sâmbătă, 25 octombrie 2014

Filmes de Cannes a Bucarest (I)



Forfota, cozile la intrare, pofta si entuziasmul cu care oamenii vin la filme, salile arhipline, punctualitatea proiectiilor si seriozitatea "plasatorilor", emotia din sala, toate mi-au amintit de festivalul de la Cannes (cel din Franta).

Cannes-ul meu din Bucuresti a inceput cu o drama istorica de Bertrand Tavernier (cel caruia i se face o retrospectiva aici) cu ecouri ale afacerii Dreyfuss si alte afaceri fin de siècle, precum cazul unui "Jack Spintecatorul" francez. Pe langa politica, Judecatorul si Asasinul incepe o discutie despre opinia publica si media, care se consacra ca puteri pe langa puterile traditionale. Tavernier surprinde clash-ul dintre fortele reactionare ale "vechiului sistem" si miscarile contestatare de stanga, cu trimiteri evidente la Mai '68. Memorabili Phillipe Noiret, Michel Calabru si Isabel Hupert, al carei chip angelic de tinerete mi-a parut de nerecunoscut.

Despre Party Girl mi-am notat, dupa film, cateva ganduri pe o foaie



Aseara (vineri), mai era de vazut Welcome to New York, dar nu am mai fost in stare. Urmeaza o noua zi plina, o noua zi de goana intre cele 3 cinematografe ale festivalului. Acum, la 12, ma pregatesc de intalnirea cu cuplul Berenice Bejo - Michel Hazanavicius.

joi, 23 octombrie 2014

The Artist revine


Michel Hazanavicius nu vine cu mâna goală la Bucarest. Îi aduce pe agentul sub acoperire OSS 117 (Cairo, cuib de spioni, spumoasa parodie cu Jean Dujardin), pe The Artist și pe soția sa, actrița Berenice Bejo.

Dacă doriți să (re)vedeți, The Artist e proiectat sîmbăta asta, de la ora 10.00 la cinema Elvira Popescu, în prezența regizorului și a actriței. Cei doi vor rămâne la o discuție cu publicul (de la ora 12.00, B.B., de la 13.00 M.H.). Dacă sunteț fani, așa ca mine, de la 14.00 v-ați muta la cinema Patria pentru a vedea ultima creație a celor doi, în competiție anul acesta la Cannes, The Search.

Cu această ocazie ne amintim și de filmul nostru "The Artist (un mic tribut la filmul-fenomen din 2011, pentru care Hazanavicius a luat și premiul Oscar), daca tot mergem la Filmes de Cannes a Bucarest să discutăm despre cinematografe.







Trois jours, deux nuits, Berenice...

LES FILMS DE CANNES A BUCAREST



Anul trecut am ajuns la festivalul acela de film unde se fură în fiecare an bijuterii de milioane, unde paparazzi stau pe niște scări ca de zugravi și trag la foc continuu cu tunurile lor nemiloase, unde ținuta starurilor e musai să se asorteze cu roșu, unde cultul pentru cinema rivalizează cu cultul pentru celebrități, unde muritorii de rînd sunt atît de aproape de divinitățile contemporane încît trăiesc cu iluzia că, măcar pentru o seară, gloria Lor e molipsitoare. E frumos la Cannes, dar e și mult can-can.

Poate că e mai bine dacă poți vedea titlurile din palmares, cîteva luni de zile mai tîrziu, într-o atmosferă în care te poți concentra pe filme și nu pe zgomotul colateral. Cristian Mungiu și echipa lui aduc din nou Cannes-ul la București. Anul acesta ajung și eu trei zile și două nopți. Nu e mult, dar mă voi declara mulțumit dacă, în afară de conferință, voi ajunge la:

Party Girl ( Marie Amachoukeli, Camera d'Or)




The Search (Michel Hazanavicius)





Les Combattants (Thomas Cailley, Quinzainne des Realisateurs & FIPRESCI)





Jauja (Lisandro Alonso)





Deux jours, une nuit (frații Dardenne)





...and the winner is Winter Sleep (Nuri Bilge Ceylan, Palme d'Or)



Pentru informații în timp real legat de experiența mea de festival, urmăriți conturile de twitter @MareleEcran și @ilMircu, pentru că nu cred că voi avea timp să public cronici pe blog, în goana dintre un cinematograf și altul. Programul complet și restul de atracții (în afară de întîlnirile cu Berenice și ceilalți invitați), aici. Plus un interviu pe larg cu Cristian Mungiu.

ps. Anul trecut la Cannes, amicul meu de la bagajerie, Nicolas, se lăuda că i-a deschis portiera lui Berenice Bejo, i-a ținut umbrela și a schimbat cîteva vorbe cu diva din The Artist. Acum -cine știe?- în București se anunță ploaie, umbrelă am, Berenice va fi și ea acolo...

miercuri, 22 octombrie 2014

Strategia Timișoarei în privința cinematografelor





În octombrie anul trecut, depuneam (împreună cu Pelicula Culturală și Camera 4) un proiect de cinematecă la Primăria Timișoarei. O lună mai tîrziu am primit un răspuns binevoitor și politicos, dar deocamdată fără urmări vizibile. Printre altele, viceprimarul Dan Diaconu anunța sprijin pentru o cinematecă inclusiv prin "susținere financiară de către bugetul local, care va fi cuprinsă în exercițiul bugetar al anului 2014". În documentele disponibile publicului, referitoare la bugetul pe anul acesta, nu am putut identifica această susținere. 

Există speranță însă. La începutul acestei luni, a  fost lansată strategia culturală a orașului (2014 - 2024), realizată de un consorțiu de consultanți, în beneficiul Primăriei Timișoara (documentul aici). Am participat cu input (și noi și Pelicula Culturală) și m-am bucurat să regăsesc în partea din document dedicată cinemaului o analiză apropiată de punctul nostru de vedere.

Observațiile mi se par corecte și de bun-simț dar, dacă vreți să îmbunătățiți sau să aduceți completări strategiei, mâine e o dezbatere pe tema ei, de la ora 12, la sediul municipalității ( e importantă, că e pe 10 ani). Tot mîine plec și eu spre conferința organizată de Les Films de Cannes a Bucarest, unde se va discuta și despre soarta cinematografelor, așa că poate mă întorc cu ceva idei noi. 

Mai jos, textul din strategie referitor la prezentul și viitorul cinemaului în Timișoara (sublinierile îmi aparțin). Practic, acum nu mai există scuze: e scris alb-pe-negru ce ar fi de făcut, pentru început. Ciao, Cinema! nu este pomenit în document (poate partea legată de cinema a fost scrisă pînă am făcut noi festivalul) și nu sunt așa sigur că "nu se poate dezvolta o comunitate de cinefili" (noi zicem că am făcut niște pași serioși în sensul ăsta), în rest nu am comentarii de substanță. Dar poate aveți voi...


"În Timişoara sunt 7 săli de cinematograf funcţionale, înregistrate în Registrul cinematografiei, toate în administrarea SC Cinema City România SRL şi localizate în incinta Iulius Mall Timişoara. Sălile au un număr de 951 de locuri şi 7 ecrane, toate sălile sunt dotate cu aparatură de sunet Dolby Digital şi permit proiecţia video. Doar 3 săli permit proiecţia pe peliculă cinematografică. Dintre sălile disponibile, 2 au o capacitate de 42 de locuri, 3 săli o capacitate de 112 locuri, o sală are capacitate de 317 locuri şi o altă sală are capacitatea de 215 locuri. 

Datele Institutului Naţional de Statistică iau în calcul şi locurile din cinematografele (în prezent nefuncţionale) Studio şi Capitol, astfel încât în 2012 în judeţul Timiş apar 1.551 de locuri în cinematografe. O comparaţie relevantă cu judeţul Arad arată că în acest judeţ, în acelaşi an (2012) se înregistrau 4.042 de locuri, în condiţiile în care populaţia era (aproximativ) de 159.000 în Arad și de 319.000 în Timişoara. Chiar și în statisticile INS, situaţia arată că în Timiş există 1 loc în cinematografe la 205 de oameni, în timp ce în judeţul Arad situaţia este de 1 loc la 39 de oameni. Lărgind reperele pentru comparaţie, Bucureştiul se prezintă cu un raport de 1 loc la 90 de oameni, iar Clujul are un raport de 1 loc la 66 de locuitori.

Referitor la calitatea şi specificul filmelor difuzate, cinematografele de tip multiplex din mall-uri selectează filmele care ajung la public după criterii comerciale. În competiţia cu blockbuster-ele de Hollywood, filmele europene, cele produse local şi/sau cele de artă nu au nicio şansă. De aceea, în oraşele din Europa cu reală vocaţie culturală, comunităţile locale susţin funcţionarea unor săli de cinema de tip art-house. Acestea se conectează în reţele de art-house cinema (un exemplu ar fi CICAE – reţeaua europeană de cinematografe de artă şi de cinemateci), formează circuite de distribuţie independente cum ar fi Europa Cinemas (strâns corelate cu festivalurile de film, pentru a da acces cinefililor la cele mai noi producţii) şi beneficiază de fonduri dedicate ale Uniunii Europene pentru distribuţia de conţinut audiovizual (prin programul MEDIA, înglobat recent în programul Europa Creativă).

Sălile de cinema din Timişoara nu au mai fost întreţinute corespunzător de către RADEF RomâniaFilm. Majoritatea au fost înstrăinate, au rămas cu destinaţia iniţială doar cinema Timiş şi Studio (situaţie incertă). Ambele săli sunt echipate cu tehnologie de proiecţie şi de sonorizare din anii ’60, fără piese de schimb şi consumabile. Din aceste motive, din lipsa infrastructurii, la Timişoara consumul de audiovizual de calitate (inclusiv prin participare la evenimente cum ar fi festivalurile sau transmisiile live) nu este posibilă. Publicul de cinema s-a redus semnificativ şi nu se poate dezvolta o comunitate de cinefili.

Campaniile de advocacy şi iniţiativele care încearcă să dezvolte apetitul pentru cinematografia necomercială nu lipsesc din peisajul timişorean. Asociaţia Marele Ecran dezvoltă un blog de cultură cinematografică şi diverse proiecte de promovare a producţiei de cinema locale, regionale şi internaţionale. Asociaţia Pelicula Culturală îşi propune promovarea filmului european şi a spaţiului multicultural timişorean. Centrul Cultural Francez organizează din 1999 TRES COURTS – Festivalul Filmelor de foarte scurt
metraj şi începând cu 2012 Festivalul Filmului de Umor. 

Asociaţia Macondo din Bucureşti a organizat în 2013 prima ediţie a proiectului cinema-edu şi la Timişoara, Caravana TIFF ajunge anual, la fel şi Caravana Metropolis. Alte iniţiative locale meritorii de promovare a filmului sunt Festivalul de film Cinecultura (organizat pentru prima datăîn 2010), iniţiat de lectori străini de la Universitatea de Vest din Timişoara şi de la Universitatea Politehnică Timişoara şi Festivalul Internaţional de film Timishort, iniţiat tot în 2010 de către Asociaţia Română a Filmului Independent. 

Însă aceste iniţiative lăudabile se desfăşoară în prezent în spaţii cu altă destinaţie, în condiţii tehnice care sunt doar parţial optime pentru o vizionare corespunzătoare, cum sunt Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara, Grădina Capitol şi sala fostului cinema Capitol, curtea Casei Artelor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, curtea Observatorului Astronomic Timişoara, spaţiul verde din cadrul Muzeului Satului Bănăţean (în cadrul Festivalului Plai). Primul pas pentru ca în Timişoara să se dezvolte industria de audiovizual este amenajarea unor săli care să repecte standardele pentru proiecţii publice. 

33 de firme din Timişoara sunt înregistrate în registrul cinematografiei, desfăşurând activităţi diverse, de producţie cinematografică şi video, postproducţie cinematografică şi video, activităţi de distribuţie a filmelor cinematografice şi video, proiecţii cu public, multiplicare de filme, închiriere de filme, comercializarea cu amănuntul, impresariere şi recrutare pentru filme, comercializarea produselor de peliculă şi substanţe de procesare peliculă.

„Nuntă în Basarabia”, o comedie romantică, coproducţie cinematografică moldo-româno-luxemburgheză, în regia lui Nap Toader, coprodusă şi distribuită de compania timişoreană SC MEDIANA SRL, a reuşit să atragă interesul publicului şi pe cel al criticii, obţinând mai multe nominalizări şi premii în 2011. Colaborările internaţionale, exemplificate şi prin coproducţia „Nuntă în Basarabia”, sunt din păcate destul de rare în peisajul audiovizual timişorean.

O excepţie notabilă este reprezentată în această perioadă de participarea TVR Timişoara la proiectul „Europa 360”, alături de televiziunile publice din Italia, Croaţia şi Polonia. Proiectul este finanţat direct de către Parlamentul European, realizat prin intermediul CIRCOM Regional, Asociaţia Europeană a Televiziunilor Regionale, organizaţie la care TVR Timişoara este afiliată încă din 1995.

Alături de amenajarea de cinematografe care să permită proiecţii de filme româneşti, europene şi internaţionale selectate pe alte considerente decât cele pur comerciale, pentru a contrabalansa oferta multiplexurilor din Iulius Mall Timişoara, activităţile de producţie, postproducţie şi distribuţie au nevoie să fie sprijinite prin fonduri regionale dedicate. Colaborările internaţionale merită încurajate, dinamica producţiei de audiovizual internaţional având la bază cofinanţarea, identificarea de resurse financiare diverse şi echipe multiculturale." (extras din Strategia Culturală a Municipiului Timișoara 2014 - 2024, capitolul Industrii Culturale și Creative)


marți, 21 octombrie 2014

Cum se mai distribuie filmul european pe la noi...

...UNU STÎNGA, DREAPTA DOI



În cadrul Les Filmes de Cannes a Bucarest se va desfășura un workshop despre distribuția filmelor europene, duminică, 26 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, în două părți, de la orele 10.00 și 15.00. Se va discuta despre soarta cinematografelor, despre modele de distribuție de film european, măsuri urgente și soluții găsite în alte țări. În distribuție:

Michel Hazanavicius – Regizorul premiat cu Oscar pentru The Artist, scenarist și producător. Președintele Société Civile des Auteurs-Réalisateurs-Producteurs (ARP), una dintre cele mai influente organizații profesionale din domeniul audiovizualului din Franța.

Radu Mihăileanu – regizor, scenarist, producător, președintele de onoare al Premiului LUX al Paralamentului European și fost președinte (2009 – 2011) al ARP.

Jakub Duszynski – directorul de achiziții și creative director la Gutek Film, cea mai importantă casă de distribuție de filme independente din Polonia și co-președinte al Europa Distribution.

Gábor Böszörményi – fondator și managing director al Mozinet Ltd, casă de distribuție din Ungaria axată pe filme independente.

Judith Colell – regizor, co-fondator al CIMA (Spanish Association of Women Filmmakers and Audiovisual Media Professionals) și vice-președinte al Academiei Spaniole de Film.

Antoine Bagnaninchi – fondator și manager al Independența Film, cea mai importantă casă de distribuție de film independent din România, cu circa 15 titluri pe an.

Tudor Giurgiu – regizor și producător, fondator și director al casei de producție Libra Film, președintele Transilvania IFF și fondatorul Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc, membră a rețelei European Film Promotion.

Jelio Jelev – producător și distribuitor (Jelfilm), reprezentantul Hungarian Filmlab în Bulgaria, România și Țările Baltice.

Cu mare curiozitate am acceptat invitația organizatorilor de a participa la această discuție, alături de alți invitați din țară preocupați de soarta vechilor cinematografe de stat. Va merge la București și Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob, prima localitate din mediul rural care a reabilitat un cinematograf (pînă în 31 noiembrie se vor finaliza lucrările de renovare, urmînd ca cinematograful să fie dat în folosință în primăvară). Discuțiile pleacă de la următoarele întrebări:


Argument

"Contextul românesc în care am decis să organizăm acest workshop despre distribuție arată în felul următor: din cele câteva sute de săli de cinematograf din perioada comunismului se mai proiectează astăzi film în circa 20. Au apărut în locul lor multiplexuri cu multe ecrane, care însă proiectează în covârșitoare majoritate doar filme americane. Filmele românești și cele europene, în general, își fac loc tot mai greu pe ecrane și cu rezultate foarte modeste.

De ce?

Aceasta este una dintre întrebările la care încercăm să găsim cel mai argumentat răspuns, că să ne putem răspunde apoi și la întrebările: este această stare de fapt reversibilă? Și dacă da, cum? Iar dacă nu, de ce continuăm să producem filme, pentru cine le producem – și care ar fi bugetul corect al acestor filme?

De unde vine lipsa de popularitate a filmelor românești și europene? Din conținut, din lipsa sălilor, din lipsa promovării și a bugetelor de promovare, din lipsa educației și a obișnuinței de a vedea asemenea filme, din piraterie? Există alte modele de distribuție valabile în afară de cel de distribuție în cinematografe? Cum se raportează la toate aceste probleme celelalte țări din Est, care au plecat cam din același loc cu noi? Cum se raportează la presiunea filmului american țările unde legislația anti-piraterie și măsurile protecționist culturale au altă tradiție?

Există cinematografe cu un singur ecran în România care merg bine? Există modele de urmat în această direcție? Există, dimpotrivă, modele de evitat în procesul de transfer al sălilor din rețeaua RomaniaFilm către comunități? Au devenit caravanele și festivalurile o soluție alternativă de difuzare? Ar trebui ca proiecțiile la aceste filme să fie gratuite sau e contraproductiv – ca mesaj? Cum promovăm filmele românești și europene? Există vreo cale de cooperare mai eficientă cu multiplexurile în vederea programării mai frecvente de film românesc și european?

Demersul acestui workshop este acela ca, punând în discuție aceste teme și răspunzând acestor întrebări, să poată oferi decidenților date concrete și soluții de redresare a distribuției de film românesc și european ca parte a unui plan global, etapizat și urgent, fără decare situația va continua să se înrăutățească." (Cristian Mungiu)

Un alt eveniment special va fi workshop-ul de producție și vânzări de film, de miercuri, 29 octombrie, de la 11.00, la Cinema Elvira Popescu. Invitați: regizorul Cristian Mungiu și Vincent Maraval, managerul Wild Bunch (Franța). Intrarea la ambele workshop-uri este liberă.
 

Eddie Griffin la cinema 'Pătria'


Il stiti ca "negrul cu caine in brate care casca gura la asteroizi" in Independence Day si din alte roluri secundare (Deuce Bigalow, John Q, Scary Movie), dar tipul e un nume important din scena de stand-up. Si vine in noiembrie, la  cinema "Pătria" din Bucuresti.  Probabil, de văzut live.
 


Gone Girl (partea a treia)

Cum am promis, voi continua cu personajul lui Nick Dunne (Ben Affleck). Din nou, va avertizez: NU cititi decat daca ati vazut filmul! (Cristian Plesh)



Personajul jucat de Affleck este criticat ca actiunile de la finalul filmului sunt lipsite de logica. Din punctul meu de vedere, ce face Nick Dunne este perfect si curat logic. Sa argumentez:

In primul rand, acest personaj, ca si majoritatea personajelor lui David Fincher, este anti-erou. "Omul" nu are nimic din trasaturile care identifica un erou pozitiv. Cred ca de aici i se trage problema. Desi personajul lui este un anti-erou, Amy este cu mult peste el. As putea spune ca este "the ultimate evil". Probabil o treapta mai joasa decat diavolul si pe aceeasi treapta cu personajul lui Javier Bardem in No Country For Old Men.

Din cauza asta lumea uita si la final se asteapta ca actiunile lui sa fie in conformitate cu cele ale unui erou. Anume sa o refuze pe Amy, sa o denunte si...happy end. Asta s-ar fi intamplat daca in film juca Bruce Willis...Dar personajul lui Affleck este o lipitoare si un las. Odata ce si-a pierdut slujba, a trait pe banii sotiei. Cu timpul, relatia lor s-a deteriorat si, in loc sa divorteze, el a decis sa ramana cu ea desi nu o mai suporta. Este neglijent cu banii pe care nu ii detine (cumpara consola de jocuri si un laptop nou-nout de care nu avea nevoie) si hotaraste sa se culce cu o studenta. Wait a minute! Asta e un "pacat capital". De ce? Ryan Gosling o spune cel mai bine in The Ides of March: "You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country, but you can't fuck the interns".

Apoi, relatia cu studenta este dusa intr-o extrema asa de mare ca ajunge sa fie comica. Asta din pacate este un rau necesar din punctul de vedere al structurii filmului. Pentru a-si mentine ritmul si concentrarea asupra lui Nick and Amy, filmul nu poate petrece timp cu un al treilea personaj (sau al patrulea ca sora e destul de implicata). Drept urmare este necesar ca relatia cu studenta sa fie "comically bad" pentru a-l caracteriza pe Nick Dunne in cel mai scurt timp posibil.

Pe langa asta mai are si iesiri violente. Desi relatarea despre prima lui iesire este din punctul de vedere a lui Amy, sigur s-a intamplat. Nu a lovit-o, dar probabil a impins-o. Asta se poate deduce din dialogul pe care il are cu detectivul cand Nick se apara automat ca "I didn't hit her" si replica este ca "I didn't say hit, pushed" la care Nick nu zice nimic. Adaugati scena de la final cand o izbeste de perete. Consider aceste elemente suficiente pentru a stabili ca Nick Dunne nu este un personaj bun, eroul povestii, ci un anti-erou fata de care publicul ar trebui sa fie impotriva...doar ca are ca rival pe cineva si mai rau.

Si acum in sfarsit ajungem si la critica asupra faptului ca, in final, comportamentul lui nu are logica. Ba are. Mai sus am stabilit ca nu este un personaj pozitiv. Drept urmare el va face tot ce poate pentru a-i fi lui bine. In sprijinul acestei teorii, your honour, aduc doua argumente:


1. Dupa ce media tabloida l-a facut troaca de porci si criminal la nivel national, el mai ca a plans la televizor ca sotia sa ii fie adusa inapoi si a promis ca va fi un sot mai bun. Aproape de neimaginat reactia "TERIBILA" a opiniei publica si a mediei tabloide daca Nick Dunne ar divorta de sotia care a scapat ca o leoaica din captivitate - dupa ce a fost "violata"- si s-a intors acasa intr-o baie de sange. Un divort ar fi echivalentul cu suicid pe plan social. In america i se spune "character assassination" si presa este cunoscuta pentru a duce aceste campanii. Ca sa nu mai adaug revelatia ca Amy este gravida.

2. Tineti minte ca este un tip las si o lipitoare si pe deasupra mai e si scriitor esuat? Pai in U.S.A., logic vorbind, dupa asa o intamplare devii superstar. Media ar plati milioane pentru "the inside story", contracte pentru ecranizarea intamplarii si foarte probabil Hollywood-ul ar bate la usa. O tona de bani ar veni in directia lui si i-ar da o a doua sansa ca scriitor. Si toate astea din cauza ca el nu este un personaj pozitiv. Repet, daca era Bruce Willis...


Ah, dar cum poate sa traiasca cu Amy? Daca il omoara? Amy nu e proasta (asta ar trebui sa fie clar la finalul filmului). E foarte constienta de situatia in care se afla. Daca Nick "plays along" nu are nici un motiv sa-l omoare. Daca din senin Nick ar disparea, logica spune ca totusi cineva ar incepe sa puna intrebari. Mai ales cand detectivul si avocatul stiu povestea adevarata.

Dar peste 10 ani ce s-ar intampla? Cand lumea a uitat de toata treaba asta si Nick vrea sa divorteze si sa spuna totul? Pai Amy probabil il va omori. Dar, intre tine si mine, eu nu cred ca personajul Nick Dunne vede asa de departe. Plus ca... nu prea are alte optiuni. I rest my case... (Cristian Plesh, Los Angeles)


Sfarsitul Noptii (1983)


Rectificare: Astazi la cinemateca de la BCUT, e de fapt Sfarsitul Noptii (regia: Mircea Veroiu). Cu: Gheorghe Visu, Mircea Diaconu, Cornel Patrichi. Un film a carui subiect ramane de actualitate: cu procurori "sufletisti" si copii calcati pe zebra. Un film despre "obsesia Prieteniei. Tema care pe Mircea Veroiu l-a obsedat toata viata. In toate filmele sale" (Pseudokinematikos). Ora 18, intrare libera, aula BCUT.





luni, 20 octombrie 2014

Gone Girl (partea a doua)

Cristian Plesh a urmarit Gone Girl. Sau Gone Girl il urmareste pe el, pentru ca a revenit cu un nou comentariu pe marginea ultimului film regizat de Fincher. NOTA: A se citi doar daca filmul a fost vizionat. Urmatorul text are spoilere la greu care GARANTAT distorsioneaza perceptia filmului.




Nu de foarte mult timp am scris despre Gone Girl. Lucian m-a dat in gat si mi-a publicat sentimentul care l-am avut fata de film (nu sariti pe el, ca nu am avut nimic impotriva). Adevarul este ca filmul m-a afectat semnificativ. Nu am mai fost asa de "miscat" de un film de la Lost in Translation incoace. Si Lost in Translation a fost filmul care m-a convins sa ma duc la UNATC si sa imi incerc norocul la joaca asta numita "regie de film". Poate ca dupa Gone Girl voi reusi sa si pun in aplicare joaca asta de "regia de film". Pot sa sper nu?


In momentul actual am ceva insomnii si automat ma duce gandul si la Gone Girl si la criticile care sustin ca filmul nu este verosimil. Sau mai exact, ca personajul lui Amy nu este verosimil. Hai sa stabilim ceva. Toata poveste este clar "over the top", dusa la extrem. Sansele ca ceva similar sa se intample in realitate sunt... minuscule. Dar povestile si filmele in general sunt duse la extrem, fantezii pe care ni le inchipuim. Ca si creator de filme tot ce pot spera este ca fantezia din cap sa fie pe aceeasi unda cu cea a spectatorului. Ceea ce nu se va intampla intotdeauna...
Dar eu vreau sa abordez subiectul din alt punct de vedere, al personajului feminin malefic. Foarte multe critici sunt aduse asupra personajului Amy. Nu toti au acelasi motiv dar sunt convins ca o parte sunt nemultumiti, poate la nivel subconstient, tocmai pentru ca este un personaj feminin.

Am gasit urmatorul raspuns care explica mai bine decat mine ce simt:

"And people can't seem to get their head around it, simply because she's female. Compare her to the main character in American Psycho. The cop-out at the end is that it was all a sick fantasy, but as much as people hated that book (myself included), no one was talking about Patrick Bateman's gender in relation to his actions, or trying to explain away his behavior by blaming it on women, or getting angry because a guy shouldn't act like that. His psychopathy was accepted as part of his character without questioning it."

Mergand pe aceeasi tema pot adauga acelasi lucru despre criminalul din Se7en si despre personajul lui Edward Norton din Fight Club. Adica, hai sa fim seriosi, mai psihopat decat acel personaj nu poti sa fii dar nimeni, nici pentru o secunda, nu s-a plans ca ar fi un comportament neverosimil. Dar in cazul lui Gone Girl...peste tot. Se pare ca femeile nu numai ca nu pot fi alpha eroine, dar nu pot fi nici alpha villains.

In urmatoarea parte voi vorbi despre personajul Nick Dunne (Ben Affleck) si despre comportamentul lui la final...care si acela a fost criticat ca fiind lipsit de logica. (Cristian Plesh, Los Angeles)