duminică, 31 mai 2009

Doi regizori tineri

Eastwood implineste azi 79 de ani












Amandoi au implinit zilele astea 79 de ani. Amandoi au facut scoala de ingineri. Clint Eastwood s-a lansat in spaghetti western-urile lui Sergio Leone. Sergiu Nicolaescu, cu Dacii. Amandoi au facut cam doua filme pe an, din care (prea) multe patriotice. Amandoi regizeaza, canta si joaca. Daca-l crezi pe Nicolaescu, atunci amandoi au avut cel putin un miliard de spectatori. Sa ne oprim aici cu asemanarile dintre Nicolaescu si Eastwood. Al nostru continua sa livreze de 20 de ani chestii nevizionabile (chiar si pentru fanii nostalgici), spre rusinea C.N.C-ului care ii umfla (din banii nostri) orgoliul de „mare regizor”, spre iritarea breslei si spre adanca oripilare a spectatorului obisnuit. Batranul lor face filme scolaresti, cu morala, corecte politic, dar deloc prafuite sau lipsite de farmec. In Gran Torino, Eastwood joaca prototipul eroului american care a cucerit Vestul Salbatic si a facut dreptate "neiertator", a luptat in Coreea sau Vietnam, iar acum, la varsta senectutii, lupta cu gastile de cartier (deci o compilatie din tot ce a jucat & regizat Eastwood de la The Good, The Bad & The Ugly) incoace. "Walt Kowalsky mi-a spus odata ca nu stiu nimic despre viata si moarte, pentru ca sunt un virgin de 27 de ani, supraeducat, care le tine de mana pe babele superstitioase si le promite eternitatea. Walt n-avea nici o problema sa spuna ce crede. Dar avea dreptate. Nu stiam nimic despre viata si moarte pana l-am cunoscut pe Walt si, baiete, ce-am mai invatat!" asta e epitaful de celuloid al ultimului personaj incarnat de Eastwood. Un morocanos atasant care e mai apropiat de vecinii sai, niste emigranti chinezi din etnia Hmong, decat de fiii sai. Aici Eastwood ne preda o lectie despre barbatie: cum trebuie sa injure ( Be polite, but don't kiss ass), ce scule sau ce masina bengoasa trebuie sa posede un barbat. In ciuda limbajului sau pacatos (ii face pe negrii "spooks" si pe chinezi ii izgoneste de pe gazonul sau), toleranta etnica a personajului (in fapt, el insusi un emigrant polonez), e prea "in your face" dupa ce afli ca a hacuit 15 galbejiti in Coreea. Ma rog, aici se simte interventia la scenariu a tipului care a facut Crash (Paul Haggis). In scenele cand batranul se ia la tranta cu inamicul, ca in tinerete, pe fundal se aude un rapait scurt de tobe martiale. E o autoironie subtila. Semn ca batranul regizor are simtul ridicolului. O calitate care merita apreciata.













Nicolaescu lor a declarat ca e ultimul film in care joaca. Nicolaescu nostru a inceput sa lucreze la Poker, pentru ca vrea sa „aduca spectatorii romani in sala”. In acest timp, Corneliu Porumboiu a fost distins cu premiul criticii si al juriului Un Certain Regard la Cannes pentru Politist, adjectiv (film independent). Un fleac...


p.s. Cand eram mic il iubeam pe Sergiu. Acum nici macar nu-l mai detest. Zilele astea s-a internat iar in spital. Ma gandeam ca o sa moara fix cand imi apare articolul in care il iau iarasi la 11 metri. In acest caz, asteptati-va la o saptamana intreaga de filme marca Nicolaescu si la editii speciale despre rolul jucat de el in cinematografia noastra. Cred ca televiziunile au pregatit deja medalioane cu artistul si extrase din emisiunile in care a fost invitat, asa cum babele la sat pun deoparte prosoape si batiste pentru inmormantarea in care vor fi protagoniste. Si-atunci, m-am intrebat: chiar, ce rol a jucat comisarul in cinematografia noastra? A fost "The Bad" la finalul carierei, asta o stiu sigur. Dar a fost "The Good" vreodata? Sunt curios ce va scrie, pe bune, pe epitaful lui Sergiu. Poate n-a fost nici alb, nici negru. O fi fost pistruiat.

vineri, 29 mai 2009

OptaTIFF sau Obligatoriu

de Lucian Mircu

Pentru mine e o zi tristă. Astazi începe a opta ediţie TIFF. Sunt trist că absentez. Absentez motivat de la cel mai mare festin de cinema nou, alternativ, vibrant, rebel, oripilant, entuziasmant, revoluţionar, actual şi tot ce vreţi de pe plaiurile mio. Cea mai efervescentă sărbătoare de cinema la care am asistat (mărturie, mai jos două articole pe care le-am scris la ediţiile anterioare). E locul filmelor pe care probabil n-o să le vedeţi vreodată în altă parte. Locul marilor premiere. Aici am văzut Moartea Domnului Lăzărescu, în picioare, într-o sală plină ochi. Aici m-am înecat de rîs la A fost sau n-a fost. Aici puteţi vedea ultima creaţie Porumboiu sau Mungiu: Poliţist, adjectiv şi Amintiri din Epoca de Aur. Dacă aveţi şansa, vă rog eu, mergeţi! Chiar şi o deplasare de trei zile, turism de week-end. Pot să vă dau adresa unui motel ieftin în centru, lîngă Parcul Botanic, a două fast-food-uri chinezeşti. Vă vînd şi secretul unei locante, chiar lîngă cinema Victoria, cu o binecuvîntată varză a la Cluj şi cea mai spectaculoasă plăcintă cu brînză, ceva cu nume unguresc. Totuşi, dacă stau bine să-mi aduc aminte, începe să fie o zi frumoasă.

“Arta, Victoria şi ardelenii” sau 48h de TIFF (2005)


Când am ajuns la locul faptei, Festivalul Internaţional de Film Transilvania începuse deja de o săptămână. Mai aveam două zile. Îţi dai seama că eşti în Cluj şi după felul molcom în care se schimbă culoarea semafoarelor. Abaterile de la program au fost minore când te gândeşti că au rulat 90 de filme şi nenumărate alte evenimente. Cinematografele (Republica, Victoria, Arta) au fotolii confortabile şi surround. Aşadar, 10 zile de peliculă pe pâine (spectacolele au rulat mai mereu cu sala plină). Multe filme, din concurs sau dinafară, au venit pe conductă direct de la Cannes sau alte festivaluri. Cu câteva excepţii, nu o să le vedem la cinema. Poate la tv peste 20 de ani. Unele au fost însoţite de realizatori. De exemplu, Todd Solondz a prezentat publicului cinefag “Palindromuri” - o poveste auto-ironică despre copii abuzaţi. Voiaj realist prin purgatoriul spitalicesc, “Moartea Domnului Lăzărescu” a confirmat aşteptările create de premiul obţinut la Cannes. A fost “preferatul publicului” de la Cluj. Mai înhaţă de aici premiul pentru regie (Cristi Puiu îşi consideră personajul “un Lazăr al secolului XXI”) şi interpretare (Ion Fiscuteanu şi Luminiţa Gheorghiu). În total, am văzut 9 filme şi vreo câteva scurt-metraje româneşti. Puţin dar suficient. Încă mai am gust de peliculă pe limbă. Acum, la închiderea ediţiei, mi-e foarte somn şi de aici incoerenţa materialului. Promit că va urma (va urma şi a cincea ediţie TIFF la care mă abonez de pe-acum).


O bucata din Tudor Giurgiu, fondatorul festivalului, si mult cinema Republica

Radu Mihaileanu prezinta premiul Caesar
Anamaria Marinca, la interviu

Actorul Ion Sapdaru la premiera A fost sau n-a Fost


TIFF 06: Meeting-Point (2007)

No, păi...Cluj Napoca. Ploaie, soare. Varză, mămăligă. Filme, vedete. Filme-vedetă. Via Cannes. Noul val. Corneliu Porumboiu. („A fost sau n-a fost”). Radu Mihăileanu. Echipa Re:publik. Re:voluţia cool. Scurt-metraje. Viva pelicula. No, păi... Vikiendu’ ăsta... şi gata. Nu rata!

Primele zile de TIFF ‘06 au fost sabotate de meteo. Chiar dacă cinema = înăuntru, când pendulezi între diverse locaţii din festival nu poţi ignora vremea bacoviană. Sau m.cub de apă din şosete. Şi totuşi, a domnit o atmosferă de entuziasm contagios. Nu neapărat pentru că ediţia cu nr. 5 a Festivalului de Film Transilvania ar fi fost „mai mare, mai profesionistă” aşa cum zicea fondatorul Tudor Giurgiu, în seara inaugurală. Ci pentru că TIFF rămâne un loc al întâlnirilor. Al marilor întâlniri. Mă gândesc aici la proaspătul laureat César - regizorul Radu Mihăileanu. După proiecţia ultimului său film (Trăieşte!) a răspuns întrebărilor unui public entuziasmat. Sala a vibrat la maxim şi la spectacolul de gală: A fost sau n-a fost ( filmul 100% privat a lui Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes). N-am mai văzut până acum aşa o dezlănţuire de simpatie. Practic, se aplauda ca la teatru, la fiecare scenă savuroasă. Irepetabile au fost şi întâlnirile cu actorii Ion Sapdaru, Luminiţa Gheorghiu sau Buhuhu!...Udo Kier. Dar şi întâlnirile filmice, selecţia de acum fiind mai incitantă ca oricând. Parcă şi scurt-metrajele româneşti au cunoscut un salt calitativ (nu mă refer doar la Marilena de la P7 – în regia lui Cristi Nemescu). Partea faină e că tot mai mulţi tineri trăiesc magia festivalului (nu mă refer doar la voluntarii veniţi chiar şi din Extremul Orient). Am întâlnit mulţi timişoreni la festival (nu mă refer doar la Andrei Ujică, care a prezentat tinerilor metoda sa de film documentar). Noul val în cinema nu poate exista fără un nou val de public. TIFF pregăteşte acest public. Despre cât de necesar&special e acest eveniment a vorbit tot în seara inaugurală şi Luminiţa Gheorghiu: „Mi-a fost dor de atmosfera asta extraordinară. Am trăit toată viaţa pentru reacţia din seara asta, vă jur”.

Avatar: Concept Art

Incepe frenezia in randul impatimitilor dupa sf o data cu aparitia primelor imagini din Avatar-ul lui James Cameron. E vorba de doar cateva imagini din concept art book-ul ce va fi in curand pus la dispozitie fanilor. Dupa spusele lui Cameron "va fi ceva ce nu s-a mai vazut pana acum"! Si in 3D. Practic va crea o planeta, un ecosistem cu forme de viata indigene etc. Vazusem un interviu cu Sigourney Weaver care era absolut extaziata la gandul cum va arata filmul. Cred si eu, la 240 de milioane cat e bugetul. Am absoluta incredere in James Cameron ca nu va dezamagi. Intotdeauna a facut lucrurile profesionist si meticulos. Aliens 2 e favoritul meu din serie. Terminator 2 la fel. Abys a fost foarte destept la vremea lui, iar Titanicul, oricat l-as uri pentru popularitatea lui, a avut un impact puternic asupra modului de a face film. Probabil Avatar va fi un alt punt de cotitura in cinema: instalarea 3D-ului in varful piramidei.


photsource: MarketSaw

joi, 28 mai 2009

Trailerul zilei: Moon



"The film revolves around Sam Bell (Sam Rockwell), who is nearing the end of his contract with Lunar. He’s been a faithful employee for 3 long years. His home has been Selene, a moon base where he has spent his days alone, mining Helium 3. The precious gas holds the key to reversing the Earth’s energy crisis. But 2 weeks shy of his departure from Selene, Sam starts seeing things, hearing things and feeling strange. And when a routine extraction goes horribly wrong, he discovers that Lunar have their own plans for replacing him and the new recruit is eerily familiar." Moon

The Sheltering Sky (1990)

Carte Vs. Film

rating: Colectable

Sunt rare ocaziile cand citesc o carte buna si apoi a doua zi am parte si de filmul ei. Mult mai rare sunt insa situatiile cand nu sunt dezamagit de nici una din ele. The Sheltering Sky a fost una din acele raritati in care dupa ce am citit cartea (Ceai in Sahara de Paul Bowles) am pus mana si pe filmul lui Bernardo Bertolucci din 1990, adaptare fidela a romanului. Si am fost absolut incantat. Atat cartea cat si filmul sunt concentrate pe ideea de calatorie, dar in vreme ce traducerea in romana a cartii m-a abatut de la sensul titlului, purtandu-mi gandul catre diferite partide de ceai (se bea mult ceai in fostele colonii) abia filmul "mi-a deschis ochii" punand in prim plan Cerul. Din aceast motiv consider ca cele doua nu sunt in competitie, si nu ma veti auzi niciodata spunad care din ele e mai buna, pentru ca filmul pur si simplu completeaza cartea. Merg impreuna folosind instrumente diferite ca sa spuna aceeasi poveste.


Povestea presupune o calatorie de regasire, o tentativa de a reaprinde pasiunea intr-un cuplu plictisit de normalitate. Port (John Malkovich) si Kit Moresby (Debra Winger), doi americani din New York, impreuna cu un amic, Tunner (Scott Campbell) calatoresc in Africa in scopul unei sederi prelungite. Merg din oras in oras afundandu-se tot mai tare in desert in cautarea unui loc cat mai deosebit. Ei nu sunt turisti, sunt calatori, cum le place sa-si spuna, explicand ca turistul se gandeste la intoarcere din prima clipa cand ajunge, in vreme ce calatorul poate sa nu se mai intoarca niciodata. Aceste vorbe concentreaza intreaga poveste prin fatalismul continut de ele.

Figura centrala atat in carte cat si in film este Kit, femeia, sotia, amanta, cea care tine trioul la un loc. Si-ar dori reuniunea cu Port dar nu e dispusa sa faca nimic pentru asta, "totul trebuie sa vina de la el", insa in acelasi timp e atrasa de tinereatea si jovialitatea amicului Tunner, neascunzandu-i acest fapt lui Port si starnind gelozia lui. In fapt, e o femeie duplicitara care traieste usuratic dar e in acelasi timp e tematoare sa-si asume riscurile unei confruntari sentimentale directe. E intr-o amanare perpetua si realizeaza acest fapt abia cand e prea tarziu.


Din cartea Ceai in Sahara (tr. rom) decoperi multe din reflectiile interioare personajelor ceea ce nu se regaseste decat firav in film. Ar fi fost si greu, caci, desi il avem pe Paul Bowles ca narator, el apare doar ca factor moralizator asupra intregii intamplari. Deci psihologia personajelor, explicatiile si motivatiile actiunilor lor, sunt mult mai clare in carte. La fel si visele lui Port, care sunt foarte amplu descrise in vreme ce in film sunt doar amintite. The Sheltering Sky insa pluseaza la capitolul imagine, ceea ce in carte iti lipseste, cititorul fiind lasat in bratele propriei imaginatii. Culorile desertului sunt absolut magnifice: albul orbitor si galbenul pal din vazduh, portocaliul nisipului, albastrul azuriu al cerului, roseata unui apus de soare desertic, toate sunt pitoresti de-a dreptul. Cinematografia lui Vittorio Storaro e superba. Un pustiu ademenitor, majestic si amenintator in acelasi timp, intins sub un cer ca o cupola protectoare care cheama tot mai adanc ascunzand faptul ca te apropie de punctul fara intoarcere. E locul in care civilizatia cum o stim noi se pierde, ingropata in nisipul vesniciei.

In ce-i priveste pe actori si interpretarea lor, John Malkovich nu poate fi decat extraordinar, chiar si atunci cand nu face nimic altceva decat sa bea ceai. Agonia sa din final e mult mai emotionala vizual decat o aveam descrisa in carte. Debra Winger e foarte sexy la cei 35 de ani cat avea in timpul filmarilor, iar asta in ciuda faptului ca Bertolucci e cuminte, rezumandu-se doar la cateva nuduri (comparativ cu The Dreamers). Muzica (onorata cu un Glob de Aur) este la randul ei de apreciat, potentand foarte bine imaginile cu ritmurile specifice lumii arabe si, in special, Africii.


Trailer.

miercuri, 27 mai 2009

Ai filme în cap? Scrie-le!

Dacă eşti un tînăr pasionat de cinema, acum ai o şansă să-ţi vezi filmul pe ecran şi nu doar în minte. Mai trebuie să ai condei şi idei. Şi mai puţin de 29 de ani (cînd tocmai credeam că pot scoate drafturile alea vechi din sertar, am "întîrziat" cu 54 de zile). Poate te încadrezi:


Asociatia Culturala Control N organizeaza intre 15 aprilie si 31 iulie 2009 etapa nationala a Concursului de Scenarii NISI MASA. Concursul se desfasoara pentru al 8-lea an in Europa si este unul dintre cele mai cunoscute concursuri adresate pasionatilor de cinema.

Concursul European de Scenarii NISI MASA se adreseaza tinerilor scenaristi, profesionisti si amatori, cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani. Inscrierea la concurs se face trimitand un scenariu de film de scurt metraj, puternic legat de tema din acest an: “Tabu”.

Se vor desemna maxim 3 scenarii castigatoare ale fazei nationale, care ulterior vor participa la etapa de jurizare internationala. Etapa de jurizare internationala se va definitiva in luna noiembrie cu desemnarea celor 12 scenarii castigatoare. Scenaristii selectionati vor participa gratuit la workshopul European Short Pitch şi vor avea ocazia sa obtina finantare pentru producerea scenariilor lor.

Mai multe detalii despre inscrierea la concurs, conditii de participare si ghidul de baza pentru scrierea scenariilor se gasesc pe site-ul www.nisimasa-scriptcontest.eu si la adresa de email: info@controln.ro.

Pentru inspiraţie, uite o idee mişto de scurtmetraj: “Du-te într-un loc. Întreabă 50 de oameni acelaşi lucru. Filmează-le răspunsurile”. Ce-mi place foarte mult la proiectul 50 people1question sunt oamenii din film. Uitasem cît de frumoşi pot fi oamenii adevăraţi.

Fifty People, One Question: London from Fifty People, One Question on Vimeo.

duminică, 24 mai 2009

Cannes 2009: Previziuni + Premii

Gata, v-am lasat destul sa va ganditi la Concurs. Acum ne dam noi cu parerea pana nu ne-o ia juriul de la Cannes inainte si anunta castigatorii din seara asta. Nu stiu ce parere v-a facut voua selectia, dar noi de pe Marele Ecran am citit un pic ce zicea lumea de la festival si impresia generala e ca sunt foarte mult filme pe care ne dorim sa le vedem. Barfele umbla in jurul Bastarzilor lui Tarantino (cica Universal ar vrea sa-l trimita in cabina de montaj sa mai lucreze la film) si a Antichristului lui von Trier care ar fi starnit reactii ciudate, dezaprobatoare. Cert e ca un film necontroversat nu naste acelasi interes ca unul pe care il scuipa si saruta lumea deopotriva. Pe noi romanii iara o sa ne loveasca un aer de superioritate dupa ce filmul lui Porumboiu - Politist, adjectiv - a luat premiul presei la categoria Un Certain Regard. Din 2003 incoace, in fiecare an cate un roman vine cu ceva acasa de la Cannes. Misto, nu?

Deseara se dau insa premiile importante din categoria Competition. Facem si noi pe "specialistii" si dam niste pronosticuri in orb (la unele filme nici macar trailere n-am vazut).

Palme D'Or: Un Prophete (Jaques Audiard)
Grand Prix: in mod exceptional juriul se hotaraste sa dea doua: Bright Star (Jane Campion) & Enter The Void (Gaspar Noe)
Premiul de regie: Ang Lee (Taking Woodstock)
Astea sunt alegerile mele, desi nu stiu exact daca am nimerit categoriile. Si am o presimtire legata si de Park Chan Wook.

Lucian


Palme D'Or: Enter The Void (Gaspar Noe)
Grand Prix: Un prophete (Jaques Audiard)
Premiul pentru regie: Michael Haneke (The White Ribbon)
Pe langa astea trei filme pe care imi doresc sa le vad neaparat, manifest o curiozitate deosebita pentru Thirst (Park Chan Wook) - despre vampiri in alte feluri - si Vengeance (Johnnie To). Ce sa fac, platesc tribut asiaticilor.

Richie

Revenim cu castigatorii veritabili :D.

Later Edit:

Nu are sens sa mai dedicam un post separat anuntului final. S-au impartit trofeele si fericitii castigatori de la Cannes au fost:

Palme d'Or
DAS WEISSE BAND (The White Ribbon) directed by Michael HANEKE

Grand Prix
UN PROPHÈTE (A Prophet) directed by Jacques AUDIARD

Best Director
Brillante MENDOZA for KINATAY

iar restul aici.

Voi n-ati castigat nimic. Doar eu se pare ca am nimerit Grand Prix-ul si l-am intuit si pe Haneke ca va castiga ceva (nu ma gandeam chiar la Palmier totusi). Sorry, poate data viitoare. Oricum cine vrea la film e binevenit :).

Transformers 2: trei clipuri noi

Peste exact o luna, pe 24 iunie, are premiera Transformers: Revenge of the Fallen, superblockbusterul lui Michael Bay, omul pe care criza financiara nu-l sperie si care i-a convins pe bosii studiourilor americane sa bage 200 de milioane de parai in sequelul cu roboti. Pana ajungem sa vedem si noi ce-a iesit (apropo, prima parte mi-a placut de numa, strict entartainment vreau sa spun) ne mai spalam ochii cu niste spot-uri TV de inalta definitie.

TV spot #1




TV spot #2




TV spot #3


vineri, 22 mai 2009

Antichrist & AntiTrier

LARS VON TRIER DERANJAT?

Tot in atentia celor care participa la concursul Marele Ecran (faza Cannes) - care expira in seara asta, btw - trebuie sa tineti cont, atunci cand veti da pronosticul, de primirea ce i s-a facut ultimului film al lui Lars Von Trier. Fondatorul Dogmei si detinatorul unui Palme D'Or (Dancer In The Dark) a fost huiduit la Cannes, la finalul proiectiei Antichrist. Se pare ca regizorul danez de-abia iesise dintr-o depresie severa, odata cu terminarea filmului. Blamul de pe croazata nu-i pica tocmai bine la "mansarda". Eu unul de-abia astept sa vad filmul (trailer aici). Primo, din cauza protagonistei Charlotte Gainsbourg. Secundo, sunt un fan inrait al danezului, inca de la Idiotii si Riget. Tertio, curiozitatea mi-a fost starnita si mai tare de interviul luat de EVZ lui LVT, la cateva zile dupa scandalul de la premiera. Nu trebuie sa fii psihoterapeut ca sa observi ca Von Trier e un pic deranjat.

EVZ: La premiera de luni, aţi plecat înainte de final... V-a afectat reacţia publicului?
Lars von Trier: Am fost foarte agresiv, pentru că au fost râsete în sală, multe dintre ele ostile, iar aplauzele de la final mi se păreau un fel de parodie. Oamenii stăteau în picioare de complezenţă şi aplaudau. Am ieşit, iar unul dintre colegii mei de echipă mi-a spus „Dacă pleci în timpul aplauzelor, îi vei insulta foarte tare”. „Ok, atunci am plecat de-aici”.

Poate i-am insultat, însă am spart o regulă foarte adânc împământenită a Cannes-ului şi asta m-a făcut să mă simt foarte bine. Pe an ce trece, cred de fapt că devin mai uman. E o presiune foarte puternică să dai interviuri, să întâlneşti foarte mulţi oameni, pentru că nimănui nu-i plac conflictele. În general, e o presiune foarte puternică asupra a ceea ce faci. Ca principiu, nu mă interesează ce crede publicul sau critica despre filmul meu, dar ca persoană, nu te poţi abţine să nu fi influenţat de reacţii. Ar fi fost mult mai uşor dacă nimeni n-ar fi huiduit şi lumea ar fi fost mai drăguţă.

Tot ca principiu, aş spune că e bine uneori când un film stârneşte şi huiduieli şi aplauze. Poate mă înşel, dar am simţit ostilitate atât din partea presei, cât şi a publicului. Tot ce vreau să spun e că asta mă afectează.

La ce reacţie v-aţi fi aşteptat?
De fapt, eu sunt foarte fericit că am dus la capăt acest film. A durat foarte mult până să-l termin, am trecut prin nenumărate crize stupide, dar îmi place ce a ieşit. Şi întotdeauna abia aştepţi să prezinţi ceva de care eşti mândru.

Veţi accepta să fie cenzurate anumite scene pentru a putea rula în câteva ţări, inclusiv în State?
Nu le tai. Am o înţelegere cu producătorul, şi anume, acolo unde va rula o variantă cenzurată, să scrie înainte de film că nu e cea originală. Altfel nu l-am putut finanţa. Eu m-am opus, dar nu se poate face altfel. Important e că foarte multe ţări europene, inclusiv cele puternic catolice, vor da versiunea originală.

Ce va spune psihoterapeutul dvs. când va vedea filmul?
E de fapt o ea. Tocmai a văzut filmul şi mi-a lăsat un bileţel: „Nu ştiu ce să zic”. Cred că îi e frică să nu-şi piardă clienţii când aceştia vor afla că sunt şi eu pacientul ei (râde).

Filmul acesta, mărturiseaţi, a ieşit după o lungă perioadă de depresie. Faptul că l-aţi terminat v-a eliberat?
Noua metodă în tratarea depresiei astăzi este să te forţeze să fii activ. Asta înseamnă că un film e mijlocul perfect pentru asta, pentru că ai un program bine stabilit, ai foarte multe de pus la punct. Deci nu cred că vindecarea mea a stat în subiectul pe care l-am tratat, ci doar în faptul că am muncit la el. Acum sunt complet gol şi nu am un plan pentru alt film, deocamdată.

În caietul de presă aţi notat că îl consideraţi cel mai important film din cariera dvs, dar că l-aţi regizat fără pic de entuziasm. De ce?
Da. Aşa este. E cel mai important pentru că formează un fel de arc, în scenele şi imaginile din „Antichrist” mă întorc în tinereţea mea, fac un drum înapoi. Filmul acesta m-a scos din patul în care zăceam de câteva luni, iar eu l-am regizat cu puţinul de energie pe care-l mai aveam, fără entuziasm, din cauza depresiei. Nu ştiu cât de multe ştiţi despre boala mea şi despre depresie, dar a fost o victorie pentru mine să mă scol din pat şi să-l fac.

Charlotte Gainsbourg spunea ceva foarte interesant, şi anume că trăiaţi împreună cu personajul ei emoţiile, stările de anxietate şi de panică, la filmări.
Nu e un lucru pe care pot să-l explic. Ea a fost grozavă şi felul în care a intrat în rol m-a impresionat, având în vedere că e o persoană destul de timidă. Am fost foarte fericit că am avut-o. Pentru multă vreme, am căutat pe cineva mult mai tânăr şi nu găseam.

Am vorbit cu Willem Dafoe şi l-am rugat să mă ajute să găsesc cealaltă jumătate pentru film. Lucrasem cu agenţi până atunci - vorbisem cu Eva Green, de exemplu, dar agenţii au strâmbat din nas - iar la un moment dat m-am decis „Gata, la naiba cu voi!”. M-am orientat singur şi la prima mea întâlnire cu Charlotte, mi-a spus un lucru care m-a impresionat. „Ştiu că n-ar trebui să spun asta, dar îmi doresc foarte tare acest rol”.

E ceva ce nu i-aţi cere unui actor? Pentru că partiturile pe care le daţi, de obicei, sunt foarte dificile.
În filmul acesta, de exemplu, nu le-am cerut să facă sex pe bune. Am avut dubluri.

Ca stil, „Antichrist” se îndepărtează puţin de curentul Dogma, de „Dogville” sau „Dancer in the Dark”...
În mod normal, foarte multe lucruri le-aş fi făcut cu totul altfel la filmul acesta. Aş fi filmat cu camera în mână, dar tremuram atât de tare încât n-am putut. Au fost atâtea lucruri pe care nu le-am putut face. Pentru mine, a fost umilitor. Corpul meu nu-mi permitea să fiu aproape de actori, un concept foarte important pentru mine. Şi filmul nu arată, ca imagine, cum mi-aş fi dorit, din cauza lipsei mele de putere. Dar pe partea de regie, sunt mulţumit.

De ce i l-aţi dedicat lui Andrei Tarkovski?
E idolul meu, iar filmele lui mi-au servit de model. În „Oglinda”, de exemplu, acţiunea se petrece într-o cabană, parţial, la fel ca în „Antichrist”. Am furat atât de mult de la Tarkovski, încât era timpul să îi dau ceva înapoi.

„T”-ul final din titlul „Antichrist” e înlocuit de simbolul feminin. Cu ce semnificaţie?
E posibil să fi mers puţin prea departe cu asta, dar pentru mine e foarte evident faptul că religiile au fost inventate de bărbaţi. Şi mi-am imaginat că femeia ar putea da naştere într-o zi unei religii cu totul diferite de celelalte, în sensul acesta femeia ca „antichrist”. Nu mă înspăimântă femeile, cum s-a mai spus.

Ce le-aţi răspunde celor care vă vor acuza de misoginism?
Filmele mele au avut parte de interpretări foarte diferite, iar cu unele nu am fost niciodată de acord. Sunt liber să mă opresc oriunde în acest Univers, indiferent de ce vor spune ceilalţi. Nu cred că am făcut vreun film care să transmită ce anume cred eu despre un lucru sau altul şi nu cred că există un feminist mai loial ca mine! De la mama mea am deprins asta, ea era şefa Ligii Femeilor din Danemarca.

Deci transpar uneori idei din filmele dvs. în care nu credeţi?
De pildă, nu cred că sistemul american ar spânzura-o pe Bjork, chiar dacă eu am făcut-o. Provoc publicul luând idei în care nu cred şi încercând să le apăr. De exemplu, să arăt latura umană a lui Adolf Hitler. Nici o fiinţă umană nu este cu totul malefică, are şi o parte umană, iar dacă aş face un film despre Hitler ar fi cu totul înfricoşător, pentru că v-aş arăta o persoană absolut normală, capabilă pe de altă parte de lucruri cu adevărat malefice.

Multe dintre imaginile din film, spuneaţi, sunt inspirate din călătoriile imaginare pe care vi le-au provocat anumite tehnici din şamanism. Care anume?
E o tehnică prin care călătoreşti pe ritmul bătăilor de tobă, într-o lume paralelă. De acolo vin şi animalele care apar în film, inclusiv vulpea care spune „Haosul guvernează”. Ştii, când eşti într-o lume paralelă, nu mai spui nu la absolut nimic. Când o vulpe vrea să-ţi vorbească îi zici „Da, te rog!”. (râde)

Credeţi că depresia profundă poate fi tratată vreodată?
Teoria mea e că depresia este pentru minte ceea ce leşinul este pentru corp. Când corpul suferă de prea multă durere sau boală, simte nevoia unei reveniri la stabilitate, şi atunci toate funcţiile încetinesc.

După prea multă anxietate şi frică, când adrenalina îţi e pompată în exces, vine acel moment de pauză. Poate mulţi o să mă urască pentru ce spun, dar depresia, în comparaţie cu angoasa, e mult mai uşor de suportat. E ca şi cum te-ar vâna un leu, iar tu te-ai decide la un moment dat şi să spui „Mănâncă-mă”.

Nu există vreo ramură a psihoterapiei în care să cred cu adevărat. Am ceva numit OCD şi nu o să vă obosesc explicând ce înseamnă. Am fost supus multor terapii, dar nu se întâmplă nici un miracol. Sunt un pesimist, ce să-i faci.

Agora


Daca simteati lipsa unui film cu adevarat epic, setat in timpuri istorice cu oameni in sandale, tunici si sabii, apoi mai trebe sa asteptati un pic, cel putin pana vine Agora si la noi. E vorba de ultimul film a lui Alejandro Amenabar (Abre los Ojos, Mar Adentro), aflat in competitie la Cannes si care tocmai a fost vizionat, o punere in scena a anilor tulburi din sec IV cand in Alexandria apar primele valuri ale crestinismului. Rolul principal e jucat de Rachel Weiss, care impersoneaza o astronomo-filozoafa pe nume Hypatia, si gurile spun ca face o performanta ce merita rasplatita. La fel si filmul, are un look grandios. Poftim trailer:

joi, 21 mai 2009

Incepe SIMULTAN

Simultan cu Festivalul Filmului European se intampla si SIMULTAN 05. Daca sunteti curiosi de zona experimentala, de felul (felurile) in care muzica se combina cu imaginile si de posibilitatile noilor tehnologii si ale noilor medii, apai musai sa treceti. Daca nu, nu!

Pe mine m-ar intriga sound-performace-urile sustinute de artisti interesanti (Makunouchi Bento, Tetsuya Hori s.a.) intr-o locatie interesanta (la Sinagoga din Cetate), pe 22 si 23 mai, seara. Mai jos, extrase din comunicatul oficial:

Editia din acest an are la baza tema Trans:position si va avea loc in perioada 21-23 mai 2009 in Timisoara.

Simultan este un festival dedicat artei video si media, care prezinta anual o selectie internationala de arta video, proiecte de live performance audio-video, concerte de muzica experimentala, instalatii si conferinte. Intrare libera la proiectii ( Facultatea de Arte).

Festivalul isi propune sa sustina si sa stimuleze modalitatile creatoare ale celor mai moderne viziuni de a percepe si inregistra realitatile culturale
in arta contemporana. Prezinta modul in care tehnologia si societatea dau nastere unor noi forme de exprimare artistica, prin folosirea noilor medii.

marți, 19 mai 2009

Te iubesc de mult

Fast-forward & Fest european












Imi place să merg cu trenul. Am în faţă un geam cît un mare ecran, pe care rulează Viaţa cu 16 cadre/sec. Alţii preferă un film la laptop. In Săgeata Albastră, spaţiul de aşteptare de lîngă toaletă s-a transformat în videotecă. Un tip (combinatie intre bizonul de trafic si mistretul de birou) s-a tolănit pe patru scaune -ca la el în living- şi a dat play la Taken. Cîţiva copii se apropie, atrasi de zgomot. Se uită şi naşu’ între două reprize de control. Liam Neeson lucrase pentru guvern ca „preventer” (prevenea lucrurile nasoale). N-a prevenit răpirea fiicei sale de 17 ani, aflata in excursie la Paris. Urmează o cursă previzibilă pentru recuperarea adolescentei din ghearele unei reţele de traficanti albanezi de carne vie (brandul de tara a rasuflat usurat ca nu erau de-ai nostri). Pe drum, sunt vizitate toate clişeele subgenului action-thriller. Inclusiv schimbul de replici: „-This is business. Nothing Personal”, „-It’s very personal to me” pac-pac. Totul se întamplă prea repede ca sa ne blocăm la detalii minore. Si asta e si calitatea filmului co-scenarizat de Luc Besson: este superalert. Perfect de văzut pe rapid, între două staţii. N-a apucat sa se termine bine filmul, ca cinefilul feroviar a dat drumul la Hellboy II. In mod normal simpatizez cu toti iubitorii de film, doar ca nu există prea mari diferente intre cocalarul care da Guţă la tot cartierul si cel care da Neeson/Besson la tot trenul.


Apropo de CFR, anuntam cu citeva minute intarziere ca Festivalul Filmului European trage la peron incepand de joi, 21 mai (vezi Mersul Filmelor aici). Duminică, 24 mai, trebuie sa prindeti neaparat Te iubesc de mult (Il y a longtems que je t’aime,2008). Două surori încearcă să-şi recupereze relaţia, după ce una a stat 15 ani în închisoare. Un film hipersensibil, compus din nuanţe, gesturi şi tăceri. Debutul regizoral al lui Philippe Claudel emoţionează pînă la lacrimi, fără să fie patetic. Forţa filmului stă în empatia discretă faţă de personaje - o familie pestriţă, multietnică, de tip „Benneton”. Kristin Scott Thomas (O vara de neuitat, Patru nunti si o inmormantare. Pacientul Englez) si-a atins acum limita de sus a expresiei actoricesti. Si isi gaseste o partenera pe masura in Elsa Zylberstein. Te iubesc de mult surprinde cu multa delicatete, cu un simt –as zice- feminin, o renaştere personală. Se stie, la cinema mai bine iei personalul decît rapidul.

Star Trek: The Future Begins [2009]

rating: Colectable

Ultimul film Star Trek, cel care e acum in cinematografe si de care vorbeste o gramada de lume, e asa cum banuiam. Proaspat, nou, umorul si dramatismul sunt bine dozate, efectele vizuale excelente, actorii tineri se potrivesc perfect cu personajele iconice de acum 40 de ani, totul sustine concluzia ca s-a pus un nou capat de pod catre spatiul infinit in care USS Enterprise se pregateste sa-si inceapa explorarea. Franciza a fost resuscitata, cum s-ar zice, si e meritul lui J.J. Abrams, regizorul, si a scenaristilor Roberto Orci si Alex Kurtzman, adevarati trekies, care au reusit sa pastreze ceea ce trebuia din vechile serii si sa aduca suflul nou necesar pentru a inscrie filmul in contemporaneitate. Au facut astfel un film pentru audienta generala, pentru un public cat mai larg. Povestea in sine nu cere cunostinte din universul Star Trek pentru a fi gustata, insa daca ai fost fan al seriilor vechi te vei bucura intreit.


Actiunea debuteaza cu un atac naucitor si neasteptat al romulanului Nero asupra navei comandate de Geroge Kirk, tatal viitorului James T. Kirk (capitan de Enterprise, momentan stapan doar peste uterul mamei sale). Tatal sau isi sacrifica viata intr-un atac sinucigas pentru a permite familiei sale si supravietuitorilor sa scape. Urmeaza cateva momente din copilaria lui Kirk prezentate paralel cu viata tanarului Spock, jumatate pamantean-jumatate vulcanian, care-si incepe ucenicia privind logica absoluta. Se intrevad astfel premizele unui viitor conflict, intrucat Kirk e impulsiv si rebel iar Spock are greutati in a-si ingropa emotiile si a functiona perfect logic. Dupa 22 de ani de la moartea tatalui sau, Kirk se alatura Flotei Stelare si promite sa absolve in 3 ani in loc de 4. E nesabuit si grabit dar foarte inteligent. Se imprieteneste cu dr. McCoy, ii face avansuri cadetei Uhura, il bate pe Spock intr-un scenariu simulat folosind un siretlic si e aproape de a fi exclus din Academie. Cand nava vinovata pentru moartea tatalui sau reapare pe orbita planetei Vulcan amenintand cu distrugerea, Kirk reuseste sa urce pe Enterprise, nava amiral trimisa pentru a investiga situatia, si reuseste sa previna distrugerea ei recunoscand caracteristicile atacului de acum 22 de ani. Intra in conflict cu Spock dar in final fac echipa si exercita razbunarea impotriva romulanilor distrugatori.

Trebuie sa admit ca noile personaje (de fapt vechi dar in haine noi) sunt absolut memorabile. Chekov e atat de hilar cand vorbeste engleza aia cu accent de rus, dr McCoy e un sarcastic cu fobie de spatiu(!), Montgomery Scott, inginerul, desi apare tarziu aduce maximum de savoare prin interpretarea lui Simon Pegg si glumele lui nevinovate, iar Chris Pine si Zachary Quinto par copii fidele ale vechilor Kirk si Spock. Concluzia e ca distributia a fost fara greseala.

Senzatia care m-a cuprins inca de la primele imagini filmate, cele de pe USS Kelvin, a fost de spatialitate si autenticitate vizuala. Adica esti pe o ditamai nava spatiala, casa pentru un echipaj de cateva mii de oameni, asta trebuie sa fie mare, asa ca s-a renuntat la colidoarele mici si claustrofobe pe care le stiam din seriale sau filme, atat puntea cat si colidoarele, halele anexe, toate fiind parca de doua ori mai mari, dand impresia aia de "oras zburator" sau orice altceva de-a dreptul mare. Un mic minus ar fi cele cateva asemanari cu lumea Star Wars, cea mai pregnanta fiind scena de pe o planeta inghetata in care Kirk intalneste o creatura blanoasa care pofetste la carnea lui apoi se refugiaza intr-o pestera. Imperiul Contraataca din nou? Nu chiar, dar pe-aproape, probabil ILM (compania lui George Lucas) si-a lasat marca nu doar pe efectele speciale. In concluzie, Star Trek nu e o capodopera de film, dar e un blockbuster SF care nu dezamageste deloc si iti rasplateste banii de bilet cu 2 ore minunate.

Sherlock Holmes Trailer


In sfarsit avem primul trailer cu noul film a lui Guy Ritchey, Sherlok Holmes, si dupa o prima vizionare marturisesc cu mana pe inima ca o sa fie misto. De ce? In primul rand pentru ca-i are in distributie pe Robert Downey Jr (Sherlok) si pe Jude Law (Watson), apoi pentru umorul britanic care razbate din fiecare scena cu cei doi, si evident pentru ritmul alert al actiunii (cel putin in trailer). A, si sunt curios si de muzica, pentru ca Rocknrolla, ultimul film a lui Guy, a avut o coloana sonora beton. Si tot din Rocknrolla o sa-l revedem pe Mark Strong (Archie) care mi-a lasat o impresie puternica in rolul de gangster adjunct. Premiera e in ziua de Craciun. Ce cadou... :D

Trailer boboc:

vineri, 15 mai 2009

Cel mai comando film facut vreodata


Postul asta e in mod evident pentru nostalgicii erei VHS, cei care stiu cu ce se mananca un film comando. Eu ma numar in mod clar printre ei, ca posesor de video player cu doua capete de citire adus in '90 din Germania de curajosul meu tata. Nu voi uita niciodata filmele alea traduse vocal de tanti Margareta si inchiriate de la videoteca de pe Lidia, langa alimentara, la parter. Intr-o sufragerie de 4x4 stateau pe pereti cartonasele cu titluri gen "Comando pentru fiica mea" sau "Disparut in misiune" si chiar "Soldat Universal". Titluri de colectie pe vremea aia cand habar n-aveam de Tarkovsky sau Kubrick, Copolla sau Scorsese.

In vreme ce toata lumea saliveaza la Cannes la gandul ca vor viziona ultima versiune a Dirty Dozen -ului, de data asta a lui Tarantino, sub titlul de Inglourious Basterds, tot in port au inceput sa-si faca aparitia afisele cu The Expendables, varianta lui Sly Stallone, ce ne va imprastia creierii prin salile de cinema in 2010. Poate va ganditi "ce dracu?" Dracu n-are nimic de a face. Ia uitati:
“The Expendables” is written and directed by Stallone, and stars Jason Statham, Sylvester Stallone, Jet Li, Dolph Lundgren, Mickey Rourke, Arnold Schwarzenegger, Randy Couture, Eric Roberts, Danny Trejo, Charisma Carpenter, Steve Austin, Curtis Jackson, Brittany Murphy and David Zayas.
The movie is about a team of mercenaries led by Barney Ross (Stallone) head to South America on a mission to overthrow a dictator. The team consists of Lee Christmas (Jason Statham), Bao (Jet Li), Gunnar Jensen (Dolph Lundgren), and Emanuel (Mickey Rourke), who head to South America on a mission to overthrow a dictator.
Zvonurile spun ca Van Damme a refuzat oferta. Uff... Apoi unde e Chuck Norris? Tot disparut in misiune? Sau poate Mr. Norris ar fi rezolvat filmul de unu singur nelasandu-le celorlalti nici o sansa de a rupe curu' vreunul dusman. Cred ca e rost de un nou fact aici. De ce Chuck Norris nu e expendable?

Trebuie sa recunosc ca astept filmul asta mai mult decat am asteptat Rambo IV. Guilty!

joi, 14 mai 2009

Concurs Marele Ecran II

Salutare dragi cinefili. Poate ca ati aflat deja, ieri a inceput saptamana Cannes, adica Festivalul de Film de la Cannes editia 2009. Daca Oscarul inseamna mai mult spectacol decat film, ei bine la Cannes, filmul merge pe covorul rosu. De ce? Pai, pentru simplul fapt ca aici e obiceiul sa se lanseze cele mai serioase filme, alea care de regula culeg mai apoi laurii si in alte parti. Numai cand citesc lista de filme din competitie ma doare inima ca nu avem acreditare de presa :)). In fine, lasand gluma la o parte, profitam si noi de event si lansam inca un concurs Marele Ecran. Premiul este acelasi, doua bilete la film la Cinema City din partea noastra, cu popcorn bineinteles. Ce trebuie sa faceti? Sa raspundeti la trei intrebari:


Cine va castiga Palm D'Or 2009?
Cine va castiga Grand Prix-ul?
Cine va castiga Best Director Award?

Dupa cum ziceam, filmele sunt in premiera majoritatea, deci nu aveti cum sa le vedeti inainte de finalul festivalului (si probabil mult timp dupa), asa ca nu e un concurs de cunostinte. E unul de noroc chior. Cine simte ca are fler in alegerea castigatorilor n-are decat sa incerce. Tineti minte se poate castiga si cu un singur raspuns corect, pentru ca sansele sunt extrem de mici. Noi va dam termen pana sambata, 23 mai, ora 24. Nu va grabiti :).

COMPETITION

Bafta, nu?

miercuri, 13 mai 2009

Sondaj Marele Ecran

M-am gandit sa fac un chestionar legat de mersul la cinematograf si sunt curios cum veti raspunde. Hai dati click si completati.



Click here to take our Online Survey

marți, 12 mai 2009

Meet Bruno

Pana in iulie cand ultima gogomanie semnata de Sacha Baron Cohen, adica Brüno, ajunge in cinematografe ne mai delectam cu cate un clip micut. Asta de mai jos e de prezentare:

duminică, 10 mai 2009

Timishort 2009: Castigatorii

Aseara s-au decernat si premiile din cadrul festivalului Timishort astfel ca avem ocazia sa anuntam castigatorii pentru cei care au lipsit de la festivitate si sunt interesati. Deci:

Trofeul Festivalului Timishort si cel mai bun film scurt: The Sea (Jons Jonsson) - Suedia/Germania

Premiul pentru regie: Goleshovo (Ilian Metev) - Bulgaria/Uk

Premiul pentru scenariu: Nunta lui Oli (Tudor Giurgiu) - Romania

Premiul Publicului: Goleshovo

Premiul pentru imagine (cinematografie): Haze (Anthony Chen) - Singapore

Premiul special pentru debut: Love Lost (Leonard Lai Yok Wai) si 12 Notes Down (Andreas Koefoed)

sâmbătă, 9 mai 2009

Timishort 2009: Filmele din competitie

Zece ore de stat intr-un cinematograf. Zece ore de film, zece ore de intuneric, zece ore incremenit intr-un fotoliu incomod dintr-un cinematograf fost-comunist. Asta e zeciuiala pe care o dau eu realizatorilor de filme, fie ele si de scurt-metraj, in contul pasiunii mele pentru marele ecran. In cadrul Timishort-ului am avut parte ieri, intr-o singura zi, de intregul program competitional, asa cum l-au structurat organizatorii - in 4 sectiuni - doua urmarite in reluare apoi doua in premiera, cu sala Timis aproape plina, episoade intrerupte de o scurta escapada la Studio pentru un taste asupra ce inseamna festivalul Next.

Sectiunea 1:

Nunta lui Oli (Tudor Giurgiu) - un scurt metraj foarte interesant bazat pe o poveste reala, in fapt, o nunta putin atipica: desi actiunea filmului se desfasura in Romania, nunta avea loc in State. Mirele, Oli, se insura cu o fata americanca, in scopul obtinerii actelor care le-ar usura un pic sederea iar tatal sau - socru mare - participa la nunta prin intermediul webcam-ului instalat de prietenii lui Oli, si ei invitati la un pahar in cinstea tinerilor insuratei. Mirific. Pe alocuri amuzant, filmul lasa un gust amar cand te pui in locul tatalui, exclus printr-un joc al sortii de la cel mai important moment al vietii fiului sau si care spera doar sa faca o nunta adevarata la intoarcerea acestuia in tara.

Between Dogs and Wolves (Jean Gabriel Periot) - un scurt francez ce are ca subiect un tanar care oscileaza intre doua existente: noaptea livreaza pizza iar ziua se prezinta la diverse interviuri in scopul angajarii. Planurile sunt prezentate alternativ si vor sa sugereze transformarea din catelus in lup adevarat capabil sa munceasca intr-o corporatie. Sacrificiul facut in final e sugestiv.

The Sea (Jons Jonsson) e o coproductie germano-suedeza despre doi batrani decrepiti dintr-un sat pe malul marii care participa la o festivitate in cinstea celui mai faimos localnic, un fost inotator profesionist ce ajunsese o data pe locul 4 intr-un concurs. Plictisitor de-a dreptul.

February 29th (Stefano Pari) - un short italian despre singuratate si nefericire avand ca subiect un muncitor intr-o fabrica care nu are prieteni, familie, nimic si care-si petrece serile cantandu-si tristetea la chitara. Destul de bun.

Sectiunea 2

Palmele (George Chiper) - un alt short romanesc, sincer si apasator, misto realizat si care consta intr-o marturisire/monolog a unei batrane ce poarta o imensa greutate in suflet: vinovatia de a-si fi ucis intr-un accident auto barbatul si fiica de 17 ani. Titlul se refera la palmele care poarta in ele linia destinului. E filmul pe care l-as vrea castigator pentru ca mi s-a parut cel mai autentic, si ca subiect, si ca realizare.

Love Lost (Leonard Lai Yok Wai) - un short din Singapore lung de jumatate de ora despre imposibilitatea de a trece peste o despartire dureroasa. Tipul se intoarce in locurile de care il leaga amintiri si revede momentele frumoase traite alaturi de iubita. Filmul chiar reuseste sa transmita starea aceea de sfarseala in care se afla personajul. Finalul e oarecum emotionant si original.

12 Notes Down (Andreas Koefoed) - un short din Danemarca despre un pusti care canta in corul capelei regale din Copenhaga si care brusc simte ca vocea nu mai face fata notelor inalte. In aceasta situatie tanarul se confrunta cu posibilitatea de a renunta la identitatea sa ceea ce nu e usor. Subiectul nu mi s-a parut chiar interesant iar short-ul e mai mult un documentar.

Lies (Jonas Odell) - din Sudia un triplex animat de trei povesti despre minciuni. Prima are ca subiect un talhar pe nume Contabilul, a doua un copil ce fura niste bani de la mama sa cumparand jucarii colegilor iar ultima, o tanara tiganca care isi ascunde originea fapt ce-i provoaca multa nefericire in viata.

Sectiunea 3

Inainte si dupa 22.12.1989 (Andrei Cohn) - in ciuda titlului, nu e un short despre Revolutie ci arata doua momente distincte din viata unei familii in epoca comunista si cea post-comunista. Idea e ca, in fapt, nu prea s-a schimbat nimic in structurile conducerii, aceeasi oameni vechi si-au pastrat postul si dupa schimbarea de regim. Ideea mi s-a parut ok, dar m-a cam enervat imaginea tremurata si intunecata si sunetul cam strident. Actorii insa mi-au placut mult, Mimi Branescu si Clara Voda asa cum ma asteptam, iar securistul Sorin Cocis a fost memorabil.

Zohar (Yasmine Novak) - un short din Israel cu tema feminista despre o mama si doua fiice, fiecare infruntandu-si propriile greutati in a-si asuma conditia. Fiica cea mare, Zohar, duce o lupta, atat cu ea in cautarea identitatii cat si cu cei din jur pentru afirmarea acestei identitati.

Six Forty-five (Mustafa Baris Corak) - un short turc cu o idee misto: un cuplu in care sotii lucreaza pe ture inverse intalnindu-se doar dimineata si seara la masa. In rest viata lor e searbada, fiecare simtind lipsa celuilalt. Mult prea lung, putea fi realizat si in 3 minute cu un montaj mai alert, astfel nu ar fi plictisit.

Coagulare (Mihai Grecu) - un short experimental cu o estetica vizuala foarte buna dar care nu raspundea la nici o intrebare. Mi-a placut insa atmosfera pe care o crea.

Sectiunea 4

Cealalta fiica (Stefan Munteanu) - scurt metraj alb-negru care se suprapune pe ideea de fiu risipitor. Fiica plecata in Spania se intoarce alaturi de cea ramasa in tara pentru a ajuta la inmormantarea tatalui lor. Din discutiile lor se contureaza portretul familiei si implicit al lor. Mi-a placut atmosfera creata de cadrele alb-negre trase intr-o pivnita obscura.

Goleshovo (Ilian Metev) - short bulgar tip documentar despre un sat de munte aproape parasit, cu doar 59 de locuitori ramasi, toti imbatraniti de vreme. Exemplu clar de sat ce tinde sa devina fantoma, intrucat pana la finalul filmului mai ramasesera 58 de locuitori.

Haze (Anthony Chen) - inca un short din Singapore, tot despre iubire, de data asta despre prima experienta sexuala a doi pusti care din plictiseala, intr-o zi caniculara cand peste oras se lasase o ceata cauzata de incendiile forestiere, ajung sa-si exploreze sexualitatea. Mi s-a parut un pic superficial, dar per total destul de bun. Sesiunea de Q & A de dupa a fost explicativa.

A Way Out (Elad Pankovski) - fiind ultimul din competitie nu prea am fost atent la el si nici el n-a reusit sa-mi provoace curiozitatea asa ca n-am nimic de comentat.

Astea sunt cele 16 filme scurte care vor trebui sa convinga juriul pentru a castiga trofeul. Cea mai buna impresie asupra mea au facut-o: Palmele, Nunta lui Oli, Goleshovo si Lost Love. Sper ca unul din acestea sa si castige :). Duminica seara se pot reviziona filmele castigatoare.

vineri, 8 mai 2009

Mergem la Star Trek?


Salutare cinefililor! Care nu stiati va zic eu: aseara a avut avanpremiera Star Trek XI. Ala nou, regizat de J.J. Abrams care are un trailer misto aici si anunta ceva mai altfel decat pana acum. Ma gandeam sa merg duminica seara la el. Cine mai e amator? Facem un grup de vizionare?

Tres Courts 2009: impresii

Ieri mi-am petrecut aproape 6 ore in compania filmelor foarte scurte oferite de Centrul Cultural Francez in cadrul festivalului Tres Courts, la care am fost si noi parteneri :). Din nou ne-am deplasat in aceeasi cunoscuta locatie, Casa A. M. Guttenbrun, pentru a urmari cele mai bune filme realizate sub 3 minute. Totusi, inainte de selectia internationala, festivalul ajuns la a 11-a editie peste hotare (la noi abia a treia) ne-a oferit o sectiune noua - Paroles de femmes - short-uri realizate de doamne cu accent pe drepturile femeilor si egalitate sociala, apoi o selectie nationala, care trebuie sa recunosc, a fost mai bunicica decat in anii trecuti. Dar nu foarte.

Sa punctam esentialul:
- la primele doua sectiuni au fost putini spectatori, fie erau curiosi doar de selectia internationala, fie nu le-a permis programul sa ajunga, avand in vedere ca era joi dupa-masa.
- Paroles de femmes mi s-a parut slabuta, din 21 de filme doar vreo 2 mi-au atras atentia: "Dont't just lie there" si "Lucky day"
- selectia nationala a fost lovita de o defectiune tehnica care facea sa urmarim sunetul decalat cu vreo 3 minute in urma. S-a rezolvat de-abia la ultimul film. Pacat, pentru ca am vazut cateva filme cu potential, la un loc cu cateva inutilitati, ce-i drept.
- am avut pauze de refreshments suficiente, astfel ca lumea si-a astamparat foamea cu pateute si suc de mere. unii si-ar fi dorit si cafea ;)).
- selectia internationala a fost excelenta, ca de obicei. 51 de filmulete deosebite, unele extrem de amuzante, geniale ca idei, fantastic realizate, un mic festin vizual. Ca o premiera au fost si 2 filme romanesti selectate, motiv de mandrie pentru noi: Old ladies never dream si Immerse, bunicele amandoua, primul un pic cam trist.
- spre deosebire de anii trecuti, au lipsit scurtele cu adevarat dramatice, alea care te lovesc puternic cu un mesaj social clar.
- au fost insa multe animatii, unele foarte amuzante, care au placut tuturor cred, de vreme ce sala era plina si se aplauda (nu la orice).
- per total, inca o editie reusita de Tres Courts, la care m-am simtit bine si de care sper ca sunt multumiti si colegii de vizionare: Luci, Ovi, Radu, Dan, Sora si Oana.

Mi-au placut mult:
La main des maitres



Headwinds