marți, 10 decembrie 2013
Trailerul zilei: Jupiter Ascending
Se pare ca fratii Wachowski si-au regasit confortul in zona SF mainstream si urmatorul lor proiect cinematografic e in grafic. Jupiter Ascending pare a fi un space-opera impresionant dpdv vizual insa cladit pe acelasi schelet al eroului profetit de forte misterioase care e smuls dintr-o existenta banala si aruncat in valtoarea unui conflict galactic. Corespondenta lui Neo din Matrix e aici Jupiter (Milla Kunis), femeie de serviciu smulsa din viata ei corporatista de un agent interplanetar (Channing Tatum) pentru a-si implini adevaratul ei destin: sa devina regina galaxiei. Trailerul arata bine, povestea promite insa nu cred ca Andy si Lara si-au mai asumat vreun risc major in materie de idei provocatoare. Apropo, apare si Sean Bean in film si cred ca avem 90% sanse sa-l vedem murind onorabil. Programat de lansare in iulie 2014.
luni, 9 decembrie 2013
Pura Vida
Poate ca v-ati intrebat ce cauta aici banner-ul rosu din dreapta ecranului. E mica noastra contributie in sprijinul unui mare sportiv din Timisoara, mai cunoscut in Spania decat la el acasa.
Horia Colibasanu e cunoscut in Spania pentru ca in 2008 nu si-a parasit partenerul de expeditie, desi isi punea in pericol propria viata (la altitudine mare, in "death zone", nu poti supravietui mai mult de 5 zile, in aerul extrem de rarefiat). La 7400 m., pe fata de sud a Annapurnei, alpinistul spaniol Inaki Ochoa de Olza trage sa moara in urma unui edem pulmonar.
Horia, de profesie medic stomatolog, suna alarma si ramane la capataiul camaradului sau timp de 3 zile si 3 nopti. Cand a fost schimbat "in garda" de alt alpinist si a inceput in sfarsit sa coboare de pe munte era mai mult mort decat viu.
Gestul lui Horia (considerat absolut normal de acesta: "moral, nu aveam nicio alta alegere") a fost rasplatit cu numeroase distinctii. Una dintre cele mai importante este stirea ca Pep Guardiola, pe vremea cand antrena Barcelona, si-a motivat jucatorii cu exemplul de solidaritate si prietenie demonstrat de roman.
Dar Horia nu era singur. Mai multi alpinisti aflati pe munte (intre cei mai buni din lume) s-au mobilizat imediat pentru a incerca salvarea lui Inaki. Au format o echipa internationala (erau din 10 tari diferite) numita mai tarziu "los catorce de Inaki" (cei paisprezece ai lui Inaki).
Demonstratia lor de fraternitate montana devine subiectul documentarului din 2012 co-regizat de Pablo Iraburu si Migueltxe Molina: Pura Vida/ The Ridge. Pe langa povestea operatiunii de salvare exceptionale, descoperim cativa oameni exceptionali. Pentru ei, Himalaya reprezinta unul din ultimele locuri de pe pamant unde mai poti trai neprevazutul, aventura autentica a exploratorilor de altadata. Lunile pe care acesti alpinisti le petrec la mare altitudine, sunt lunile cand experimenteaza adevaratul gust al vietii. "Pura vida", viata adevarata, cum spunea Inaki Ochoa.
Daca vedeti acest film, veti intelege ca alpinistii himalayeni nu sunt niste aventurieri extremi care pariaza cu viata lor in cautarea adrenalinei (asa cum presupun multi). Ei cauta o cale spre libertate, o evadare din carcera nimicurilor cotidiene, un mod de auto-cunoastere si, sa nu uitam totusi, performanta sportiva. Acesti alpinisti din elita mondiala "sunt dintr-o singura tara: Muntii" (Denis Urubko, alpinist cazac, aflat si el intre cei 14).
Imi doresc mult sa proiectam Pura Vida si poate vom reusi intr-o zi sa il aducem la Timisoara. Pana atunci, va invit sa vedeti filmul ultimei expeditii a lui Horia, cucerirea varfului Lhotse (8516 m.), al patrulea munte ca inaltime si al saselea "optmiar" din palmaresul lui Horia (apropo, e primul alpinist roman cu sanse mari sa cucereasca toate cele 14 varfuri peste 8000 m.; foarte important este faptul ca o face in stil sportiv, fara serpasi si fara oxigen suplimentar).
Proiectia video e organizata de club Alternative si Departamentul de Geografie de la Vest. Marti seara, de la 19.30, in Aula Magna (Universitatea de Vest). Prezinta: Horia Colibasanu (la aproape 10 ani dupa cucerirea, in premiera romaneasca, a celui mai dificil munte din lume: K2). Pentru a-l cunoaste mai bine pe alpinist si performantele lui intrati aici si aici.
Kirk Douglas 97: Lust for life
In 9 decembrie 1916 se nastea Issur Danielovitch, pe care azi il stim drept Kirk Douglas (sau tatal lui Michael, pentru cei mai tineri). Poate ati si uitat ca mai traieste. De fapt, e singura "legenda in viata" din istoria filmului american. Si nu e doar o expresie, dupa cum puteti verifica aici. A luat primul premiu pentru intreaga cariera acum 45 de ani (si ce cariera: Ace in The Hole, The Bad and the Beautiful, Paths of Glory, Lust for life, Spartacus etc.). "Personajele lui nu au fost mai mari decat viata, au fost viata..." (Steven Spielberg). A incheiat-o cu filmele acum aproape trei decenii. A fost blogger (cel mai batran blogger) pana la varsta de 96 de ani. Ultima lui carte (a scris vreo 10) a aparut anul trecut. Recentele sale aparitii in public tradeaza, pe langa dificultati inerente de vorbire, multa gratie si umor: la Oscar '96, la decernarea premiului pentru intreaga cariera fiului sau ("sunt prea tanar pentru asta") si la Oscar 2011. Pentru a cunoaste aceasta mare constiinta dincolo de marele ecran, va rog sa cititi acest simplu si minunat text (On rejection) despre respingere si acceptare. Ce intalnire fericita intre virtute si longevitate! As vrea totusi sa ni-l amintim pe Kirk Douglas, tanar si in forta cum era. Un as.
duminică, 8 decembrie 2013
United we stand!
Sa tot fie vreo 8 ani de cand ma ciocnesc cu Lucian Maier prin festivaluri, spre bucuria noastra si spre confuzia organizatorilor (din pricina asemanarii de nume). Lucian e o voce competenta si lucida din critica noastra de film.
Odata ne-am nimerit amandoi la coada la intrarea in Satul Filmului (la Anonimul, Sfantu-Gheorghe). Ne-au tinut la poarta vreo 10 minte (desi amandoi erau acreditati) pana au deslusit identitatile fiecaruia.
Altadata ne-a confundat cineva de la TIFF. Dupa ce m-am prezentat, persoana m-a intrebat ce s-a intamplat cu mine: "te-ai schimbat enorm, esti de nerecunoscut".
Ultima oara ne-am intersectat in Palatul Festivalului de la Cannes, ca-ntr-un film. Eram amandoi pe scarile rulante. Un Lucian urca, celalalt cobora. Am apucat sa schimbam 3 cuvinte.
Maier venise la Cannes cu Film Sense, proiect independent proaspat lansat impreuna cu cativa prieteni. Pe Anda Ionescu o stiam inca dinainte sa plece cu o bursa in Danemarca (acum e cu un picior bine infipt in pragul industriei de film daneze; a lucrat ca asistent de productie la cateva filme, intr-una din cele mai creative cinematografii din lume). Pe neobositul Marius Mandrutau l-am intalnit la proiectiile Un Certain Regard, unde era mai mereu in spatele aparatului foto.
Film Sense nu e un alt site dedicat cinema-ului. E "un spatiu de reflectie asupra Cinematografului", cu mai multe directii: educatie si social. Jonctiunea cu Marele Ecran era deci inevitabila.
Marius e in stransa legatura cu o asociatie din Arad (CitiZenit) care urmareste acelasi obiectiv cu al nostru: o cinemateca in orasul lor. La initiativa aradenilor, strangem randurile si pregatim primul eveniment comun. Duminica viitoare va invitam sa vedeti un film bun, intr-un loc fain din Timisoara.
Ideea Film Sense a picat la fix. Chiar vroiam sa facem al doilea Community Check in care sa marcam cei 5 ani de Marele Ecran. Am realizat ca inainte de toate ar trebui sa construim un spatiu de discutie cinematografica. Inainte de a avea o cinemateca, poate ca ar trebui sa avem o comunitate.
La grande bellezza a cinematografiei europene
"Acting fabulos până la ultimul figurant, coloană sonoră vibrantă şi aleasă cu bun gust, imagine şi cameră de "liga cea mai mare". Mi-e teamă că e un film care a trecut subestimat/subapreciat". (waka_x)
"N-am ştiut ce să zic după film (mi se întâmplă la filmele mari), dar m-a împlinit. Am ştiut că vreau să-l revăd". (Lucian Mircu)
 |
| La grande bellezza |
Lungmetrajul lui Paolo Sorrentino, cineast care a absentat de la gală, nu a fost inclus, din păcate, în selecţia lui Cristian Mungiu pentru Les Filmes des Cannes a Bucharest, dar se pare că va ajunge prin februarie în cinematografele de la noi (cei mai curioşi l-au văzut deja din surse alternative).
La grande bellezza a fost de altfel cel mai premiat film la gala de la Berlin. Sorrentino a câştigat trofeul pentru regie, Toni Servillo a fost desemnat cel mai bun actor, iar Cristiano Travaglioli a obţinut premiul pentru montaj.
Din păcate, Luminiţa Gheorghiu, prezentă la gală şi în câteva cadre ale televiziunii care a transmis evenimentul, nu a urcat pe scenă, pentru că premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit belgiencei Veerle Baetens (The Broken Circle Breakdown, r. Felix Van Groeningen), despre care spuneam că e singura care o poate "învinge" pe marea noastră actriţă.
 |
| The Broken Circle Breakdown |
Depăşit, probabil, doar de emoţionantul omagiu pe care Wim Wenders, directorul Academiei Europene de Film, i l-a adus actriţei Catherine Deneuve, laureată pentru întreaga carieră. Catherine Deneuve a fost, de altfel, cea mai încântătoare prezenţă a serii.
Francois Ozon a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, cu Dans la maison, prezent anul acesta şi pe marile ecrane de la noi.
Descoperirea anului este filmul german Oh Boy, în regia lui Jan Ole Gerster. Este un debut în alb-negru splendid, un omagiu adus cinematografiei anilor '60, dar şi o fascinantă incursiune în Berlinul contemporan.
 |
| Oh Boy |
Un premiu onorific i-a revenit lui Pedro Almodovar, care, într-o engleză catastrofală, a criticat dur guvernul spaniol.
Cea mai bună comedie a fost desemnată melodrama telenovelistică Love Is All You Need, a supraapreciatei regizoare daneze Susanne Bier.
The Congress, de Ari Folman, a fost ales cel mai bun film de animaţie, în timp ce capodopera The Act of Killing a fost desemnat cel mai bun documentar, regizorul Joshua Oppenheimer mulţumindu-i, printre alţii, şi... soţului său prezent în sală.
Paco Delgado a primit trofeul pentru cele mai bune costume (Blancanieves), Sarah Greenwood a fost aleasă cel mai bun production designer (Anna Karenina), iar Asaf Sudry a plecat cu premiul pentru imagine (Fill the Void).
Premiul publicului a revenit producţiei The Gilded Cage, în regia lui Ruben Alves.
Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mie mi-a plăcut de Anke Engelke, actriţa germană care prezintă de vreo câţiva ani gala premiilor Academiei Europene de Film.
sâmbătă, 7 decembrie 2013
Oscarurile europene şi şansele Luminiţei Gheorghiu
Probabil, chiar şi în situaţia în care Luminţa Gheorghiu ar câştiga sâmbătă seară distincţia pentru cea mai bună actriţă la gala premiilor Academiei Europene de Film (sau, în limbaj jurnalistic, Oscarurile europene), se vor găsi destui care să ignore succesul şi să aştepte verdictele bătrânei şi conservatoarei Academii Americane (de la care vrem cu toţii să includă Poziţia copilului pe lista scurtă la categoria filme străine).
Personal, cred că ar fi o nedreptate ca Luminiţa Gheorghiu să nu câştige premiul la gala de la Berlin (acolo unde a "ratat" Ursul de interpretare în februarie), transmisă şi la noi de HBO de la ora 21.00. Nu pentru că e din România, ci pentru că interpretarea ei e mai puternică decât ale contracandidatelor. Singura ameninţare serioasă ar putea veni din partea belgiencei Veerle Baetens, care are un rol solicitant şi plin de nuanţe în The Broken Circle Breakdown, în regia lui Felix Van Groeningen.
Celelalte concurente sunt Keira Knightley (Anna Karenina, r. Joe Wright), Barbara Sukowa (Hannah Arendt, r. Margarethe von Trotta) şi Naomi Watts (The Impossible, r. J.A. Bayona).
Păcat că Academia Europeană de Film nu a selectat decât şase titluri la categoria cel mai bun film, în contextul unei "recolte" generoase. Producţiile nominalizate sunt: The Best Offer (r. Giuseppe Tornatore), Blancanieves (r. Pablo Berger), The Broken Circle Breakdown (r. Felix van Groeningen), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Oh Boy (r. Jan Ole Gerster), La vie d'Adele. Chapitres 1&2 (r. Abdellatif Kechiche).
Pentru că mi-a scăpat unul din cele şase filme (La grande bellezza), nu o să încerc un pronostic. Dar mă bucur că au fost incluse Blancanieves şi Oh Boy, două filme alb-negru splendide, şi sunt surprins de selectarea filmului regizat de Tornatore.
"Băieţii" nominalizaţi sunt Jude Law (Anna Karenina), Johan Heldenbergh (The Broken Circle Breakdown), Fabrice Luchini (Dans la maison), Toni Servillo (La grande bellezza), Tom Schilling (Oh Boy). Din nou, singurul pe care l-am ratat este La grande belleza, dar lui Toni Servillo, unul din cei mai mari actori ai Europei, i-aş acorda oricând un cec în alb.
La regie concurează Pablo Berger, Felix van Groeningen, Abdellatif Kechiche, François Ozon, Paolo Sorrentino şi Giuseppe Tornatore.
La documentar sunt doar trei nominalizări: The Act of Killing - Joshua Oppenheimer, Stop-Over - Kaveh Bakhtiari şi The Missing Picture - Rithy Panh. Marele Ecran l-a declarat tacit pe primul o capodoperă. The Missing Picture a câştigat secţiunea Un Certain Regard la Cannes, iar despre Stop-Over nu ştiu, personal, nimic.
O secţiune interesantă, inspirată parcă din structura Globurilor de Aur, este Cea mai bună comedie, la care concurează patru filme: Los amantes pasajeros (r. Pedro Almodovar), Benvenuto Presidente! (r. Riccardo Milani), Love is All You Need (r. Susanne Bier) şi The Priest's Children (r. Vinko Bresan).
Anul trecut, Tudor Giurgiu a câştigat la categoria Cel mai bun scurtmetraj, cu emoţionantul Superman, Spiderman sau Batman.
vineri, 6 decembrie 2013
Video countdown: 25 Best Films of 2013
Pentru ca se apropie sfarsitul anului au inceput deja sa apara topuri si liste tematice. Un astfel de top care insa reuseste sa fie ceva mai mult decat o simpla insiruire de titluri este montajul lui David Ehrlich, o calauza muzicala printre cele mai spectaculoase reusite din 2013. Pe coloanele sonore ale catorva dintre filmele lansate in acest an descoperim atat titluri foarte previzibile dar si cateva nume destul de surprinzatoare. Doar 11 minute va ia sa treceti in revista acesta selectie incantatoare.
THE 25 BEST FILMS OF 2013: A VIDEO COUNTDOWN from david Ehrlich on Vimeo.
Cinema Studio. In sfarsit, cateva explicatii
-Alo! Buna ziua! Am inteles ca aveti un imobil de vanzare, fostul cinematograf Studio.
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
-2 milioane de euro.
Asa a inceput convorbirea telefonica pe care am purtat-o cu actualul proprietar al cinematografului Studio (sunasem la numarul tiparit pe bannerul montat deasupra intrarii). Este jurist de meserie, a candidat anul trecut la functia de Primar al Timisoarei si il cheama Claudiu Butuza. S-a prins repede ca nu sunt un "investitor", dar totusi a acceptat sa imi dea lamuriri. I-am spus ca din informatiile aparute in presa rezulta ca instrainarea cinematografului s-a facut in mod dubios si neclar.
"Ce ati vazut in presa sunt povesti. De fapt se afla in eroare. Cinematograful are o situatie foarte clara. Sunt jurist. Daca nu era clara, nu ma bagam". Inainte sa cumpere, a umblat vreo 5 saptamani pe la Cartea Funciara. Studio era pe acelasi CF impreuna cu alte 5 cinematografe si vrand-nevrand a aflat istoricul tuturor. A facut un fel de ancheta pe cont propriu, sa stie ce cumpara. Dintre toate acele cladiri, Studio ar avea cel mai curat istoric din 1953 si pana azi. "Studio e singurul care s-a transferat legal", afirma domnul Butuza.
Poate asa s-ar explica de ce, dupa ce a aparut scandalul in presa, subiectul a disparut la fel de repede. "Pentru ca i-am indrumat pe toti curiosii sa mearga sa vada extrasul CF si acolo totul e clar". Domnul Butuza mai sugereaza un motiv pentru tacerea presei locale. Exista interese si presiuni mari din partea "sacallilor" imobiliari care controleaza centrul Timisoarei. Acestia ar fi vrut sa ia Studio pe gratis, asa cum s-au dat o gramada de intreprinderi din oras.
Revin la povestea cu persoana privata care ar fi imprumutat regia de stat. Este legal asa ceva?
Claudiu Butuza raspunde ca e o procedura absolut legala si ca oricare dintre noi poate face asta, daca are ceva capital de investit. Daca vrem, putem cumpara creantele Primariei, o dam in judecata si ii luam cladirile. Regia Autonoma de Distributie si Exploatare a Filmului (R.A.D.E.F.) are datorii de milioane de euro. Avea datorii mari la o firma de distributie a filmelor cu care lucra de 11 ani. "O doamna a avut o informatie si niste bani, a vrut sa faca o afacere, s-o vanda repede". Doamna ar fi cumparat creantele R.A.D.E.F. de la firma respectiva. Apoi R.A.D.E.F. a fost executata silit printr-o hotarare judecatoreasca. Regia de stat a pierdut cinematograful Studio, dar a mai ramas cu niste bani pe langa.
Ulterior, cladirea e cumparata de Butuza, tranzactia fiind perfectata la un birou notarial. "L-am cumparat ca sa fac o afacere (mai detine trei cladiri in oras, tot investitii imobiliare, dar precizeaza ca nu a facut privatizari sau alte afaceri necurate n.m.).
E randul lui sa ma intrebe de ce avem o fixatie cu cinema Studio: "Fiti curiosi si de celelalte cinematografe! Mai sunt cinci cinematografe libere de sarcini, care sunt in paragina si pica pe oameni. Dacia, Arta, Fratelia, Doina si Melodia. Dar nimeni nu vrea sa investeasca in ele. E un fenomen, si e in toata Transilvania. Arad, Oradea, Cluj. Tehnica avanseaza. Cinematografele ca Studio nu cred ca vor mai rezista, pana nu vine un investitor cu o strategie corecta. Dar Studio e un fir de par. Pe langa cultura si cinematografie, va mai dau 20 de exemple de imobile in Timisoara. Aceeasi soarta juridica o au si fabricile de pe Calea Sagului. Tipografia s-a executat silit. De 20 de ani, Primaria nu s-a implicat cu nimic".
Aici sunt de acord cu interlocutorul meu. O vina are si Primaria Timisoara ca nu s-a interesat si nu a incercat sa salveze niciun cinematograf (chiar si atunci cand ar fi putut, in urma ordonantei de guvern din anii 2000 care trecea cinematografele catre autoritatile locale).
L-am intrebat pe domnul Butuza daca s-au facut lucrari inauntru si daca mai poate fi cinema acolo. "Da, mai poate fi. Dar nu cred ca veti gasi pe cineva care sa vrea sa investeasca intr-un cinematograf". In acest moment, proprietarul Studio se afla in tratative cu trei companii si spera sa-l dea pana in primavara.
Precizez ca punctele de vedere prezentate mai sus apartin domnului Claudiu Butuza. Nu e treaba noastra sa le verificam mai departe. Pentru mine, un lucru e clar: cinema Studio nu va mai fi cinematograf sau cinemateca (in afara cazului putin probabil ca una din cele trei companii ar mentine obiectul de activitate initial). Adio, Studio!
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)