luni, 15 decembrie 2014

Recviem pentru Revoluție




Intrăm în săptămâna care la Timișoara are o însemnătate aparte. Chiar și după 25 de ani.

Azi, 15 decembrie 2014, orele 18.00, la BCUT se proiectează filmul Vinovatul, regia Jon Gostin, realizat dupa piesele Vinovatul si Iertare de Ion Baiesu. Filmul face referire și la Revoluția din decembrie 1989 de la Timișoara. În rolul principal: Ozana Oancea (Felicia, înainte de toate, Visul lui Adalbert). La întîlnirea cu cinefilii participă și regizorul Jon Gostin alături de Viorel Marineasa, Vasile Docea, Daniel Vighi. Intrarea este liberă.

Mâine, 16 decembrie, se vorbește despre Revoluție la timpul prezent, în cadrul evenimentului CALD LA RECE, care va ocupa și Casa Artelor între orele 13 și 16 și alte puncte-fierbinți. Calendarul complet, aici.  



Vineri, 19 decembrie, ora 18, puteți vedea în premieră la sala Capitol a Filarmonicii, Recviem pentru Dominic, un documentar despre una din cele mai tragice povești ale Revoluției de la Timișoara, nominalizat la Globurile de Aur în 1990 și nedifuzat vreodată în România. Regizorul austriac Robert Dornhelm (născut pe 17 decembrie 1947 la Timișoara) va fi prezent la eveniment. În film apare celebrul personaj hoț/artist Romică precum și actrița Ida Gaza (mama lui Boris Gaza). Povestea filmului, aici.




Recviem pentru Dominic”, un documentar nominalizat la Globul de Aur, în 1990, nedifuzat vreodată pentru publicul din România,

Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy
Recviem pentru Dominic”, un documentar nominalizat la Globul de Aur, în 1990, nedifuzat vreodată pentru publicul din România

Citeste mai mult: adev.ro/ngdspy



duminică, 14 decembrie 2014

Un proiector cadou pentru Timișoara

A SOSIT KINOTON 

Mare iubitor de cinema și de arte, Eric Baude a încurajat Marele Ecran încă de pe vremea când asociația noastră era doar o idee. Ne-a susținut în timpul mandatului său de director al Centrului Cultural Francez din Timișoara. Nu ne-a uitat nici când a plecat spre alte zări și țări. Prin 2012 ne-a recomandat unor prieteni care sunt curatorii cinematecii din Tours (orașul său de baștină). Au aflat de la Eric că vrem și noi să facem o cinematecă la Timișoara, așa că s-au oferit să doneze un proiector pe peliculă de 35 mm.

Oferta era mai mult decât generoasă, numai că noi nu aveam un spațiu de cinematecă (și lucrurile nu s-au schimbat, după cum știți). N-am fi avut nici spațiu pentru depozitarea proiectorului. Totuși era o ofertă prea bună pentru oraș ca să fie pierdută. Ne-am gândit că prietenii noștri de la Institutul Francez ar avea spațiu, evenimente la care să-l folosească și, în plus, le-ar fi ceva mai ușor din punct de vedere logistic să-l aducă (nu a fost nici pentru ei chiar o plimbare în parc). Iar de aici au preluat ei firul acestui lanț de gesturi generoase, după cum puteți citi în comunicatul de mai jos (le mulțumim pentru deschidere și îi felicităm pentru demers).

"Institutul francez din Timișoara a primit recent un proiector cu peliculă de 35 mm din Franța, donație din partea Cinematecii CINE OFF din orașul Tours (ca-cine-off@numericable.fr, www.cine-off.fr), prin amabilitatea dlui Michel SCHOTTE, președinte.

Proiectorul este marca KINOTON FP 30 D 2000 W si are mai puțin de 1000 ore de funcționare.

Institutul francez susține demersurile întreprinse de Asociația Pelicula Culturală și de Marele Ecran pentru înființarea unei săli de cinema moderne în Timișoara, a unui spațiu adecvat promovării filmului european și culturii cinematografice mondiale. O sală care să satisfacă pretențiile de confort și tehnologie ale unui public modern și foarte numeros la acest gen de evenimente.

Institutul francez, la rândul său,  dorește  să doneze acest aparat orașului Timișoara pentru a fi folosit în viitoarea sală de cinema și speră ca acest proiect să prindă contur în viitorul apropiat.
  
Mulțumim partenerilor care au făcut posibilă aducerea proiectorului la Timișoara :

·       Dlui Michel SCHOTTE, președinte, Cinemateca CINE OFF, Tours, Franța
·       Dlui Samir FELLAHI, Manager, LA FACTORY G&J , Timișoara
 Dlui Alexandru MARISESCU, Road Express Manager, INTERNATIONAL ALEXANDER, Arad"



Așadar, orașul a primit un cadou substanțial de la Pere Noel.
Mai trebuie doar să fie pus la lucru. 



Premiile Academiei Europene de Film 2014


Aseara s-au decernat la Riga premiile Academiei Europene de Film (institutie fondata in 1988 de Ingmar Bergman si alti 40 de cineasti europeni), o competitie din care marele castigator a iesit Pawel Pawlikowski si al sau IDA (5 premii). Doar Marion Cotillard si interpretarea sa din Deux jours, une nuit au subtiat palmaresul oricum remarcabil al Idei, rapindu-i premiul pentru cea mai buna actrita europeana (atat debutanta Agata Trzebuchowska, descoperita intr-o cafenea din Varsovia, cat si mai experimentata Agata Kulesza fusesera nominalizate). Aprecieri binemeritate au primit si Locke (montaj) sau Under The Skin (muzica lui Mica Levi) ca si westernul nemtesc The Dark Valley. Poate unele dintre ele vor ajunge prin cinemateca noastra in anul ce vine. IDA a rulat deja in Timisoara prin grija fetelor de la Pelicula Culturala, ceea ce nu-i lucru putin.

European Film
Ida, dir: Pawel Pawlikowski (Poland)


European Film Academy Lifetime Achievement
Agnès Varda


European Comedy
The Mafia Only Kills In Summer, dir: Pierfrancesco Diliberto (Italy)


European Actress
Marion Cotillard, Two Days, One Night (Belgium)

European Actor
Timothy Spall, Mr Turner (UK)


People’s Choice Award
Ida, dir: Pawel Pawlikowski (Poland)


European Director
Pawel Pawlikowski, Ida (Poland)


European Editor
Justine Wright, Locke (UK)


European Cinematographer
Lukasz Zal, Ryszard Lenczewski, Ida (Poland)


European Costume Designer
Natascha Curtius-Noss, The Dark Valley (Austria/Germany)


European Production Designer
Claus-Rudolf Amler, The Dark Valley (Austria/Germany)


European Composer
Mica Levi, Under The Skin (UK)


European Sound Designer
Joakim Sundström, Starred Up (UK)


European Co-Production Award 2014 – Prix Eurimages
Ed Guiney


European Animated Feature Film
The Art Of Happiness, dir: Alessandro Rak (Italy)


European Documentary
Master Of The Universe, dir: Marc Bauder (Germany/Austria)


European Screenwriter
Pawel Pawlikowski, Rebecca Lenkiewicz – Ida (Poland)


European Achievement in World Cinema
Steve McQueen


European Short Film
The Chicken, dir: Una Gunjak (Germany/Croatia)


European Discovery – FIPRESCI Prize
The Tribe, dir: Miroslav Slaboshpitsky (Ukraine)

vineri, 12 decembrie 2014

Trailerul zilei: Sherlock Jr.


Buster Keaton n-a avut parte de faima (încă vie) a lui Chaplin. Deși ar fi meritat-o. Ei doi sunt titanii filmului mut (Chaplin l-a omagiat pe așa-zisul lui concurent în "vorbitul" Limelight). Keaton era recunoscut în epocă pentru modul în care își punea viața la bătaie ca să îi iasă o cascadorie (vedeți aici două scene care erau să-l omoare). Ne-am dorit de mult să proiectăm unul din filmele "omului care nu râde niciodată", cum era supranumit Keaton la Hollywood.

Deseară, cu această fericită ocaziune, de la ora 20.00, vă/ne răsfățăm la Casa Artelor (sala Studio) cu Sherlock Jr. (1924). După proiecție, prietenii Marele Ecran mai pot rămâne cu noi în cafe Klapka la un pahar de vorbă despre cinema și planurile noastre pentru 2015.


Vinerea animata: Bite of the Tail. Afterlight.

joi, 11 decembrie 2014

'Ce atata subtitrare?' - filme imaginare pe pereti de cafenea


A mai ramas o zi pana la vernisajul Expozitiei Alina Andrei si George Rosu iar "sursele" ne-au informat ca invitatii au sosit deja la Timisoara. Asa ca maine, 12 dec, va fi o vineri colorata si daca n-ati spart prima de Craciun pe black friday poate va miscati pana la Cafe Klapka sa admirati niste arta. Privitul e gratis. Avem ilustrate cu filme din capul (capetele?) tandemului Alina - George, afisate pe pereti de cafenea. Pentru cinefili avem si-un film pregatit, Sherlock Jr. (1924), caruia-i vom da drumul de la ora 20 in Sala Studio a Casei Artelor. Pana atunci insa veti fi liberi sa comentati subtitrarile lucrarilor expuse, sa serviti un ceai, un vin sau un piscot, orice v-ar scapa de sindromul "singur acasa".



miercuri, 10 decembrie 2014

Black Mirror Christmas Special

Cei care sunteti familiarizati cu Charlie Brooker si a sa "zona crepusculara" din secolul vitezei si a informatiei digitale (ma refer desigur la seria antologica britanica Black Mirror, care deja numara doua sezoane) sper sa nu va pierdeti rabdarea daca va spunem ca in cateva zile Channel 4 elibereaza "specialul" de Craciun, un feature cat doua episoade obisnuite in care vor aparea printre altii Jon Hamm (Mad Men) si Oona Chaplin (Game of Thrones).




Boyhood (2014)

Mai ţineţi minte peruca uşor penibilă pe care Brad Pitt o poartă către finalul filmului The Curious Case of Benjamin Button pentru a reda un personaj care are cu câteva zeci de ani mai puţin decât el? Sau poate masca de riduri aplicată pe faţă la începutul filmului (care îl face să semene un pic cu Smeagol :))? Senzaţia de artificial pe care o dă uneori machiajul poate fi cu greu înlăturată.

Adevărul e că filmele care îşi propun să acopere o perioadă foarte lungă din viaţa unui personaj au din start o problemă majoră de realizare. Ele pot să utilizeze machiaj şi trucuri scenografice pentru a îmbătrâni/întineri personajul. Sau efecte CGI. Sau mai mulţi actori pentru a reda vârstele diferite. Însă în fiecare dintre aceste situaţii, persistă, aproape în mod inevitabil, o senzaţia de artificios, de nenatural. Iar asta te împiedică să te scufunzi, aşa cum ar trebui, în atmosfera poveştii, să te detaşezi de ideea că ceea ce vezi e "doar" un film.


Richard Linklater reuşeşte să depăşească această problemă într-un mod destul de neobişnuit, care contravine nevoii permanente de a cosmetiza şi retuşa, care apare în filmele de la Hollywood. El filmează timp de 12 ani aceeaşi echipă de actori şi, practic, înregistrează în timp real îmbătrânirea/maturizarea lor. Fără să mai fie necesară nicio intervenţie la capitolul machiaj sau recuzită, pentru că feţele şi corpurile actorilor vorbesc de la sine.

În Boyhood, Linklater alege ca personaj principal pe cineva la care 12 ani chiar lasă urme decisive asupra înfăţişării. Mason (Ellar Coltrane) e urmărit de pe la 6 până pe la 18 ani. Alături de el evoluează toate personajele care îi formează familia (Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater), iar pe chipurile lor se poate înregistra în mod natural trecerea timpului. Senzaţia de autentic şi de firesc pe care o oferă această manevră regizorală e greu de egalat în orice alt film care încearcă să simuleze trecerea timpului şi urmările ei, de la Benjamin Button la The Tree of Life. Chiar şi numai pentru asta, cred că Boyhood e un film care merită experimentat.



Alte motive ţin de amprenta regizorală a lui Linklater, cu care ne-a obişnuit deja în Before Sunrise sau Before Sunset - stilul lui de a reda cu candoare şi căldură o sumă de fineţuri emoţionale, de bucurii şi anxietăţi ale omului urban, de întrebări pe care trecerea timpului le impune. Pentru ce mă trezesc în fiecare dimineaţă? Care e sensul real al lucrurilor pe care le fac, al vieţii pe care o duc? Astfel de întrebări abstract-filozofice sunt integrate cu tact de Linklater in dialoguri complexe, dar digerabile, dificile, dar şi suficient de ironice/amuzante pentru a nu îţi cădea greu. Finalul are o uşurătate aparte şi răspândeşte un optimism contagios, făcându-te să observi acel "big picture" - viziunea panoramică asupra vieţii, pe care uneori o pierzi când te împotmoleşti în tot felul de hopuri cotidiene.
           

luni, 8 decembrie 2014

Documentare demne de vazut (V)

Si, pentru ca se apropie vremea aceea din an cand tragem linie si adunam cele vazute si cele nevazute de peste an, incepem cu articolul deja traditional care indexeaza documentarele cele mai interesante vazute de subsemnatul in ultimele 12 luni. Nu va sfiiti sa le incercati. Aveti 15 bucati, pe sectiuni ca de obicei. A se consuma cu moderatie, unele pot cauza supradoza.


Lumea, asa cum n-o stim


The Wildest Dream (2010) e un spectaculos documentar montan care readuce in atentie prima ascensiune (documentata) pe Everest, incheiata tragic in 1924 cu disparitia lui George Mallory si a partenerului sau de catarat, Andrew Irvine. Vazuti ultima oara la 250 de metri de varf cei doi au ramas vreme de 75 de ani subiectul unor speculatii. In 1999 o expeditie de cautare a descoperit ramasitele lui Mallory la altitudinea de 8157m iar documentarul de fata impleteste povestea temerarului alpinist care a inspirat generatii intragi de cataratori cu cea a lui Conrad Anker, cel care i-a descoperit locul de veci. Un film emotionant si vizual impresionant, narat de Liam Neeson, care reuseste sa-l faca cunoscut pe cutezatorul britanic atat prin descrierile celor care i-au calcat pe urme, a biografilor sai cat si prin corespondenta tinuta cu sotia Ruth (vocile apartin lui Ralph Fiennes si Natashei Richardson). Totodata documentarul reface traseul ultimei expeditii punctand in special conditiile in care s-a facut in 1924 si precaritatea echipamentului de acum un secol incercand sa raspunda intrebarii daca Mallory a atins sau nu varful.


Chasing Ice (2012) e cea mai recenta arma a activistilor de mediu in lupta lor cu contestatarii incalzirii globale si documentarul cu cele mai spectaculoase imagini vazut in 2013. Renumitul fotograf James Balog, initial sceptic si el in privinta schimbarilor de mediu, s-a angajat intr-o initiative ce presupunea fotografierea time-lapse a ghetarilor arctici pe o durata de aproape 4 ani pentru a lua act asupra transformarilor suferite. Rezultatul da frisoane si e mai mult decat lamuritor. Mai extraordinar decat dovezile incontestabile recuperate este insa efortul echipei de a ajunge in locuri greu accesibile si de a dezvolta o metoda fiabila de a captura aceste schimbari un timp indelungat si fara supraveghere.



The Square (2013), documentar multipremiat si nominalizat la Oscar, trece in revista evenimentele din februarie 2011 petrecute in Piata Tahrir si asa numita revolutie din Egipt care a dus la inlaturarea presedintelui-dictator Mubarak. Un film observational, din miezul intamplarilor si de la nivelul strazii, care surprinde nasterea idealurilor democratice si confiscarea lor imediata de noua putere instalata. Succesiunea de revolutii si contrarevolutii care au zguduit Cairo in acel an produc ecouri neplacut de familiare.


The Fog of War (2003) e o oprire obligatorie pentru cei pasionati de istorie si de razboaiele secolului XX. Protagonistul documentarului lui Errol Morris este Robert S. McNamara, echivalentul american al ministrului apararii in perioada ‘61-’68, administratie marcata de asasinarea lui Kennedy, criza cubaneza si inceputul razboiului din Vietnam. Filmul se remarca prin observatiile extrem de interesante asupra razboiului modern si a dificultatii luarii unor decizii critice in vreme de conflict. Docul lui Morris e structurat sub forma a 11 lectii care pot fi invatate urmarind viata lui McNamara. La liber pe tub. De vazut la pachet cu sequel-ul neoficial al lui Morris The Unknown Known (2013) despre viata si activitatea vicleanului Donald Rumsfeld, secretar al apararii in administratia Bush si arhitectul razboiului din Irak. In comparatie cu McNamara, care e deschis si gata sa-si asume esecurile politice, Rumsfeld e mult mai opac si mai camuflat.


The Human Scale (2012) e un documentar artistic-stiintific care porneste de la premisa ca 50% din populatie traieste in urban (cifra care va creste in viitor) astfel incat se impune luarea in considerare a felului in care arhitectura influenteaza stilul de viata al indivizilor. De la discutii cu arhitecti si responsabili in planificare urbana pana la studii de caz asupra catorva orase din lume care au trecut prin transformari importante in ultimii 20-25 de ani (New York, Copenhaga, Chongqing, Melbourne) documentarul lui Andreas Dalsgaard militeaza pentru nevoia de aplicare a “scarii umane” in planificarea mega-oraselor viitorului: infrastructura care sa nu sufoce individul ci sa optimizeze deplasarea cu mijloace alternative si nepoluante, spatii de viata sociala cat mai multe si ascultarea nevoilor comunitatii. De vazut la pachet cu Urbanized (2011), un demers similar care ofera opinii pertinente si inca cateva studii de caz (Bogota, Rio de Janeiro).


The Armstrong Lie (2013). Ca un impatimit al ciclismului si urmaritor al Turului Frantei nu puteam rata documentarul lui Alex Gibney despre minciuna “Lance Armstrong”. Fara a dezvalui lucruri incendiare filmul are meritul de a trece in revista episoadele care au marcat caderea lui Armstrong, facand ceva mai multa lumina in cariera sa controversata. Gibney a avut acces la sportiv vreme de patru ani, pornind sa documenteze intoarcerea sa in Turul Frantei dar sfarsind cu un epitaf si o confesiune pentru fostul campion. Fascinanta introspectie in mintea unui om bolnav de cultul personalitatii si cu un ego supradimensionat prins intr-un cerc vicios de minciuni, santaje si manipulari, autorul celei mai elaborate inselatorii sportive realizate pana acum.


Blackfish (2013). Documentarul regizat de Gabriela Cowperthwaite poate fi trecut cu usurinta pe lista celor mai bune thrillere din acest an si numai subiectul autentic si tragediile pe care le evoca ma impiedica sa-l consider “entertaining”. Tema tine de parcurile acvatice si ‘balenele ucigase’ tinute acolo in captivitate si dresate pentru spectacol, filmul scotand in fata cazul Tilikum, orca implicata in moartea a trei persoane angajate la SeaWorld. Realizatorii incearca sa demonstreze culpabilitatea companiei care prin neglijenta si musamalizare au cauzat o serie de decese ce puteau fi prevenite ca si legatura dintre conditiile de captivitate si agresivitatea orcilor.


The Internet’s Own Boy: The Story of Aaron Swartz (2013) reprezinta biografia tanarului programator american Aaron Swartz, creatorul tehnologiei RSS si co-fondator Reditt, devenit ulterior activist pentru libertatea informatiei. Prins intr-un conflict deschis cu justitia americana soldat cu sinuciderea la varsta de 26 de ani Swarz era invinuit ca ar fi descarcat ilegal si publicat un numar impresionant de lucrari stiintifice de pe serverele MIT, cercetari finantate de stat dar care erau comercializate, lucru nedrept in opinia lui Swarz. Desi pagubitii nu facusera plangere impotriva sa, media si justitia s-au coalizat sa-l arate drept un hacker periculos amenintandu-l cu 35 de ani de puscarie, lucru care l-a impins spre un gest extrem. Filmul merita vazut pentru ca reaprinde discutia despre proprietate intelectuala si copyright. Poate fi urmarit aici.


A 7-a arta


Cinema Komunisto (2010). Fanii filmului sarbesc se vor bucura sa vada documentarul lui Mira Turajlic despre o perioada extrem de prolifica a cinemaului yugoslav (1946-1991). Marirea si decaderea hollywood-ului din est, cum era alintata fabrica de filme a lui Tito, ale carui studiouri rivalizau cu cele din vest ne este revelata prin vizite pe fostele platouri acum cazute in ruina, discutiile cu proiectionistul personal al lui Tito si o trecere in revista a amplelor productii de propaganda care spuneau istoria agreata de iubitul conducator. Pana vom avea un documentar al nostru care sa demaste stransa relatie dintre regimul totalitar si cinematografie putem contempla comunismul de pe marele ecran al vecinilor nostri.


Jodorowsky’s Dune (2013) e fara doar si poate unul dintre cele mai interesante documentare vazute in acest an, o examinare detaliata a celui mai ambitios proiect cinematografic care nu s-a concretizat, ecranizarea faimosului roman al lui Frank Herbert, Dune, de catre unul din cei mai provocatori regizori ai anilor ‘70, Alejandro Jodorowsky. Regizorul, acum de 85 de ani, face astfel o excursie pe cararile memoriei si reaprinde focul pasiunilor de acum 40 de ani care-l animasera spre o atat de nebuneasca intreprindere. Beneficiind de suportul grafic al desenelor concept si schitelor produse pentru Dune de artisti fantastici ca H.R. Geiger, Chris Foss si Jean Giraud (Moebius), Jodo ne provoaca sa ne imaginam cat de uimitor ar fi fost filmul sau ce-i avea in distributie atat pe Orson Welles cat si pe Salvador Dali(!), pe Mick Jagger si David Carradine. Menit sa ofere halucinatii LSD fara LSD, Dune a ramas captiv in pre-productie datorita lipsei de finantare insa mostenirea creativa a celor implicati se poate depista in cateva din marile filme SF aparute ulterior.


Liv & Ingmar (2013) e tot un documentar biografic, insa unul care aduce in atentie doua nume grele ale cinemaului scandinav, Liv Ulmann si Ingmar Bergman, si cei 42 de ani de iubire si apreciere dintre ei. O patrundere neasteptata in intimitatea familiala si relatia profesionala a celor doi, spuse din punctul de vedere al ei (divortata si mama), cu aplecari asupra filmelor realizate impreuna (12 la numar) si asupra intregului spectru de emotii extreme pe care le-au trait cei doi de-a lungul timpului.


Imaginary Witness: Hollywood and the Holocaust (2004) e o trecere in revista a modului in care realizatorii de film (preponderent americani) si cultura populara au portretizat Holocaustul si nazismul in ultimii 60 de ani. E un documentar pentru cei interesanti de istoria filmului in care descoperi cine, cum si de ce au aratat intr-un fel sau altul acest episod dureros observand totodata impactul pe care il poate avea cinemaul in schimbarea opiniei publice. Filmul este narat de Gene Hackman si se poate viziona integral aici.


Biografii


Salinger (2013), cea mai recenta biografie a scriitorului J.D. Salinger poate fi o buna ocazie pentru cineva de a se familiariza rapid cu viata si opera unuia dintre marii autori ai secolului XX. Insistand asupra perioadei de izolare si a experientei de pe front filmul dezvaluie o serie de fotografii de arhiva in care-l descoperim luand cu asalt plajele din Normandia cu primele capitole “De veghe in lanul de secara” in buzunar, supravietuind carnagiului de la Bulge si ramanand marcat de ororilor de la Dachau. Autorii fac mare caz de retragerea sa din viata publica, de nevoia de intimitate, speculand asupra vietii sale amoroase si dezvaluind in final faptul ca in seiful personal al lui Salinger asteapta sa fie publicate 5 manuscrise (incepand cu 2015).


Supermensch: The Legend of Shep Gordon (2013) e tot un documentar biografic al carui protagonist e o legenda in toata regula, dar una despre care acum aud pentru prima oara. Unul dintre cei mai notorii impresari americani, responsabil pentru succesul de scena al unora ca Alice Cooper, Blondie sau Luther Vandross, a fondat si prima companie de film independent din State (care a produs The Duellists, debutul lui Ridley Scott). Inainte de astea insa a avut parte de o serie de coincidente stranii care l-au bagat in acelasi cerc “vicios” cu Janis Joplin si Jimi Hendrix si l-au orientat spre showbiz. O viata extraordinara (desi pesemne cosmetizata de regizorul-prieten Mike Myers) despre care depun marturie si cateva vedete de la Hollywood intre care Michael Douglas si Sly Stallone. Un documentar mai plin de umor decat multe filme de comedie.


20.000 Days on Earth (2014) e atat un film artistic cat si un exemplu de documentar biografic care vorbeste nu doar despre cel aflat in obiectivul camerei ci, mai ales, despre procesul sau de creatie, implicand in acest sens mijloace artistice dintre cele mai diverse. Nu trebuie sa fii fan Nick Cave ca sa apreciezi 20.000 Days on Earth drept ceea ce se vrea a fi: o examinare inovativa a statutului de vedeta, a posturii de artist, de creator, a pretului talentului si a mostenirii lasate in urma. Pe de o parte il urmarim pe Cave intr-o fictiva a 20.000-a zi a sa pe Pamant, cu “dezarhivarea” copilariei, a anilor de debut, iar pe de alta parte luam act de fazele procesului sau creativ, de la compunerea textului la inregistrarea in studio. La fel de inedite sunt aparitiile din neant ale unor figuri prietene si familiare (Ray Winstone, Kylie Minogue) care-i ofera suport conversational pentru unele marturisiri personale.

Documentare musai de (re)vazut (I), (II)(III) si (IV).

duminică, 7 decembrie 2014

Nightcrawler (quotes of the day)

"NO MATTER WHAT, KEEP SHOOTING!"
 


  "Îmi place să cred că, dacă mă vezi, e cea mai proastă zi din viața ta"


Un film care merită deplasarea la multiplex. Cu un Jake Gyllenhaal care arată că e unul dintre cei mai buni actori care lucrează acum la Holywood. Și mai arată ceva de speriat, încă de la primul cadru, cînd lumina pică într-un fel care îi conturează o siluetă de prădător: reptilian, cameleonic, soios. Nota 10 pentru felul în care și-a construit acest personaj (nu știu dacă va fi la Oscar, dar Academia mea personală i-a decernat deja un premiu)

Nightcrawler (de Dan Gilroy) e American Psycho varianta 2014 mixat cu "modus operandi"-ul din mass-media (videocrația) vampirică de azi care, prin felul în care frame-uie (pune în scenă sau, și mai bine, înscenează ) violența, crează și mai multă violență.

E si un comentariu lucid asupra inegalităților sociale, asupra noii generații care "învață repede" totul, absolut totul, pe internet. Bonus: "mici lecții de observat psihopatul de lângă tine", care poate fi chiar și președintele unei companii de televiziune de succes. Replicile sunt din categoria "de memorat și vrăjit gagicile". Instant classic.


Lou Bloom: My motto is if you want to win the lottery you've got to make money to get a ticket.

Do you know what fear stands for? False Evidence Appearing Real.

A friend is a gift you give yourself.

What if my problem wasn't that I don't understand people but that I don't like them?


Lou Bloom: Excuse me, this is gonna be on television?

Joe Loder: Morning news. If it bleeds, it leads

 
 
 
Nina: We are interested in crime.

Lou Bloom: Just crime?

Nina: No. Accidents, cars, buses, trains, planes, fires.

Lou Bloom: Bloody?

Nina: Graphic. The best and clearest way that I can phrase it to you to capture the spirit of what we air is: "think of our newscast as a screaming woman running down the street with her throat cut".



Rick: Slow down man That's too fast.

Lou Bloom: Steady hands, Rick. Wide angle. We want all of this.

Rick: Lou, please! You're way too close!

Lou Bloom: No matter what, keep shooting!