luni, 29 iunie 2009

Şase rînduri frumoase

Văd în continuare destule filme (unu la două-trei zile), dar nu mai am timp/energie să scriu despre ele. Viaţa ne oferă soluţii. Ca să fiu mai precis, verişoara mea (10x Martina) mi-a făcut cadou o mică agendă de buzunar personalizată pentru cinefili. A Do-It-Yourself Movie Guide (vezi foto). Practic, după fiecare vizionare scriu la cald 6 randuri (doar atît spaţiu îi este rezervat fiecărui film). Pe de o parte e ok, ca oricum n-as avea chef sa ma intind. Pe de alta parte e foarte ok, fiindca imi creaza o oarecare disciplina cronicareasca. Si documenteaza ceea ce vad/consum/traiesc/inghit. Cum ar veni: Jurnal de Cinefil. Iata primele două insemnari:






17 iunie The Four Feathers (Penele de "gîscă", un pretext subţire). STARRING: Heath Ledger, Michael Sheen, Djoumon Hounsou RATING: Brainwash. COMMENTS: Ceea ce trebuia să fie o acuză la adresa culturii machiste (din perioada Angliei Coloniale) ajunge să o proslăvească. Supărător de previzibil. Deranjant de siropos. Hounsou, tot în rol de escortă neagră, la fel ca în Black Diamonds. Scenele cu faţa lui Ledger acoperită de păr, sînge şi funingine anticipează parcă machiajul de Joker. Am reţinut scena cu "rîsul fals de englezoi", pe fundal de Lawrence Of Arabia. Replica-cheie: "Mi te-a scos Domnul în cale". Aş fi preferat ca Domnul să nu-mi scoată filmul în cale.

24 iunie Gerry. DIRECTED BY: Gus Van Sant STARRING: Casey Affleck, Matt Damon şi atît (cei doi au crescut în ochii mei, pentru că tot ei au semnat şi scenariul). RATING: Colectable. COMMENTS: Doi prieteni se vîră singuri într-o capcană de zeci de km pătraţi de deşert. Un film despre doi rătăciţi. Mi-a amintit de minirătăcirile proprii alături de Florin, tovarăşul meu de drumeţii. Aici, la cu totul altă scară: Nevada. Mirajul prieteniei pare că se scurge ca apa din corpurile lor secătuite. De-abia cînd am văzut dedicaţia de pe generic către Ken Kesey am înţeles semnificaţia gestului final, acelaşi cu al indianului "mut" din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Imagini obsedante, chinuitoare, prin senzaţiile claustrofobice pe care ţi le induc, în ciuda spaţiului vast redat de cameră. Dacă te-ai plictisit la Into The Wild (Sean Penn) aici n-o să rezişti nici 20 de minute. Van Sant te face să simţi ce simt cei doi pierduţi, situaţia lor fără scăpare. Happy-End în Death Valley? No Way. Secvenţă: marşul ritmat al celor doi, văzuţi în prim-plan, conţine nişte elemente horror desprinse parcă din Marsul cel lung (Stephen King).

duminică, 28 iunie 2009

Trailerul zilei: Zombieland

O comedie horror cu zombie e tocmai ce ne lipsea dupa afluenta de filme cu vampiri si slasher/killeri. Bineinteles cu conditia ca poantele sa salveze ridicolul scenariului. Deci am ajuns si la faza cu Pamantul cotropit de zombie retarzi. Noroc ca exista cativa "destepti" - Woody Harrelson printre ei - care s-au specializat in killareala de morti vii si o practica cu pricepere si entuziasm pentru distractia spectatorului. Trailerul pare interesant.

vineri, 26 iunie 2009

XXY (2009)

rating: Brainwash

XXY e un film mai altfel decat ce gusta majoritatea cinefililor. Nici nu stiu daca are sens sa scriu despre el dar uite ca o fac. In mod clar nu e un film facut cu gandul la o pozitie in box office, nici macar nu e un film american, intrucat e genul de poveste incomoda care nu beneficiaza de o larga distributie dar il gasesti la majoritatea festivalurilor de film. E un film argentinian care ridica intrebarea ce anume ne imparte in barbati si femei: felul in care aratam sau felul in care ne simtim? Si ce facem in clipa in care aratam in ambele feluri dar ne simtim undeva la mijloc? Deci un film care trateaza sexualitatea intr-o maniera pe care pe mine unul m-a surprins si mi-a lasat niste nelamuriri in anumite privinte.



Alex (Ines Efron) e o tanara "ciudata" de 15 ani care s-a mutat impreuna cu parintii ei in Uruguay, intr-o zona retrasa, pastrand tacerea asupra felului ei diferit de teama stigmatizarii. Desi arata ca o fata in urma tratamentului intensiv cu medicamente supresive, partea masculina incepe sa revina tot mai puternic, simultan cu descoperirea propriei sexualitati. Tatal incearca s-o ajute oferindu-i carti si sfaturi dar hormonii isi fac de cap. Primind vizita unui chirurg renumit si a familiei sale, interesati de cazul ei, fata/baiatul dezvolta la randul sau un interes pentru Alvaro, fiul doctorului, incercand sa-l seduca. In paralel cu reticenta acestuia ea/el trebuie sa faca fata si situatiei neplacute de a-si fi dezvaluit secretul intregii comunitati de pescari locali si unei tentative de viol.


XXY e un film serios care vorbeste despre sentimente, descoperire de sine, acceptare si decizii grele, adica despre viata in general asa cum se vede ea prin ochii unui hermafrodit. Criza prin care trece acesta contribuie la maturizarea lui si la acceptarea conditiei sale. Stilul de realizare aduce foarte mult cu cinema-ul spanio, practic sunt inrudite, lucru care se vede in franchetea limbajului si lipsa de pudoare a scenelor. Realism european in contra fictionalului hollywoodian. Filmul are multa sensibilitate, regizoarea Lucia Puenzo punand suflet in el, si reprezinta o alternativa perfecta pentru spalarea creierului de efectul blockbusterelor verii. Un atu in plus pentru a-l cauta o reprezinta premiul criticii la Cannes 2007 si faptul ca a reprezentat Argentina cam peste tot in lume. Sper ca o sa-l vedeti si o sa va exprimati impresiile aici.

Trailer.

Avatar va schimba lumea filmului


Stiu ca va tot bat la cap cu filmul asta dar e un lucru absolut necesar. Cei care ati vazut filme pseudo 3D la cinema va amintiti emotia ce ne-a cuprins imediat dupa ce a disparut indemnul cu "puneti-va ochelarii 3D" si apoi senzatia de adancime si perspectiva pe un ecran in care cerul era doar un fundal iar personajele pareau sa iasa din el. Toate astea vor ramane istorie cand James Cameron va da drumul Avatar-ului sau. Nu glumesc si nici nu cred ca exagerez. Acum doua zile a prezentat la Amsterdam un footage de 24 de minute unei audiente selecte (vreo 1000 de oameni din industria de film), adica o serie de scene din primele 2 treimi ale filmului sau, cu cel mai modern sistem de Real 3D. Presupun ca strainii sunt deja foarte familiarizati cu tehnologia si ochelarii astia ca sa se mai "ude" la niste efecte banale. Cu toate astea reactiile de dupa au fost de uimire si extaz. Cititi si voi cateva:

“3-D until now has been used as a gimmick. I’m still feeling the after effects of this jaw-dropping experience… These creatures seem so real, that within minutes you forget you’re watching an enormous and very blue CGI character. Even the eyes are totally convincing. The characters have real personalities and a soul.” ComingSoon

“Avatar will change movie industry forever.” … “It’s nothing you can imagine, it’s real. Cameron made a new planet and took a cam there.” … “THIS WILL CHANGE MOVIES FOREVER. Trust me, it will.”

“The clips were amazing” … “You will NOT believe the detail.” … “The world outside is amazing. It all lives, breathes and works.” … “You will not believe the amount of leaves that look like someone created that jungle for real.” … “Little fireflies and birds fly through the shots without being there. You just take them as the world, like a dove in Central Park. It’s not placed there, it lives there and just happens to be in the shot.” MarketSaw

"This movie will change the industry…Fifty years from now I’ll tell my grandkids I was at this presentation and witnessed it 6 months before the movieworld was changed."

joi, 25 iunie 2009

Filme de neratat

Am vazut destul de multe filme zilele astea asa ca n-am sa dedic cate un post fiecaruia din ele ci le voi grupa intr-un articol. Le-am numit filme de neratat nu pentru ca ar fi niste capodopere ci din ratiuni foarte simple: sunt foarte reusite si livreaza o tona de entertainment.


Knowing (2009). Filmul asta vine de la omul care a realizat I, Robot - anume Alex Proyas - si e tot un SF dar care vrea sa para mai mult stiintific decat fictional. Nicholas Cage, profesor de universitate, are un pusti care primeste la scoala unde invata o scrisoare de la o eleva. Scrisoarea era doar una din multele ingropate intr-o "capsula temporala" - asa cum fac copiii in America - cu 50 de ani in urma insa era singura care contine un sir de numere fara noima. Cazuta in mana tatalui pagina incepe sa aibe sens in clipa cand observa grupul 09112001 (sic!). Faimoasa data se dovedeste doar una din nenorocirile prevestite in hartia veche de 5 decenii si astfel incepe thrill-ul. Adica emotia. Cine si de ce a prevestit toate nenorocirile astea? Iar faptul ca stii ce va urma te poate ajuta sa eviti inevitabilul? Intrebari fara raspuns, teorii complicate ca determinismul sau teoria intamplarii, vizitatori tacuti care pot fi ingeri/extraterestri, efecte speciale excelente intr-un film despre apocalipsa plane and simple. Regia este brici, povestea se desfasoara lent cat sa tii pasul cu ea, filmul nu are pretentia de a face morala si nici nu se inscrie in curentul enviromentalist ci doar explica un scenariu previzibil cu consecintele lui: ce facem daca lucrurile se infierbanta? Btw, in caz ca va ganditi la posibilitatea de a deveni realitate cititi acest articol dupa vizionare pentru linistea voastra sufleteasca.



Angels and Demons (2009). O noua ecranizare dupa un roman de Dan Brown - pe care inca refuz sa-l citesc, desi filmele ma multumesc oarecum - in care Tom Hanks isi reia rolul de profesor de simbologie chemat sa investigheze crimele din interiorul Vaticanului. Istorie si religie impletite fictiv cu tot felul de mistere si puzzle-uri ce trebuie descifrate in timp record pentru a evita distrugerea "sfantului scaun". Ron Howard face un film mai bun decat Codul Da Vinci, il introduce in schema si pe Ewan McGregor, ne ofera un inside look in ce priveste succesiunea in randul Papilor catolici si un tur complet prin obiectivele turistice ale Vaticanului (chiar daca doar vitual pentru ca nu i s-a permis prea mult sa filmeze acolo). Facem o vizita si in laboratorul CERN ca sa fim martorii obtinerii anti-materiei si dam nas in nas cu aceeasi Illuminati care nu vor sa dispara nicicum de pe scena istoriei si tot revin din subterane si osuare cu multele lor agende ascunse. Filmul merita vazut si primit ca un mystery thriller reusit, cu efecte speciale decente si un joc foarte bun al scotianului McGregor si suedezului Stellan Skarsgard.


Two Lovers (2008). Schimbam registrul catre un film de dragoste cu un titlu ambiguu. Doi iubiti, doua iubite, un cuplu, poate fi orice sau cate un pic din toate. Daca va zic ca e cu Joaquin Phoenix si Gwyneth Paltrow ar trebui sa fie suficient pentru a-l cauta. De cand n-ati mai vazut-o pe Gwyneth intr-un film...? Phoenix e un tanar depresiv, lasat balta de logodnica din cauza de "incompatibilitate medicala in caz de procreere" cu cateva tentative de suicid si care sta cu parintii. Dupa ce acestia ii organizeaza o intalnire cu fata unui partener de afaceri saracu baiat de 30 si ceva de ani mai da ochii si cu o superba vecina de bloc. Si intrucat sufletul sau era cam fragil ii pica cu tronc amandoua. Urmeaza o serie de relatii complicate in care fiecare iubeste si este iubit de catre cineva, salveaza sau este salvat de altcineva. Frumusetea filmului consta in faptul ca vorbeste despre sentimente fara a ne preda lectii despre ce sa facem. Privim si judecam singuri daca ce vedem ni se aplica noua sau cunoscutilor, daca e normal intr-un fel sau altul. Are personaje credibile si bine conturate intre care se stabilesc relatii profund umane. In mod absolut merita vazut.



Transformers 2 (2009). Deci Michael Bay revine cu un film nou, mai mare, mai zgomotos, mai amuzant pana la rangul de parodie si mai confuz decat primul Transformers. Adica face ce stie mai bine. Bani pe seama apetitului maselor pentru distractie. Am vazut filmul la avanpremiera si am oscilat de multe ori intre "wow" si "wtf"! Ok, povestea nici nu conteaza, scenariul e prea confuz pentru a-l putea urmari. E doar forma fara continut, sau continutul e insasi forma lui, nush cum sa va zic. Totul se invarte in jurul ideii ca tranformerii au vizitat Pamantul si in trecut! Dap, la fel ca alte civilizatii extraterestre despre care stim cu totii ca ne-au procreat, cultivat, vizitat, exploatat etc. Dovezile sunt evidente pe piramide si sculptate in hieroglife. Avem astfel tone de "fierotanii" care se transforma in cele mai felurite lucruri de la obiecte casnice la o colectie de masini unelte - probabil "contructicons" - care se unesc intr-o chestie uriasa care devasteaza Marea Piramida. Uber Cool. Avem trupul lui Megan Fox (nu-l avem de fapt, ci doar ne holbam la fundul ei) care arata ca scoasa din salonul cosmetic si cand lucreaza in garajul lu' taica-su. Apoi luptele intre Autoboti si Decepticoni sfideza fizica lui Einstein sau Newton cu chestii de slow-motion, bullet-time, teleportare prin porti spatiale dar efectele sunt la rang de arta!! Totusi de la arta la ridicol e doar un pas si Michael Bay il face bagand in film zeci de glume desuchete de parca ar fi un teenage movie! Poate ca e, cine stie... In fine, avem fart jokes, geek jokes, humping leg joke, dar parerea mea e ca se face prea multa gluma pentru un film serios. In felul asta avem filmul Transformers si parodia Transformers 2. Pe care il recomand neaparat :)) E o realizare extraordinara sa faci un astfel de ghiveci si sa produci o carca de bani. Ahh, si daca va gandeati sa-l vedeti pe PC renuntati, nu veti intelege nimic din vanzoleala aia de metal de pe ecran si veti cauta in schimb povestea care pur si simplu nu exista. Have fun.

marți, 23 iunie 2009

Trailerul zilei: 2012

Cu totii gustam un disaster-movie bine facut, un film apocaliptic de dimensiuni globale, cu efecte speciale credibile si un scenariu care sa nu para chiar ridicol. Daca apar si ceva actori buni in el sau niste domnite placute ochiului (sau domni chipesi pentru fete :p) cu atat mai bine: avem un blockbuster cu care sa mancam popcorn-ul proaspat gatit. N-am uitat inca Independance Day-ul din 1996, filmul care m-a "rascolit" atat de tare ca am mai mers la un spectacol ca sa-l vad pe Will Smith pocind mutra alien-ului tentaculat. Apoi, nu ma pot abtine sa nu revad la nesfarsit Armaghedon ori de cate ori il dau astia pe Pro TV. Sacrificiul lui Bruce Willis e cel mai emotionant moment filmat ever: mi-a dat si mie o lacrima. La fel, Deep Impact, Volcano, The Day after Tomorrow toate sunt filme "dezastru", fiecare la scara lui ce-i drept. Acum mai vine unul, 2012, probabil ati auzit de el, sau macar semnificatia datei nu va e straina. Filmul lui Roland Emerich, eternul "director of Independance Day" (subtitlul ii apare probabil si-n buletin), cel care ne-a servit primul big budget disaster-movie de succes, are de data asta ceva sanse sa se bazeze pe fapte (viitoare) reale. Gen, in 2012 ne ducem toti pe copca ca asa au spus mayasii, si nu doar ei. Asa ca intrucat atunci in valtoarea cataclismului planetar nu veti avea timp sa urmariti ce se intampla la scara mai mare de propria ograda, acum puteti vedea un "preview" la cutremurele, vulcanii, tzunamiurile si ce va mai da Domnu peste 3 ani. Daca o da, ca daca nu, mai facem un film cu ceva extraterestri care ne curata sau ne duc in robie. Si acum trailerul:

luni, 22 iunie 2009

Primele imagini: Alice in Wonderland













Sa-mi zica cineva un alt regizor mai potrivit decat Tim Burton pentru a ecraniza basmul Alice in Wonderland. De la primele imagini care au aparut in USA Today observ ca magicianul nu si-a epuizat bagheta fantastica cu care ne-a adus cele mai felurite povesti pe marele ecran. Beetle Juice, Edward Scissorhands, Big Fish, Charlie and the Chocolate Factory, Corpse Bride si Sweenie Todd sunt filme deosebite intr-un stil foarte usor de identificat ca fiind "burtonian". Acum e randul unui alt personaj fantastic ca sa primeasca indrumarile maestrului Tim: d-ra Alice. Am zis d-ra nu fetita pentru ca Tim Burton nu face un remake ci aduce propria versiune a povestii, dand nastere unui sequell cu actiunea setata 10 ani mai tarziu. Frumoasa Alice se reintoarce deci in vizuina iepurelui pentru o noua intalnire cu Palarierul Nebun (nimeni altul decat Johnny Depp) si cele doua regine, cea Rosie (evident Helena Bonham Carter) si cea Alba (Anne Hathaway). Si ce mai vizuina a creat Burton. Va las cu imaginile.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Un claxon



Este o zi cu trafic normal, adică agitat. Pe lîngă maşina femeii trec trei motociclişti, unul periculos de aproape. Şoferiţa îl atenţionează prin claxon. Ce greşeală! Cîteva sute de metri mai încolo, cei trei s-au oprit în mijlocul străzii şi o aşteaptă. Îi vandalizează maşina şi o bagă în sperieţi. Totuşi, femeia reţine un număr de motocicletă şi se duce cu el la Poliţie. Organul de ordine îi spune că ştie despre cine e vorba (fiul „cuiva”) şi o sfătuieşte să renunţe la plîngere. Acesta nu este un film. S-a întîmplat recent în oraşul nostru. Şi nu mai surprinde pe nimeni. Ceea ce ar surprinde lumea noastră iremediabil coruptă, ar fi o jurnalistă care să stea la închisoare pentru că nu vrea să-şi divulge sursele, să rişte tot (familie, carieră, chiar viaţa) în numele unui principiu. „Dacă nu poţi încredinţa secrete unui jurnalist, atunci jurnalistul nu poate funcţiona şi nici presa nu poate fi liberă”. Acesta este un film: Nothing But The Truth. Dar s-a întîmplat şi în realitate: în 2003, un reporter New York Times e închis în urma unui scandal ce implica „scurgeri” la CIA şi abuzuri ale administraţiei.



În film, procurorul (Matt Dillon) ajutat de judecători şi poliţie, adică aparatul de stat, acţionează asemeni celor trei motociclişti care intimidează prin violenţă. Pentru că pot. Regizorul& scenaristul Rod Lurie arată că un thriller politic poate fi clar şi uşor de urmărit. Kate Beckinsale (n-aş fi crezut) arată că ştie şi altceva decît comedie romantică. Iar povestea arată că lumea noastră nu e iremediabil coruptă. Captivanta -ca de obicei- Vera Farmiga (o apariţie scurtă dar fulminantă) aruncă văpăi reci din ochii metalici de agentă CIA. Mai trebuie să-l notăm pe Alan Alda, în rolul avocatului apărării, măcar pentru pledoaria din faţa Curţii Supreme de Justiţie (transcrisă mai jos):

"Pe măsură ce trec anii, puterea Guvernului devine din ce în ce mai cuprinzătoare. Cei aflaţi la putere, oricare ar fi politicile lor, vor doar să o perpetueze şi oamenii de rînd sunt victimele. Doamna Armstrong (jurnalista închisă - n.m.) ar fi putut ceda la cererile Guvernului, ar fi putut abandona promisiunea ei de confidenţialitate. Pur şi simplu ar fi putut merge acasă la familia ei. Dar făcînd asta ar fi însemnat că nici o sursă nu va mai vorbi cu ea vreodată, sau cu ziarul ei. Iar mâine, cînd vom închide jurnalişti de la alte ziare vom face irelevante şi publicaţiile lor. Şi astfel vom face irelevant şi Primul Amendament. Şi atunci cum vom mai afla dacă un Preşedinte a acoperit crime sau dacă un ofiţer de armată a recurs la tortură? Noi, ca naţiune, nu vom mai putea să-i tragem la răspundere pe cei aflaţi la putere - şi care-i atunci natura unui Guvern care nu are frica de a da socoteală? Ar trebui să ne cutremurăm la acest gând. Să încarcerezi jurnalişti e pentru alte state. Pentru state care se tem de cetăţenii lor, nu pentru state care îi preţuiesc şi îi protejează. Acum ceva timp, am început să simt şi eu presiunea care o apasă pe Rachel Armstrong şi i-am spus că o reprezint pe ea, nu un principiu. Abia după ce am întîlnit-o pe ea am realizat că în cazul oamenilor mari, nu există diferenţă între principiu şi persoană."

miercuri, 17 iunie 2009

A Scanner Darkly (2006)

rating: Colectable

Bazat pe nuvela cu acelasi nume a lui Philip K. Dick (tradusa in romana ca Substanta M) A Scanner Darkly e un film destept si o adaptare fidela care preia toate elementele reproduse in carte transformandu-le in imagini folosind inovatoarea tehnica a animatiei rotoscopice digitale. A aparut in 2006 si desi l-am vazut atunci mi-am permis o noua vizionare profitand de faptul ca tocmai am citit nuvela lui Phil Dick, o uimitoare si extrem de personala in(tro)spectie a autorului in lumea drogurilor. Ce e misto in filmul asta, in afara de stilul de realizare care seamana cu un film experimental, e jocul actorilor. Keanu Reeves face ce stie mai bine, joaca rolul unui tip confuz, cu dificultati in a distinge realul de imaginar. Robert Downey Jr si Woody Harrelson sunt cei cu care imparte casa, doi drogati notorii care se dedau zilnic la discutii contradictorii si fara sens in care il atrag inevitabil si pe primul ajungand la cele mai ridicole concluzii. Winona Ryder o joaca pe iubita lui Keanu, o dependenta de cocaina cu un dispret puternic fata de contactul fizic. Filmul abunda in halucinatii colective si argumentatii metodic construite dar fara vreun sens, rodul unor minti facute praf de drogul momentului - Substanta M(oarte).


Desi scrisa acum 50 de ani, nuvela e foarte actuala intrucat e o fictiune atemporala situata simplu "peste sapte ani". La fel de actual e si filmul. Bob Arctor aka Fred (K. Reeves) e un agent de la antidrog infiltrat intr-un grup de consumatori de substante psihotrope ilegale cu scopul de a urca pe filiera si a descoperi cine produce si distribuie Moartea Lenta (Substanta M). Pozitia sa il face insa sa devina la randul sau un consumator inrait de tot felul de droguri care impreuna cu viata dubla pe care o ducea deja ii declanseaza o "mica" schizofrenie. Unul din efectele Substantei M era acela ca rupea legaturile dintre cele doua emisfere cerebrale, ele devenind cumva independente, intrand in competitie una cu cealalta si furnizand date diferite si contradictorii subiectului. Situatia lui Bob/Fred se complica in momentul in care agentul Fred este pus sa sa-l supravegeze pe dealerul Bob contribuind si mai mult la disocierea personalitatii sale subrezite deja de consumul de droguri.


Filmul dezvaluie astfel o continua si subtila degradare a trupului si mintii consumatorului de drog, probabil ceea ce a simtit si vazut Philip K. Dick in propria lui experienta. La fel ca nuvela si filmul e dedicat prietenilor autorului, morti sau cu psihicul distrus ireversibil, oameni care au "jucat jocul gresit" si au pierdut. Cred ca e una din cele mai bune adaptari (meritul lui Richard Linklater) a unei carti din categoria SF (termenul e generic intrucat povestea are mai mult de-a face cu halucinatii si paranoia intr-o societate mult prea zeloasa in controlul si supravegherea cetatenilor folosind tot felul de scannere) si un altfel de film despre efectul drogurilor, vizand mai degraba psihicul decat fizicul.


Trailer.

marți, 16 iunie 2009

Şi eu sunt autist!

Cea mai grava boală a secolului nostru este nepăsarea. În ciuda mijloacelor de comunicare tot mai avansate, comunicăm tot mai puţin. Am devenit aşa de self-centered, încît nimic în afara bulei în care trăim nu pare să ne mai atingă. Toţi suntem un pic autişti (am exagerat ca să punctez ideea, dar nu prea tare). E măcar unul din motivele pentru care aş merge luni (22 iunie) şi marţi (23 iunie) la evenimentul cinematografic propus de Fundaţia Pentru Voi. Cele două zile de proiecţii (cu intrare liberă) fac parte din campania antistigmatizare "Autismul nu dispare la 18 ani".

Toate cele patru filme sunt producţii recente (2006-2008). Iată că cinematograful contemporan nu este numai violent şi distructiv, ci poate avea şi o forţă benefică. Acest gen de subiecte nu trebuie să fie neapărat didactic/lacrimogen. Le huitieme jour (despre un tînăr cu sindromul Down) era un imn închinat vieţii. În comedia There's Something About Mary, Cameron Diaz avea un foarte simpatic frate autist. Selecţia propusă de Pentru voi atacă genuri diferite: documentar, comedie romantică, dramă. Poţi să-i vezi pe Sigourney Weaver şi Josh Hartnett cum nu i-ai văzut vreodată. Dar cel mai important, poţi vedea că persoanele bolnave de autism sunt, la fel ca şi noi, unice şi minunate. Dincolo de curiozitatea pentru filme, mai am un motiv pentru care vreau să merg neapărat la acest festival special. Vreau să ies din bula mea de protecţie - e un gest simplu, discret, care n-are nimic eroic, dar e foarte necesar. Vreau să comunic că mie îmi pasă.

duminică, 14 iunie 2009

Johnny Mad Dog (2008)

Johnny Mad Dog nu e genul de film pe care sa-l urmaresti la cinema cu popcorn-ul in brate pentru ca nu e deloc entertainment. Nu e deloc fun sa vizionezi copii razboinici violand si ucigand in maniera documentaristica. Stilul asta de filme se urmaresc in intimitatea propriei camere pentru a nu-ti fi observata stanjeneala si foiala confruntarii tale cu crudul adevar. Care adevar e simplu: in vreme ce tu sau eu sau altii ca noi ne ofticam pe teme de genul cati megapixeli are camera ta sau ce model nou de Nokia o mai aparut, in alte colturi ale lumii copii cu jumatate din varsta noastra sunt lipsiti de copilarie cu kalashnikovul la tampla. Asta-i realitatea. Sunt luati din mijlocul parintilor si trimisi sa jefuiasca un sat, sa bombardeze o televiziune sau sa terorizeze o tabara de refugiati, apoi in spiritul randuielilor tribale sa danseze dansul spalarii creierului.


Nu sunt un ignorant in ce priveste lumea inconjuratoare. Imi tin urechile deschise la evenimentele internationale si, daca nu ma uit la televizor pentru ca manipuleaza intr-un mod retard, mai uit totusi la filme sau documentare care pot si ele manipula la fel de bine, dar macar o fac artistic. Am vazut filme despre atrocitatile din Rwanda (Hotel Rwanda, Shooting Dogs), am vazut documentare despre criza din Darfur, asa ca nu mai sunt usor impresionabil. Totusi, Johnny Mad Dog mi-a produs un disconfort. Mi-am adus aminte de crizele pe care le faceam cand imi pica netu' si m-am simtit rusinat pentru ca cele mai grave probleme cu care m-am confruntat erau legate de cata benzina sa bag in masina ca sa ma duc la film si sa-mi ramana si de o bere cu baietii dupa. E trist sa fii nerecunoscator pentru ceea ce ai in vreme ce altii nici nu stiu ca exista: liniste si pace.


Johnny Mad Dog e doar unul din copiii-soldati care de la 10 ani a pus mana pe arma intr-unul din razboaiele civile care pustiesc tarile africane. Credeati ca pustii din mahalalele braziliene duc o viata grea? Mai ganditi-va... Imaginati-va sa va puna cineva mitraliera in mana si sa fiti obligati cu teava la tampla sa va ucideti propriul tata. Si daca plangeti muriti si voi. Asa se fac recrutarile in tarile lumii a treia, lume despre care nu stim nimic si pe care oricum o ignoram. Filmat in Liberia si realizat de francezi, Johnny Mad Dog e un film brutal si realist. Armele sunt ieftine iar copiii gratuiti, analfabeti si usor de indoctrinat. Indreptati intr-o anume directie isi vor goli incarcatorul in tot ce misca deseori fara sa-si dea seama cand se schimba tabara. Jean-Stéphane Sauvaire ia o poveste simpla si o transforma in ceva captivant, violent mai mult la nivel sugestiv decat grafic si fara localizare clara. Comparat cu bijuteria lui Fernando Meirelles, City of God, povestea copiilor soldati africani sta insa pe propriile ei picioare si te loveste mult mai brutal. E ca o gura de realism intr-un ocean de fictiune.
Trailer

sâmbătă, 13 iunie 2009

Terminator Salvation (2009)

rating: Brainwash

Al patrulea film din seria Terminator ne duce in sfarsit acolo unde visam cu toii inca de la inceput sa ajungem: in viitor. Franturile, visele, scenele povestite pana acum in celelalte 3 filme, tot ceea ce prevestea groaznicul destin al omenirii cazute sub talpa otelita a masinilor, reprezinta fundalul pe care se desfasoara actiunea din Terminator Salvation. Putem in sfarsit vedea viitorul imaginat de Cameron acum 25 de ani si simti teroarea ultimelor ramasite ale umanitatii amenintate cu extinctia de catre inteligenta artificiala a Skynet-ului. Asta e principalul merit al T4-ului, o schimbare de registru de la tiparul pe care s-au construit filmele precedente. Sincer, nu as mai fi suportat inca o urmarire cu cisterne sau macarale, mi-au ajuns. Ma bucur ca Terminator-ul regizat de McG are un plus de originalitate, extinzand actiunea de la cateva personaje la o armata de feluriti terminatori vs. intreaga Rezistenta in frunte cu John Connor. Razboi total.


O surpriza si un plus de credibilitate a adus prezenta lui Christian Bale in capul afisului, explicabila dealtfel prin simplul fapt ca daca vrei sa resuscitezi o franciza aproape ingropata fara vreunul din actorii filmelor anterioare ai nevoie de cel putin un star. Alegerea a fost nimerita astfel ca pe langa increderea ca filmul nu va fi un rateu pe care mi-a dat-o Bale, acesta a lasat si o doza de talent actoricesc interpretand un personaj puternic fizic si psihic, cu sentimente reprimate si greu vizibile, asa cum ar fi ajuns un pusti vanat inca dinainte de a se naste. Nu m-as fi asteptat insa la un al doilea personaj aproape la fel de important, Marcus Wright jucat de Sam Worthington. Spre deosebire de calmul si raceala lui Connor, Marcus afiseaza in schimb o varietate de emotii umane culminand cu sacrificiul din final(cam fortat, as zice dar e un film facut cu inima deci se accepta micile scapari). In orice caz, interpretarea nu m-a dezamagit, iar scenariul a fost chiar reusit, dozand actiunea intr-un ritm perfect pentru a te tine in priza pana la final. Evident ca n-au lipsit replicile faimoase: "I'll be back" sau "Come with me if you want to live" spuse insa de cu totul alte personaje decat m-as fi asteptat. Deasemena cateva scene plateau tribut maestrului Cameron, fiind reinterpretate in aceeasi maniera pentru deliciul fanilor. Ca sa nu mai zic de cadoul de final cu acel T-800 intrat in istorie care ne-a reamintit inca o data de ce "nu poate si nu va fi oprit de nimic".


In mod clar si absolut punctul forte al T4-ului o reprezinta efectele speciale. E un blockbuster pentru mase, pentru cei care nu au pretentii de epifanii vizuale ci strict brainwash colectiv cu explozii si masinarii infernale ale apocalipsei. Avem parte de diverse modele de terminatori: umblatori, inotatori, zburatori sau motorizati. Indiferent cum ar fi, acestia sunt neobositi, vaneaza si ucid fara discriminare. Cinematografia e excelenta in crearea atmosferei si a peisajului apocaliptic rezultat in urma Zilei Judecatii. Muzica e la fel ca in filmele originale, adica un puternic stimulent pentru actiunea vizuala, iar faimoasa coloana sonora nu s-a prafuit deloc. Am gustat filmul asta la fel de mult ca toti partenerii de vizionare (Marele Ecran + un sfert din blogosfera timisoreana) si pentru doua ore am retrait senzatiile din copilarie de cand vizionam pe video Terminatorul cu Schwarzie.


vineri, 12 iunie 2009

Headshot - un mic snuff

Nu stiu cati il cunoasteti pe Dennis Heaton. Sa fiu sincer nici eu nu-l cunosc. Insa stiu ca el a fost scenaristul parodiei cu zombie, Fido, in care o familie de americani isi iau drept pet un zombie. Cei care nu l-ati vazut inca puneti mana pe el. Pentru toti insa am gasit un short al aceluiasi Heaton despre un casting pentru un snuff movie. Shortul se numeste Headshot si-l aveti mai jos. Enjoy


HEAD SHOT from Dennis Heaton on Vimeo.

CHErminator

Che & Terminator



Rating: Brainwash


Am copilărit cu Rezistenţa. Am crescut la sînul lichid al lui T-1000. Nostalgici ca mine erau mulţi la Cinema City în week-end. Ştiam ce ne aşteaptă şi totuşi am venit să încheiem ciclul. Ştiam că Terminator Salvation nu se poate fără „I’ll be back”. Sau fără Arnold (Sam Worthington are din trăsăturile metalice ale guvernatorului Schwarzie). Ca de obicei, avem un personaj care se trezeşte în alt timp şi, tot după datină, primul lucru pe care îl face e să-şi facă rost de o haină. Suntem în 2018, într-o lume post-Judgement Day controlată de „maşini”. Senzaţia de sfîrşit de lume e amplificată de scenele cu bătaie filmate de pe „umărul” personajelor. Eşti în cabină cu John Connor cînd se prăbuşeşte cu elicopterul. Apoi T-şasesutele fioros te ia şi pe tine la pumni. În timpul unei urmăriri, cîţiva spectatori strigau în sală: într-un tîrziu m-am prins că se striga în film. Pe lîngă experienţa audio-vizuală care te dă, la propriu, pe spate, povestea are destule lipsuri. Nu mă leg de finalul stînjenitor gen Neo-o-învie-pe-gagica-lui-moartă. M-au iritat roboţii ăia. Adică ei stăpînesc mega-tehnologia dar şi-o iau constant în freză ca o turmă de rinoceri îndopaţi cu extraveral. Printre multe alte efecte speciale se strecoară şi o întrebare filosofică: ”Ce anume ne face oameni?”. John Connor răspunde: „O inimă puternică”. Corect: Terminator 4 se vede cu cordul, nu cu creierul. Ca dovadă, să luăm afirmaţia profund emoţională a Tomatei, această TX sau Terminatrix a blogosferei timişorene (am fost la o vizionare în grup cu brigada bloggerilor din oraş): „Christian Bale e Christian Bale. Mai rămîne să joace în rolul lui Superman...”. Cu ce argumente raţionale ai putea să combaţi asemenea convingeri de oţel armat? Razvan (Haos Controlat) aproape că ne-a convins să rămînem în sală pînă la sfîrşitul genericului în speranţa unui ultim cadru surpriză. Şi iată marele bonus al Terminator-ului 4: pentru două ore am redevenit copii. O senzaţie mişto.




P.S. Un alt erou al Rezistenţei (anti-imperialiste şi anti-americane) ajunge tot acum la cinema: Che, cel mai purtat tricou de pe planetă. Che: El Argentino, prima parte a biopic-ului regizat de Steven Soderbergh, nu zice nimic despre trecutul lui Guevara (Benicio Del Toro), ci îl catapultează direct în gherila din jungla cubaneză. Parcă ar continua povestea fix de unde o lăsase Walter Salles în Diarios de Motocicleta (ambele sunt bazate pe jurnalul argentinianului). Regizorul american (sic!) s-a documentat timp de 7 ani. Actorul portorican (normal) reuşeşte o reîncarnare 1:1 a noului Bolivar al Americii Latine. Plus: în scenele din junglă privim un om cu virtuţi neobişnuite, dar şi orgolii şi slăbiciuni (e chinuit mai mereu de tuse). Minus: secvenţele dedicate intervenţiei sale la ONU în New York cultivă în continuare icon-ul Che Guevara, în spiritul celebrei fotografii alb-negru capturată de Rene Burri în 1963. Pe scurt: un film de atmosferă, dar fără faze memorabile. Măcar poţi afla în sfîrşit Che e cu „amor revolucionario”.

joi, 11 iunie 2009

Trailerul zilei: Shutter Island

Chiar ma intrebam ce mai face maestrul Scorsese, cu ce ne mai tenteaza anul asta, si uite ca a si aparut trailerul la ultimul sau film, evident cu Leonardo diCaprio cap de afis. Shutter Island imi pare inca de la inceput o alta mancare de peste, ceva nemaincercat de maestrul bucatar de renume mondial, Chef Martin: un thriller psihologic cu cateva accente horror, plasat intr-un ospiciu-inchisoare pe o insula deloc primitoare. Doi US Marshals investigheaza disparitia unei criminale bolnave psihic care, chipurile, ar fi evadat si au de infruntat gardieni alunecosi, doctori secretosi, detinuti rebeliosi si peste toti un uragan. Rabdare, rabdare, vine in octombrie.



Ps. Pe asta nu-l uiti Cami, nu-i asa?

miercuri, 10 iunie 2009

Mickey Rourke in Iron Man 2


Cred ca multa lume asteapta cu interes continuarea succesului de box-office care s-a numit Iron Man. Filmul a prins foart bine la public, ne-a tratat cu efecte uimitoare si l-a avut in centru pe cel mai potrivit actor pentru carismaticul/arogantul Tony Stark - Robert Downey Jr. Ei bine al doilea film apare la anul si-l are in rol de inamic pe Mickey Rourke, interpretul personajului Whiplash. Stirea e confirmata de publicarea in USA Today a primei fotografii cu Mickey manuind bicele.

marți, 9 iunie 2009

Illuminati, printre noi

Angels & Demons (2009)



rating: Brainwash

Nu mai e nici un secret: lumea asta defectă este condusă de Illuminati (şi nu Illuminaţi, cum greşit a apărut în articolul din 24 FUN, de unde deduc că totuşi nu toată lumea îi ştie). M-a luminat şi pe mine un şofer de taxi. Omul văzuse un documentar despre masoni. A intrat şi pe site, de unde puteai să-ţi iei dvd-uri care-ţi bagă iluminare în cerebel şi întuneric în portofel. Să vă zic şi eu un secret. Ştiţi cum se îmbogăţeşte Sony Pictures printr-un sequel (Angels& Demons), după ce în primul (Codul lui Da Vinci) au epuizat Sfîntul Graal? Au luat Biserica Catolică, că tot e permisă cacofonia. Şi au compilat toate temele misterioase pe care le-au găsit sub robă. O moarte suspectă de Papă. Un Conclav. Arhivele Vaticanului. Dacă e Roma, obligatoriu să apară catacombe şi două obiective pe care le ştie tăt americanu (Pantheon, Castelul Sant'Angelo ş.a.). Pentru intrigă, au introdus un club de masoni (F.C. Ştiinţa Illuminatti) care a avut meciuri cu Vaticanul şi a luat-o pe coajă de la tifosi elveţieni în campionatul din 1700. Parcă lipseşte ceva. A! Particula lui Dumnezeu. Scenariştii (Dan Brown&co) bagă şi antimateria în schemă, că tot boborul a auzit de acceleratorul de la Geneva. Ciorba mistică se asortează cu un cor gregorian mixat de Hans Zimmer în stilul tenebros din The Dark Knight. Aşa face şi regizorul Ron Howard: un thriller în siajul lui Nolan. National Treasure meets Die Hard (ghicitorile alea pe care trebuie să le descifreze Tom Hanks contracronometru mi-au amintit de un erou cu maiou, care trebuia să dezamorseze mai multe bombe amplasate în New York; în filmul de faţă, jocul letal implică vreo cîţiva cardinali destinaţi unor morţi ritualice şi bineînţeles ameninţarea cu Noua Bombă, plasată la Vatican). Ca succesul filmului să fie sigur, introducem şi două superstaruri (în afară de Ewan McGreggor care mai mişcă ceva, n-am văzut de mult atîtea personaje şterse), sigla Mercedes în două cadre şi...banu-i gata! Twist-ul de final dă un pic de consistenţă titlului: cei care păreau tot filmul îngeri, acum se arată a fi demoni şi...viceversa.

La început, nu îmi explicam cum de-au primit aprobare să filmeze la Vatican. Am înţeles la sfîrşit, cînd biserica iese bine în poza de grup. Probabil că seria va continua în 2012 cu profeţia mayaşilor despre conspiraţia gripei porcine. Ca porcu’!

luni, 8 iunie 2009

Sam Worthington in Clash of the Titans


Sub efectul filmului de aseara, a carui vizionare s-a facut impreuna cu o parte semnificativa din blogosfera timisoreana, am cautat ceva mai mutle informatii despre cel care i-a dat replica lui Christian Bale, si anume Sam Worthington, adica in ce filme a mai aparut baiatul asta si ce planuri de viitor mai are. Nu cred ca isi poate inchipui cineva ce fericire il cuprinde pe unul care a citit de zece ori Legendele Olimpului in copilarie cand da peste stirea cu remake-ul Clash of the Titans (Infruntarea Titanilor), o punere in scena a mitului lui Perseu - erou al mitologiei grecesti - intr-un film epic grandios cu Liam Neeson in rolul atotputernicului Zeus si Ralph Fienes drept un Hades razbunator. Iar Sam Worthington, aparut din senin, dupa ce in Terminator Salvation face un rol deloc secundar (Ovi ar spune chiar principal) mai inhata doua roluri de prim in rang in Avatarul lui Cameron si Titanii "refacuti" de Louis Leterrier. Deocamdata doar poze, pentru ca premiera e programata pentru 2010.

Trailerul zilei: Mr. Nobody

Am dat acum cateva zile peste trailerul unui film interesant in care singurul lucru familiar mi-era actorul principal: Jared Leto (Requiem for a dream). Mr. Nobody e un love-fantasy misterios, regizat de un belgian (Jaco van Dormael), in care un tip de 35 de ani, Nemo, cu viata ideala - casa cu peluza, sotie draguta si trei copii - se trezeste intr-o dimineata in viitor, anul 2092, in varsta de 120 de ani, singurul batran intr-o lume in care oamenii nu mai mor.

vineri, 5 iunie 2009

FilmFight: Halloween vs. Friday 13th


Aseara am urmarit ultimele doua "episoade" din cele mai longevive serii de slasher-movies, Halloween (9 filme) si Friday the 13th (12 filme) si am conchis ca nu am nevoie sa le vad pe toate intrucat reiau aceeasi poveste de fiecare data dar cu alti actori. Asa ca pentru cultura mea de cinefil e suficient sa vad unul din ele. Bineinteles ca vazusem clasicele, primul Halloween din '78 - un film cu adevarat bun - si primul Friday 13th (1980) - un clasic plicticos, dar eram curios cum arata noile instalari ale francizelor. Ca sa spun mai pe sleau, amandoua seriile se centreaza pe un killer mascat ce ucide tineri inocenti si fara griji in moduri cat mai creative, dar in vreme ce Halloween mai are cat de cat o poveste si un scenariu, Friday the 13th it's plain murderdeathkill.


Halloween (2007) e un remake cu un picut de originalitate realizat de Rob Zombie care, ascultand sfatul lui John Carpenter -"fa filmul sa fie al tau"- a insistat mai mult asupra personajului Michael Myers si a copilariei sale, cautand/dezvaluind motivatiile acestuia pentru crimele facute. Deci un mic character study in care se insista asupra familiei - tata golan betiv, mama striperita, sora o parasuta - asupra problemelor de la scoala, ca si asupra placerii sadice de a chinui animale, pe scurt semnele care anuntau un viitor psihopat. Cel care ii recunoaste periculozitatea e Dr. Loomis, jucat aici de Malcolm Mc Dowell (o prezenta binevenita) dar care nu actioneaza la timp pentru a impiedica macelul familial realizat de pustiul de 10 ani. Filmul e astfel structura incat acopera doua perioade din viata lui Mikey, separate de 17 ani in sanatoriu. Cand doctorul renunta la orice metoda de comunicare, un Michael de 2 metri evadeaza din spital lasand mormane de cadavre in urma lui. Se intoarce in orasul natal, recupereaza masca si cutitul din copilarie si se pune pe treaba.


Friday the 13th (2009) se anunta ceva nou si deosebit dar m-a surpins cu aceeasi lipsa de originalitate si suspans. Dupa cum spune unul din personaje: "Let's just all be un big happy cliche!" Si asta a si fost. Prima trupa de pustani venisera la Crystal Lake cu cortul cautand o plantatie de "iarba". Au gasit-o si-au murit in aceeasi noapte, unii facand sex, evident. A doua trupa de victime vine cu jeepanu la o casa de vacanta langa lac. Nu le pasa de avertismente etc. Cuplul care cere solitudine moare primul. Asiaticul si negrul mor si ei pe la inceput, no surprise. Albul enervant si arogant, proprietar de casa lu' taticu, rezista pana aproape de final, ceea ce e absolut enervant. Femeile lupta mai aprig ca barbatii, scapand uneori la milimetru de macheta lui Jason, care poate fi injunghiat, impuscat, tocat sau inecat, de fiecare data se intoarce. Un film previzibil, inutil, mai "aratos" decat clasicul din '80 a carui singura valoare e aceea a vechimii, dar mai slab decat ruda sa la fel de sangeroasa, Halloween.

Consideratii pentru care Jason Voorhees si Michael Myers ar putea fi unul si acelasi:
- mamele lor au murit cand erau copii
- isi ascund uratenia indaratul unei masti
- par complet muti
- au aceeasi statura uriasa, apar de unde nu te astepti si refuza sa moara
- arma lor predilecta e un cutit de dimensiuni uriase.
- nu suporta tinerii cu activitati promiscue.

joi, 4 iunie 2009

Trei.Trei profeţii.

Brucan de Marele Ecran



Azi am văzut cum se împlinesc trei profeţii.

Prima îi aparţine lui Tarantino care anticipa, în titlul filmului Kill Bill, moartea violentă a lui David Carradine. Actorul american a fost ucis, într-un hotel din Bangkok, de mîna lui sau a altcuiva, nu se ştie încă. Odihnească-se în pace!

A doua, am formulat-o pe acest site, pe 19 februarie, cînd am scris despre revista Republik: "nu cred că va apuca 2010". În comunicatul oficial al publisher-ului, care anunţa moartea revistei, vinovată este criza: "REPUBLIK a apărut pur şi simplu într-un moment nepotrivit". Eu cred,pur şi simplu, că a dispărut la momentul potrivit. Odihnească-se în pace!

A treia profeţie e legată de apariţia în Bucureşti a primului cinematograf 6D (The Light Cinema). Acesta oferă spectatorului, pe lângă "calitatea excepţională a imaginii şi sunetului", senzaţii tactile şi olfactive. Citez din articolul pe care l-am publicat în 24 FUN pe 15 august 2008, după o vacanţă pe meleaguri croate: "Mai demult îmi imaginam că cinematograful viitorului trebuie să aibă şi o dimensiune olfactivă. Mersul la film ar deveni astfel o experienţă senzorială totală. Văz. Auz. Miros. De exemplu, dacă pe ecran se plimbă doi într-un lan de grîu, să inhalezi şi tu, în sală, parfumul spicelor. La un horror să duhnească a sînge sau a caca făcut în pantaloni. Astăzi, nici nu mi se mai pare aşa SF. Şi bineînţeles că în cinematografele româneşti instalaţia de odori va da rateuri. Imaginează-ţi efectele unui uşor delay (aşa cum se întâmplă uneori cu subtitrarea): vei adulmeca mîncare la o fază de sex sau briza pădurii într-o scenă urbană. Nemulţumiţii vor striga proiecţionistului (acum parfumier): Daţi mirosul mai tare! Probabil că studiourile vor lansa vechile succese în versiune remasterizată: Acum şi cu miros! Păsările cu iz de găinaţ. Apocalypse Now cu gust de napalm. Moartea Domnului Lăzărescu cu parfum de spital.". (...)

Totuşi am prezis greşit data: cronica era intitulată "Cinema 2034". Oricum, toată treaba asta mi-a amintit de vorba unui scriitor de SF, H.G. Wells parcă: "Orice lucru şi-ar imagina un om, altul va putea pune în pratică".

Marele Ecran se prinde la radio

Duminica asta, 7 iunie, pe la ceasurile prânzului (12.00 -14.00) puteţi să vă vindecaţi mahmureala after-party, ascultand o emisiune radio despre film. În rolurile principale: Simona Hupov (realizatoarea emisiunii biluare pentru adolescenţi Colivia cu Canari la West City Radio, adică Radio Vest pentru cine işi aminteşte gloria eterului local de odinioară) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul invitat pe listă: Ion...Lucian Mircu. Nu ţin neapărat să mă aud vorbind, dar tema sună interesant: 10 filme pe care trebuie să le vezi pînă la 20 de ani (sau ar fi trebuit să le vezi...completez pentru cei dintre voi care s-au simţit discriminaţi pe criterii age-iste). Am înţeles că emisiunea se poate asculta şi pe net la www.westcityradio.ro. Asta dacă nu vreţi s-o ascultaţi, cam la aceeaşi oră, pe Irina Margareta Nistor la Guerilla. Emisiunea noastră e fără traducere...

Trailerul zilei: Pandorum

Tot astept de ceva vreme un nou space thriller/horror care sa fie si bun. Moon e foarte foarte promitator dar inclina mai mult spre psihologic, tratand efectele singuratatii si claustrofobiei asupra psihicului. Pandorum are sansa sa fie altfel. Din trailer resimt aceeasi stare de confuzie, claustrofobie si tensiune, dar de data asta ele sunt efectele, cauzele urmand a fi descoperite. Deci un mystery thriller in space. N-am mai avut ceva calumea de la Sunshine, poate acum voi fi tratat asa cum imi place. Si daca tot am zis de thriller/horror in spatiu, se pregateste un prequel la Alien, cu Ridley si Tony Scott producatori si Carl Rinsch regizor. Ce ziceti de asta..


Trailer Pandorum:


Story: "Cand doi astronauti, Bower si Payton se trezesc abandonati pe o nava, fara sa stie cine sunt, unde se afla, de cat timp sunt acolo si care este misiunea lor, adevarul cere sa fie gasit. Pe masura ce se aventureaza din ce in ce mai mult in cercetarea navei, acestia descopera ca nu sunt singuri, iar situatia in care se afla este in realitate mai grava decat si-ar fi putut imagina. Odata cu dezlegarea secretelor terifiante ale navei, cei doi astronauti realizeaza ca supravietuirea omenirii depinde de actiunile lor."

marți, 2 iunie 2009

Coraline (2009)

rating: Colectable

Trebuie sa precizez de la inceput ca filmul asta e o poveste excelenta. Nu am citit cartea lui Neil Gaiman, pe care se bazeaza, dar, la fel ca si povestile lui Tim Burton, si Coraline te introduce intr-o lume fantastica, chiar daca nu tot atat de intunecata. Reusita acestui film, primul film de animatie stop-motion realizat in 3D, se datoreaza mai ales lui Henry Selick, regizor specializat pe acest gen si cu experienta anterioarelor The Nighmare Before Christmas si Monkeybone. In lumina acestora spun cu mana pe inima ca si Coraline are sansa sa devina o poveste clasica.




Filmul are scenariul tipic povestilor fantastice. Avem o fetita care se muta cu parintii intr-o casa neobisnuita - Coraline. Avem vecinul curios si neobosit - Wybie - posesor de bicicleta si pisica creepy care o urmareste peste tot. Avem o papusa ciudata care seamana cu Coraline doar ca are ochi facuti din nasturi si tot dispare cand o cauti. Apoi avem nelipsita usa incuiata care duce spre o lume fantastica. Coraline e nefericita din cauza ca parintii ei par s-o ignore, fiind prea ocupati cu munca lor. Vecinii ei sunt ciudati, batranele surori de la demisol impaiaza caini si ghicesc in ceai, iar acrobatul rus de la etaj - Mr Bobinsky - dreseaza soareci. Curiozitatea ei copilareasca o indeamna sa exploreze casa si astfel descopera usa. Patrunzand in Lumea Cealalta, Coraline descopera o lume identica dar mai prietenoasa cu ea. Parintii sunt mult mai atenti, ii fac de mancare si se joaca cu ea, singurul lucru ciudat fiind acela ca toti au ochi din nasturi cusuti. Desi se intoarce de fiecare data inapoi dupa ce adoarme, Coraline se simte tot mai bine dincolo. Lucrurile se schimba insa in clipa in care afla ce sacrificiu trebuie sa faca pentru a ramane cu cealalta familie si cine este de fapt Celalata Mama.


Povestea e pur si simplu minunata, e ceva ce mi-ar fi placut sa citesc in copilarie; in mod sigur mi-ar fi influentat visele. Iar filmul e foarte bine realizat. Putea fi mult mai simplu de facut in animatie digitala, dar cand te gandesti ca e in stop-motion, ca sute de oameni au lucrat la el, ca hainele au fost crosetate in miniatura sau ca platourile de filmare s-au intins pe 13.000 de mp, chiar te simti obligat sa primesti un asemenea cadou.


Singurul meu regret e ca nu am apucat sa-l vad la cinema in 3D, cred ca ar fi o experienta fantastica, de tipul celeia care scoate la iveala copilul din tine, zambitor si fara griji. Daca nu l-ati vazut inca, nu mai pierdeti vremea. This one really pays off.

Trailer.