miercuri, 28 iunie 2017
Planeta Petrila, in deschiderea Ceau, Cinema!
Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie.
Prezentat în premieră mondială la celebrul Festival Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA, „Planeta Petrila” îi urmărește pe Ion Barbu, artist şi activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din oraşul Petrila, şi minerul Cătălin Cenușă, care încearcă să îşi transfere brigada la o altă mină.
La proiecţia de gală din 20 iulie vor fi prezenţi regizorul Andrei Dăscălescu, caricaturistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenușă şi producătoarea filmului, Anamaria Antoci, membră a juriului Ceau, Cinema! 2017.
Debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska, „Fiicele dansului” („Córki dancingu”/„The Lure”), unul din hiturile de anul trecut ale cinematografiei poloneze şi câştigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi de asemenea văzut, în premieră în România, într-o proiecţie eveniment la Ceau, Cinema!
În Varşovia anilor `80, două sirene misterioase sunt adoptate de un cabaret. În timp ce una caută dragostea oamenilor, cealaltă are intenţii mai puţin umane. O exuberantă şi electrizantă fantezie muzicală, prezentată cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.
Spectatorii Ceau, Cinema! vor putea viziona la Timişoara şi unul din cele mai apreciate şi excentrice filme portugheze noi, „John From” (2015), regizat de João Nicolau. Proiecţie posibilă cu susţinerea Ambasadei Portugaliei la Bucureşti.
În ultima seară de festival, la Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România, publicul va avea şansa să vadă cel mai mare succes al cinematografiei suedeze recente, „Un bărbat pe nume Ove” („A Man Called Ove”, r. Hannes Holm), film care a primit la începutul acestui an două nominalizări la Premiile Oscar. Evenimentul este sprijinit de Ambasada Suediei la Bucureşti.
Tot la Gottlob va fi programată, în prezenţa câtorva actori din distribuţie, şi coproducţia germano-română „La drum cu tata” (2016), primul film al tinerei regizoare Anca Miruna Lăzărescu.
Ca în fiecare an, Ceau, Cinema! a pregătit şi proiecţii matinale pentru copii. Publicul tânăr se va putea bucura de „Viața mea de Dovlecel” (2016, r. Claude Barras), animaţie elveţiană nominalizată la Globurile de Aur şi Oscar şi distribuită în România de Macondo, precum şi de un calup aniversar din celebra serie cehă de animaţii de scurtmetraj „Pat & Mat”.
Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob. Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiect realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), Primăriei Municipiului Timişoara, Consiliului Local Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: Vitas România, Kathrein România, Primăria Gottlob, Toluna, Autoclub (Centrul Volkswagen Timişoara), Centrul Ceh din Bucureşti, Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Francez din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Centrul Cultural German din Timişoara, Ambasada Portugaliei la Bucureşti, Ambasada Suediei la Bucureşti, Hotel Timişoara, Atelier Unu, AMBASADA, Restaurant Enoteca Amphora, Little Hanoi, EuCeMananc.
Parteneri media: Kiss FM, Ziarul Metropolis, TVR Timişoara, Radio Timişoara.
K-lu feat. Ceau Cinema - Flic Flac from Marele Ecran on Vimeo.
Categorii:
CeauCinema!,
Film European
marți, 20 iunie 2017
Ultimul film al lui Wajda si Ursul de Aur, la Ceau, Cinema!
Ultimul film al
marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi
câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin,
"Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se
numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau,
Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.
De asemenea, Ceau, Cinema! va organiza un eveniment
dedicat împlinirii a 120 de ani de la primele proiecţii de film la Timişoara,
va marca 10 ani de la premiul Palme d`Or obţinut de Cristian Mungiu la Cannes
cu "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi va
programa un documentar omagial despre legendarul cineast suedez Ingmar Bergman.
"Imaginea de apoi" ("Afterimage",
2016), ultimul film al lui Andrzej Wajda, va putea fi văzut într-o proiecţie
specială la Ceau, Cinema!, în memoria marelui regizor polonez, dispărut în
2016. Filmul are în centru povestea emoţionantă a carismaticului pictor
Władysław Strzemińsk, care s-a opus realismului socialist şi a reuşit să îşi
păstreze libertatea artistică, în ciuda numeroaselor obstacole de care s-a
lovit. Proiecţia este organizată cu susţinerea Institutului Polonez din
Bucureşti.
Unul dintre cele mai aşteptate filme din 2017,
"Despre trup şi suflet" ("On Body and
Soul"), al regizoarei maghiare Ildikó Enyedi,
câştigătoare a Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin în acest an, va avea
de asemenea parte de o proiecţie în cadrul Ceau, Cinema!. "Despre trup şi
suflet" este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiţi care
descoperă, printr-o întâmplare, că au acelaşi vis straniu în fiecare noapte.
Proiecţia este organizată cu sprijinul distribuitorului în România al filmului,
Bad Unicorn.
În 2017 se împlinesc 120 de ani de la primele spectacole
de film din Timişoara. Pentru a marca această aniversare, Ceau, Cinema! va
proiecta documentarul "Fraţii Manakia. Jurnalul unei lungi priviri
înapoi" (2016), în prezenţa tinerei cineaste Eliza Zdru. Documentarul este
un jurnal filmat, al călătoriei regizoarei, pe urmele fraţilor Manakia,
pionierii cinematografiei din Balcani.
La 10 ani de la câştigarea celebrului premiu Palme d'Or la
Festivalul de la Cannes, Ceau, Cinema! propune o proiecţie aniversară, la
Gottlob, cu filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", în regia lui
Cristian Mungiu. Din distribuţia filmului fac parte Anamaria Marinca, Laura
Vasiliu, Vlad Ivanov şi Alexandru Potocean, membru al juriului Ceau, Cinema! în
acest an.
La 30 iulie 2017 se împlinesc de asemenea 10 ani de la
moartea legendarului cineast suedez Ingmar Bergman. Pentru a marca şi acest
moment, Ceau, Cinema! va programa, în parteneriat cu Ambasada Suediei în
România, documentarul "Trespassing Bergman" (2013), realizat de Jane
Magnusson şi Hynek Pallas. În acest film, numeroşi actori şi regizori, printre
care Woody Allen, Francis Ford Coppola, Robert De Niro, Michael Haneke, Martin
Scorsese sau Lars von Trier, vorbesc despre moştenirea artistică şi spirituală
lăsată de Ingmar Bergman.
Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea
loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu
cinematograf modernizat din România.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european,
organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea:
Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Consiliul Judeţean Timiş, Vitas
România, Kathrein România, Primăria Gottlob, Toluna, Autoclub (Centrul
Volkswagen Timişoara), Centrul Ceh din Bucureşti, Institutul Polonez din
Bucureşti, Institutul Francez din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură
Timiş, Centrul Cultural German din Timişoara, Ambasada Portugaliei la
Bucureşti, Ambasada Suediei la Bucureşti, Hotel Timişoara, Atelier Unu,
AMBASADA, Restaurant Enoteca Amphora, Little Hanoi, EuCeMananc.
Parteneri media: Kiss FM, Ziarul Metropolis, TVR
Timişoara.
Categorii:
CeauCinema!,
Film European
joi, 15 iunie 2017
Anamaria Antoci, Alexandru Potocean şi Cătălin Olaru, în juriul Ceau, Cinema!
Producătoarea Anamaria Antoci,
actorul Alexandru Potocean şi criticul de film Cătălin Olaru vor face parte din
juriul Competiţiei la cea de-a patra ediţie a festivalului de film Ceau,
Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.
Cei trei membri ai juriului
Competiţiei Ceau, Cinema! vor decerna Marele Premiu, în valoare de 1.500 de
euro.
Anamaria Antoci este una dintre
cele mai cunoscute tinere producătoare din România, activând în cadrul casei de
producţie 4 Proof Film. Primul lungmetraj pe care l-a produs a fost „Ilegitim”,
în regia lui Adrian Sitaru. Pentru acest film, ea a fost recompensată cu
trofeul Tânără Speranţă la ediţia din 2017 a Premiilor Gopo.
În 2016, Anamaria Antoci a
produs lungmetrajul de ficţiune „Fixeur”, tot în regia lui Adrian Sitaru,
precum şi primul ei documentar, „Planeta Petrila”, în regia lui Andrei
Dăscălescu. Tot de anul trecut, Anamaria Antoci a devenit membru al Academiei Europene
de Film.
Născut în 1984 la Timişoara,
Alexandru Potocean este unul dintre cei mai apreciaţi tineri actori de teatru
şi film din România. A absolvit în 2007 Universitatea Naţională de Artă
Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
A debutat în cinema în 2005,
când încă era student, cu un rol în „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi
Puiu). La începutul carierei, a jucat în două dintre cele mai importante filme
ale Noului Val: „Hârtia va fi albastră” (2006, r. Radu Muntean) şi „4 luni, 3
săptămâni şi 2 zile” (2007, r. Cristian Mungiu), premiat cu Palme d`Or la Festivalul de la Cannes.
A mai jucat în filme precum
„Nunta mută”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Portretul luptătorului la
tinereţe”, „The Way Back”, „03.ByPass”, „Dincolo de calea ferată” sau „Mariţa”.
În 2017 a fost selectat pentru prestigiosul program Berlinale Talents al
Festivalului de Film de la Berlin.
Cătălin Olaru este critic de
film şi director artistic al Divan Film Festival şi HipTrip Travel Film
Festival. Din 2009, publică în revistele Cultura, FILM şi Kamikaze, precum şi
pe platforma Blogurile Adevărul, postmodern.ro şi catalinolaru.ro. În 2012 a
devenit primul câştigător al bursei „Alex Leo Şerban” pentru critică de film,
acordată în cadrul Transilvania International Film Festival (TIFF) de Asociaţia
pentru Promovarea Filmului Românesc.
Din decembrie 2013, este membru
UCIN (Asociaţia Criticilor de Film) şi FIPRESCI (Fédération Internationale de
la Presse Cinématographique). Este autor al studiului critic „Mircea Daneliuc –
Proba de microfon”, apărut în 2016 în cadrul programului Éducation à l’image al
Societăţii Culturale NexT. A publicat în volumul colectiv „Politicile filmului.
Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan” (Editura Tact, 2014),
precum şi în „Politicile filmului II” (în curs de apariţie).
În afara trofeului Ceau,
Cinema! stabilit de juriu, spectatorii vor vota, tot dintre filmele din
Competiţie, Premiul Publicului, în valoare de 500 euro, acordat cu sprijinul
Kathrein România.
La fel ca la ediţia din 2016,
va fi acordat şi un Trofeu Vitas România pentru film independent sau pentru
primul sau al doilea film, în valoare de 1.000 de euro. Filmele din toate
secţiunile festivalului sunt eligibile pentru acest premiu, care va fi decis de
echipa Ceau, Cinema! şi Vitas România.
Competiţia Ceau, Cinema!, care
va avea şase filme, a fost concepută să ofere un cadru de exprimare cineaştilor
din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului (Armenia, Austria,
Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Israel, Italia, Polonia, Republica Moldova,
România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina, Ungaria).
Selecţionerul Competiţiei este criticul de film Ionuţ Mareş.
Ceau, Cinema! este un festival
dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia
Pelicula Culturală.
Evenimentul este realizat de
voluntari, cu susţinerea: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Consiliul
Judeţean Timiş, Vitas România, Kathrein România, Primăria Gottlob, Toluna, Autoclub (Centrul Volkswagen
Timişoara), Centrul Ceh din Bucureşti, Institutul Polonez din Bucureşti,
Institutul Francez din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Centrul
Cultural German din Timişoara, Ambasada Portugaliei la Bucureşti, Ambasada Suediei
la Bucureşti, Hotel Timişoara, Atelier Unu, AMBASADA.
Parteneri media: Kiss FM,
Ziarul Metropolis, TVR Timişoara.
Pentru mai multe informaţii
despre festival, accesaţi www.ceaucinema.ro şi www.facebook.com/ceaucinema/.
Categorii:
CeauCinema!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)