joi, 2 februarie 2012
Ziua Rosiei Montane in Timisoara
Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, vă învităm pe 6 februarie să sărbătorim Ziua Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului său natural şi cultural excepţional.
Asa suna indemnul evenimentului organizat de Rosia Montana in UNESCO World Heritage
Ziua Roşiei Montane va avea loc în 8 oraşe din ţară şi străinătate: Bucuresti, Roşia Montană, Cluj Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Constanţa şi Chişinău. Ce ne intereseaza pe noi aici pe Marele Ecran este proiectia de documentare care este inclusa in acest eveniment:
Alethea - Amintiri din viitorul Rosiei Montane 7 februarie // 20.00 // Aethernative Cafe
Tot ceea ce straluceste: 8 februarie // 20.00 // Bruiaj Bar
Masivul Cetate in Memoriam: 10 februarie // 17.00 //Papillon Cafe
The Panic in the Needle Park (1971)
In timp ce citeam interviurile lui Lawrence Grobel cu Al Pacino am observat destul de multe referiri la filmul de debut al acestuia, The Panic in the Needle Park, asa ca n-am putut rezista tentatiei de a-l vedea pe Al inainte de succes. Si ce regal actoricesc! Practic Francis Ford Coppola l-a descoperit pe Michael Corleone in tanarul si maruntul traficant de droguri Bobby, un personaj neobisnuit, hiperkinetic, plin de incredere in sine si un mare seducator. Privind inapoi ma intreb cat de usor e sa descoperi esenta unui mare actor intr-un singur rol? Probabil e nevoie de un ochi de expert.
Filmul lui Jerry Schatzberg trateaza intr-o maniera neorealista, cine-verite cu camera-n mana, viata unui grup de junkies pe strazile NY si prin apartamente dezolante. Bobby (Pacino) e cel scos in prim plan datorita charismei sale si a increderii oarbe in capacitatea de a nu cadea in “panica” drogului. I’m not hooked, I’m just chipping ii spune noii sale iubite, Helen, tocmai cand e pe cale sa-si injecteze o doza. Pana la finalul filmului amandoi vor fi nu doar prinsi ci realmente daramati, pervertiti, zdrobiti fizic si psihic de efectele drogului.
The Panic in the Niddle Park a facut senzatie mai ales datorita performantelor celor doi actori (din pacate Kitty Winn n-a avut parte de o cariera aidoma colegului ei de platou, in ciuda unui premiu la Cannes) si a redarii autentice a lumii drogurilor. Cu detalii grafice dure pentru acei ani (prepararea si injectarea drogului) ce semnaleaza o tratare aproape documentaristica a problemei, Panic ne da o imagine descurajanta asupra relatiei de cuplu. In competitie cu dependenta de drog, dragostea intotdeauna pierde, pentru ca atunci cand se instaleaza panica, seceta, setea, dependentul va face orice pentru o doza: se vinde pe sine, il vinde pe cel de langa el.
Dictatorul îşi arată în sfîrşit faţa...
marți, 31 ianuarie 2012
Ce pastrez din 2011
Cu o "mica" intarziere las si eu pentru posteritate lista cu cele mai apreciate (si cateva mai putin apreciate) filme din 2011. Le-am inventat categorii fiecaruia din ele pentru ca sa nu fie discutii de natura competitiva. Mi-au placut aproape la fel de mult si nu le pun in vreo ordine anume pentru ca le-as revedea cu acelasi interes. Asa ca, cele mai reusite vizionari din 2011 sunt:
cel mai stilat film al anului
cel mai spiritual film al anului
La Piel que Habito
cel mai provocator film al anului
cel mai filozofic film al anului
filmul SF al anului
Melancholia
filmul psihologic al anului
animatia anului
filmul indie al anului
Tyrannosaur
filmul de familie al anului
filmul istoric al anului
The Artist
filmul-tribut al anului
Pina
documentarul anului
filmul politic al anului
filmul horror al anului
The Help
cel mai "incorect politic" film al anului
Tucker and Dale vs The Evil
parodia anului
comedia anului
cel mai violent film al anului
cel mai romantic film al anului
cel mai bizar film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
Principii de viata
cel mai romanesc film al anului
cel mai inselator film al anului/dezamagirea anului
Trailerul zilei: Game of Thrones sezonul 2
Cel mai bun serial al anului trecut revine in forta pe 1 aprilie. Game of Thrones, ecranizarea primului volum al seriei fantasy Cantec de Gheata si Foc, scrisa de George R. R. Martin, a marcat un debut excelent pentru HBO avand succes atat la public cat si la critica. Pe mine m-a convins ca in ceea ce priveste seriile lungi de fantasy, formatul TV episodic e cel mai bun tratament care poate fi aplicat. Bineinteles cu bugetul potrivit si o atenta selectie a distributiei. Daca n-ai vazut inca primul sezon puneti mana pe el. Nu veti regreta. Sezonul 2, bazat pe Infruntarea Regilor, apare in 3 luni.
„In a room sit three great men, a king, a priest, and a rich man with his gold. Between them stands a sellsword, a little man of common birth and no great mind. Each of the great ones bids him slay the other two. 'Do it,' says the king, 'for I am your lawful ruler.' 'Do it,' says the priest, 'for I command you in the names of the gods.' 'Do it,' says the rich man, 'and all this gold shall be yours.' So tell me- who lives and who dies?”
luni, 30 ianuarie 2012
La Guerre du Feu (1981)
In cautarea focului pierdut
rating: Colectabil
Daca aveti cumva impresia ca viata fara internet sau apa calda e grea incercati sa v-o imaginati cum era fara beneficiile focului. Filmul lui Jean Jaques Annaud, La guerre du feu, e ceea ce s-ar putea numi o "odisee a focului" setata in timpuri preistorice, undeva in urma cu 80.000 de ani. Omul primitiv nu avea atunci prea multe in posesia sa, afara de un ciomag si o pozitie sociala la gura pesterii. Aventura lui in lumea larga abia incepuse si se datora in principal capacitatii sale de a folosi si intretine focul pe care natura uneori i-l facea cadou. Cu ajutorul sau isi gatea bacon-ul si pazea intrarea in pestera de animale nesimtite care pofteau sa-l inhate. Era o viata destul de plictisitoare pana in momentul in care un trib rival neposesor de ignis sacer dadea un atac parsiv si distrugator ca sa-i fure focul si, eventual, femeile.
Filmul lui Annaud e unul din rarele filme de aventura preistorica. Aici reda insa si o perspectiva condensata asupra evolutiei omului primitiv, asa cum era ea inteleasa in 1911 cand s-a scris romanul lui J. H. Rosny. Un trib de homo neanderthalensis posesor de foc prometeic e ravasit de un trib rival si mai inept de homo erectus infrigurati si in goana de a scapa cu viata isi pierd focul. Fara a sti cum sa-l produca isi aleg 3 membri mai vrednici si-i trimit intr-o calatorie plina de peripetii ca sa aduca alt foc tovarasilor lor.
Ceea ce incepe insa ca o ecranizare live cu personaje din Flinstones capata niste culori neasteptate pana la final si chiar o anumita profunzime narativa care te face sa-l indragesti. Cei 3 eroi (intre care unul e jucat de Ron Perlman fara prea mult machiaj) marcheaza cateva ipostaze definitorii ale evolutiei dovedindu-se plini de resurse in momente dificile. Fie ca se urca intr-un copac pentru a scapa de cativa lei preistorici, fie ca utilizeaza o diversiune pentru a fura focul unui trib de canibali sau folosesc niste mamuti pentru a se apara la randul lor de alti proto-oameni, cei 3 dovedesc acea agerime a mintii care ne-a scos din bezna preistoriei si ne-a adus unde suntem.
Unul din twisturile surprinzatoare ale filmului implica intalnirea lor cu Ika, o femeie dintr-o specie un pic superioara (homo sapiens) care traiau in colibe de paie si aveau simt artistic vopsindu-si trupul. O ciocnire a civilizatiilor. Salvandu-i viata Ikai, liderul celor trei, Naoh (Everett McGill), si-o insuseste pentru ca dupa ce ea-l paraseste sa plece in cautarea sa. Primii germeni ai iubirii ii sunt de bun augur intrucat de la tribul ei cei trei vor prelua nu doar secretul focului sau arme mai eficiente ci si noi ritualuri de imperechere pe care sa le practice pe tovarasele lor de-acasa.
E imposibil sa nu-ti placa La guerre du feu. E minunat realizat, filmat in salbaticii stancoase din Canada si Scotia, premiat cu Oscar pentru machiaj, cu o cinematografie pitoreasca si personaje fascinante jucate de niste actori extraordinar coregrafiati in miscari si vorbe (limbajul tribal a fost inventat de Anthony Burgess, autorul Portocalei mecanice). E o opera de arta cu o perspectiva unica, finisata cu multa grija, detaliata, fara false pudori si cu o doza buna de umor preistoric caci, in definitiv, undeva pe scara evolutiei am descoperit si rasul, foarte probabil dintr-un fapt banal ca o piatra cazuta in capul unui om de pestera.
TrailerTa-na-na-naa! Marele Ecran prezintă:
Ca orice student în anul IV la UNATC, timişoreanul Cristian Pleş a făcut în 2010 un film de absolvire. Ca de obicei în aceste cazuri, filmul a fost lucrarea de licenţă pentru mai mulţi studenţi (scenariu, imagine, montaj). Aici se termină scenariul obişnuit. Şi începe povestea de succes.
Scurtmetrajul The Crossing a avut un buget semnificativ de 5000 de euro (parţial finanţat de şcoală, parţial finanţat din buzunarul tatălui lui Cristian). A avut în distribuţie doi actori profesionişti: Toma Cuzin (Francesca, Italiencele) şi Boris Gaza (Cocoşul Decapitat, Călătoria lui Gruber). Şi are, vorba lui Richie, “production value”. A fost filmat în locaţie, pe-aici prin zonă: la Bîrzava şi Buziaş. Sunetul e mixat într-un studio meseriaş de afară.
Ambiţiile lui Cristian Pleş au fost de la început orientate spre străinătate. În loc să-l plimbe prin ţară, şi-a înscris filmul (pe banii lui) la festivaluri din S.U.A. A avut intuiţie bună, pentru că i-a adus în cîteva luni o căruţă de premii: Marele Premiu la Utah Arts Festival, Silver Award la California Film Awards şi cel mai bun film la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood (cu şase premii, inclusiv “cel mai bun actor” pentru Boris Gaza, timişoreanul de la Teatrul German). Dealtfel, tînărul regizor a plecat peste Ocean avînd în traistă visul unei nominalizări la Oscar, după cum recunoaşte într-un interviu.
Drept e că The Crossing e croit cumva pe un “stil american”. Povestea celor doi transmisionişti pierduţi în spatele liniilor inamice în cel de-al doilea război mondial transcede “spaţiul mioritic” şi timpul istoric, ceea ce îl deosebeşte de celelalte triumfuri româneşti pe afară. E drama unui soldat bolnav "de război".
Pe 7 februarie, scurtmetrajul The Crossing poate fi văzut în premieră la Timişoara (în aula bibliotecii universitare “Eugen Todoran”, intrare liberă). La fel de interesante sperăm să fie şi discuţiile de după proiecţie, la care vor participa regizorul Cristian Pleş şi protagonistul Boris Gaza.
Este primul eveniment al Asociaţiei Marele Ecran. Prin această "îndrăzneală" nu urmărim doar să ducem o treaptă mai departe eforturile de pe blog, ci să creăm, în timp, o alternativă reală de cinema într-un oraş de 300.000 de locuitori, locuitori care nu mai au altă opţiune în afară de multiplexul-spălător-de-creiere.
Dar pentru a izbîndi ceva avem nevoie de COMUNITATE. O să rîdeţi, dar ea există. Chiar şi acest micuţ eveniment e posibil graţie unor oameni care au zis DA fără să se gîndească de două ori, atunci cînd le-am cerut ajutorul. Doamna Lia Vighi ne pune la dispoziţie frumoasa aulă a Bibliotecii, tipăreşte afişele şi le împrăştie în perimetrul Universităţii de Vest. Atelier 1 (Boris Gaza) ne oferă un aperitiv (short-ul Comfort Zone) înainte de principalul fel al serii. Marius David (Rohost) vine (via Sorin şi Marian) cu difuzoare, ca să auzim sunetul filmului la adevărata lui calitate. 24 Fun, revista unde scriu de peste 5 ani, mi-a întors serviciul, cu o întreagă pagină dedicată acestei proiecţii. Iar toate materialele noastre vizuale au fost meşterite de graficianul Zoly Fodor (FDZ Studio Design). V-am mai zis că intrarea e liberă?
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)