sâmbătă, 11 decembrie 2010

Enter The Void (2009)

There is flight after death

rating: Orgasmultiplu vizual

Enter the Void nu e un film pe care sa-l pui in cuvinte, sa-l definesti, dezlegi, atotcuprinzi in cateva fraze sau o pagina de vorbe destepte. E prea senzorial ca sa-l rezum si explic cuiva. Prea mistic si, totodata, prea explicit. E un film care trece fraudulos granita experimentala in materie de tehnica de filmare si imagistica insa care abordeaza una dintre cele mai obisnuite teme si intrebari existentiale: ce facem dupa moarte? De aceea, prima sugestie ar fi ca sa fie vazut pe cont propriu. Daca nu va ajunge intr-un cinematograf din apropierea voastra singura solutie e sa cautati cea mai intunecoasa camera, cel mai dimensionat ecran TV si apoi sa va intindeti relaxati si sa zburati. "Sit back and enjoy the ride..." Nu stiu daca Gaspar Noe e un pervers lucid care gaseste placere in a-si tortura publicul in cele mai neasteptate feluri ori un cineast care-si doreste cu orice pret sa faca lucrurile pe dos - si, nu oricum, ci intr-un mod artistic inconfundabil - dar stiu un lucru: tipul e printre cei mai originali realizatori de film. Enter the Void e, probabil, cea mai matura realizare a sa dar in acelasi timp, cum singur recunoaste, e construit pe seama unor personaje teribil de imature si isi datoreaza conceptia unei la fel de ilare "cautari" personale: decorporalizarea sau experimentare starii de "plutire a spiritului". Credeti sau nu, Noe a fost la fel de curios in aceasta privinta ca unul din personajele filmului (Alex).

Daca filmul in intregul sau nu poate fi "tradus" asta nu inseamna ca firul sau epic nu poate fi totusi pus in cuvinte, iar aici o sa ma folosesc de foarte inspiratele vorbe ale tovarasului Luci: Death is the ultimate “trip” of a poor brother that could not RIP. In esenta despre asta e vorba. Enter the Void, prin structura sa triptica, ofera background vizual tocmai acestor cuvinte. In prima jumatate de ora suntem introdusi prin metoda camerei subiective (vedem lucrurile din PoV[point of view]-ul eroului) in viata lui Oscar, un tanar junkie esuat intr-un apartament modest din Tokio care in principal vinde si trage droguri. Traieste impreuna cu sora-sa Linda, care isi face griji pentru el, si are un amic, Alex, fascinat de treburi oculte cu ar fi reincarnarea. Conversatiile cu ei aseaza foarte bine temelia unui act 3 cu adevarat bestial iar modul de filmare face ca intregul act 1 sa para un joc video. "Death is the ultimate trip" inseamna ca ceea ce incepe cu un episod obisnuit de "sa fumam ceva" (marcat de multe minute de insertii cromatice psihedelice) se va sfarsi cu o neasteptata gaura-n piept, bietul Oscar fiind rapus de propria sa conditie de traficant.

Urmatoarea jumatate de ora se schimba complet atat in maniera de filmare cat si in expunere, asa incat, dupa ce sufletul eliberat de trup al lui Oscar se ridica din umezeala fetida a toaletei barului The Void, suntem efectiv "bombardati" cu scene esentiale din viata acestui poor brother, asa cum ne asteptam, dealtfel, gratie cutumei care spune ca atunci cand mori intreaga viata iti trece prin fata ochilor. Asadar, din copilarie si pana in momentul mortii, Oscar se va privi pe el insusi (iar noi vom privi alaturi de el) in momentele de impact emotional puternic pe care le-a suferit: moartea tragica a parintilor, pactul 'imortalitatii' cu sora-sa, despartirea si institutionalizarea lor, reunirea, iubirea cvasi-incestuoasa care-i inconjura si, evident, degradarea lor sociala in urbanul violent si scaldat de miile de neoane ale Tokyo-ului.

Restul de o ora si jumatate al filmului ne invata ce inseamna cu adevarat un suflet care nu-si gaseste linistea. Aici e momentul in care senzatia de lipsa trupeasca, vid sau "zbor" e foarte puternic sugerata. Felul in care camera manuita de Noe pluteste peste apartamente, cladiri, peste intregul Tokyo ori in care patrunde prin pereti, prin scurgeri si chiar prin trupuri e desavarsit. Periplul sau halucinant prin locurile familiare, "atarnarea" sa in lumea celor vii, de care nu vrea sa se desparta, ii da ocazia sa vada impactul pe care l-a avut disparitia sa asupra celorlalti si-i completeaza personajul. Uneori zborul e chiar intrerupt de scurtele momente de iluzie si neacceptare (cum e scena in care trebuie sa-si gaseasca cenusa ori cea in care se ridica de la morga si pleaca). Alteori revezi aceleasi scene familiare (sau familiale) cu Oscar si Linda ori speculatii ale unei vieti diferite. Totul insa e rezultatul unor idei inserate in mintea personajului de lectura Cartii Tibetane a Mortilor, carte pe care o citea chiar inainte de a muri.

Asa cum am mai spus efortul principal al filmului se materializeaza la nivel vizual iar aici meritul ii revine in primul rand lui Noe, pentru felul in care si-a imaginat filmul, pentru modul in care a operat camera si pentru alegearea Tokyo-ului ca loc de plasare a povestii. In al doilea rand lui Marc Caro, care in calitate de art supervisor a condus tot ce tinea de decorurile din Tokyo (camerele din Love Hotel, striptease club-ul sunt opera sa) si a carui experienta (Delicatessen, The City of The Lost Children facute alaturi de J. P Jeunet) si-a lasat amprenta in formele si cromatica filmului. In al treilea rand, regia SFX a fost pe mainile lui Pierre Buffin despre care e suficient sa spunem ca a lucrat la 2046-le lui WKW. Intr-adevar lucratura de finete si in cazul lui Enter The Void, probabil filmul cu cele mai halucinante tribulatii ale spiritului plus cele mai agresive "credits" din istoria cinema-ului. Pentru acest motiv (si pentru altele mai deochiate) il consider complet nerecomandat epilepticilor si copiilor sub ...hmm, 16 ani? Celorlalti, recomand a se servi dupa gust.

Ps: nu ratati interviul luat de Twitch lui Gaspar Noe, contine informatii despre idee, influente si un spoiler privind explicatia finalului.
Trailer

8 comentarii:

  1. Absolut genial. Sa citesti Tibetan book of the dead e un 'must' dupa ce vezi filmul, daca nu ai facut-o inainte. Mi-a adus aminte de 'Antichrist' al lui von Trier, probabil pentru curajul de a aborda anumite scene, si pentru cinematografie dar si de Space Odisey.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer iti zic si eu m-am gandit la Antichrist din perspectiva aceluiasi tip de curaj vis-a-vis de public...

    RăspundețiȘtergere
  3. Brrrr, ce senzatii (neplacute). S-a insistat prea mult pe acele calatorii prin oras cu perspectiva aceea aeriana. O data, de doua ori, de trei ori hai ca merge, dar am ajuns la saturatie la un moment dat.

    In plus, nu am inteles de ce atata insistenta pe scene sexuale. Viata umana normala nu e legata numai de ele. Mi-ar fi placut sa vad si alte momente legate de somn, de plimbari cu metroul, de mancat paine cu sunca de exemplu si tot asa.

    Parerea mea globala suna asa: un film cu potential enorm prin idee, facut praf prin imbacsire si suprasaturare. Dar e parerea mea si ea nu conteaza; nu poate schimba nimic.

    Offtopic: multumiri pentru subtitrare Richie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Perspectiva aeriana dorea sa surprinda sufletul, care asa cum se mentioneaza in Cartea tibetana a mortilor, amintita in film sub denumirea de Book of the dead, ramane pe pamant 49 de zile pana se reincarneaza. Sper sa nu gresesc cu numarul de zile. Iar scenele de sex... Prin sex ia nastere o noua forma de viata in care se va reincarna sufletul celui decedat.Deci filmul ti-a prezentat ce se intampla cu sufletul imediat dupa moarte ( scenele aeriene ) si ce se intampla cu el in cele din urma ( faza in care el intra intrun spermatozoid, adica se reincarneaza). Un fel de... moartea e inceputul unei alte calatorii.Just my opinion.
    Gasesti pe google videos mai multe documentare despre Tibetan book of the dead. Daca ai rabdare sa urmaresti unul dintre ele, o sa intelegi mai bine filmul(http://video.google.com/videoplay?docid=3219838328703873592#).
    Richie: ai un blog super, care a intrat deja intre preferatele mele, iar subtitrarea a fost excelenta.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Darael: mai, e opinia ta si conteaza si ea in marea de opinii exprimate pe seama acestui film. Lucrul ce nu poate fi constestat e tocmai faptul ca starneste o luare de pozitie. As minti sa spun ca unele scene nu m-au facut sa simt un mic disconfort dar la Noe violenta si sexul mer mana-n mana. Sunt parte din viata. Poate nu dintr-o viata "normala" dar personajele filmului nu sunt cele mai obisnuite cu putinta. Anyway, cei mai multi oameni normali nu trag droguri si nici nu se dezbraca pe bani..

    @Sebi: multumim pentru completari si aprecieri. Blogul asta e o munca de echipa intre autori si cititori.
    Ps: ma bucura si ca ati folosit subtitrarea.

    RăspundețiȘtergere
  6. Total offtopic: nu este corect sa se spuna ca oamenii normali nu trag droguri sau nu se dezbraca pe bani.

    Corect ar fi sa se spuna ca oamenii in mod obisnuit nu fac asa ceva. Nu vad de ce un tip care trage pe nas praf incercand sa inteleaga care ii este rostul vietii sau o fata care sta sa inghete la bara ca sa manance / locuiasca / imbrace sunt mai putini normali decat mine.

    Daca ma gandesc bine, ei sunt mai de admirat decat majoritatea. Pentru ca ei macar incearca sa faca ceva ca sa iasa din sabloanele sociale.

    Revenind la film, eu am spus numai ca era suprasaturat si astfel s-au pierdut posibilitati de a exprima si altle trairi care ar fi fost demne de abordat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Darael: sunt de acord cu observatia ta total offtopic :)

    Cat despre vartejul acela continuu, mie mi s-a parut usor exagerat din alt motiv. La un moment dat au devenit previzibile toate acele "intrari" si "iesiri" prin diverse orificii.

    Dar nu mi s-au parut nejustificate, odata ce intri in logica (sau non-logica) filmului. Cert e ca il inteleg pe Noe: cand manufacturezi o asemenea jucarie (ma refer la intregul film) care iti permite sa depasesti limitele corporale
    si multe alte limite, cum ai putea sa nu exagerezi? Cum ai putea sa ratezi ocazia de a insista pe ce imagini vrei tu, chiar daca ele arata, by the way, ca proiectiile acelea automate din winamp. De fapt cine ar putea sa-i spuna ca exagereaza?

    Viata dupa moarte e singurul teritoriu asupra caruia nu avem inca informatii si, deci, ne putem imagina orice. Bravo lui ca a explorat inspirat, as zice, aceasta zona. Bravo spectatorilor care au avut rabdare, chiar daca au fost plictisiti/iritati uneori.

    Daca as fi putut obliga pe cineva sa vada acest film, l-as fi ales pe Nolan. In acest fericit caz, sunt convins ca Inception ar fi aratat cu adevarat halucinant/oniric si ar fi avut, poate, o inima.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Darael: desigur ca si eu am intentionat sa folosesc termenul "normal" in sensul de obisnuit, banal...

    RăspundețiȘtergere