Se afișează postările cu eticheta Filme de (re) vazut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Filme de (re) vazut. Afișați toate postările
marți, 18 decembrie 2018
18 din 2018
În 2008 începeam să scriem pe acest blog. La apogeul lui, erau 5 oameni care puneau aici cronici de film și topurile lor de final de an. Zece ani mai târziu, "ultimul mohican" e Waka_X (Felix Petrescu). Azi, 18 decembrie 2018 publicăm lista cu cele 18 filme cu care a rămas Felix în acest an (imaginea e desenată tot de el). Stați pe aproape, că revenim și cu selecția noastră de documentare și film românesc.
Fara sa ma gandesc prea mult, favoritul meu in 2018. Un alt film cu adevarat puternic si bantuitor venit din Lucrecia Martel. Kafkian si Catch-22-ian si adevarata masina a timpului. Un film despre valoarea sperantei (curva parsiva) si cum moare ea ultima daca nu avem puterea sa o ucidem la timp, cu sacrificiile de rigoare. O bijuterie de film pe toate etajele.
O poveste/fabula de la maestrul Loznitsa. Un film necesar pentru toti cetatenii societatilor post-comuniste contemporane, un film care trebuia facut oricum si oricand. Un film profund anti-sovietic dar fara ura. Partea onirica din el m-a ridicat de pe scaun si m-a dus in Locuri. Cel mai bun film Loznitsa pana acum. Sau oricum, cel mai greu.
Von Trier face de multa vreme filme fara rusine si fara scuze, redefinind limitele cinematografiei ca arta. O bijuterie lunga de comedie neagra umanista (cu mult rosu) care te face sa empatizezi cu un criminal in serie si sa cobori in Iad cu el de mana. Pana la urma, oameni suntem. Si nu asa de diferiti precum ne place noua sa credem. Der Zugzwang? Aber sicher.
Poveste neo-realista in buna traditia cinematografului italian. Joc impresionant al lui Marcello Fonte, un actor care s-a semnat in istoria cinemaului cu acest film. Imagine magistrala. Un film fara cusur.
Un meta-spoof de filme politiste "in care totul se intampla in camera de interogare". Mr. Oizo se joaca cu realitatea si va trage presul de sub picioare intr-un mod comic (cum altfel, ca-i om bun). O comedie originala intinsa prin spatiu si timp ca pita prin untura cosmosului. Pui ceapa de final si hate it or love it. I love it mai ales ca joaca Benoît Poelvoorde si Grégoire Ludig.
Unul din cele 2 filme poloneze care mi-au placut tare anul acesta. O poveste cu fantome (ma rog, dybbuk) care ajunge direct la suflet. Un film bun si curajos de sentimental.
Filmul care a aprins societatea poloneza in 2018. Despre oameni cu sutana, oameni cu vodka si oameni in general. Nu o sa zic ca e antiteist ca sa va imping in senzational. E si antiteist printre altele dar e mult mai mult decat. Smarzowski e un soi rar de regizor: reuseste sa faca filme exceptionale cu importanta sociala si psihologica si sa dea lovitura financiar cu ele. Sper sa ajunga si la noi in cinematografe si discutii. Spre binele Bisericii Orthodoxe!:)
Petzold e singurul cineast german al carui filme le pot gusta si aprecia. N-am idee de ce dar asa stau lucrurile. O poveste noir din al II-lea Razboi Mondial mutata cu talent in timpurile noastre, impanata cu tot ce trebuie: amor iluzoriu, drama, absurd. Un film ca o carte buna.
Un manifest pro culturi alternative si impotriva pop culture actuala. O buna surpriza la sfarsit de an. O gaura de iepure a la Alice in Wonderland. O poveste paranoida si comica- sau reala si trista?! Greu de decis. Cert e ca e un film bun cu soundtrack minunat si multe concluzii personale. Andrew Garfield CAN ACT- pe cuvantul meu! Dar pana la urma... ce conteaza ce zice papagalul?!
Am eu o slabiciune pentru underdogs si undercats, mai ales din aia in cadere libera si cu blana plina de solitude. Dar asta e chiar un film bun de tot. Paula trece prin tot merde-ul parizian ca sa invete respectul de sine, cu ras si plans si noi alaturi de ea. Laetitia Dosch produce o Paula cum nu am mai vazut. De iubit si ajutat si dus acasa.
Sorry to Bother You
Un indie rebel si de rasu-plansu' despre starea societatii capitaliste/neo-liberalismul de cumetrie. Un film cu probleme usor de ignorat. Un film curajos care invita la dialog. Un agent provocator mascat in pelerina rosie a comediei. Facut de un rapper!
Un alt film lung si bun, tare matur dar nu exagerat de serios de la Ceylan. Ca toate filmele lui, studii de personaje si arta sau ne-arta de a supravietui. Neaparat de vazut.
Garth Marenghi's Darkplace- de data asta pe bune. Un papusar traumatizat se intoarce in casa bantuita a copilariei. Un film horror prin ce ascunde si sugereaza. Excelent soundtrack si acting. Atmosfera mizerabila. Probabil ca o sa faceti dus dupa vizionare. Dar e horrorul anului pentru mine.
Vignete in Vestul Salbatic. Coen Bros Ilustreaza cu mare talent proverbe si zicatori populare pentru Netflix. Lumea s-a plans ca nu a intrat in cinematografe. Eu nu. Nimic special dar livrat la calitate si imaginatie Coen Bros.
Nu sunt multe de zis. Cum zicea cineva pe imdb- "Another Wes Anderson Classic". Neaparat de vazut si revazut. Cu copii sau cu un ceai cu rom, in intunericul iernii. L-am vazut la cinema si a contat. Pentru toate varstele si toate gusturile.
Placerea vinovata a anului. Film facut de Soderbergh cu iPhone-ul. Un fel de povesti desprinse din tabloid. Nu e de luat in serios insa m-a tinut cu sufletul la gura si m-a distrat pe bune. Ieftin si aparent scapat de sub control. Pazea!
De cand nu am mai vazut un film indie cu aroma VHS puternica! Asta e ala. Un story sf bun si jucat bine. Efecte decente si mult suspans. Dupa cum ziceam, cand si cand un pic de VHS flavour bine amestecat mai gadila la nostalgie. De sambata la matineu.
O copilareala prosteasca distractiva si usoara, un film de weekend anti-nationalist si fara seriozitate dar cu multa imaginatie. O vata pe bat cu aroma de capsune. E nevoie si de asa ceva! Nu se poate fara. Daca nu aveti un ceva in fund, cred ca o sa va amuze.
*
serialul anului:
showul de comedie pe cablu al anului:
documentarul (seria de) anului:
(Felix Petrescu)
duminică, 18 decembrie 2016
Ce-am avut si ce-am pierdut: Best of 2016
Ne-am urnit greu sa facem topul pe anul asta. Felix zice ca a fost un an rau, dar el zice asa aproape in fiecare decembrie. Richie zice ca a fost unul mediocru. In cazul meu, am avut focusul mai mult pe europene (din motiv de Ceau, Cinema!) si pe documentare, asa ca am omis o gramada din titlurile de care vorbeste lumea. Poate va ajuta listele noastre sa vedeti daca ce ati scapat si voi ceva. Fara o ordine anume...badaboom...Top 2016 Marele Ecran:
FELIX aka Waka_X
Elle
Filmele anului
Arrival.
FELIX aka Waka_X
Elle
Un thriller tensionat si un studiu de personaj feminin adanc si rascolitor.
Trebuie sa divulg si nume ca sa nu mai fie indoieli:
studiul e facut de Paul Verhoeven si personajul e interpretat de Isabelle Huppert, actrita mea favorita.
Nu va asteptati la nimic hollywoodian. Nu aveti de ce.
Trebuie sa divulg si nume ca sa nu mai fie indoieli:
studiul e facut de Paul Verhoeven si personajul e interpretat de Isabelle Huppert, actrita mea favorita.
Nu va asteptati la nimic hollywoodian. Nu aveti de ce.
Un film mic, modest, cat se poate de elvetian. Surpriza anului pentru mine.
Despre singuratate, incertitudini si lumi imaginare care ne aprind depresiile.
Despre singuratate, incertitudini si lumi imaginare care ne aprind depresiile.
Comedia anului, ma rog, comedia pe care o pot recomanda public.
Plina de sarm, acting bun si natura fabuloasa din Noua Zeelanda.
Si un copil-actor care arata si se poarta ca si Gojira cand era mic.
Cel putin in imaginatia mea.
Plina de sarm, acting bun si natura fabuloasa din Noua Zeelanda.
Si un copil-actor care arata si se poarta ca si Gojira cand era mic.
Cel putin in imaginatia mea.
Nu am vazut multe filme anul asta la Mall. Nu m-au chemat. N-am raspuns.
Dar asta e unul din cele mai bune filme de Mall din viata mea. Si a voastra.
Un film "ca la carte". Un film care deliveruie. Cu buget mic. Pentru ca se poate!
Dar asta e unul din cele mai bune filme de Mall din viata mea. Si a voastra.
Un film "ca la carte". Un film care deliveruie. Cu buget mic. Pentru ca se poate!
Cel mai "film" film vazut de mine recent. Cu dimensiune, putere, ecouri si surpari de teren.
Pentru ca nu putem discuta de Biserica Catolica fara sa ne gandim la povestea din acest film
si implicit la film. Unul facut cu mare talent, mult curaj si necesar. Bun de tot.
Pentru ca nu putem discuta de Biserica Catolica fara sa ne gandim la povestea din acest film
si implicit la film. Unul facut cu mare talent, mult curaj si necesar. Bun de tot.
Cea mai buna comedie neortodoxa de anul asta.
Campy si nesanatoasa. Bizara si "la nudul gol".
Plina de untura. Ramane si in barba.
Sa nu ziceti ca nu v-am zis: Nu e pentru toata lumea.
Campy si nesanatoasa. Bizara si "la nudul gol".
Plina de untura. Ramane si in barba.
Sa nu ziceti ca nu v-am zis: Nu e pentru toata lumea.
Dar daca gustati umorul sec si ciudat... sho pe ea!
Un thriller/road movie belgian (flamand) solid.
Nu e asa memorabil dupa "Bull Head" dar merita mentionat.
De joi seara. De o joi seara buna.
Ooo, da! Ezoterism, samanism, Amazon!
Legatura dintre vechi si nou, dintre salbatic si civilizat. Dintre vazut si nevazut.
Si toate astea tratate bine, evitand new-age si cazutul cu fundul in penibil.
Un film cu adevarat trippy si memorabil.
O comedie franceza mucalita si blajina.
Buna de pus pe rana. O desfatare.
La relanti, sa se poata digera bine.
Un film islandez dezghetat despre un munte de om bun.
Care topeste zapada din jur cu bunatatea lui.
Si apoi se topeste si el in vulcanul interior.
Tot ce a scris/regizat Dagur Kari e de vazut.
Cristale mici de film.
Tragi-comedia subversiva a anului. Sau poate a deceniului.
Un film facut intr-un taxi si dintr-un taxi. Un film care ataca cenzura
fara urma de ura sau dorinta de razbunare. Un film care loveste
curat, direct, fara menajamente si acolo unde trebuie. Cu non-violenta.
Filmul extrem de comic si onest "pentru copii si adolescenti" al anului.
De vazut cu juniorii (7+) daca nu sunteti din gama de parinti pudici si nesinceri.
Un film jucaus si creativ, un film de vazut si revazut, direct din mintea creata a lui Michel Gondry.
E francez, sa se stie, ca americanii nu ar face asemenea film in veci.
O alta surpriza placuta, un thriller britanic in care protagonistul se incurca in capcanele timpului.
Nu va pot divulga mai mult ca va stric placerea. Tensiunea bine dozata si dirijata, un final pe masura.
Un film de weekend seara. Garantez ca nu adormiti la el.
O experienta unica, psihedelica si "de basm".
Guy Maddin e cunoscut pentru genul asta de filme dar... asta cred ca e cel mai bun al lui.
La fel, nu e pentru toata lumea dar merita atentia si rabdarea voastra.
tip: Eu l-am vazut in 2 reprize, sa reusesc sa tin pasul cu povestea.
O parada de actori buni in roluri neobisnuite, un story cosmic tesut din zeci de mici intamplari.
Film bun, de autor.
Documentare:------------------
Imi place tare ce face si cum face Louis Theroux.
L-am urmarit de cand a inceput si pana aici.
Adaug aici ce am piscalit pe twitter dupa ce am vazut documentarul:
"Do you agree when someone tortures a torture master?
Do you laugh? What’s your honest reaction?"
"It’s the Louis Theroux fine notes on
Milgram experiment and
Stanford Prison Experiment."
"Not what you expect, but be patient and follow Louis hidden agenda…"
"not much about Scientology.
it’s mostly about double standards…"
"Brilliant farce/trap staged by Louis.
Touching the wound from inside."
Cea mai neverosimila si fascinanta poveste auzita de mine anul asta.
Despre false concursuri de gadilat. Si despre cine rade la urma.
Dimensiunile (ne)firesti si oarecum comice ale razbunarii...
Documentarul politic si filosofic al anului.
Adam Curtis incearca (si in mare parte reuseste) sa ne explice,
povestind si lipind vignete istorice si sociologice recente,
de ce s-a ajuns ca politicienii si politica sa fie atat de departe de realitate si de bunul simt.
Toate documentarele lui Curtis sunt o vizionare necesara! Un maestru al documentarului.
Zic si aici, documentar de autor. Calitate BBC.
Seriale TV:---------------------------
Dirk Gently's Holistic Detective Agency
Dupa povestile lui Douglas Adams, si in spiritul povestilor.
Spumos, zanatic si rocambolesc. Bun de matinee in weekenduri.
Soundtrack excelent de maestrul Cristobal Tapia de Veer.
Westworld
Nu o sa zic nimic, ca geme internetul de comentarii la el.
Serialul SF al anului. Cu un final exceptional. Asteptam continuarea.
The Young Pope
Serialul cu iz european al anului. Ce bine ca se diversifica bucataria.
Un serial care iti pica cu mare drag, cum numai Paolo Sorrentino poate face.
Excelent balans, umor, acting de zile mari si imagine calda de film european bun.
De recomandat cu drag la cei dragi. Se gaseste pe "HBO Go" Romania.
Stewart Lee's Comedy Vehicle (s04)
Stewart Lee e standup-comedianul meu favorit in acest moment.
Daca aveti rabdare, o sa vedeti de ce. O serie de momente fabuloase si
originale de standup se termina cu acest sezon 4, intr-o metaforica piscina de urina...
Seriale TV animatie:
Cel mai bun sezon din BoJack.
Serialul animat "pentru oameni mari" care m-a atins cel mai tare in ultimul an.
Mike Tyson Mysteries (s02)
Adevaratul Mike Tyson si prietenii se intorc cu mai multe aventuri delirante
in stilul "Scooby Doo". Serial pentru oameni mari si dusi de acasa.
RICHIE
Filmele anului
Arrival.
Intalnire de gradul trei intre o povestire fascinanta semnata de Ted Chiang si un regizor cu viziune si sensibilitate. Seminar cinematic despre comunicarea inter-specii, inter-umana, inter-nationala si transtemporala.
Kubo and the Two Strings
Animatie stop-motion despre magia origami si efectul ei curativ pentru suflet. Un ghiveci cultural delicios care amesteca fantezia orientala cu mitologia greaca si le trece prin filtrul american despre eroism si sacrificiu. Maiestria studioului Laika nu mai poate fi ignorata.
Hell or High Water
Western modern, minutios si pitoresc, care angreneaza inexorabil destinele a doi frati porniti intr-un ultim jaf si pensionarea rangerului Jeff Bridges. O cavalcada navalnica pe muzica lui Nick Cave & Warren Ellis.
Don’t Breathe
Regizorul Fede Alvarez apuca tema “intrușilor in casa” si o transmuta in cea a “captivilor in beci”. Un thriller pe muchie de cutit si margine de scaun, filmat excelent dar si montat la milimetru, in care Stephen Lang e realmente infiorator.
Captain Fantastic
Filmul de familie care examineaza societatea de azi prin lentila celor care o parasesc. Un studiu de caracter asupra unui tata (Viggo Mortensen), comentariu lucid si nelipsit de umor pe tema izolarii voluntare, a educatiei alternative, a viciilor conformismului si ale vietii confortabile.
Deadpool
Oaia neagra a familiei Marvel, Deadpool, s-a dovedit pe atat de ingenios, distractiv si scandalos pe cat il anuntau. Fara a excela la vreun capitol, afara poate de originalitatea vulgaritatilor proferate de Ryan Reynolds, filmul lui Tim Miller merita salutat si pentru ca reprezinta victoria celor mici in fata interesului corporatist.
Documentare
Zero Days.
Kubo and the Two Strings
Animatie stop-motion despre magia origami si efectul ei curativ pentru suflet. Un ghiveci cultural delicios care amesteca fantezia orientala cu mitologia greaca si le trece prin filtrul american despre eroism si sacrificiu. Maiestria studioului Laika nu mai poate fi ignorata.
Hell or High Water
Western modern, minutios si pitoresc, care angreneaza inexorabil destinele a doi frati porniti intr-un ultim jaf si pensionarea rangerului Jeff Bridges. O cavalcada navalnica pe muzica lui Nick Cave & Warren Ellis.
Don’t Breathe
Regizorul Fede Alvarez apuca tema “intrușilor in casa” si o transmuta in cea a “captivilor in beci”. Un thriller pe muchie de cutit si margine de scaun, filmat excelent dar si montat la milimetru, in care Stephen Lang e realmente infiorator.
Captain Fantastic
Filmul de familie care examineaza societatea de azi prin lentila celor care o parasesc. Un studiu de caracter asupra unui tata (Viggo Mortensen), comentariu lucid si nelipsit de umor pe tema izolarii voluntare, a educatiei alternative, a viciilor conformismului si ale vietii confortabile.
Deadpool
Oaia neagra a familiei Marvel, Deadpool, s-a dovedit pe atat de ingenios, distractiv si scandalos pe cat il anuntau. Fara a excela la vreun capitol, afara poate de originalitatea vulgaritatilor proferate de Ryan Reynolds, filmul lui Tim Miller merita salutat si pentru ca reprezinta victoria celor mici in fata interesului corporatist.
Documentare
Zero Days.
Alex Gibney despre Stuxnet, virusul informatic folosit de americani si israelieni pentru a pune pe butuci programul nuclear iranian.
Racing Extinction.
Racing Extinction.
Un documentar eco realizat de The Oceanic Preservation Society care aduce in atentie speciile pe cale de disparitie din cauza activitatii umane necontrolate.
13th.
13th.
Un documentar care pune lupa pe sistemul penitenciar american si dezvaluie istoria perpetuarii legislative a inegalitatii rasiale.
Serialele anului
Westworld. Jurassic Park cu roboti. What could go wrong?
The Young Pope. Nu e Papa pe care-l vreti, e Papa pe care-l meritati.
Stranger Things. Piesele cele mai misto din anii '80 intr-un singur puzzle.
The Night Of. Reconstituirea unei nopti fatidice in opt parti.
BrainDead. Invazia creierelor albe, curat-spalate, in varful Capitoliului.
Serialele anului
Westworld. Jurassic Park cu roboti. What could go wrong?
The Young Pope. Nu e Papa pe care-l vreti, e Papa pe care-l meritati.
Stranger Things. Piesele cele mai misto din anii '80 intr-un singur puzzle.
The Night Of. Reconstituirea unei nopti fatidice in opt parti.
BrainDead. Invazia creierelor albe, curat-spalate, in varful Capitoliului.
LUCIAN AKA MIRCU
N-am stat mult pe ganduri cand am facut lista. Am scris exact cu 'ce am ramas din 2016'. Pe langa scaparile constiente (Ma Loute de Bruno Dumont sau Embrace of the serpent), vor fi sigur si cateva lapsusuri.
Arrival (Denis Villeneuve). Filmul cu 'extraterestri' de la care pleci intrabandu-te 'ce inseamna sa fii om'.
Hell or High Water (David Mackenzie). De la joc (Jeff Bridges, Ben Foster, Chris Pine ), scenariu (Taylor Sheridan a scris si Sicario), imagine (Giles Nuttgens), pana la muzică (Nick Cave & Warren Ellis), atinge toate notele potrivite. E marele hit din zona indie.
Goldstone (Ivan Sen). Cu elemente de noir si film politist (doi detectivi si "o dama la necaz"), acest neo-western plasat in desertul Australiei (care se putea intampla si la Rosia Montana), e un strigat impotriva sistemului corupt de pretutindeni. Tinand cont de anul politic 2016, Goldstone ne arata calea de urmat. In plus, arata superb
Chevalier (Athina Tsangari). Jocuri de societate amuzante: "Cine e cel mai barbat barbat?". E din 2015 dar l-am vazut anul asta la TIFF.
Hunt for the Wilderpeople (Taika Waikiki). Delicios, la fel ca tot ce am vazut de la neozeelandez (We live in the shadows).
It's not the time of my life (Szabolcs Hajdu). Stiam ca poti sa faci filme mari cu foarte putin, dar e bine sa-ti reaminteasca periodic cineva.
Viata ca o trompeta (de Antonio Nuic). "Viva la vida!" A castigat competitia Ceau, Cinema en fanfare!
El Club (Pablo Larrain) Pica greu de tot.
Toni Erdmann. Nu e un film perfect si e cam lung, dar are o inima imensa. Marele urias prietenos, varianta pentru adulti.
Taxi Tehran. Jafar Panahi nu e singurul opozant al regimului autoritar. Anul asta am mai vazut doua filme aproape gemene despre cum scena rock din Teheran respira un aer mai liber, desi platind scump: Malaria (Parviz Shahbazi) si Pisicile Persane (Bahman Ghobadi).
Son of Saul. O calatorie in infernul Holocaustului, cum nimeni nu a mai facut.
Son of Saul. O calatorie in infernul Holocaustului, cum nimeni nu a mai facut.
Placeri vinovate: The Nice Guys, The Green Room, The Handmaiden.
Swiss Army Men e ori cel mai bun, ori cel mai prost film al anului. Inca n-am reusit sa-mi dau seama.
Romanesti
Sieranevada
(pseudo-"battle-ul" Mungiu - Puiu n-a fost niciodata asa direct si pe fata ca anul asta).
Mentiuni speciale: Doua Lozuri, Afacerea Est si Caini pentru prospetimea pe care au injectat-o in filmul romanesc, fiecare in felul sau.
Documentare
Hypernormalisation. Nu cunosc pe altcineva care poate sa-ti explice lucruri complicate din istorie cu atata usurinta si claritate. Esti sau nu de acord cu el, Adam Curtis stie sa dea zoom out pana la 'god's eye view'.
Ingrid Bergman: In her own words. Nu e atat despre Hollywood, cat despre familie. Despre pretul libertatii, intr-o viata fara radacini.
Hitchcock/ Truffaut. Masterclass de cinema cu doi profi misto. Hitchcock inca te poate surprinde si azi.
Fuocoammare. Ca un pumn in fata. Ca un chepeng deschis catre viitor. Si nu e roz.
Under the Sun. In care Vitali Mansky ne arata butaforia din spatele scenei. Coreea de Nord este un imens platou de filmare, in care toti sunt figuranti in afara de actorul in rol principal.
Under the Sun. In care Vitali Mansky ne arata butaforia din spatele scenei. Coreea de Nord este un imens platou de filmare, in care toti sunt figuranti in afara de actorul in rol principal.
Tickled. O investigatie reala, relatata ca un thriller halucinant care trage in permanenta covorul de sub tine. La sfarsit am ramas stanjenit. Ca si cum m-ar fi gadilat un personaj din El Club. Merge asortat cu alta bizarerie, vazuta anul asta: Finders Keepers.
Seriale
Un an conservator pentru mine. Raman cu Better Call Saul.
Optiunea fun & "brainwash": Braindead
marți, 29 noiembrie 2016
Recurente (VI): Lord(s) of the plains
 |
| Hell or High Water (2016) r. David Mackenzie |
 |
| Mystery Road (2013) r. Ivan Sen |
luni, 18 aprilie 2016
Trebuie să vorbim (și noi) despre Taxi!
După Offside, regimul iranian i-a interzis lui Jafar Panahi să mai facă film timp de 20 de ani, sub amenințarea cu închisoarea. Așa că Taxi, al treilea (deja) film clandestin al iranianului Jafar Panahi este un act de rebeliune în sine. N-a mai fost nevoie deci de o rebeliune explicită, deși ridică pumnul în aer în câteva scene și, câteodată, chiar un deget mijlociu spre regim.
Fan-fact: primul film făcut de Panahi în ciuda interdicției, This is not a film (2011), a ajuns la Cannes pe un stick vârât într-un tort.
"Un film este distribuibil dacă respectă următoarele reguli: purtarea vălului islamic, fără contact între bărbat și femeie, cravată poartă doar personajele negative și se evită realismul sordid". Acestea sunt regulile pe care copiii le învață la școală la ora de cinema (!) și sunt enumerate în Taxi chiar de nepoata cineastului, o fătucă guralivă, de o naturalețe incredibilă, ulterior protagonista unui moment de realism sordid dar și a unei întâlniri cu un personaj cu cravată.
Dincolo de momentele subversive și răfuiala în subtext cu regimul, tonul e foarte detașat, luminos, (aproape) comic. Filmul (o docu-ficțiune autoreferențială) e vioi ținând cont că cele 80 de minute se petrec într-un taxi. Asta datorită personajelor foarte colorate din Teheran care se perindă în mașina la al cărei volan stă chiar regizorul. De la un pitic care vinde dvd-uri de contrabandă cu ultimul Woody Allen sau filme cu zombie până la avocatul pentru drepturile omului care ne face cu ochiul și ne oferă un trandafir "pentru că pe oamenii din cinema te poți baza".
Oamenii din cinema i-au dat lui Panahi Ursul de Aur în anul cu Aferim-ul lui Jude. Probabil că premiul a avut și o puternică încărcătură politică (în mod ironic, regimul iranian a dat o declarație de apreciere a premiului obținut la Berlin), dar Taxi este în primul rând o scrisoare de dragoste către Teheran, Iran și cinema. Cinema-ul care te ajută să-ți păstrezi mințile (și vocația) atunci când lumea din jurul tău pare că a înnebunit.
E probabil prima oară în viața mea când un drum cu taxiul a fost o călătorie de plăcere de la un capăt la altul.
sâmbătă, 6 februarie 2016
Enter the Void / Only God Forgives
BACK TO BACK
O.G.F.
Ce întâmplare fericită (deși nu întâmplătoare) să găsesc în 'meniul zilei' la MUBI, Enter the Void (2009) și Only God Forgives (2013), back to back. Doi regizori 'mavericks', Nicolas Winding Refn și Gaspar Noe se complimentează reciproc prin mulțumiri pe genericele ultimelor lor filme, Only God Forgives, respectiv Love 3D.
Ce au cei doi în comun în afară de neoane, cojones, dansuri lascive în club, modul de utilizare a soundtrack-ului, cadrele tripy, halucinogene, picturale, viscerale, violență hiperstilizată, narcisism și un bromance de durată (după cum puteți vedea în discuția asta de 28 de minute)?
Scriam tot aici în 2010 despre Enter the Void că 'm-a luat asa un "high" in timpul vizionarii, incat fara sa consum nimic halucingen am inceput sa compun haiku-uri (actiunea se intampla in orasul luminilor din neon, Tokio). Iata doua, care pot cuprinde esenta Enter the Void, asa cum l-am vazut eu:
Enter the Void nu e un film pe care sa-l pui in cuvinte, sa-l definesti, dezlegi, atotcuprinzi in cateva fraze sau o pagina de vorbe destepte. E prea senzorial ca sa-l rezum si explic cuiva. Prea mistic si, totodata, prea explicit. E un film care trece fraudulos granita experimentala in materie de tehnica de filmare si imagistica insa care abordeaza una dintre cele mai obisnuite teme si intrebari existentiale: ce facem dupa moarte? De aceea, prima sugestie ar fi ca sa fie vazut pe cont propriu. Daca nu va ajunge intr-un cinematograf din apropierea voastra singura solutie e sa cautati cea mai intunecoasa camera, cel mai dimensionat ecran TV si apoi sa va intindeti relaxati si sa zburati. "Sit back and enjoy the ride..." Nu stiu daca Gaspar Noe e un pervers lucid care gaseste placere in a-si tortura publicul in cele mai neasteptate feluri ori un cineast care-si doreste cu orice pret sa faca lucrurile pe dos - si, nu oricum, ci intr-un mod artistic inconfundabil - dar stiu un lucru: tipul e printre cei mai originali realizatori de film. Enter the Void e, probabil, cea mai matura realizare a sa dar in acelasi timp, cum singur recunoaste, e construit pe seama unor personaje teribil de imature si isi datoreaza conceptia unei la fel de ilare "cautari" personale: decorporalizarea sau experimentare starii de "plutire a spiritului", scria Richie la câteva zile după mine (cronica întreagă, aici).
Refn declama plin de încredere (sau poate auto-încurajator) că dacă jumate din spectatori îi iubesc filmul, iar jumate îl urăsc, atunci știe că a făcut un film mare. Exact ce s-a întâmplat la Cannes în 2013. Am avut prilejul să fiu în sala aia enormă, în cel mai bun rând, la prima proiecție oficială (cronica aici). Only God Forgives avea un scenariu, cum zicea Andrei Cretzulescu, chiar atunci la Cannes, care încăpea pe un bilet de tramvai. La sfârșit, n-am știut ce m-a lovit, cum am și scris în 2013. "Multi nu au stiut ce sa creada. E un film care trebuie digerat si, in functie de stomac, revazut."
Deci, da, două filme de revăzut de la doi regizori care 'fac dragoste cu publicul' în diverse feluri, mai mult sau mai puțin plăcute. Tot pe MUBI mai găsiți, numai azi, legendarele (și încă proaspetele) A bout the souffle și La dolce vita, iar Filmul Zilei e ("de râs, de plâns, de balegă de mânz: umanitatea") - A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (de Roy Andersson).
E.T.V.
Ce întâmplare fericită (deși nu întâmplătoare) să găsesc în 'meniul zilei' la MUBI, Enter the Void (2009) și Only God Forgives (2013), back to back. Doi regizori 'mavericks', Nicolas Winding Refn și Gaspar Noe se complimentează reciproc prin mulțumiri pe genericele ultimelor lor filme, Only God Forgives, respectiv Love 3D.
Ce au cei doi în comun în afară de neoane, cojones, dansuri lascive în club, modul de utilizare a soundtrack-ului, cadrele tripy, halucinogene, picturale, viscerale, violență hiperstilizată, narcisism și un bromance de durată (după cum puteți vedea în discuția asta de 28 de minute)?
Scriam tot aici în 2010 despre Enter the Void că 'm-a luat asa un "high" in timpul vizionarii, incat fara sa consum nimic halucingen am inceput sa compun haiku-uri (actiunea se intampla in orasul luminilor din neon, Tokio). Iata doua, care pot cuprinde esenta Enter the Void, asa cum l-am vazut eu:
Death is the ultimate "trip"
of a poor brother that could not RIP
You'll see life different after this
journey of a boy who adores his sis'
of a poor brother that could not RIP
You'll see life different after this
journey of a boy who adores his sis'
Refn declama plin de încredere (sau poate auto-încurajator) că dacă jumate din spectatori îi iubesc filmul, iar jumate îl urăsc, atunci știe că a făcut un film mare. Exact ce s-a întâmplat la Cannes în 2013. Am avut prilejul să fiu în sala aia enormă, în cel mai bun rând, la prima proiecție oficială (cronica aici). Only God Forgives avea un scenariu, cum zicea Andrei Cretzulescu, chiar atunci la Cannes, care încăpea pe un bilet de tramvai. La sfârșit, n-am știut ce m-a lovit, cum am și scris în 2013. "Multi nu au stiut ce sa creada. E un film care trebuie digerat si, in functie de stomac, revazut."
Deci, da, două filme de revăzut de la doi regizori care 'fac dragoste cu publicul' în diverse feluri, mai mult sau mai puțin plăcute. Tot pe MUBI mai găsiți, numai azi, legendarele (și încă proaspetele) A bout the souffle și La dolce vita, iar Filmul Zilei e ("de râs, de plâns, de balegă de mânz: umanitatea") - A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence (de Roy Andersson).
"Doamnelor, inchideti ochii si nu ii deschideti orice s-ar intampla"
"Domnilor, pastrati ochii deschisi, ca sa tineti minte"
Ați fost avertizați.
luni, 11 ianuarie 2016
vineri, 18 decembrie 2015
15 din 2015. Plus încă ceva
Da, suntem atât de previzibili. Mergem pe formula asta 'la care nu s-a mai gândit nimeni': 15 filme din 2015. Alegerile noastre nu sunt totuși previzibile. Nici n-au cum. Topul 'oficial' Marele Ecran pe anul care tocmai se sfârșește a fost alcătuit de Waka_X (Felix Petrescu). Am mers pe mâna lui pentru că a văzut incomparabil mai mult cinema nou decât restul echipei. La lista lui (oarecum sortată) plusăm cu câteva titluri cu care am rămas din 2015. La prima vedere, nu a fost un an extraordinar nici pentru cinema.
The Lobster
Satira socială dusă ușor în fantastic. Domnul Lanthimos nu are pic de milă față de spectator. Și pentru asta îi mulțumesc. Un film greu și dureros.
A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence
Aici se încheie o trilogie magnifică. De râs, de plâns, de balegă de mânz: umanitatea.
Body (Ciało)
Cel mai bun și puternic film polonez de anul acesta. Un film cu un final neașteptat dar potrivit. O reflecție despre corp, viu sau mort, real sau astral, pentru că toți avem unul sau mai multe.
Tu Dors Nicole
O mică bijuterie de film de la un regizor canadian drag mie: Stephane Lafleur.
V-au plăcut "Ghost World", "Temporada de patos", "Frances Ha"?
O să vă placă și ăsta.
Turbo Kid
Un tribut filmelor 80s si VHS Culture cum nu s-a mai văzut.
Pastișe la pastișe făcute cu mult umor, ritm, chef de film și efervescența care lipsește filmelor mainstream cu super-eroi.
Just Jim
Un debut surprinzător de bun. Un "coming of age" movie de un (tânăr) autor jucăuș și plin de șarm cinematic. O coloană sonoră fabulos de bună și potrivită, probabil cel mai bun OST de anul ăsta.
Mr. Turner
Timothy Spall exprimând o paletă largă de sentimente doar prin mormăituri dirijate de mâna fină a maestrului Mike Leigh și păstoriți de fantoma lui Turner. Ce să vrei mai mult?
Mississippi Grind
Cel mai bun film din ultima vreme pe subiectul "dependență", cu unul din actorii mei favoriti: Ben Mendelsohn. Film mic dar bun.
Schneider vs Bax
Comedie tare neagră de la Alex van Warmerdam, nu atât de bună ca filmele lui anterioare dar suficient de bună ca să o recomand cu caldură.
Ich seh, Ich seh
Un "euro art horror" mic și bun. Cum trebuie să fie. Poveste originala cu kids și fantome și atmosferă de ținut părul electrizat pe spinare după final. 2-3 zile.
Realite
Cel mai matur produs al lui Quentin Dupieux. O surpriză placută și o bucată de suprarealism cinematografic autentic. De trăit!
Fires On The Plain
Un remake nou la o poveste mai veche. Un film cumplit despre ororile războiului, grafic până la os și fără pic de cosmetică a conceptului. Terifiant și aproape inuman, așa cum trebuie spuse poveștile despre războaie. Buget mic dar acting compensator.
Durak
O poveste cu un "prost" rus care încearcă sa lupte cu tot sistemul birocratic și politic corupt. Sună familiar? Lipsește Vladimir Sancho Panza la apel.
Mistress America
Pentru că Woody Allen s-a ramolit rău de tot, Noah Baumbach i-a luat locul la producția de comedii (newyorkeze+evreiești+inteligente+nevrotice+cute). Si o face bine, cu Greta Gerwig...:)
Victoria
Un bank robbery berlinez care definește o generație, un oraș, o stare. Filmat într-o singură noapte și aparent dintr-un singur take, "Victoria" e printre foarte puținele filme germane care mi-au picat bine în ultimii ani. (Waka_X)
Sicario/ Asasinul
E mai bine ritmat ca o samba și exact când crezi că te-a pierdut în infernul din Juarez, te prinde cu fermitate, fără milă, și îți trage două gloanțe în piept de le simți chiar și prin vesta de protecție de spectator.
Court/ Tribunalul
Uitați tot ce știți despre Bollywood! Pe lîngă dilemele social-politice pe care le ridică, oferă și un tablou al societății indiene sfîșiată de contraste și contradicții. Pe de o parte încearcă să se înnoiască, să se elibereze de trecutul și mentalitatea colonială, dar pe de alta vine tradiția (cutume, caste, legi de la 1860) și le dă la toți în cap. Un debut impresionant al tînărului Tamhane. Dar mai impresionat am fost de poetul rebel/trubadurul/ hip-hop artistul de 65 de ani care sperie sistemul cu rimele sale.
Melbourne
Din aceeași familie cu About Elly și A separation (împart și protagonistul Peyman Mooadi). Iranienii fac filme sufocante cu o impresionantă economie de mijloace (toată acțiunea din Melbourne se petrece într-un apartament) și care te lovesc în plex.
Liza the Fox-Fairy
Un mișmaș simpatic, proaspăt, amuzant, exotic, misterios, colorat, plin de fantezie, cum am vrea să vedem și în cinematografia noastră. Iar coloana sonoră este...musai. Hat perse!
Testamentul Nou Nouț
Moș Crăciun există. Locuiește la Bruxelles...sau ceva de genul ăsta. Comedie aparent ușurică, dar cu destul miez, care amintește (în momentele 'poetice') de Destinul Fabulos al lui Amelie Poulain.
Documentarul anului:
The Look of Silence ('sequel-ul' și mai răvășitor al răvășitorului The Act of Killing) și Bitter Lake de Adam Curtis (dacă vrei să înțelegi cum a apărut ISIS, de la 1945 încoace)
Documentarul + soundtrack-ul anului: Junun (de P.T. Anderson)
Mențiuni: Amy sau fata de dincolo de praful stelar și The Wolfpack .
Revelația/descoperirea anului (chiar dacă e din 2014):
The Kindergarten Teacher (și tot ce a mai făcut Nadav Lapid)
Filmul românesc al anului:
Aferim! (dintr-o sută de motive, boierule).
Dacă punem și Comoara, la capitolul actori a fost 'anul Toma Cuzin' (iar noi l-am avut invitat la Ceau, Cinema!, împreună cu Cristina, partenera din film și din viață).
Mențiuni la documentare românești: Pașaport de Germania și Chuck Norris vs. Comunism (ambele vizionate la Ceau, Cinema!)
Serialul anului:
Better Call Saul și P'tit Qin Qin (farsa lui Bruno Dumont)
Mențiuni: The Man in the HighCastle
American Horror Story: Hotel
Mr. Robot (inegal, dar îl salvează combinația aia de Fight Club + U T O P I A)
și finalul de la Mad Men
Revelația tv: Fargo, sezonul I (rămâne să văd daca sezonul II confirmă)
Bob Odenkirk e și aici.
Scăpări/ Mari așteptări pentru 2016: The Assasin
'Un exercițiu de contemplare' atât de lăudat de Ionuț, că nu are cum să nu fie bun
și doc-ul ăsta nebun, Finder's Keepers.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)