marți, 21 octombrie 2014

Cum se mai distribuie filmul european pe la noi...

...UNU STÎNGA, DREAPTA DOI



În cadrul Les Filmes de Cannes a Bucarest se va desfășura un workshop despre distribuția filmelor europene, duminică, 26 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, în două părți, de la orele 10.00 și 15.00. Se va discuta despre soarta cinematografelor, despre modele de distribuție de film european, măsuri urgente și soluții găsite în alte țări. În distribuție:

Michel Hazanavicius – Regizorul premiat cu Oscar pentru The Artist, scenarist și producător. Președintele Société Civile des Auteurs-Réalisateurs-Producteurs (ARP), una dintre cele mai influente organizații profesionale din domeniul audiovizualului din Franța.

Radu Mihăileanu – regizor, scenarist, producător, președintele de onoare al Premiului LUX al Paralamentului European și fost președinte (2009 – 2011) al ARP.

Jakub Duszynski – directorul de achiziții și creative director la Gutek Film, cea mai importantă casă de distribuție de filme independente din Polonia și co-președinte al Europa Distribution.

Gábor Böszörményi – fondator și managing director al Mozinet Ltd, casă de distribuție din Ungaria axată pe filme independente.

Judith Colell – regizor, co-fondator al CIMA (Spanish Association of Women Filmmakers and Audiovisual Media Professionals) și vice-președinte al Academiei Spaniole de Film.

Antoine Bagnaninchi – fondator și manager al Independența Film, cea mai importantă casă de distribuție de film independent din România, cu circa 15 titluri pe an.

Tudor Giurgiu – regizor și producător, fondator și director al casei de producție Libra Film, președintele Transilvania IFF și fondatorul Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc, membră a rețelei European Film Promotion.

Jelio Jelev – producător și distribuitor (Jelfilm), reprezentantul Hungarian Filmlab în Bulgaria, România și Țările Baltice.

Cu mare curiozitate am acceptat invitația organizatorilor de a participa la această discuție, alături de alți invitați din țară preocupați de soarta vechilor cinematografe de stat. Va merge la București și Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob, prima localitate din mediul rural care a reabilitat un cinematograf (pînă în 31 noiembrie se vor finaliza lucrările de renovare, urmînd ca cinematograful să fie dat în folosință în primăvară). Discuțiile pleacă de la următoarele întrebări:


Argument

"Contextul românesc în care am decis să organizăm acest workshop despre distribuție arată în felul următor: din cele câteva sute de săli de cinematograf din perioada comunismului se mai proiectează astăzi film în circa 20. Au apărut în locul lor multiplexuri cu multe ecrane, care însă proiectează în covârșitoare majoritate doar filme americane. Filmele românești și cele europene, în general, își fac loc tot mai greu pe ecrane și cu rezultate foarte modeste.

De ce?

Aceasta este una dintre întrebările la care încercăm să găsim cel mai argumentat răspuns, că să ne putem răspunde apoi și la întrebările: este această stare de fapt reversibilă? Și dacă da, cum? Iar dacă nu, de ce continuăm să producem filme, pentru cine le producem – și care ar fi bugetul corect al acestor filme?

De unde vine lipsa de popularitate a filmelor românești și europene? Din conținut, din lipsa sălilor, din lipsa promovării și a bugetelor de promovare, din lipsa educației și a obișnuinței de a vedea asemenea filme, din piraterie? Există alte modele de distribuție valabile în afară de cel de distribuție în cinematografe? Cum se raportează la toate aceste probleme celelalte țări din Est, care au plecat cam din același loc cu noi? Cum se raportează la presiunea filmului american țările unde legislația anti-piraterie și măsurile protecționist culturale au altă tradiție?

Există cinematografe cu un singur ecran în România care merg bine? Există modele de urmat în această direcție? Există, dimpotrivă, modele de evitat în procesul de transfer al sălilor din rețeaua RomaniaFilm către comunități? Au devenit caravanele și festivalurile o soluție alternativă de difuzare? Ar trebui ca proiecțiile la aceste filme să fie gratuite sau e contraproductiv – ca mesaj? Cum promovăm filmele românești și europene? Există vreo cale de cooperare mai eficientă cu multiplexurile în vederea programării mai frecvente de film românesc și european?

Demersul acestui workshop este acela ca, punând în discuție aceste teme și răspunzând acestor întrebări, să poată oferi decidenților date concrete și soluții de redresare a distribuției de film românesc și european ca parte a unui plan global, etapizat și urgent, fără decare situația va continua să se înrăutățească." (Cristian Mungiu)

Un alt eveniment special va fi workshop-ul de producție și vânzări de film, de miercuri, 29 octombrie, de la 11.00, la Cinema Elvira Popescu. Invitați: regizorul Cristian Mungiu și Vincent Maraval, managerul Wild Bunch (Franța). Intrarea la ambele workshop-uri este liberă.
 

Eddie Griffin la cinema 'Pătria'


Il stiti ca "negrul cu caine in brate care casca gura la asteroizi" in Independence Day si din alte roluri secundare (Deuce Bigalow, John Q, Scary Movie), dar tipul e un nume important din scena de stand-up. Si vine in noiembrie, la  cinema "Pătria" din Bucuresti.  Probabil, de văzut live.
 


Gone Girl (partea a treia)

Cum am promis, voi continua cu personajul lui Nick Dunne (Ben Affleck). Din nou, va avertizez: NU cititi decat daca ati vazut filmul! (Cristian Plesh)



Personajul jucat de Affleck este criticat ca actiunile de la finalul filmului sunt lipsite de logica. Din punctul meu de vedere, ce face Nick Dunne este perfect si curat logic. Sa argumentez:

In primul rand, acest personaj, ca si majoritatea personajelor lui David Fincher, este anti-erou. "Omul" nu are nimic din trasaturile care identifica un erou pozitiv. Cred ca de aici i se trage problema. Desi personajul lui este un anti-erou, Amy este cu mult peste el. As putea spune ca este "the ultimate evil". Probabil o treapta mai joasa decat diavolul si pe aceeasi treapta cu personajul lui Javier Bardem in No Country For Old Men.

Din cauza asta lumea uita si la final se asteapta ca actiunile lui sa fie in conformitate cu cele ale unui erou. Anume sa o refuze pe Amy, sa o denunte si...happy end. Asta s-ar fi intamplat daca in film juca Bruce Willis...Dar personajul lui Affleck este o lipitoare si un las. Odata ce si-a pierdut slujba, a trait pe banii sotiei. Cu timpul, relatia lor s-a deteriorat si, in loc sa divorteze, el a decis sa ramana cu ea desi nu o mai suporta. Este neglijent cu banii pe care nu ii detine (cumpara consola de jocuri si un laptop nou-nout de care nu avea nevoie) si hotaraste sa se culce cu o studenta. Wait a minute! Asta e un "pacat capital". De ce? Ryan Gosling o spune cel mai bine in The Ides of March: "You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country, but you can't fuck the interns".

Apoi, relatia cu studenta este dusa intr-o extrema asa de mare ca ajunge sa fie comica. Asta din pacate este un rau necesar din punctul de vedere al structurii filmului. Pentru a-si mentine ritmul si concentrarea asupra lui Nick and Amy, filmul nu poate petrece timp cu un al treilea personaj (sau al patrulea ca sora e destul de implicata). Drept urmare este necesar ca relatia cu studenta sa fie "comically bad" pentru a-l caracteriza pe Nick Dunne in cel mai scurt timp posibil.

Pe langa asta mai are si iesiri violente. Desi relatarea despre prima lui iesire este din punctul de vedere a lui Amy, sigur s-a intamplat. Nu a lovit-o, dar probabil a impins-o. Asta se poate deduce din dialogul pe care il are cu detectivul cand Nick se apara automat ca "I didn't hit her" si replica este ca "I didn't say hit, pushed" la care Nick nu zice nimic. Adaugati scena de la final cand o izbeste de perete. Consider aceste elemente suficiente pentru a stabili ca Nick Dunne nu este un personaj bun, eroul povestii, ci un anti-erou fata de care publicul ar trebui sa fie impotriva...doar ca are ca rival pe cineva si mai rau.

Si acum in sfarsit ajungem si la critica asupra faptului ca, in final, comportamentul lui nu are logica. Ba are. Mai sus am stabilit ca nu este un personaj pozitiv. Drept urmare el va face tot ce poate pentru a-i fi lui bine. In sprijinul acestei teorii, your honour, aduc doua argumente:


1. Dupa ce media tabloida l-a facut troaca de porci si criminal la nivel national, el mai ca a plans la televizor ca sotia sa ii fie adusa inapoi si a promis ca va fi un sot mai bun. Aproape de neimaginat reactia "TERIBILA" a opiniei publica si a mediei tabloide daca Nick Dunne ar divorta de sotia care a scapat ca o leoaica din captivitate - dupa ce a fost "violata"- si s-a intors acasa intr-o baie de sange. Un divort ar fi echivalentul cu suicid pe plan social. In america i se spune "character assassination" si presa este cunoscuta pentru a duce aceste campanii. Ca sa nu mai adaug revelatia ca Amy este gravida.

2. Tineti minte ca este un tip las si o lipitoare si pe deasupra mai e si scriitor esuat? Pai in U.S.A., logic vorbind, dupa asa o intamplare devii superstar. Media ar plati milioane pentru "the inside story", contracte pentru ecranizarea intamplarii si foarte probabil Hollywood-ul ar bate la usa. O tona de bani ar veni in directia lui si i-ar da o a doua sansa ca scriitor. Si toate astea din cauza ca el nu este un personaj pozitiv. Repet, daca era Bruce Willis...


Ah, dar cum poate sa traiasca cu Amy? Daca il omoara? Amy nu e proasta (asta ar trebui sa fie clar la finalul filmului). E foarte constienta de situatia in care se afla. Daca Nick "plays along" nu are nici un motiv sa-l omoare. Daca din senin Nick ar disparea, logica spune ca totusi cineva ar incepe sa puna intrebari. Mai ales cand detectivul si avocatul stiu povestea adevarata.

Dar peste 10 ani ce s-ar intampla? Cand lumea a uitat de toata treaba asta si Nick vrea sa divorteze si sa spuna totul? Pai Amy probabil il va omori. Dar, intre tine si mine, eu nu cred ca personajul Nick Dunne vede asa de departe. Plus ca... nu prea are alte optiuni. I rest my case... (Cristian Plesh, Los Angeles)


Sfarsitul Noptii (1983)


Rectificare: Astazi la cinemateca de la BCUT, e de fapt Sfarsitul Noptii (regia: Mircea Veroiu). Cu: Gheorghe Visu, Mircea Diaconu, Cornel Patrichi. Un film a carui subiect ramane de actualitate: cu procurori "sufletisti" si copii calcati pe zebra. Un film despre "obsesia Prieteniei. Tema care pe Mircea Veroiu l-a obsedat toata viata. In toate filmele sale" (Pseudokinematikos). Ora 18, intrare libera, aula BCUT.





luni, 20 octombrie 2014

Gone Girl (partea a doua)

Cristian Plesh a urmarit Gone Girl. Sau Gone Girl il urmareste pe el, pentru ca a revenit cu un nou comentariu pe marginea ultimului film regizat de Fincher. NOTA: A se citi doar daca filmul a fost vizionat. Urmatorul text are spoilere la greu care GARANTAT distorsioneaza perceptia filmului.




Nu de foarte mult timp am scris despre Gone Girl. Lucian m-a dat in gat si mi-a publicat sentimentul care l-am avut fata de film (nu sariti pe el, ca nu am avut nimic impotriva). Adevarul este ca filmul m-a afectat semnificativ. Nu am mai fost asa de "miscat" de un film de la Lost in Translation incoace. Si Lost in Translation a fost filmul care m-a convins sa ma duc la UNATC si sa imi incerc norocul la joaca asta numita "regie de film". Poate ca dupa Gone Girl voi reusi sa si pun in aplicare joaca asta de "regia de film". Pot sa sper nu?


In momentul actual am ceva insomnii si automat ma duce gandul si la Gone Girl si la criticile care sustin ca filmul nu este verosimil. Sau mai exact, ca personajul lui Amy nu este verosimil. Hai sa stabilim ceva. Toata poveste este clar "over the top", dusa la extrem. Sansele ca ceva similar sa se intample in realitate sunt... minuscule. Dar povestile si filmele in general sunt duse la extrem, fantezii pe care ni le inchipuim. Ca si creator de filme tot ce pot spera este ca fantezia din cap sa fie pe aceeasi unda cu cea a spectatorului. Ceea ce nu se va intampla intotdeauna...
Dar eu vreau sa abordez subiectul din alt punct de vedere, al personajului feminin malefic. Foarte multe critici sunt aduse asupra personajului Amy. Nu toti au acelasi motiv dar sunt convins ca o parte sunt nemultumiti, poate la nivel subconstient, tocmai pentru ca este un personaj feminin.

Am gasit urmatorul raspuns care explica mai bine decat mine ce simt:

"And people can't seem to get their head around it, simply because she's female. Compare her to the main character in American Psycho. The cop-out at the end is that it was all a sick fantasy, but as much as people hated that book (myself included), no one was talking about Patrick Bateman's gender in relation to his actions, or trying to explain away his behavior by blaming it on women, or getting angry because a guy shouldn't act like that. His psychopathy was accepted as part of his character without questioning it."

Mergand pe aceeasi tema pot adauga acelasi lucru despre criminalul din Se7en si despre personajul lui Edward Norton din Fight Club. Adica, hai sa fim seriosi, mai psihopat decat acel personaj nu poti sa fii dar nimeni, nici pentru o secunda, nu s-a plans ca ar fi un comportament neverosimil. Dar in cazul lui Gone Girl...peste tot. Se pare ca femeile nu numai ca nu pot fi alpha eroine, dar nu pot fi nici alpha villains.

In urmatoarea parte voi vorbi despre personajul Nick Dunne (Ben Affleck) si despre comportamentul lui la final...care si acela a fost criticat ca fiind lipsit de logica. (Cristian Plesh, Los Angeles)





duminică, 19 octombrie 2014

Premiile Comedy Cluj 2014

Ca orice festival care se respecta Comedy Cluj a oferit si el cateva premii sambata seara intr-o ceremonie prezentata cu insufletire si umor de Gianina Corondan urmata apoi de proiectia filmului de inchidere a festivalului. Juriile celor doua competitii au decis urmatoarele premii:

Trofeul Comedy Cluj: Jacky in regatul femeilor (Franta, 2013, r. Riad Sattouf)

Premiul pentru regie: Lionel Baier - Marile unde (Elvetia, 2013)

Premiul pentru scenariu: Riad Sattouf - Jacky in regatul femeilor (Franta, 2013)

Premiul pentru interpretare: Elise Shaap - Farewell to the moon (Olanda, 2014, r. Dick Tuinder)

Cu toate ca am vazut 5 dintre cele 8 filme aflate in competitie (am picat chiar in mijlocul festivalului) doar Farewell to the moon s-a aflat printre ele. Rolul Elisei Shaap a fost insa bine ochit. Despre ceilalti castigatori din nou nu am cum sa comentez intrucat instinctul meu in alegerea proiectiilor parca ocoleste in adins filmele cu succes la critica (desi juriul cuprindea un singur critic de film, Mihai Fulger, ceilalti fiind realizatori de film). Insa subiectul filmului castigator si maniera satirica in care e realizat probabil ca au cantarit greu in decizia juriului.



La competitia de scurt-metraje au fost remarcate:

Mentiune speciala: Studies on Hysteria (Germania, r. Gabriel Borgetto) - mentiune speciala

Cel mai bun scurt-metraj studentesc: Goodman (Rusia, r. Anna Yanovskaya)

Cel mai bun scurt-metraj independent: A Hardworking Robber (Grecia, r. Michael Felanis)


Nu reusisem sa vad decat scurtul grecesc, o poveste amuzanta si taioasa in care un hot vrand sa jefuiasca un magazin e exasperat de apatia proprietarului si de lipsa incasarilor astfel incat isi asuma rolul de a-l face profitabil. Un comentariu ironic la adresa crizei economice de acum 2 ani.


Evident ca s-a decernat si un premiu al publicului bazat pe voturile spectatorilor de-a lungul celor 10 zile de festival iar filmul cu cel mai puternic impact a fost documentarul Supermensch: The Legend of Shep Gordon (SUA, 2014, r. Beth Aala, Mike Myers) despre cel mai impresionant impresar din showbizul american, Shep Gordon, un tip care daca n-ar fi existat ar fi trebuit inventat.

Probabil cel mai emotionant moment a fost inmanarea Trofeului de excelenta lui Victor Rebengiuc pentru o viata intreaga dedicata scenei si filmului (peste 50 de ani de cariera). Discursul sau a durat tot atat cat montajul video cu scene din faimoasele filme in care jucase dar mai scurt decat laudatio-ul Irinei Margareta Nistor. Din fericire fusesem dimineata la o conferinta de presa cu dansul si l-am prins intr-o forma destul de relaxata, pus pe glume si rememorat amintiri. “Daca exista talent in cineva, talentul acela isi va cere dreptul la viata” le-a impartasit el celor care mai au dubii privind inclinatia spre actorie. Despre filmul romanesc dinainte de ‘89 visavis de noul val, Victor Rebengiuc a spus-o transant: “La noi cenzura a impiedicat crearea unei scoli valoroase de film si nu a existat nici o solidaritate regizorala.” Cat priveste premiul inmanat acesta a marturisit modest ca inca se simte departe de excelenta iar trofeul este o binevenita incurajare.


Gala premiilor s-a incheiat cu deja traditionala invitare pe scena a tuturor celor care sunt in spatele festivalului Comedy Cluj, organizatori sau voluntari, astfel incat noi, publicul, sa-i putem felicita si transmite multumiri pentru inca o treaba bine facuta. 


photo: Nicu Cherciu

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Comedy Cluj: Lost in translation

Dupa cum probabil va imaginati un festival de film nu inseamna doar vizionari de filme la foc automat ci mai cuprinde si obligatoriile petreceri cu voluntarii si serate de socializare intre invitati. Ca asa se nasc colaborari si prietenii in industrie. Ei bine, la astfel de intalniri complet lipsite de formalism, barierele lingvistice ridicate de originea geografica dispar sub atotputernicia limbii engleze asa incat, practic, toti cei aflati la o masa vorbesc o singura limba cu diferite accente si grade de pricepere. Asta nu inseamna ca uneori nu se nasc si situatii cum a fost cea de mai jos:

- Hi, I’m Richard.
- Andrew.
- Where are you from?
- Take a guess :)
- You’re serious?
- Yeah. You get 4 tries.
- Right… England?
- Nope.
- Netherlands?
- Warmer…
- Denmark?
- Colder.
- Belgium?!
- Way off…
- OK… I give up.
- Romania.
- You’re fucking with me.
- Not at all..
- I’m from Romania too!
- But your name is Richard?
- So?
- I don’t believe you…
- OK… De unde esti?
- Din Cluj!! Tu?
- Din Timisoara...

vineri, 17 octombrie 2014

Comedy Cluj: corespondente din orasul comediei (2)

A doua zi de festival a debutat cu o conferinta de presa la care au participat cele doua jurii insarcinate sa aleaga castigatorul la competitia internationala respectiv cele mai reusite scurt-metraje independente si studentesti. In esenta discutiile s-au purtat asupra modului in care vor aprecia filmele vazute, starea actuala a filmului de comedie si importanta subtextului, a umorului inteligent, in raport cu cel simplu, de suprafata, menit sa produca rasul. Cu totii au apreciat selectia competitionala ca fiind una deosebit de diversa si inteligenta adresand situatii si idei care raman cu tine si dupa ce parasesti sala.


Doar doua filme am reusit sa vad ieri: o comedie franceza de Sylvain Chomet si una britanica cu Steve Coogan, filme foarte diferite intre ele, actionand asupra unor resorturi interioare distincte insa oferind in final o stare de buna dispozitie comparabila.



Attila Marcel, primul live-footage al francezului Sylvain Chomet (cunoscut pentru animatiile Les triplettes de Belleville, L’Illusionniste) e o admirabila tentativa de a recreea bizarul si neconventionalul care misuna liber prin animatiile sale intr-o lume cat de cat palpabila si supusa unor rigori filmice cumva diferite. Populat de personaje cu o puternica individualitate, marcate de idiosincrezii si centrat pe un erou mut in pielea unui barbat imatur rasfatat de 2 matusi excentrice si posesive, Attila Marcel e proaspat si parfumat ca o infuzie de plante cu efecte halucinogene. Filmul e in mod vizibil o tentativa de a intra in tagma dominata de autori ca Jean Pierre Jeunet sau Michel Gondry, acordand o atentie deosebita imaginii si creand o atmosfera de carnaval al simturilor. Protagonistul e un pianist orfan pe nume Paul Marcel, usor autist si retras in sine, care intra in atentia vecinei sale Madam Proust, priceputa in tratamente alternative cu ierburi magice si madelaine. Ea il va ajuta sa deblocheze niste amintiri reprimate despre disparitia parintilor sai si astfel sa intre pe un fagas de normalitate. Efectul e un sir repetat de expeditii in adancurile memoriei, cu secvente spectaculoase si momente muzicale inedite (Chomet a compus si coloana sonora) in urma carora iesi complet curatat de orice vibratie negativa. Un film nostalgic, intrigant, senzorial si cu o muzica si o scenografie remarcabile.



Imediat dupa am fugit sa prind Alan Partrige: Alpha Papa, o comedia britanica care marcheaza tranzitia spre marele ecran a faimosului personaj pe care Steve Coogan l-a interpretat in TV si radio incepand din 1991. Filmul exploreaza mai in adanc personalitatea lui Partridge, un DJ de radio devenit un fel de celebritate locala dar pe cale sa fie concediat dupa preluarea postului de catre un gigant media orientat catre schimbare. Manevrand situatia astfel incat sa fie altcineva concediat, Partridge creeaza o situatie de criza, caci colegul sau de radio revine in studio cu o arma si ia ostatici. Nebunia continua cand politia il face pe Partridge omul de legatura negociind prin el eliberarea ostaticilor. Cu un scenariu semnat de 5 oameni (intre care si Coogan) filmul regizat de Declan Loweny e o comedie dementa, ofensatoare si ireverentioasa de laun capat la altul. Meritul e indeosebi al lui Steve Coogan care reuseste sa-l dezvaluie pe Alan ca un tip detestabil, un narcisist arogant si las dar fara indoiala plin de un umor contagios. Am ras la acest film cum n-am mai ras de mult, iar asta in ciuda faptului ca unele scene sunt atat de “incorecte politic” si de gresite incat m-am rusinat de propria mea distractie.

Trailer

Vinerea animata: The Bathhouse

joi, 16 octombrie 2014

Comoara lui Porumboiu




Săptămâna aceasta au început filmările pentru COMOARA, un nou film în regia (si dupa scenariul) lui Corneliu Porumboiu. Doi bărbați trec printr-o mulțime de întâmplări surprinzătoare în încercarea lor de a descoperi o comoară. Din descriere pare un film mai "clasic", dupa experimentalele Metabolism si Al Doilea Joc (desi "clasic" si Porumboiu nu prea au ce cauta in aceeasi fraza).

Filmările vor dura aproximativ o lună și vor avea loc în comuna Islaz (Teleorman) și la București. Din distribuție fac parte Toma Cuzin și doi actori amatori, Adrian Purcărescu și Corneliu Cozmei, care au fost selecțati după un proces amplu de casting timp de 3 luni de zile.

Imaginea este semnată de Tudor Mircea, cu care Corneliu a colaborat și la Metabolism, iar producția este asigurată de Marcela Ursu (42 Km Film), în coproducție cu Les Films de Worso și Rouge International. Filmul are deja un agent internațional: Wildbunch.

Premiera în România va avea loc în 2015. Poate il aducem la Ceau, Cinema! :)