lui Tim Burton, (re)animatia Frankenweenie. O decizie cat se poate de inspirata. N-am mai avut parte de asa divertisment animat de multa vreme (anime-urile nu se includ). A fost un film in buna traditie a lui Burton, din vremea cand isi permitea sa fie cald si amuzant nu doar intunecat si stilat. Nevazand insa scurt-metrajul din ‘84 din care se alimenteaza animatia 3D stop-motion Frankenweenie, n-as putea sa apreciez daca remake-ul extins e mai bun sau mai rau. Pot insa afirma ca vazandu-l pe cel modern nu mai am nici o curiozitate sa vad originalul. Sunt satisfacut.
In cazul in care nu aveti deja o idee despre ce e vorba in Frankenweenie, exceptie aluzia oferita de titlu, aflati ca e o tratare originala a povestii monstrului imaginat de Marry Shelley care omagiaza sau parodiaza totodata adaptarile cinematografice din 1931 si 1935 ale povestii, dar si alte cateva horror-uri iconice (Mumia de ex.). Subiectul e mereu tanara relatie dintre un baiat si cainele sau credincios pe care nimic n-o poate rupe, nici chiar moartea. Victor, pustiul, e pasionat de “stiinte” astfel ca atunci cand Sparky e accidental trimis in raiul cateilor, copilul nu pierde vremea si pune in aplicare cele invatate la scoala pentru a-si readuce prietenul la viata. Scenariul complica relatia lor proaspat reconectata introducand o serie de personaje bizare sau hilare plus cateva nazbatii cainesti. In plus, un concurs de proiecte stiintifice conduce la o rivalitate periculoasa intre elevi care se va solda cu o adevarata ‘noapte a mortilor vii’ in pasnicul orasel.
Frankenweenie e a 4-a animatie stop-motion la care a lucrat Burton si prima care nu e un musical. La el au lucrat majoritatea celor care au realizat si Corpse Bride iar rezultatul e pe masura. S-au folosit 200 de papusi diferite, 18 dintre ele doar pentru personajul principal, Victor, iar catelul Sparky a fost alcatuit din nu mai putin de 300 de piese. Vizual filmul e o incantare si singurul regret e ca nu l-am prins in cinema pentru a aprecia 3D-ul. Din punct de vedere narativ e insa destul de liniar iar personajele imbraca tipologii care le dezvaluie rolul. Imi explic simplitatea povestii prin criteriul demografic, fiind adresat mai intai copiilor si apoi parintilor lor. Totusi e destul de placut sa urmaresti inlantuirea de evenimente construite pe ideea de cauza-efect. Fara twisturi majore ale scenariului iti ramane sa descoperi doar acele referinte tributare catre filmele horror care ne-au inspaimantat noua copilaria (Gremlins sau The Werewolf). Ma intreb insa daca e o idee buna sa le pui in cap celor mici ca pot sa-si “invie” animalul de companie daca-l curenteaza bine...
Categorii:
animatie,
Made in Hollywood
De ce fierbe copilul în mămăligă*
Mi-a plăcut cartea* Aglajei Veteranyi (născută la Bucureşti, într-o familie de circari, Aglaja s-a afirmat ca artist de teatru şi scriitoare în Elveţia, unde s-a şi sinucis în urmă cu zece ani). Mi-a plăcut şi piesa de teatru. Acum, să vedem filmul...Lumea circului. Lumea copilăriei (plină de traume) şi a fanteziei (fără plasă de siguranţă)...
Viaţa atîrnă de un fir de păr. La propriu.
Categorii:
Filme in carti,
Trailerul zilei
luni, 24 decembrie 2012
Ma-ma
ROCK'N ROLL WOLF
Dragi părinţi, bunici, unchi, naşi etc, dacă la ora asta încă n-aţi găsit cadoul perfect pentru copilaşi, iată o sugestie: Mama (r. Elisabeta Bostan, 1977).
Probabil una din puţinele chestii bune care a ieşit din tovărăşia româno-sovietică. Mama e un musical pentru copii, coproducţie româno-sovietică-franceză, filmat simultan în trei limbi. Muzica, decorurile, costumele şi dansurile sunt mult peste toate Mirabelele şi Veronicile (apropo, Elisabeta Bostan regizase anterior Veronica).
Toate elementele din care e compus fac clic atît de bine, încît rezultă un ceva plin de fantezie şi energie, care a rezistat exemplar în timp şi poate concura (prin ceea ce îţi oferă) de la egal la egal cu mega-producţii americane recente. Mama e inspirat din Capra cu trei iezi şi din alte poveşti în care "binili învinge".
Actorii sunt unul şi unul: mama-Rada e Ludmila Gurcenko (un fel de Meryl Streep a ruşilor, a jucat în minunatul Gară pentru doi), Mihail Boiarski e lupul Titi, Florian Pittiş e papagalul, George Mihăiţă - măgarul. În distribuţie au intrat şi dansatori de la Baletul Balshoi şi patinatori sovietici. Scenele feerice, de basm, se împletesc cu momente comice ori sprinţare. Refrenele compuse de Temistocle Popa şi Gerard Bourgeois se lipesc uşor de ureche şi rămîn acolo, precum duiosul cîntec al mamei-capră sau cel în care-şi face intrarea în scenă banditul Titi Suru.
Pentru toate acestea, Mama e ca o cometă în cinematografia românească dedicată copiilor. Şi nu doar pentru ei. Am văzut filmul (împreună cu fiica mea) de o duzină de ori şi nu m-am plictisit. Se mai găseşte pe dvd în librăriile Cărtureşti. Tot acolo aveau şi serialul ceh Arabela. Adică Lord of The Rings înainte de Lord of the Rings :)
Dragi părinţi, bunici, unchi, naşi etc, dacă la ora asta încă n-aţi găsit cadoul perfect pentru copilaşi, iată o sugestie: Mama (r. Elisabeta Bostan, 1977).
Probabil una din puţinele chestii bune care a ieşit din tovărăşia româno-sovietică. Mama e un musical pentru copii, coproducţie româno-sovietică-franceză, filmat simultan în trei limbi. Muzica, decorurile, costumele şi dansurile sunt mult peste toate Mirabelele şi Veronicile (apropo, Elisabeta Bostan regizase anterior Veronica).
Toate elementele din care e compus fac clic atît de bine, încît rezultă un ceva plin de fantezie şi energie, care a rezistat exemplar în timp şi poate concura (prin ceea ce îţi oferă) de la egal la egal cu mega-producţii americane recente. Mama e inspirat din Capra cu trei iezi şi din alte poveşti în care "binili învinge".
Actorii sunt unul şi unul: mama-Rada e Ludmila Gurcenko (un fel de Meryl Streep a ruşilor, a jucat în minunatul Gară pentru doi), Mihail Boiarski e lupul Titi, Florian Pittiş e papagalul, George Mihăiţă - măgarul. În distribuţie au intrat şi dansatori de la Baletul Balshoi şi patinatori sovietici. Scenele feerice, de basm, se împletesc cu momente comice ori sprinţare. Refrenele compuse de Temistocle Popa şi Gerard Bourgeois se lipesc uşor de ureche şi rămîn acolo, precum duiosul cîntec al mamei-capră sau cel în care-şi face intrarea în scenă banditul Titi Suru.
Pentru toate acestea, Mama e ca o cometă în cinematografia românească dedicată copiilor. Şi nu doar pentru ei. Am văzut filmul (împreună cu fiica mea) de o duzină de ori şi nu m-am plictisit. Se mai găseşte pe dvd în librăriile Cărtureşti. Tot acolo aveau şi serialul ceh Arabela. Adică Lord of The Rings înainte de Lord of the Rings :)
Categorii:
Cinema Paradiso,
Film Romanesc
duminică, 23 decembrie 2012
Les levres rouges (Daughters of darkness) [1971]
rating: Colectabil
Una din descoperirile recente in catalogul filmelor uitate este horror-ul belgian Les levres rouges (pentru americani Daughters of darkness), un foarte stilistic film cu vampiri facut in 1971. Regizat de Harry Kumel si avand-o drept titulara pe senzuala Delphine Seyrig (Ultimul an la Marienband) filmul nu face decat sa mai suceasca o data cutitul in rana provocata de estomparea goticului din filmele cu vampiri moderne. E o poveste bizara, incarcata de erotism si culoare, o reinterpretare a subiectului 'Contesa de Bathory', in care accentul e pus mai degraba pe aspectul exotic al scenelor, pe dezvaluirea de-o incetineala aproape rituala a intrigii si mai putin pe efecte cauzatoare de spaima, pe crime sinistre si socuri emotionale.
Plotul urmareste un cuplu de proaspat casatoriti care calatorind cu trenul spre familia mirelui fac un popas intr-o localitate in apropiere de Bruges. In acelasi hotel izolat de pe malul marii in care sa cazeaza mirii sosesc in miez de noapte doua femei misterioase: contesa Elisabeth Bathory (Delphine Seyrig) si protejata dansei, voluptoasa Ilona. Ne este atrasa imediat atentia de catre receptioner ca Elisabeth e mult mai in varsta decat arata si, deci, ceva necurat e la mijloc. In plus, amandoua femeile admira cu o pofta abia mascata tineretea cuplului cu care impart hotelul. Urmeaza astfel un joc interesant de seductie si putere in care Elisabeth cauta s-o seduca pe tanara sotie Valerie in vreme ce Ilona il tine ocupat pe barbatul ei, Stefan.
Cuplul e prada usoara, existand deja o falie intre ei datorita originii nobile a lui Stefan si a ezitarilor sale in a-si prezenta nevasta familiei. Mai mult, barbatul pare sa aibe o inclinatie spre sadism, excitandu-se la povestile morbide ale Contesei care, in mare, implicau sacrificii de virgine si bai de sange medievale. Aparitia de nicaieri a unui detectiv si relatarile despre niste crime petrecute in localitatile din apropiere ii pune in garda pe cei doi insuratei insa atractia pe care o exercita cuplul de “lesbiene intunecate” e irezistibila. Delphine Seyrig e fascinanta in hainele sale ceremonioase si coafura a la anii ‘30. E ca o Marlene Dietrich in color. Prezenta, eleganta si actingul o transforma intr-o femeie fatala a carei unica arma e magnetismul exercitat.
Filmul horror al lui Kumel e destul de retinut in utilizarea recuzitei de gen si foarte putin sange isi face aparitia pe ecran, iar asta accidental din pricina unui brici. Apoi, lipsesc privirile ‘hipnotizante’, coltii accentuati si obisnuitele arme anti-vampiresti: crucea, usturoiul si apa sfintita. Totul e redus la nivel psihologic, abstractizat, oroarea actionand prin intriga si evocarea slabiciunilor umane. In aceasta situatie singurul element definitoriu pentru natura vampireasca raman buzele stacojii, ceea ce lasa a se intelege ca filmul trateaza mai putin natura “moarta” a vampirului si mai mult apetitul lui pentru uman, pentru dominarea si consumarea erotica a acestuia.
Categorii:
Film European
sâmbătă, 22 decembrie 2012
Looper: Paranteză telepatică.
Tot cu gândul la Looper, la fel ca Richie, concluzionam randomly următoarele:
- Viitorul i-a ieșit destul de bine lui Rian Johnson în film. Poate pentru că nu arată prea high-tech și futurist și preaplin de chestii mega-științifico-fantastice, ci mai degrabă ca un fel de variantă decadentă a prezentului. Parcă e mult mai credibil așa. Parcă sună tocmai a lumea spre care ne îndreptăm.
- Fața modificată a lui Joseph-Gordon Levitt te lasă de-a dreptul cu gura căscată. E atât de bine lucrată încât cu greu recunoști actorul din spatele ei. Și are un anume aer noir, vizibil mai ales la început, care pare să scoată filmul din categoria action-movie-urilor de duzină. Dar doar pare, din păcate. Pe măsură ce Looper avansează îți dai seama de resursele imaginative limitate ale scenariului. E un fel de Terminator-meets-Stephen King (povestea aia cu lanul de porumb și copilul cu puteri supranaturale), cu fragmente de Inception. Și cu happy end!
- E destul de cool că Bruce Willis iese puțintel din rama sa perpetuă de personaj salvator. Parcă pentru a compensa toate filmele gen 6th Sense și Moonrise Kingdom, în care salvează copii, în Looper e ucigaș de copii pe bune.
- Viitorul i-a ieșit destul de bine lui Rian Johnson în film. Poate pentru că nu arată prea high-tech și futurist și preaplin de chestii mega-științifico-fantastice, ci mai degrabă ca un fel de variantă decadentă a prezentului. Parcă e mult mai credibil așa. Parcă sună tocmai a lumea spre care ne îndreptăm.
- Fața modificată a lui Joseph-Gordon Levitt te lasă de-a dreptul cu gura căscată. E atât de bine lucrată încât cu greu recunoști actorul din spatele ei. Și are un anume aer noir, vizibil mai ales la început, care pare să scoată filmul din categoria action-movie-urilor de duzină. Dar doar pare, din păcate. Pe măsură ce Looper avansează îți dai seama de resursele imaginative limitate ale scenariului. E un fel de Terminator-meets-Stephen King (povestea aia cu lanul de porumb și copilul cu puteri supranaturale), cu fragmente de Inception. Și cu happy end!
- E destul de cool că Bruce Willis iese puțintel din rama sa perpetuă de personaj salvator. Parcă pentru a compensa toate filmele gen 6th Sense și Moonrise Kingdom, în care salvează copii, în Looper e ucigaș de copii pe bune.
Categorii:
CinemAdinA
Breaking the Loop
Looper (2012) - r. Rian Johnson, d. Joseph Gordon-Levitt, Bruce Willis)
Categorii:
F/S
vineri, 21 decembrie 2012
Life of Pi (2012)
rating: Brainwash
N-as fi crezut ca voi avea ocazia sa-l cunosc pe Dumnezeu printr-o fabula indiana despre un baiat si-un tigru captivi intr-o barca de salvare luptand pentru supravietuirea lor atat cu intemperiile cat si cu propriile instincte. Viata lui Pi m-a luat putin prin surprindere deghizand un mesaj puternic incarcat de spiritualitate intr-un film de aventuri in care maturizarea fizica, psihica, religioasa a unui tanar hindus are loc in “pustietatea” unui ocean de clestar si in compania unui diavol bengalez cu colti. Daca mi se ingaduie o comparatie mai plastica, m-am simtit de parca Ang Lee ar fi devenit un predicator/facator de minuni digitale care intr-o mana tinea vasla cu care impungea partea ateista din mine iar in cealalta ‘sfanta carte’ a lui Yann Martel, lovindu-mi dupa ceafa partea mai sensibila intreband: “Crezi?” Pai cred, dar nu orbeste.
Viata lui Pi debuteaza intr-o enclava franceza a Indiei, Pondicherry, unde familia sa avea in grija o gradina zoologica. Ni se sugereaza inca de la inceput ca pustiul e mai iesit din comun decat alti tineri, atat din cauza numelui - e o intreaga poveste in spatele lui - cat si datorita deschiderii sale catre religie, Pi imbratisand cu aceeasi pasiune hinduismul, crestinismul si religia musulmana. Cand parintii sai decid sa emigreze in Canada, Pi se imbarca alaturi de ei si animalele de la zoo pe un vapor care apoi se scufunda in timpul unei furtuni. Singur supravietuitor, Pi se refugiaza intr-o barca de salvare impreuna cu o zebra, un urangutan, o hiena si, ascuns sub prelata, tigrul cu nume de om, Richard Parker. Legea junglei intra repede in aplicare si curand Pi si tigrul raman singurii ocupanti ai barcii (in fapt, Pi sedea mai mult pe o pluta improvizata legata de barca). Urmeaza 227 de zile de ratacire prin Pacific, perioada in care tanarul trebuie nu doar sa invete cum sa-si pastreze viata in compania fiarei bengaleze dar, mai ales, cum sa-si mentina speranta si sanatatea mintii. Episodul e o reconfortanta expunere a curajului, ingeniozitatii si umanitatii eroului nostru.
Faptul ca toata aventura e narata din perspectiva unui Pi ajuns la maturitate in prezenta unui scriitor caruia i se promite o poveste care-l va face sa creada in Dumnezeu e deopotriva, intrigant si deconcertant. Intrigant, desigur, pentru ca stii ca personajul supravietuieste intr-un mod destul de greu de imaginat si abia astepti sa afli cum, si deconcertant pentru ca intoarcerile repetate la prezent parca vor sa convinga neaparat cat de transfiguranta a fost experienta lui Pi inainte de a o asimila tu insuti. Probabil asa e derulata povestea si de autorul Yann Martel, insa in film cred ca imersiunea era mai puternica fara asemenea fracturi, mai ales ca ele sunt intr-un contrast evident din punct de vedere stilistic, rupand din tensiune. Asa cum colegul Luci observa “la cald” dupa avampremiera, era ca si cum ai urmari un episod din “I shouldn’t be alive”.
Cred insa ca filmul lui Ang Lee, luat pe bucati, e o minunata realizare tehnica si artistica. Arata sublim si face exemplul unei bune intrebuintari a tehnicii digitale, mai ales in 3D. N-am vazut o creatura mai realista decat tigrul Richard Parker in cinema, cu o prezenta palpabila la fel de impresionanta ca cea a lui Caesar din Rise of the Planet of the Apes. Cred ca unele scene sunt in masura sa-ti taie rasuflarea, de la furtuna apocaliptica care scufunda vaporul cu care tanarul Pi si familia lui calatoreau pana la seninatatea unei mari parca intepenita-n admirarea rasaritului de soare sau bioluminescenta ca de taram de basm a oceanului pe timp de noapte. Mai cred si ca felul in care e construita partea aventuroasa a filmului e capabil sa te tina cu sufletul la gura. Dar am fost dezamagit de aspectul TV al primului act (copilaria lui Pi) si al scenelor din prezent, de inconsistenta debutantului Suraj Sharma, iar cheia finala a intregii povesti -acceptarea acelui adevar care-i mai placut ochiului sau mai ‘epic’- imi pare a contrazice povetele tatalui lui Pi, care, in esenta, tin tocmai de folosirea ratiunii. Totusi, a fost o experienta destul de placuta, chiar daca nu asa de inaltatoare pe cat si-ar fi dorit-o (poate) regizorul.
Trailer
Categorii:
Made in Hollywood
joi, 20 decembrie 2012
Happy End
Aseară, sala Capitol a redevenit cinematograf graţie sutelor de timişoreni care au venit la Aventurile Prinţului Ahmed. Ei au confirmat că cinema înseamnă "emoţia împărtăşită care face să vibreze aerul din sală". Şi au arătat că sănătatea unei comunităţi e dată de măsura în care ne pasă de cel slab de lîngă noi (în spusele doamnei Laila Onu).
La spectacolul de aseară s-au vîndut 600 de bilete la film, 150 de bilete la tombolă şi peste 200 de prăjituri. S-au strîns în total 5000 de euro pentru beneficiarii Fundaţiei Pentru Voi. În acelaşi timp, s-a stabilit un record de audienţă pentru evenimentele create de micul nostru colectiv. Mulţumim călduros celor ce s-au îmbarcat în aventură. Sperăm că v-a plăcut călătoria.
photo by Zoly
Categorii:
Marele Ecran prezinta,
timisorene
Abonați-vă la:
Postări (Atom)