vineri, 30 octombrie 2015

Vinerea animata: Sun Bones - Arms

Trailerul zilei: DHEEPAN


FILMUL CU 'REFUGIAȚI'


Un fost soldat, o tânără și o fetiță se dau drept o familie pentru a părăsi Sri Lanka, în timpul războiului civil. Nu se cunosc, dar încearcă să-și construiască o nouă viață împreună. Dheepan urmărește traseul acestor trei imigranți care încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului. În rolul principal, regizorul a ales l-a ales pe Jesuthasan Antonythasan, care a luptat în realitate în gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam.

Un film foarte de sezon, după cum poți vedea la știri și la granițele UE. Intră de azi în cinematografe și la AMBASADA, duminică la ora 6, ca-n familie. Bilet: 10 lei și se pot lua deja de la bar, ca să vă asigurați că prindeți loc. Pe regizor, Jacques Audiard, sigur îl știți pentru Un Prophete și Rust and bones, dar avem și un mic bio.

Jacques Audiard (63 de ani) și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994. Regarde les hommes tomber, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii. Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s'est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin.

Probabil că nu trebuie să mai adăugăm, dar o facem totuși, ca să ne mărim miza: Dheepan a luat Palme d'Or la Cannes anul acesta. Mari plecăciuni Independența Film și AMBASADA.

joi, 29 octombrie 2015

Trailerul zilei: Festivalul Filmului Francez


Maratonul cinematografic continuă la Timișoara.
Dacă aseară am fost din nou sold-out cu Amy, în ambele săli de la AMBASADA (adică micul nostru multiplex), duminică începem luna noiembrie cu Dheepan, filmul câștigător la Cannes în acest an. Apoi, luni, 2 noiembrie, lumea e a tinerilor din Lumea e a mea - proiecție de gală în prezența echipei. Marți, continuă integrala Pintilie la BCUT.

Iar de miercuri, 4 noiembrie, începe Festivalul Filmului Francez, ediția a noua. 12 filme (dintre care 7 în competiție), o panoramă largă a cinemaului francez contemporan și o întâlnire cu Joachim Lepastier, redactor la Cahiers du Cinema. Deocamdată, doar un aperitiv:





Lumea e a mea, la Timișoara


Are mama o fetiţă frumuşică foc
Sprintenă şi hărnicuţă, subţirică la mijloc
Noaptea cu toc, la şcoală părul prins în coc
În loc de loc de muncă alege un băieţel cu tată de top


Ţelul ei în viaţă e să apară la TV
Sa râdă toată ţara de vedeta care e
(...)
Asta-i pentru Roxana şi pentru Tatiana
Şi fetele cu ML din toată ţara

(CRBL & Ruby)
                               

'Larisa e o adolescentă ca oricare alta din Constanța. Vrea multe de la viață: bani, "valoare", popularitate și respect. Și acum, fiind îndrăgostită, va face totul pentru a le obține. Lumea e a mea este un film colorat și amar, viu și strident, despre revolta inutilă a unei generații pentru care notorietatea se măsoară în vizualizări pe Youtube și like-uri pe Facebook ' (așa începe comunicatul din partea echipei filmului).

Mi-a plăcut cum joacă protagonista Ana Maria Guran. Transmite o energie care amintitește de Adele din La Vie d'Adele. Nu mi-a plăcut cum au jucat unii din artiștii profesioniști. În rest, actorii tineri, 'non-profesioniști', aflați la primul rol pe marele ecran (triați după un lung proces de selecție) sunt autentici și livrează ce trebuie (partea mișto e că, la spectacolul de gală de la Timișoara, vor veni actorii tineri).


Lumea e a mea e cu și despre liceeni, dar nu vă gândiți la Liceenii varianta 2.015. După vizionare, înțelegi de unde vin sfaturile recente pentru eleve ale (ex)secretarului de stat în ministerul educației: "Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții".

Avem un tablou destul de corect al eșecului educației și al familiei. Toate aceste 'instituții' și-au pierdut parcă orice legătură cu noua generație. Deși replicile mamei și ale directorului școlii sună fals și alunecă deseori în clișeu, până la urmă funcționează, pentru că arată automatismul gol al relațiilor lor cu tinerii. Ei reprezintă autoritățile care și-au pierdut orice autoritate (mai ales autoritatea morală care emană din caracter, integritate, decență). Singura punte între generații e reprezentată de o bunică muribundă.

Lumea e a mea e o lume fără bun-simț. În timpul vizionării m-a deranjat tocmai lipsa oricărei lumini/speranțe în film, a unui personaj-reper, dar la final am înțeles opțiunea tânărului regizor Nicolae Constantin Tănase (n-are încă 30 de ani), aflat la debutul în lungmetraj (trivia: e fiul regizorului Dinu Tănase).

„Lumea e a mea a pornit ca un scenariu de licență al scenaristei Raluca Mănescu, cu care am lucrat la toate scurtmetrajele de până acum. Inițial, povestea urmărea trei adolescente şi prietenia lor, şi mi-a plăcut emoția şi energia pe care o dezvoltau personajele şi situațiile în care erau puse fetele. Am crezut că e necesar un film despre maturizare în peisajul românesc, un film care să vorbească despre adolescenții de azi fără să îi judece. Nu am vrut să fac un film social, unul care să descrie o realitate cotidiană şi să rămână distant, ci am vrut să pătrund cât se poate de mult în intimitatea acestor fete, să le descopăr dorințele şi visele, să le înțeleg fiecare decizie”, spune regizorul.


Filmul a avut premiera mondială la TIFF 2015, unde a și câștigat Premiul de debut în Zilele Filmului Românesc. Filmul a mai câștigat Mențiunea specială a juriului în competiția East of the West a Festivalului de la Karlovy Vary și Trofeul Anonimul International Independent Film Festival. Tudor Giurgiu este unul dintre producători. În afară de piesele vedetei pop Ruby de pe coloana sonoră, muzica este realizată de Vlaicu Golcea.

Luni, 2 noiembrie, de la ora 19, filmul are o premieră de gală la Filarmonica din Timișoara, sala Capitol. La proiecție vor participa regizorul Nicolae Constantin Tănase, actrițele Ana Maria Guran, Oana Rusu, Ana Vatamanu. Biletele sunt disponibile la Filarmonica “Banatul” luni, miercuri și vineri, între orele 14.30 și 19.00, iar marți și joi între 10.00 și 13.30. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și online.


Concurs: Marele Ecran are de dat două invitații duble la film dacă ne povestiți aici pe scurt o amintire din liceu (chiar dacă încă sunteți la liceu :). O amintire care ar fi putut deveni subiect de film.

Update: prin generozitatea Transilvania Film, vom oferi 3 invitații-duble la proiecția de gală de luni, pentru Ami Amelia, Andreea Ioana și The Unholy Two.