Se afișează postările cu eticheta plesh goes to hollywood. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plesh goes to hollywood. Afișați toate postările
vineri, 3 martie 2017
Plesh goes to Holywood...and trips (XX)
Premiera The Crossing la Timisoara (2011). In mijloc, Cristian Plesh si Boris Gaza
Pentru ca noua serie de confesiuni din mijlocul industriei americane de film se opreste pentru moment cu postarea de azi, se cuvine o mica recapitulare. De vreo 4 ani, tanarul timisorean (si absolvent de UNATC) Cristian Plesh incearca sa-si gaseasca rostul la Holywood. In palmares, avea un scurtmetraj notabil (The Crossing, cu Boris Gaza si Toma Cuzin), premiat in diverse festivaluri, chiar si in SUA. In L.A. face tot felul de job-uri de asistent productie, in speranta ca intr-o zi va putea si regiza. Dupa doua scenarii neterminate, al treilea (cu strigoi), atrage atentia unor producatori. Le vinde drepturile de "option" pe mai nimic, cu promisiunea ca va regiza filmul. Gaseste si un producator in Romania si locatii de filmare. Inapoi in State, producatorii americani nu gasesc finantare pentru ca regizorul e "no name". I se propune sa se retraga ca regizor si sa accepte postul de producator. Si cam asta e momentul in care ne aflam cu povestea.
Daca stai sa te gandesti logic, ar fi trebuit sa accept. De fapt si daca nu te gandesti logic la situatie, tot ar fi trebuit sa accept. Ce nu pot accepta este tradarea.
Cand le-am dat filmul, l-am dat pe nimic (daca va amintiti, nici macar o luna de chirie nu imi acopeream) pentru ca am simtit ca le sunt dator. Si pentru ca ne implicam toti in a face filmul. Toti suntem la inceput de drum si ne straduim impreuna sa facem un proiect in a carui succes avem incredere. Si astfel, tinandu-ne de mana, ne vom porni carierele in lumea mare a filmului.
Evident ca am luat in calcul de la inceput si varianta in care n-o sa-mi pot face propriul film. Este greu de acceptat insa felul in care s-a intamplat asta. Practic, m-au lucrat pe la spate. Iar cand au primit confirmare de la un regizor ca vrea sa faca filmul, doar atunci s-au gandit sa ma scoata din imagine.
Mai mult, unul din argumentele unui producator a fost "Si cu ocazia asta vei fi platit si vei putea incerca sa iti aduci fosta prietena aici. Ca stiu ca asta vrei". Wow. Asta ce e? Santaj?
Constiinta nu ma lasa sa fiu de acord cu astfel de comportament sau sa fiu complice cu el. Da, imi dau singur cu piciorul la o sansa destul de buna. Dar nu vreau sa pun inca o piesa de lego la un turn care este cladit pe nepotism, santaj, coruptie si incapabilitate.
Pe de alta parte, cu ce ma ajuta daca zic "Nu" si raman fara film, cand as putea sa zic "Da" si sa intru in sistem? Probabil cand as privi inapoi, nici nu mi-ar mai pasa de acest moment, stand undeva in Beverly Hills cu vreo 10 case si iahturi prin lume. Partea logica si pragmatica din mine asa dicteaza dar... De ce nu pot incerca sa fac lucrurile cum ar trebui? Intr-o varianta onorabila?
Acestea erau gandurile care imi treceau prin cap la intalnirea cu producatorii. Cand, in sfarsit, am deschis gura, le-am zis ca nu ma retrag ca regizor. Evident intalnirea nu a fost foarte amicala.
In timp ce ne scria acest ultim e-mail, candva la sfarsitul lunii februarie, cu cateva zile inainte ca industria americana de film sa se bata singura pe spate (si sa gafeze intr-un mod incredibil), Cristian Plesh mai primeste un e-mail:
Sfarsit de linie. Am fost dat afara de la propriul meu film fara nici o compensatie.
E timpul de a gasi un alt scenariu...
Cristian Plesh
Cristian Plesh
joi, 2 martie 2017
Plesh goes to Holywood...and learns the fine art of betrayal (XIX)
Ma intorc dintr-o vacanta prelungita, care si-a avut efectul. Ma intorc cu dorinta de a razbate si de a gasi suma necesara pentru a atasa un actor. Nici bine nu ajung si primesc un mesaj de la producatori ca vor sa ne intalnim. Ei niciodata nu vor sa ne intalnim asa din senin...Nu-i a buna.
Conversatia a mers exact cum m-am asteptat. Producatorii mei imi sugereaza ca lucrurile nu functioneaza nicicum. Ar avea oameni interesati sa investeasca in film, dar nu o fac din cauza ca eu nu am nume. Desi stam in bratele unui producator care se ocupa de BTL si avem nevoie de doar 100k USD pentru a putea atasa un actor (care automat ar aduce si restul de investitie) nu pot sub nici o forma sa gaseasca acesti bani. Imi propun sa fac un pas in spate si sa raman ca producator. Le spun ca trebuie sa ma gandesc.
Si m-am gandit. La plusuri si la minusuri.
Minusurile sunt evidente: nu regizez nici un film si nici nu imi pornesc cariera.
Plusuri: ca producator, as avea totusi un proiect langa numele meu. Cand vorbesc cu cineva nu voi fi "Plesh ala din Romania care n-are nimic", ci "Sunt Plesh. Producatorul de la filmul cutare". Iar daca filmul are succes, macar nu imi va fi refuzata imediat orice discutie. Ar putea fi macar un inceput de intrare. O intrare propriu-zisa nu - doar daca filmul are un succes fenomenal (vezi Lights Out). Dar macar ar fi un inceput.
Si m-am gandit. La plusuri si la minusuri.
Minusurile sunt evidente: nu regizez nici un film si nici nu imi pornesc cariera.
Plusuri: ca producator, as avea totusi un proiect langa numele meu. Cand vorbesc cu cineva nu voi fi "Plesh ala din Romania care n-are nimic", ci "Sunt Plesh. Producatorul de la filmul cutare". Iar daca filmul are succes, macar nu imi va fi refuzata imediat orice discutie. Ar putea fi macar un inceput de intrare. O intrare propriu-zisa nu - doar daca filmul are un succes fenomenal (vezi Lights Out). Dar macar ar fi un inceput.
Asa m-am gandit pana cand am inteles ca ei au discutat deja cu un regizor. Deci discutia nu a fost ca "Hai sa ne gandim la alte variante". In realitate a fost "Hai sa ne scapam de el, ca avem pe altul care vrea sa faca filmul si Plesh ne sta in drum".
Maine, poti afla ce e la capatul povestii lui Cristian Plesh. It's twisted, it's scary. It's a Holywood classic!
Maine, poti afla ce e la capatul povestii lui Cristian Plesh. It's twisted, it's scary. It's a Holywood classic!
miercuri, 1 martie 2017
Plesh goes to Holywood...to read (XVIII)
Cand producatorii mi-au sugerat sa facem citirea scenariului cu oameni din industrie, reactia mea a fost "Pe bune?". Ei nu au suficienta greutate pentru a "forta" pe cineva sa apara. Toata chestia asta va fi o mare pierdere de timp dar in fine... Ei stiu mai bine, nu?
Acum trebuia sa gasesc actorii pentru citire. In mod normal astfel de citiri se fac cu actori care sunt atasati proiectului. Nu e treaba mea sa gasesc actori intermediari care sa citeasca pentru un rol pe care acestia stiu ca nu o sa-l primeasca.
Dar o facem si pe asta. Am gasit doi actori foarte buni pentru cele doua roluri principale. Cel putin actritei eram gata sa ii ofer rolul final, dar stiam ca producatorii nu vor fi de acord.
Se apropie data citirii si primesc un telefon. Trebuie sa imi dau afara cei doi actori pentru rolurile principale, care oricum fac asta ca favoare, si sa ii inlocuiesc cu doi actori gasiti de ei. M-am uitat repede la ce au facut acesti actori si...le zic ca nu sunt buni. "Nu, nu...Sunt foarte buni" imi zic producatorii. Ii intreb daca s-au uitat la aceleasi video-uri la care m-am uitat si eu.
Vine ziua cu citirea si...toti care apar sunt prieteni sau fosti colegi de clasa. Nimeni din industrie. O pierdere totala de nervi si de energie. Pe deasupra cei doi actori adusi de ei au fost foarte prosti. Asa de prosti incat producatorii au fost vizibil marcati. Mda...nimeni nu ma asculta.
Macar a fost o actrita romanca si a citit rolurile care trebuiau sa fie in romana. Mi-a facut favoarea asta desi o cunoscusem doar cu 2 saptamani inainte. Deh...din cand in cand mai e cineva care te ajuta. Ii sunt recunoscator.
*
La acest exercitiu inutil a venit si producatorul din Romania. Mi se parea haios si totodata aberant ca el este mai profesionist decat producatorii din America. S-a uitat in incapere si a zis: "Ce-i cu prostia asta?". Avea dreptate.
Dupa citire, am avut o discutie doar cu producatorii americani si mi-au facut o propunere. Initial am crezut ca e o gluma. In incercarea lor de a gasi finantare pentru film, s-au intalnit cu alte persoane. Aceste persoane au primit pitch-ul verbal si au zis: "Finantam filmul daca il luati pe Idris Alba".
Le reamintesc, nu am nici o problema ca personajul masculin sa fie negru dar...am mai discutat despre asta. O sa creeze impresia gresita.
La care primesc replica: "Da... dar ei ziceau sa luam si pentru personajul feminin".
"Pai... stii da ca personajul feminin este de origine romana si mai mult e de vita nobila", le zic eu stupefiat.
"Da" imi raspunde unul din producatori.
"Pai, tocmai ce ai fost in Romania acum cateva luni. Ti se pare ca avem negri in Romania? Si, mai ales, negri mostenitori de castele?".
"Pai, nu sunt?" ma intreaba foarte serios
Si cu asta m-am hotarat ca e timpul sa imi iau o vacanta si sa plec din Los Angeles pana nu imi pierd mintile.
marți, 28 februarie 2017
Plesh goes to Holywood...to go crazy (XVII)
Dupa confuzia de la Oscaruri, mai aveti chef de una? Live from LA, raporteaza Cristian Plesh.
M-am intors in Los Angeles dupa turul de forta prin Romania, gata sa reluam lucrul la film. Pentru inceput, am adaptat scenariului la locatii, ca sa cream o atmosfera atunci cand il citeste cineva.
M-am intors in Los Angeles dupa turul de forta prin Romania, gata sa reluam lucrul la film. Pentru inceput, am adaptat scenariului la locatii, ca sa cream o atmosfera atunci cand il citeste cineva.
Intre timp am acceptat, din nou, sa ajut un prieten la o scurta filmare. La aceasta scurta filmare am cunoscut o actrita romanca. Am discutat despre cat e de greu este sa gasesti de lucru ca strain si cat de usor ar fi daca esti american. Despre cum amandoi am avut posibilitatea de a lucra la filme mari, dar ne-a fost luat covorul de sub picioare in ultimul moment. Eu ca membru al echipei, ea ca actrita. Daca nu ai reputatie, aici esti nimic. Ne-am imprietenit si pe facebook ca tot omul modern si am zis ca vom ramane in contact.
Intre timp varianta noua de scenariu este gata si primim notite de la producatorii americani si cel roman. Din nou, nu sunt de acord cu jumatate din ele, pentru ca ar scadea calitatea filmului. Ca sa ma asigur am analizat filme horror recente precum It Follows, The Ring, The Witch, Babadook si toate imi confirmau teoria. Asa ca am scris un email lung in care mi-am expus parerea si...dezastru. A urmat un clinch foarte urat.
Producatorii nu au vrut sub nici o forma sa imi accepte argumentele si mi-au impus parerea lor, subliniind ca nu am experienta de regizor. Am fost aproape de cadere nervoasa, pentru ca abordarea mea asupra filmului a fost una motivata majoritar de aspectul comercial si nu de cel de "artistic". Tocmai de aceea am supra-analizat filme horror de succes, pentru a fi sigur ca ofer publicului filmul de gen la care se asteapta. Am fost intampinat de un zid.
Producatorii nu au vrut sub nici o forma sa imi accepte argumentele si mi-au impus parerea lor, subliniind ca nu am experienta de regizor. Am fost aproape de cadere nervoasa, pentru ca abordarea mea asupra filmului a fost una motivata majoritar de aspectul comercial si nu de cel de "artistic". Tocmai de aceea am supra-analizat filme horror de succes, pentru a fi sigur ca ofer publicului filmul de gen la care se asteapta. Am fost intampinat de un zid.
Dupa o saptamana sau doua am decis sa ma distantantez emotional de scenariu. Am trecut de la a fi creatorul povestii la a fi mai mult un regizor mercenar. Adica atunci cand producatorul spune "asa", eu spun "asa facem" si ma chinui sa gasesc o solutie de calitate de a face asa. Macar atat pot incerca sa mai fac: sa maschez cumva solutiile impuse.
*
Dupa un timp producatorii au o noua idee care li se pare geniala, dar mie mi se pare o pierdere colosala de timp. Era primul semn ca lucrurile nu sunt chiar roz.
S-au hotarat ca vor sa tina o citire publica a scenariului la care sa invite oameni din industrie in speranta ca vor investi atrasi de scenariu.
S-au hotarat ca vor sa tina o citire publica a scenariului la care sa invite oameni din industrie in speranta ca vor investi atrasi de scenariu.
Romanii la nevoie se cunosc... sau?
Actrita romanca pomenita mai sus facea figuratie. Uitandu-ma la ea pe facebook realizez ca a jucat intr-o productie recenta care face valuri pe plan international. Mai mult de atat, vad ca prietenul ei are ceva putere in Hollywood. Macar pentru filme mici cum incerc eu sa fac si chiar pe genul horror.
Imi zic sa o sun si sa o invit la citire pe fata, ca nu imi place sa dau de-a curmezisul. Daca nu aflam cine este si cu cine se vede as fi invitat-o? Nu cred. Dar in niciun moment nu m-am gandit sa ma duc la ea si sa ii zic "Stii tu, am si eu un scenariu aici, nu vrei sa il dai prietenului tau?". Mi s-ar fi parut usor scarbos si indecent.
M-am gandit sa o invit la citire si sa ii mentionez ca rolurile in film nu sunt date. Daca ii place scenariul atunci putem discuta pe el. Daca intr-adevar ii place si vede potential, este alegerea ei daca vrea sau nu sa isi intrebe prietenul. In caz ca nu vrea sa fie in film si/sau nu ii place scenariul, asta e, inseamna ca nu am facut o treaba buna si ne vedem mai departe de treaba. Nu plange nimeni.
M-am gandit sa o invit la citire si sa ii mentionez ca rolurile in film nu sunt date. Daca ii place scenariul atunci putem discuta pe el. Daca intr-adevar ii place si vede potential, este alegerea ei daca vrea sau nu sa isi intrebe prietenul. In caz ca nu vrea sa fie in film si/sau nu ii place scenariul, asta e, inseamna ca nu am facut o treaba buna si ne vedem mai departe de treaba. Nu plange nimeni.
Asa ca o sun. Conexiunea era foarte proasta si se tot intrerupea. Am incercat sa ii aduc aminte cum ne-am intalnit si sa ii spun despre ce ii vorba. Era prea greu de vorbit asa ca i-am trimis un email si, mai tarziu, sms-uri. Nu am primit nici un raspuns inapoi. Ba mai mult, m-a inlaturat ca prieten pe facebook si mi-a blocat numarul sa nu o mai pot apela.
Ce ti-e si cu romanii astia...
luni, 27 februarie 2017
Plesh goes to Holywood...to buy cattle (XVI)
Cum am zis mai devreme, ne trebuie un actor sau actrita care sa poata vinde filmul. E o problema serioasa din moment ce nu avem bani pentru un astfel de actor, iar banii nu vin fara a avea actorul atasat. Asa ca trebuie gasit un actor care, pentru un motiv sau altul, nu a avut in ultima vreme un rol mare intr-un film de succes (financiar... americanii sunt doar financiar).
Am avut o discutie cu producatorii americani pentru a vedea pe cine am putea aborda. Am trimis o lista de actori de succes in seriale, care au un numar mare de fani din cauza acestor seriale, dar nu au un film mare in spate. Sau unul in care sa fie in rolul principal. M-am gandit ca ar fi mai usor de abordat si ar cere bani mai putini, atata timp cat le promiti rolul care duce filmul in spate si un scenariu care sa le placa. Pana la urma, si ei vor sa isi porneasca cariera. Win-win.
Si am trecut prin lista impreuna cu producatorii. Nu glumesc, atat am auzit de la ei: "Nu are valoare...Nu are valoare...Nu are valoare...Nu are valoare...".
"Pai si cine are valoare?" intreb eu?
"Uite, Katie Holmes. Nu a mai facut un film esential de ceva vreme, ea ar fi o idee buna".
"Da...o idee buna de cum sa imi omor cariera inainte de a incepe".
Practic impresia pe care mi-au lasat-o era ca nu vorbim despre oameni, ci de produse. De conserve pe care le cumperi in supermarket. Nu conteaza ca acest actor sau acel actor are talent. Singurul lucru ce conteaza este daca are aceasta valoare financiara EXTREM DE SUBIECTIVA si la urma urmei fictiva! Daca nu are, actorul e bun de sters pe jos cu el. Nu glumesc.
Eu nu sunt un mare fan al oamenilor la modul general, dar felul cum s-a purtat discutia m-a oripilat. Iti dai seama ca lumea filmului traieste in aceasta bula care e rupta de orice fel de sentiment si de umanitate. Si cumva...aceasta bula ii intereseaza pe spectatori. La urma urmei, ei o alimenteaza.
"Pai si cine are valoare?" intreb eu?
"Uite, Katie Holmes. Nu a mai facut un film esential de ceva vreme, ea ar fi o idee buna".
"Da...o idee buna de cum sa imi omor cariera inainte de a incepe".
Practic impresia pe care mi-au lasat-o era ca nu vorbim despre oameni, ci de produse. De conserve pe care le cumperi in supermarket. Nu conteaza ca acest actor sau acel actor are talent. Singurul lucru ce conteaza este daca are aceasta valoare financiara EXTREM DE SUBIECTIVA si la urma urmei fictiva! Daca nu are, actorul e bun de sters pe jos cu el. Nu glumesc.
Eu nu sunt un mare fan al oamenilor la modul general, dar felul cum s-a purtat discutia m-a oripilat. Iti dai seama ca lumea filmului traieste in aceasta bula care e rupta de orice fel de sentiment si de umanitate. Si cumva...aceasta bula ii intereseaza pe spectatori. La urma urmei, ei o alimenteaza.
sâmbătă, 25 februarie 2017
Plesh goes to Holywood...on the way up (XIV)
"It's good to be back!"
Asta m-am gandit cam cu o luna inainte de a semna contractul cu cei doi producatori. La ce ma refer? Inainte de finalizarea option-ului, cei doi m-au intrebat daca nu vreau sa fac un "tone teaser" pentru poveste. Adica ceva ce nu este neaparat din film, dar care prezinta atmosfera in mare .
Asta m-am gandit cam cu o luna inainte de a semna contractul cu cei doi producatori. La ce ma refer? Inainte de finalizarea option-ului, cei doi m-au intrebat daca nu vreau sa fac un "tone teaser" pentru poveste. Adica ceva ce nu este neaparat din film, dar care prezinta atmosfera in mare .
Zis si facut. Am scris o poveste scurta -cam de o pagina jumate- si ne-am pus pe productie. Nu am mai regizat ceva de multa vreme si recunosc ca inainte de inceperea filmarii ma intrebam daca mai stiu cum functioneaza treaba asta cu regia. Toata filmarea a fost pregatita de pe o zi pe alta. De fapt nici nu am avut operator pana in seara dinainte. Asta ca sa intelegeti cat de improvizata a fost.
Intr-un final a iesit bine. Sunt incantat cu ce am reusit sa facem, fara a avea timp de planificat, gandit si rasgandit scenariul de o pagina. Personal, mi-am aratat ca nu mi-am iesit din mana si mi-a dat convingere ca pot sa fac filmul cu strigoiul.
Momentan nu vreau sa dau la liber teaser-ul pe motive de superstitie. Proiectul a fost facut pentru circuit inchis, dar la prima ocazie promit ca il arat.
*
Dupa semnarea contractului pentru option, scenaristul era incantat. Se vedea cum razele de soare vin din el si nu de pe cer. I-am spus ca eu sunt mai sceptic din fire si pana nu suntem pe platou nu m-as entuziasma prea mult, oricat de frumos si hotarat au vorbit producatorii in timp ce semnam contractul.
Lupta mare acum incepe. Exista un scenariu de inceput, dar care are nevoie de imbunatatiri inainte de a incerca sa obtinem investitii. Ne urcam pe cai si lucram mai departe la scenariu, bazat si pe observatiile primite de la producatori. Cu jumate...nu sunt de acord. Dar in cazul de fata regizorul este sub producator. Imi spun parerea, dar daca ei raman hotarati, n-am ce face.
Dupa doua luni, printr-o cunostinta din Romania, sunt pus in legatura cu o persoana interesata sa faca filme horror. In Romania producatorii consacrati sunt interesati sa faca doar un anumit gen de filme. Genul care vinde (nu la piata, la festivaluri...un alt fel de vanzare). Fac cunostinta cu aceasta persoana si ii fac legatura cu producatorii americani.
Concluzia: producatorul roman vrea sa se ocupe de tot ce tine de BTL (Below The Line) iar partea americana ramane sa gaseasca finantare pentru ATL (Above The Line). Ce inseamna acesti termeni? BTL - tot ce este productia in sine. Adica echipa, locatie, echipamente, transport, figuratie, post productie...tot tot tot ce tine de facerea propriu zisa a unui film. ATL inseamna strict actorii care vorbesc in film, producator, line producer, regizor, scenarist si cam atat (operatorul si scenograful, desi doua functii esentiale pentru un film, sunt considerate pozitii BTL...nu inteleg dupa care logica).
Jumate din batalie este deja castigata! Filmul se apropie!
Cristian Plesh
Cristian Plesh
vineri, 24 februarie 2017
Plesh goes to Holywood XIII
"WE HAVE A MOVIE!"
E clar. Asta e scenariul care ma va pune pe harta. Ce sa mai. Tot ce imi spune scenaristul este aur. Dezamagirile traite pana acum? Puf! Vor fi povesti hilare cand voi sta in fata spectatorilor si le voi vorbi despre industrie.
Ok ok.. si acum sa revenim pe pamant. Evident ca nu a fost totul smooth. Am avut comentarii la versiunea lui de scenariu si a mai lucrat la o noua varianta. Ideea e ca scenaristul a rezolvat multe din problemele pe care le creasem si notitele oferite de mine au fost pentru a rafina povestea, nu pentru a o schimba drastic asa cum ar fi trebuit inainte sa se implice.
Intre timp producatorul scurtmetrajului (cel care nu a aparut la intalnire) aude de la mine de scenariu. Intamplator (sau nu), aceasta persoana ma ajutase sa obtin viza de lucru in America. Imi spune ca ar fi frumos ca el sa fie prima persoana care vede scenariul, ca doar m-a ajutat.
Din gratitudine, ii arat scenariul. In scurt timp ma suna disperat ca vrea sa aiba "option". Ce inseamna option? E atunci cand un producator (sau studio) cumpara drepturile unui scenariu pentru o perioada finita de timp. Daca in aceasta perioada filmul se face, drepturile asupra povestii raman pe vesnicie producatorului (pana le vinde cel putin). Daca filmul nu se face in perioada finita de timp, drepturile povestii se reintorc la scenarist.
Vorbesc cu scenaristul, care apropo... pana acuma a lucrat pe gratis, si ii explic situatia si ii spun cum ii datorez producatorului macar un prim scenariu. Pe al doilea (cand acesta va exista) va fi in functie de cum isi vede de treaba, dar acest prim scenariu vreau sa il dau. Scenaristul este de acord.
Evident ca atunci cand am zis il dau inseamna ca "il dau". In mod normal un option se plateste semnificativ. Sunt scenaristi care numai din asta traiesc. In cazul de fata...din cauza loialitatii mele, suma primita nu acopera nici macar chiria pe o luna la apartament. Practic...pe gratis.
Desigur, daca filmul se va face, urmeaza sa fim platiti. In industrie se plateste option-ul, dupa care se plateste si cand intra filmul in productie. In cazul nostru, doar cand va intra in productie.
Asa ca ne intalnim toti patru (producatorul are un partener de afaceri, asa ca sunt doi) si ne semnam viitorul...
And this is how the drama begins
Cristian Plesh
http://www.cristianplesh.com
foto: Cristian Plesh
miercuri, 22 februarie 2017
Plesh goes to Holywood XI
Continuam transmisiunea de la Holywood cu o mica revelatie.
In urma esecului scenariului discutat anterior, m-am decis sa incerc o alta poveste. De data asta in genul erotic thriller. Era prin Ianuarie 2015. Si va jur ca nu m-am gandit la 50 Shades of Grey cand am scris acest scenariu. Am pierdut luni bune incercand sa fac povestea si iar nu s-a legat nimic. De data asta eu sunt de vina. Nu reusesc nicicum sa gasesc cheia scenariului, factorul care sa il faca sa iasa in evidenta.
Daca ar fi fost o perioada cand as fi putut gasi finantare pentru un astfel de film, atunci era imediat dupa succesul lui 50 Shades (nu vorbim de calitatea filmului, doar de incasari). Cei care se ocupa de finantari nu vad calitate. Ei vad doar bani si ce staruri ai in film.
La acel moment se cauta un alt 50 Shades, poate chiar un film serios. Din pacate am ratat momentul favorabil. Sper ca in viitor sa ma intorc la poveste, ca are potential. Deocamdata ii lipseste a doua jumatate a povestii :)
Si iarasi m-am gasit la o rascruce de drumuri (emotionale cel putin). Sunt aici de 3 ani de zile si tot ce am in mana este un scenariu care nu are inceput, un scenariu care nu are a doua jumatate si o dezamagire monumentala cand am fost dat afara de pe platou pentru ca nu sunt american. Un bilant destul de...nefast.
Asa ca am pus deoparte si acest scenariu si m-am straduit sa gasesc ce pot oferi. Ce pot oferi industriei care sa fie nou, sa ii ia prin surprindere? Ceva exotic si in acelasi timp familiar, pentru a se putea folosi de marketing sa aduca lumea la film si investitori la proiect. Ce pot eu, Plesh, sa aduc din propria experienta pentru a arata ce pot face?
Pai de unde sunt? Din Romania...
Ce se face acolo? Pai Dracu...La se face. Vampiri.
Nu s-au mai facut filme ca lumea cu vampiri in ultima vreme. S-au cam demodat. Ceva imi zice ca piata e pregatita pentru un nou film cu vampiri, ca zombies sunt peste tot. Dar ce pot aduce nou? Interview with a vampire a adus vampirul sexy in prim plan. Twilight a adus vampirul stupid in prim plan. Eu pot sa aduc... Stiu!
Strigoiul!
Da! Asta e! Strigoiul! El este cheia!
Cristian Plesh
http://www.cristianplesh.com
Si m-am pus pe scris. Sunt inspirat. Strigoiul este cheia care imi va deschide portile. Sunt sigur pe mine.
In aceasta perioada m-au rugat doua persoane diferite sa fiu Line Producer la scurtmetrajele lor si ca de obicei, am acceptat. Pozitia de Line Producer, chiar si la un scurt metraj, inseamna cam o luna de munca serioasa in pre productie. In aceasta perioada lucram in continuu. Cand nu butonam sau lucram pentru scurtmetraj, scriam intr-o veselie la scenariu. Eram hotarat sa nu las nimic sa ma opreasca de la a scrie acest scenariu si de la a-l scrie bine.
Scurt metrajele au decurs...interesant. Regizorii acestor proiecte nu si-au dat seama in ce s-au bagat (desi povestile erau scrise de ei). In total s-a aruncat o suma enorma de bani pe nimic. Rezultatul acestor doua scurtmetraje este ca nu se pot folosi.
Pacat de munca depusa si pacat de persoanele pe care le-am ajutat, ei fiind producatorii acestor proiecte si persoane cunoscute. La finalul zilei mi-a parut rau ca nu au putut influenta filmele sa mearga intr-o directie mai fericita. Au incercat dar... cu atat mai mult am convingerea ca de fapt nimeni nu stie ce face atunci cand face un film.
Ai o idee si tot ce poti sa speri este ca ideea se va dovedi adevarata si va prinde la public. Poate de asta investitorii nu vad decat cifre si nu calitatea povestii cand se uita la un film. Cifrele sunt intotdeauna mai tangibile decat ideea din cap a regizorului.
Dar sa ne intoarcem la strigoi. Prima varianta de scenariu e gata si...e prost dom'le. E prost...
Cristian Plesh
http://www.cristianplesh.com
marți, 21 februarie 2017
Plesh goes to Holywood X
PROBLEMA DE LA PAGINA 5
Ca tot suntem in sezonul festiv al industriei americane de film numit "The Oscars", hai sa ne reamintim cu ce sunt poleite visele aurite de la Holywood. Cristian Plesh reia seria de confesiuni "behind the scenes", direct din LA LA Land (adica Los Angeles).
Pe 21 Octombrie 2013 relatasem in acest mini blog ca in urma dezamagirilor extreme suferite in incercarea de a urca pe scara hollywoodiana, imi schimb tactica si ma concentrez pe scris. Si de atunci...n-am mai zis mare lucru. Mai traiesc au ba? Mi-a iesit schema sau sunt inapoi in Romania cutreierand strazile cu un vis mort in spate?
Ca tot suntem in sezonul festiv al industriei americane de film numit "The Oscars", hai sa ne reamintim cu ce sunt poleite visele aurite de la Holywood. Cristian Plesh reia seria de confesiuni "behind the scenes", direct din LA LA Land (adica Los Angeles).
Pe 21 Octombrie 2013 relatasem in acest mini blog ca in urma dezamagirilor extreme suferite in incercarea de a urca pe scara hollywoodiana, imi schimb tactica si ma concentrez pe scris. Si de atunci...n-am mai zis mare lucru. Mai traiesc au ba? Mi-a iesit schema sau sunt inapoi in Romania cutreierand strazile cu un vis mort in spate?
Pai... hai sa aflam. S-au intamplat anumite lucruri in aceasta lunga perioada de tacere. Anumite detalii care ar fi fost mai interesante au fost deja uitate. Dar in cele ce urmeaza voi incerca pe cat posibil sa rememorez momentele-cheie. Iar cand voi ajunge cu povestea in prezent., voi trage si o concluzie. Deci...la drum!
Ultima data scriam ca eram la a sasea versiunea a acestui scenariu magnific care speram sa ajunga undeva. Pai... pe scurt...nu a ajuns nici unde.
Unul dintre producatorii AFI s-a retras. Al doilea s-a implicat foarte mult, cel putin la nivel emotional si creativ. Am lucrat si lucrat la scenariu de ne-a sarit mustarul. Chiar pe bune. La un moment dat ne vedeam asa de des ca ne certam din orice lucru.
Intr-un final am terminat ideea si amandoi eram foarte incantati de ea. Un road movie cu ceva tente de 10 Things I Hate About You si cu female empowerment. What could possibly go wrong? Pai se pare ca ceva nu a mers bine, dar nimeni nu stie ce.
Am incercat sa avem mai multe intalniri cu acest scenariu. Din start, bugetul de productie ar fi cam piperat, undeva de la 10 milioane de dolari in sus. Deci cineva ca mine nu ar avea nici o sansa sa faca filmul. Ideea era sa vindem scenariul si sa ne pornim un nume.
Din pacate, am avut mai multe intalniri pentru feedback, iar in toate aceste intalniri ni s-a spus ca potentialul este acolo, dar e o problema la inceput. Din nu se stie ce motiv, nu prinde cititorul. Degeaba restul scenariului este interesant, daca nu prinde la inceput. Daca pana la pagina 5 nu ai capturat atentia scenariul va fi aruncat. Ne-a spus tocmai persoana pe care ne bazam ca ne va pune in contact cu oameni din industrie. Desi i-a placut scenariul, pana nu rezolvam acest inceput n-avem sanse.
Din pacate scenariul a ramas nerezolvat nici pana in ziua de azi...
To be continued
sâmbătă, 8 noiembrie 2014
Plesh goes to Hollywood IX
În care Cristian Plesh (care ne-a scris în mai multe rînduri despre Gone Girl) ia un virus foarte contagios și răspândit între locuitorii de la Hollywood, care îndrăznesc să se plimbe cu visele descoperite pe Sunset Boulevard. Acum, primim două episoade deodată.
Stiu ca n-am mai scris de mult timp. Motivul e simplu: sunt deprimat. Si, cum se poate vedea in multe filme, cand un scenarist sau regizor sufera de deprimare (care apropo e adevarata si constanta; variaza ca si efecte vizibile in functie de perioade si evenimentele din jur, dar e acolo inauntru, intotdeauna) nu prea are chef de vorba cu nimeni.
Acum sunt intr-un moment in care am chef. Asa ca voi relata alta intamplare pe care o voi denumi "The illusion of the false dawn".
O luna dupa ultima relatare (wow, nu pot sa cred ca a trecut un an) am primit un telefon pe la 11 noaptea daca pot fi pe platou a doua zi la 7 dimineata. Asta nu se face in industria profesionista. Trebuie sa anunti persoana cu minim 10 ore inainte. In fine, am zis DA si am fost informat ca voi lucra pentru 21 de zile la un lungmetraj. Filmul inca nu este lansat asa ca nu-i voi spune titlul.
Ajung pe platou, lucrez zilele promise, se pare ca fac asa un job OK ca primesc si bonus. Bonusul trebuia sa fie surpriza si nu trebuia sa stiu de la cine vine (Unit Production Manager sau UPM-ul a luat hotararea) dar in general pe platou se pare ca am talentul de a intra in vorba cu oameni, iar cineva "din birou" mi-a dezvaluit cine a fost binefacatorul.
Casa de productie are multe filme programate in urmatorii ani asa ca m-am gandit ca, daca am facut o impresie buna, s-ar putea sa mai pun mana pe cateva filme. Gandirea mea a fost "sound", cum se spune in engleza. Peste doua luni primesc telefon de la aceeasi casa de productie, daca sunt liber pentru alte 28 de zile. Ma declar liber.
Mi se spune la ce film voi lucra, o continuare la unul din hiturile verii (film prost, dar a facut bani? a facut) si deja ma gandeam ca in sfarsit se imbunatatesc lucrurile dupa evenimentele de la inceputul anului. Think again! Dupa trei zile primesc un alt telefon prin care sunt informat ca nu mai pot lucra la film.
De ce?
Desi e aceeasi casa de productie, persoanele din productie (cum ar fi UPM-ul) sunt diferite iar acest UPM nu a vrut sa-si bata capul cu angajarea mea pe motiv ca necesita hartagorie in plus.
Lucrurile stau asa: cand e nevoie crunta de oameni, hartagoriile se pot rezolva (pe cale corect legala apropo, nu e vorba de niciun mismas), dar cand e destul timp pana ce incepe productia nu se oboseste nimeni sa semneze 2-3 hartii in plus. Mai ales daca esti "a low ranking foreigner".
Cum am spus data trecuta: va trebui sa intru calare pe poarta cea mare.
*
*
Data
trecuta am zis ca ma voi concentra, pe bune, pe scris. Asta am si
facut. Din ianuarie 2014 si pana acum am tot lucrat la un singur
scenariu.
Pe parcurs, totusi, am si produs doua scurt metraje. Nu ca
producator principal (asa ca, daca scurtmetrajele castiga ceva, nu voi urca eu pe scena), dar totusi in echipa de productie... sau cum li
se spune: in the grown-ups department" (nota: cei din echipa de filmare cu tot
cu regizor sunt considerati copiii, producatorii care se ocupa cu
organizarea filmarilor sunt considerati adultii).
Aceste
doua scurtmetraje mi-au luat cam 4 luni, deci nu am lucrat exclusiv pe
scenariu. Dar credeti ca e gata? Cand cineva mi-a
spus ca i-a trebuit doi ani sa-si termine scenariul m-am gandit: la naiba, ce poate sa dureze atat?!
Acum am vazut. Scenariul curent este la
a 6-a
varianta...din care 3 variante au fost scrise (si rescrise) de la 0.
Pentru a scrie un scenariu de la 0 la aprox 90 de pagini iti trebuie
minim o luna. Mie mi-a trebuit cam o luna jumate. Daca esti geniu poti
termina si intr-o saptamana, dar nu e cazul.
Uite
asa au trecut 10 luni. Partea mai
plină a paharului e ca, in aceasta perioada, am reusit sa atrag interesul a
doi producatori diferiti, care amandoi s-au angajat in imbunatatirea
scenariului. Suna bine, nu? Partea proasta e ca amandoi sunt
proaspat
absolventi de la AFI, deci amandoi sunt cam in acelasi stadiu ca mine. Se chinuie sa-si croiasca intrarea in industrie. Si nu
sunt nici copii de bani gata, adica nu pot produce din banii propri.
Apropo, cand vine vorba de "copii de bani gata" in lumea filmului ma refer
la un copil Spielberg sau de genul. Nu la posibilul copil a lui Kevin
Smith. El, saracul, ar avea ceva legaturi in industrie dar posibitatea
sa-si finanteze un film mai decent pe banii lui, nu prea. Un posibil
esec financiar ar putea avea repercusiuni drastice pe plan profesional si privat.
Oricum,
decat sa am o idee si pe nimeni interesat, mai bine sa am o
idee si doua persoane interesate. Programul de producator de la
AFI este destul de bun si studentilor li se ofera sansa de a
putea pune mana pe un numar de telefon de la o
persoana mai importanta. Asa ca nu stii niciodata.
Si
cu asta sunt la zi. Deocamdata am inca
speranta ca poate, incetul cu incetul, acest scenariu, lent si
timid, va ajunge la cine trebuie. Dar in acelasi
timp trebuie sa raman cu picioarele pe pamant, mai ales dupa unul din episoadele de dezamagire din trecut. Este mai probabil ca speranta mea sa ajunga la marginea lui
Grand Canyon, sa se uite in adancurile lui si sa sara in abis cu capul
inainte, decat sa ajunga acolo unde se aduna visurile Hollywood-iene
indeplinite.
PS. Filmul care mi-a prilejuit "dezamagirea colosala" a fost...
Noah. Partea buna este ca, pana ce m-au expediat, am reusit sa schimb
3 propozitii cu Darren Aronofsky. Hmm...poate de
aia m-au trimis acasa!? (Cristian Plesh, Holywood)
marți, 21 octombrie 2014
Gone Girl (partea a treia)
Cum am promis, voi continua cu personajul lui Nick Dunne (Ben Affleck). Din nou, va avertizez: NU cititi decat daca ati vazut filmul! (Cristian Plesh)
Personajul jucat de Affleck este criticat ca actiunile de la finalul filmului sunt lipsite de logica. Din punctul meu de vedere, ce face Nick Dunne este perfect si curat logic. Sa argumentez:
In primul rand, acest personaj, ca si majoritatea personajelor lui David Fincher, este anti-erou. "Omul" nu are nimic din trasaturile care identifica un erou pozitiv. Cred ca de aici i se trage problema. Desi personajul lui este un anti-erou, Amy este cu mult peste el. As putea spune ca este "the ultimate evil". Probabil o treapta mai joasa decat diavolul si pe aceeasi treapta cu personajul lui Javier Bardem in No Country For Old Men.
Din cauza asta lumea uita si la final se asteapta ca actiunile lui sa fie in conformitate cu cele ale unui erou. Anume sa o refuze pe Amy, sa o denunte si...happy end. Asta s-ar fi intamplat daca in film juca Bruce Willis...Dar personajul lui Affleck este o lipitoare si un las. Odata ce si-a pierdut slujba, a trait pe banii sotiei. Cu timpul, relatia lor s-a deteriorat si, in loc sa divorteze, el a decis sa ramana cu ea desi nu o mai suporta. Este neglijent cu banii pe care nu ii detine (cumpara consola de jocuri si un laptop nou-nout de care nu avea nevoie) si hotaraste sa se culce cu o studenta. Wait a minute! Asta e un "pacat capital". De ce? Ryan Gosling o spune cel mai bine in The Ides of March: "You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country, but you can't fuck the interns".
Apoi, relatia cu studenta este dusa intr-o extrema asa de mare ca ajunge sa fie comica. Asta din pacate este un rau necesar din punctul de vedere al structurii filmului. Pentru a-si mentine ritmul si concentrarea asupra lui Nick and Amy, filmul nu poate petrece timp cu un al treilea personaj (sau al patrulea ca sora e destul de implicata). Drept urmare este necesar ca relatia cu studenta sa fie "comically bad" pentru a-l caracteriza pe Nick Dunne in cel mai scurt timp posibil.
Pe langa asta mai are si iesiri violente. Desi relatarea despre prima lui iesire este din punctul de vedere a lui Amy, sigur s-a intamplat. Nu a lovit-o, dar probabil a impins-o. Asta se poate deduce din dialogul pe care il are cu detectivul cand Nick se apara automat ca "I didn't hit her" si replica este ca "I didn't say hit, pushed" la care Nick nu zice nimic. Adaugati scena de la final cand o izbeste de perete. Consider aceste elemente suficiente pentru a stabili ca Nick Dunne nu este un personaj bun, eroul povestii, ci un anti-erou fata de care publicul ar trebui sa fie impotriva...doar ca are ca rival pe cineva si mai rau.
Si acum in sfarsit ajungem si la critica asupra faptului ca, in final, comportamentul lui nu are logica. Ba are. Mai sus am stabilit ca nu este un personaj pozitiv. Drept urmare el va face tot ce poate pentru a-i fi lui bine. In sprijinul acestei teorii, your honour, aduc doua argumente:
1. Dupa ce media tabloida l-a facut troaca de porci si criminal la nivel national, el mai ca a plans la televizor ca sotia sa ii fie adusa inapoi si a promis ca va fi un sot mai bun. Aproape de neimaginat reactia "TERIBILA" a opiniei publica si a mediei tabloide daca Nick Dunne ar divorta de sotia care a scapat ca o leoaica din captivitate - dupa ce a fost "violata"- si s-a intors acasa intr-o baie de sange. Un divort ar fi echivalentul cu suicid pe plan social. In america i se spune "character assassination" si presa este cunoscuta pentru a duce aceste campanii. Ca sa nu mai adaug revelatia ca Amy este gravida.
2. Tineti minte ca este un tip las si o lipitoare si pe deasupra mai e si scriitor esuat? Pai in U.S.A., logic vorbind, dupa asa o intamplare devii superstar. Media ar plati milioane pentru "the inside story", contracte pentru ecranizarea intamplarii si foarte probabil Hollywood-ul ar bate la usa. O tona de bani ar veni in directia lui si i-ar da o a doua sansa ca scriitor. Si toate astea din cauza ca el nu este un personaj pozitiv. Repet, daca era Bruce Willis...
Ah, dar cum poate sa traiasca cu Amy? Daca il omoara? Amy nu e proasta (asta ar trebui sa fie clar la finalul filmului). E foarte constienta de situatia in care se afla. Daca Nick "plays along" nu are nici un motiv sa-l omoare. Daca din senin Nick ar disparea, logica spune ca totusi cineva ar incepe sa puna intrebari. Mai ales cand detectivul si avocatul stiu povestea adevarata.
Dar peste 10 ani ce s-ar intampla? Cand lumea a uitat de toata treaba asta si Nick vrea sa divorteze si sa spuna totul? Pai Amy probabil il va omori. Dar, intre tine si mine, eu nu cred ca personajul Nick Dunne vede asa de departe. Plus ca... nu prea are alte optiuni. I rest my case... (Cristian Plesh, Los Angeles)
Personajul jucat de Affleck este criticat ca actiunile de la finalul filmului sunt lipsite de logica. Din punctul meu de vedere, ce face Nick Dunne este perfect si curat logic. Sa argumentez:
In primul rand, acest personaj, ca si majoritatea personajelor lui David Fincher, este anti-erou. "Omul" nu are nimic din trasaturile care identifica un erou pozitiv. Cred ca de aici i se trage problema. Desi personajul lui este un anti-erou, Amy este cu mult peste el. As putea spune ca este "the ultimate evil". Probabil o treapta mai joasa decat diavolul si pe aceeasi treapta cu personajul lui Javier Bardem in No Country For Old Men.
Din cauza asta lumea uita si la final se asteapta ca actiunile lui sa fie in conformitate cu cele ale unui erou. Anume sa o refuze pe Amy, sa o denunte si...happy end. Asta s-ar fi intamplat daca in film juca Bruce Willis...Dar personajul lui Affleck este o lipitoare si un las. Odata ce si-a pierdut slujba, a trait pe banii sotiei. Cu timpul, relatia lor s-a deteriorat si, in loc sa divorteze, el a decis sa ramana cu ea desi nu o mai suporta. Este neglijent cu banii pe care nu ii detine (cumpara consola de jocuri si un laptop nou-nout de care nu avea nevoie) si hotaraste sa se culce cu o studenta. Wait a minute! Asta e un "pacat capital". De ce? Ryan Gosling o spune cel mai bine in The Ides of March: "You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country, but you can't fuck the interns".
Apoi, relatia cu studenta este dusa intr-o extrema asa de mare ca ajunge sa fie comica. Asta din pacate este un rau necesar din punctul de vedere al structurii filmului. Pentru a-si mentine ritmul si concentrarea asupra lui Nick and Amy, filmul nu poate petrece timp cu un al treilea personaj (sau al patrulea ca sora e destul de implicata). Drept urmare este necesar ca relatia cu studenta sa fie "comically bad" pentru a-l caracteriza pe Nick Dunne in cel mai scurt timp posibil.
Pe langa asta mai are si iesiri violente. Desi relatarea despre prima lui iesire este din punctul de vedere a lui Amy, sigur s-a intamplat. Nu a lovit-o, dar probabil a impins-o. Asta se poate deduce din dialogul pe care il are cu detectivul cand Nick se apara automat ca "I didn't hit her" si replica este ca "I didn't say hit, pushed" la care Nick nu zice nimic. Adaugati scena de la final cand o izbeste de perete. Consider aceste elemente suficiente pentru a stabili ca Nick Dunne nu este un personaj bun, eroul povestii, ci un anti-erou fata de care publicul ar trebui sa fie impotriva...doar ca are ca rival pe cineva si mai rau.
Si acum in sfarsit ajungem si la critica asupra faptului ca, in final, comportamentul lui nu are logica. Ba are. Mai sus am stabilit ca nu este un personaj pozitiv. Drept urmare el va face tot ce poate pentru a-i fi lui bine. In sprijinul acestei teorii, your honour, aduc doua argumente:
1. Dupa ce media tabloida l-a facut troaca de porci si criminal la nivel national, el mai ca a plans la televizor ca sotia sa ii fie adusa inapoi si a promis ca va fi un sot mai bun. Aproape de neimaginat reactia "TERIBILA" a opiniei publica si a mediei tabloide daca Nick Dunne ar divorta de sotia care a scapat ca o leoaica din captivitate - dupa ce a fost "violata"- si s-a intors acasa intr-o baie de sange. Un divort ar fi echivalentul cu suicid pe plan social. In america i se spune "character assassination" si presa este cunoscuta pentru a duce aceste campanii. Ca sa nu mai adaug revelatia ca Amy este gravida.
2. Tineti minte ca este un tip las si o lipitoare si pe deasupra mai e si scriitor esuat? Pai in U.S.A., logic vorbind, dupa asa o intamplare devii superstar. Media ar plati milioane pentru "the inside story", contracte pentru ecranizarea intamplarii si foarte probabil Hollywood-ul ar bate la usa. O tona de bani ar veni in directia lui si i-ar da o a doua sansa ca scriitor. Si toate astea din cauza ca el nu este un personaj pozitiv. Repet, daca era Bruce Willis...
Ah, dar cum poate sa traiasca cu Amy? Daca il omoara? Amy nu e proasta (asta ar trebui sa fie clar la finalul filmului). E foarte constienta de situatia in care se afla. Daca Nick "plays along" nu are nici un motiv sa-l omoare. Daca din senin Nick ar disparea, logica spune ca totusi cineva ar incepe sa puna intrebari. Mai ales cand detectivul si avocatul stiu povestea adevarata.
Dar peste 10 ani ce s-ar intampla? Cand lumea a uitat de toata treaba asta si Nick vrea sa divorteze si sa spuna totul? Pai Amy probabil il va omori. Dar, intre tine si mine, eu nu cred ca personajul Nick Dunne vede asa de departe. Plus ca... nu prea are alte optiuni. I rest my case... (Cristian Plesh, Los Angeles)
luni, 20 octombrie 2014
Gone Girl (partea a doua)
Cristian Plesh a urmarit Gone Girl. Sau Gone Girl il urmareste pe el, pentru ca a revenit cu un nou comentariu pe marginea ultimului film regizat de Fincher. NOTA: A se citi doar daca filmul a fost vizionat. Urmatorul text are spoilere la greu care GARANTAT distorsioneaza perceptia filmului.
Nu de foarte mult timp am scris despre Gone Girl. Lucian m-a dat in gat si mi-a publicat sentimentul care l-am avut fata de film (nu sariti pe el, ca nu am avut nimic impotriva). Adevarul este ca filmul m-a afectat semnificativ. Nu am mai fost asa de "miscat" de un film de la Lost in Translation incoace. Si Lost in Translation a fost filmul care m-a convins sa ma duc la UNATC si sa imi incerc norocul la joaca asta numita "regie de film". Poate ca dupa Gone Girl voi reusi sa si pun in aplicare joaca asta de "regia de film". Pot sa sper nu?
In momentul actual am ceva insomnii si automat ma duce gandul si la Gone Girl si la criticile care sustin ca filmul nu este verosimil. Sau mai exact, ca personajul lui Amy nu este verosimil. Hai sa stabilim ceva. Toata poveste este clar "over the top", dusa la extrem. Sansele ca ceva similar sa se intample in realitate sunt... minuscule. Dar povestile si filmele in general sunt duse la extrem, fantezii pe care ni le inchipuim. Ca si creator de filme tot ce pot spera este ca fantezia din cap sa fie pe aceeasi unda cu cea a spectatorului. Ceea ce nu se va intampla intotdeauna...
Dar eu vreau sa abordez subiectul din alt punct de vedere, al personajului feminin malefic. Foarte multe critici sunt aduse asupra personajului Amy. Nu toti au acelasi motiv dar sunt convins ca o parte sunt nemultumiti, poate la nivel subconstient, tocmai pentru ca este un personaj feminin.
Am gasit urmatorul raspuns care explica mai bine decat mine ce simt:
"And people can't seem to get their head around it, simply because she's female. Compare her to the main character in American Psycho. The cop-out at the end is that it was all a sick fantasy, but as much as people hated that book (myself included), no one was talking about Patrick Bateman's gender in relation to his actions, or trying to explain away his behavior by blaming it on women, or getting angry because a guy shouldn't act like that. His psychopathy was accepted as part of his character without questioning it."
Mergand pe aceeasi tema pot adauga acelasi lucru despre criminalul din Se7en si despre personajul lui Edward Norton din Fight Club. Adica, hai sa fim seriosi, mai psihopat decat acel personaj nu poti sa fii dar nimeni, nici pentru o secunda, nu s-a plans ca ar fi un comportament neverosimil. Dar in cazul lui Gone Girl...peste tot. Se pare ca femeile nu numai ca nu pot fi alpha eroine, dar nu pot fi nici alpha villains.
In urmatoarea parte voi vorbi despre personajul Nick Dunne (Ben Affleck) si despre comportamentul lui la final...care si acela a fost criticat ca fiind lipsit de logica. (Cristian Plesh, Los Angeles)
Am gasit urmatorul raspuns care explica mai bine decat mine ce simt:
"And people can't seem to get their head around it, simply because she's female. Compare her to the main character in American Psycho. The cop-out at the end is that it was all a sick fantasy, but as much as people hated that book (myself included), no one was talking about Patrick Bateman's gender in relation to his actions, or trying to explain away his behavior by blaming it on women, or getting angry because a guy shouldn't act like that. His psychopathy was accepted as part of his character without questioning it."
In urmatoarea parte voi vorbi despre personajul Nick Dunne (Ben Affleck) si despre comportamentul lui la final...care si acela a fost criticat ca fiind lipsit de logica. (Cristian Plesh, Los Angeles)
luni, 13 octombrie 2014
Gone Girl (guest post)
Cristian Plesh, cel care complimentase Gone Girl acum o săptămână, revine cu cîteva explicații "culturale", direct din inima Americii, care ar putea să arunce o nouă lumină asupra "cazului" (noi ne-am pronunțat aici). Vă reamintesc că tînărul Plesh încearcă de 2 ani să pătrundă în industria americană de film. În prezent, trăiește și lucrează la Hollywood.
(imagine: cinesseur)
Gone Girl e simplu de analizat pentru
ca este facut 100% corect "gramatical". Daca te pui sa citesti structuri,
Gone Girl tick-uie totul cu exactitatea unui ceasornicar elvetian. Pana si faptul ca incepe si se termina cu aceeasi imagine.
Si
ca poveste e simplu de descifrat. E clar despre iluzia casniciei perfecte
(in America e inca un cult) care pe dinauntru este putreda. E si
despre schimbarea dinamismului casnic unde femeile, desi castiga mai
putin decat un barbat pe posturile echivalente, devin tot mai mult "the
bread winner" intr-o relatie. Aici e motivul pentru care personajul lui Ben Affleck a fost un las sa
divorteze mai devreme si ca rezultat a devenit un
depresiv.
De
asemenea e clar si o satira la "asasinarea de personaj" care se petrece în
media si isteria ce urmeaza in comunitate. La noi, nu prea știu sa fie cazuri care cuprind o tara intreaga, În dosarul "Elodia", media nu prea a cautat un vinovat, ci mai degraba pe Elodia in sine. Ultima mai semnificativa care
imi trece prin minte a fost incercarea de asasinare a lui Basescu la
alegerile trecute (cu faimosul clip in care a "lovit" un copil). Daca
repeti tare si la infinit cuvintele, lumea incepe sa creada ce
aude chiar daca vede ceva diferit. La americani, in fiecare an exista asa ceva, ca nu se pot abtine :)
Sunt
si ceva critici "on the side", precum faptul ca politistul-asistent e hotarat de la inceput
ca Affleck e vinovat. Asta arata ca justitia nu e
obiectiva si in cazurile cand este de ales intre un mascul si o femeie
frumoasa, femeia va fi aleasa ca nevinovata si toata
investigatia se va concentra pe a-l gasi pe barbat vinovat. Exemple concrete nu am, dar similare sunt cazurile rasiale din State (vezi George Zimmerman si
cum justitia nu l-a considerat vinovat in nici un moment).
Ultimul
punct are o legatura stransa cu scenarista (Gillian Flynn), care e nascuta in
Missouri. Missouri este un stat foarte conservator. Femeia trebuie sa
stea acasa, sa gateasca, e considerata inferioara barbatului si din
cauza inzestrarilor materne se considera ca nu poate avea ganduri
diabolice. In personajul lui Amy (Rosamund Pike) sunt propriile frustrari ale scriitorului, care vrea sa arate ca si femeile pot fi la de diabolice. Missouri face parte din "The Bible Belt" unde in general
lumea este mai...in urma cu anumite norme sociale. Mai ales comparativ
cu Europa.
Una peste alta, sunt destule detalii care semnaleaza ca filmul nu trebuie
luat la "face value". Cum ar fi cadoul pe care Ben Affleck i-l face surorii sale: un
joc. E o disimulare a faptului ca tot ce vine dupa,
din punctul de vedere al personajelor principale, este un joc intre cei
doi. (Cristian Plesh, Los Angeles)
sâmbătă, 4 octombrie 2014
Un compliment pentru Gone Girl
Cristi Plesh a văzut Gone Girl (lansat în cinema în aceeași săptămână la noi și în U.S.). I-a făcut cel mai mare compliment pe care un regizor poate să-l facă filmului altuia (în acest caz, David Fincher):
Am fost astazi (joi) la avanpremiera aici in Los Angeles si... am plecat de la film gelos rau de tot. Filmul m-a nimerit la fix. Practic ego-ul meu isi linge ranile ca nu am apucat eu sa fac filmul (Cristi Plesh via e-mail).
Am fost astazi (joi) la avanpremiera aici in Los Angeles si... am plecat de la film gelos rau de tot. Filmul m-a nimerit la fix. Practic ego-ul meu isi linge ranile ca nu am apucat eu sa fac filmul (Cristi Plesh via e-mail).
miercuri, 2 iulie 2014
Hollywood salută Ceau, Cinema!
VIDEO-SELFIE #10
Cristian Plesh (The Crossing), tânărul regizor din Timișoara care s-a mutat în Los Angeles în speranța unei șanse la Uzina de Vise, ne susține de la poalele Hollywood Hills. După cum puteți observa pe pagina lui de imdb, de când ne-a scris ultima oară, nu a stat locului. Poate că șansa aceea pândește după colț.
Cristian Plesh (The Crossing), tânărul regizor din Timișoara care s-a mutat în Los Angeles în speranța unei șanse la Uzina de Vise, ne susține de la poalele Hollywood Hills. După cum puteți observa pe pagina lui de imdb, de când ne-a scris ultima oară, nu a stat locului. Poate că șansa aceea pândește după colț.
luni, 21 octombrie 2013
Plesh goes to Hollywood VIII
In care Cristian Plesh primeste o oferta sa lucreze la Avengers 2.
Cei ce urmaresc acest semi-jurnal stiu ca ultima mea relatare a fost despre dezamagirea colosala petrecuta pe un platou de filmare in Los Angeles. Intamplarea m-a afectat destul de mult. Doua-trei luni nu am mai fost bun de nimic. Singurul meu gand era ca nu am nici o sansa in aceasta industrie. Dar nici nu voiam sa plec. Din punct de vedere psihologic eram la relantiu. Ma trezeam dimineata si faceam ce faceam in stil robotic.
In aceasta perioada totusi am mai fost la alte filmari studentesti de la AFI. Am mai ajutat pe ‘ici pe ‘colo mai multe productii. Intr-o zi eram la o alta filmare studenteasca (AFI evident) cu alti regizori secunzi din industrie, foarte activi in filme contemporane cu bugete semnificative. Si unul dintre ei se gandeste, dupa cateva zile, sa ma intrebe daca am program in vara. “Nu” zic eu, “De ce?”. “Pai lucrez ca asistent de regie la “the second unit” pentru Avengers 2 si caut asistenti de productie (PA) in care sa am incredere…”.
Ce sa zic…Sare pe rana. I-am explicat ca am tot timpul din lume in vara dar din pacate nu ma va putea angaja din aceleasi motive ca si prima productie. Mi-a spus ca va incerca sa ma bage cumva, dar sa nu-mi fac mari sperante. Intr-un final nu s-a ales nimic.
Dupa aceasta a doua mini-intamplare m-am hotarat sa incerc o alta abordare. Urcatul pe scara se pare ca nu se va intampla asa ca o sa incerc altceva…Sa intru pe poarta mare din prima. Care e cel mai simplu mod de a realiza acest lucru? Un scenariu care sa atraga interes. Asa ca de atunci m-am concentrat aproape exclusiv pe scris. (din Los Angeles, Cristian Plesh)
joi, 8 august 2013
Plesh Goes to Hollywood VII
...în care Cristian Plesh suferă cea mai mare dezamăgire şi ne oferă cea mai sinceră/personală relatare de pînă acum:
Am promis data trecuta sa vorbesc despre dezamagirea colosala
traita in Los Angeles. Am venit aici cu un plan: acela era
de a lucra la multe proiecte pro bono la inceput ca sa cunosc lume si
intr-un final sa intru in productii platite. Mai multa lume mi-a spus ca
in general dureaza cam 6-12 luni pana cand incepi sa fi platit pentru
ce lucrezi. Bun. Am lucrat mult cu studentii de la AFI (American Film Institute). Am lucrat cam la
jumate din productiile ce o sa apara in curand. Intre timp pe ‘ici si
‘colo mai prindeam si cate o productie mai mare (adica lung metraj) dar
tot fara plata.
Ei
bine, a trecut cam un an de cand am venit in Los Angeles si primesc un
telefon de la primul asistent de regie de la una din productiile AFI.
AFI are un deal cu DGA (Director’s Guild of America) pentru a angaja
asistenti de regie cu experienta pentru productiile studentesti. Aceasta persoana ma suna si ma intreaba
daca sunt liber pentru ziua de miercuri ca si PA (production assistant,
entry-level dar nu conteaza, multi incep asa). Eu zic da. Ok, imi spune
ca este o zi de “reshoots” la o productie mare mare (nu dau nume) in
care e si Anthony Hopkins. Dupa ce am inchis telefonul am realizat
despre ce productie e vorba…Am ramas cu gura cascata.
Vine si ziua de miercuri. Am avut o noapte nedormita, destul de
stresat ca vreau sa fac o impresie buna. Asta e sansa de a intra in
“lumea buna” a filmelor si daca imi fac treaba cum trebuie voi fi chemat
si pentru alte asemenea productii. Ce sa zic, imi vedeam visul
implinindu-se si era dovada ca daca lucrezi din greu vei fi rasplatit. Deja
vedeam cum in urmatorii ani voi urca pe scara pozitiilor in productie si
voi ajunge sa regizez aceste filme. Inainte de a pleca la filmare am fost
in baie, ma uitam in oglinda, imi dadeam palme si spuneam “It’s
showtime”.
Ei
bine, ajung pe platou si… recunosc ca m-am simtit putin ratacit.
Imensitatea productiei m-a coplesit. Camioane peste camioane cu
echipamente si tot ce trebuie… Mi-a trebuit putin pana am gasit
“production office”-ul unde trebuia sa raportez. Oricum ajung la timp,
asta conteaza. Am inceput sa-mi fac treaba si din nou m-am simtit
coplesit din cauza ca ceilalti PA’s aveau experienta si stiau ce
trebuie facut…Eu incercam sa “fake it ‘till you make it”. Ii studiam si
faceam si eu. Am realizat ca e o diferenta colosala intre ce trebuie sa
faci la productiile fara sindicat facute pe genunchi şi productiile adevarate.
Oricum, am prins destul de repede si, zic eu,
nu am parut ca sunt in plus. Pe parcursul zilei am inceput sa fiu destul
de friendly cu “the production supervisor”. Imi ziceam ca lucrurile
merg exact cum trebuie.
La pranz…vreau sa zic ca nu ma mira ca productiile costa cat costa.
Pentru 90 de oameni a fost porc la gratar, pui la gratar, peste
la gratar si homar!!! La gratar. Totul gatit la fata locului.
Plus o selectie masiva de deserturi. Nu ma mira ca multi
regizori pun cateva kile in productii.
Se
termina pranzul si mergem inapoi la lucru…Si aici…se intampla.
Asistentul de regie care m-a chemat vine la mine si imi spune ca trebuie
sa plec. Nu pot ramane pe platou. Am intrebat de ce. Raspunsul e urmatorul: studioul (si probabil si celelalte studiouri mari) nu
angajeaza production assistants care sunt sub forma “loan-out” decat
daca vin de la o companie cu care au incheiat un contract la inceputul
filmarilor.
Ce este un loan-out? Eu pentru a putea sta aici sunt
sponsorizat de o companie mica de productie (care nu prea face nimica).
Conform regulilor de angajare sub aceasta viza, nu pot lucra legal la
alte productii decat daca sunt “imprumutat” de compania de productie
care imi detine viza. Asta inseamna paper work in plus pentru cel care
ma angajeaza pentru ca e nevoit sa imi plateasca sponsorul, dupa care
sponsorul meu imi da banii. Paper work in plus pe care studiourile le
evita…mai ales pentru pozitii de PA.
Mi-am vazut visul strivit. De mult nu m-am simtit asa
de neajutorat si cu o goliciune inauntru venita din faptul ca nu stiam
ce sa fac. Genunchii mi s-au molesit si totul a devenit foarte
suprarealist in jurul meu.
Am facut o iesire foarte rapida de pe platou. Nu am vrut sa mai vorbesc
cu nimeni, am evitat pe toata lumea care deja ma trata ca unul de-a
lor. Nu vroiam sa trebuiasca sa dau explicatii. In timp ce conduceam spre casa ma gandeam cum sa imi
mint prietenii si cei cu care locuiesc. Incercam sa gasesc motive pentru
care am venit mai repede decat era stabilit. Toti stiau ca sunt pe un
platou de film adevarat. Noroc ca parintilor nu le spusesem nimic inca.
Intr-un final m-am hotarat sa le spun adevarul…N-avea rost sa gasesc
fantezii.
Si cu asta am realizat ca in anii 2000…The American Dream nu e pentru străini (text de Cristian Plesh)
vineri, 12 iulie 2013
Sindromul "Los Angeles"
PLESH GOES TO HOLLYWOOD VI
La prima lui vizită în State, Cristian Plesh a lucrat cu Val Kilmer, Gina Gershon şi Ray Liotta. A fost motivul care l-a convins să "give a shot" la Hollywood. După o îndelungă absenţă, tînărul regizor timişorean (care s-a mutat de peste 1 an în Los Angeles) revine cu un update.
Desi am promis ca o sa fiu mai punctual nu e sa fie. Se pare ca incep sa ma imbolnavesc si eu de “sindromul Los Angeles”. Ce este acest sindrom? Faci o promisiune cuiva, dupa care nu mai dai nici un semn de viata. Se intampla extrem de regulat pe aici. Alarmant de regulat. Sa continuam de unde am ramas...
La prima lui vizită în State, Cristian Plesh a lucrat cu Val Kilmer, Gina Gershon şi Ray Liotta. A fost motivul care l-a convins să "give a shot" la Hollywood. După o îndelungă absenţă, tînărul regizor timişorean (care s-a mutat de peste 1 an în Los Angeles) revine cu un update.
Desi am promis ca o sa fiu mai punctual nu e sa fie. Se pare ca incep sa ma imbolnavesc si eu de “sindromul Los Angeles”. Ce este acest sindrom? Faci o promisiune cuiva, dupa care nu mai dai nici un semn de viata. Se intampla extrem de regulat pe aici. Alarmant de regulat. Sa continuam de unde am ramas...
Imediat
dupa acea productie fantoma la care am fost prim asistent m-am hotarat
sa ma concentrez pe ale mele si sa scriu un scenariu de lungmetraj. De fapt nu eu trebuia sa-l scriu, dar partenerul cu care
aveam o intelegere a prins si el sindromul Los Angeles…Doar
ca el e in Bucuresti.
Acea persoana
este un scenarist mult mai bun decat mine. Stie sa se exprime in
cuvinte pe hartie mult mai elocvent decat o fac eu. Dupa multe amanari si promisiuni neimplinite am realizat ca trebuie sa-l scriu eu insumi. Teoretic, sa scrii un
scenariu nu e o chestie complicata, trebuie sa scrii “ce vezi”; sau mai
exact…sa scrii ca si cum ai povesti ce vezi pe ecran unui nevăzător.
Desi stiu teoria, cand ma pun sa scriu fac
mai mult un rezumat...Toate detaliile care imi trec prin cap ca
si regizor dispar in mod misterios cand fac pe scenaristul. Cand i-am
povestit cuiva o secventa din film am intrat intr-o tona de detalii precum
unghii, imbracaminte, stare spirituala a personajului, decor etc., dar
care nu se regasesc in scenariu si dintr-un motiv sau altul imi este
extrem de greu sa le pun pe hartie.
In
fine. M-am pus cu chiu cu vai sa scriu. Practic am luat cam sase luni
pauza din a mai lucra la productii. In
aceasta perioada am scris doua scenarii. Unul este la dosar… Ideea inca
ma intereseaza dar necesita rescrieri la greu. Cealalta idee…imi place
ce-a iesit si acum incerc sa caut oameni carora sa le arat scenariul.
In
toate cartile de scenaristica si “how to make it in Hollywood as a
screenwriter” se spune ca daca ai un scenariu bun esti rezolvat. Nici
unde nu scrie cat de greu este sa convingi pe cineva sa-ti citeasca
scenariul (fie el bun sau prost). De exemplu am dat scenariul la vreo
cinci persoane din industrie (mai mult sau mai putin implicate in
productie, dar unii cu prieteni sus-pusi) si toti mi-au spus “Da, sigur
ca o sa citesc. Iti spun ce parere am, unde mai poti imbunatati etc
etc”. Ei bine, au trecut vreo 3-4 luni de atunci…Nici una din acele
persoane nu mai raspunde la telefon.
Oricum, nu ma dau batut.
Au existat si vor exista asemenea cazuri in Hollywood. De exemplu, lui Sylvester Stallone i-au trebuit ani de zile pana cineva sa-i citeasca
Rocky. La fel si cu Jon Favreau si Swingers, care a devenit un simbol al
vietii in Los Angeles. Desigur avantajul mare pe care l-au avut ei fata
de mine - pasaport American si fara termen limita impus de viza de
sedere. Vom vedea...
In “editia”
urmatoare voi vorbi despre marea dezamagire traita in Los Angeles...ca
doar trebuie sa avem si din astea. Ajuta pe viitor. (text: Cristian Ples)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)