joi, 31 decembrie 2009

2010 fantezii

LA ANU SI LA MULTE FILME!

In vacanta asta n-am vazut nimic notabil. In afara de cele mai noi episoade din Curb Your Enthusiasm si Mad Man. Ma declar absolut incantat de aceste ultime sezoane. Atat umorul lui Larry David cat si lumea sumbra a lui Don Draper (John Hamm) s-au radicalizat. Dar asta merita un post separat. Astazi, 31 decembrie, ne concentram pe ceea ce trebuie sa vedem la anu'.

Am tot fost amenintati ca 2010 va fi un an greu. Vestea buna e ca ne putem refugia in lumea fantasy. Reformulez: in mai multe lumi. Sa incepem cu (locul I in asteptarile mele) drama magica: The Imaginarium Of Doctor Parnassus. Ultima reverenta a lui Heath Ledger si come-back-ul lui Terry Gilliam.



Doctor Parnassus este chiar Terry Gilliam. Iata cel mai transparent personaj autobiografic si, totodata, cel mai bun film al regizorului, dupa parerea sa: "There is something really magical about the film". Un prim numar de magie este finalizarea productiei, dupa moartea subita a protagonistului. Aici a dat o mana de ajutor si Johnny Depp. Si asa ajungem la Alice in Wonderland (data lansarii: 5 martie). O noua CINEbunie marca Tim Burton.

Dar 2010 nu va fi anul palarierului-nebun Depp, ci al omului de fier Downey Jr. Daca despre Iron Man 2 si Sherlock Holmes nu trebuie sa mai spun nimic, veti gasi interesanta participarea sa in comedia Due Date, in regia lui Todd Phillips (Hangover). Apropo, ni se pregateste si Hangover 2.

Sa ne intoarcem putin la fantezii. Desi, pe dincolo, Fantastic Mr. Fox a iesit pe marile ecrane in octombrie, sper sa ajunga cat de curand si dincoace. Probabil ca nu va asteptati la multe de la o adaptare stop-motion dupa o carte de povesti scrisa de Roald Dahl. Dar cand la carma e Wes Anderson (The Royal Tenenbaums si The Darjeeling Limited), hmm... E greu sa gasesti vreun alt regizor care sa treaca cu asa usurinta de la actiune reala la animatie. Si sa-si ia intregul sau univers cu el.




Un alt maestru al viselor este Michel Gondry (La science de reves) care aduce The Green Hornet. Daca tot suntem pe green, trebuie amintit Paul Greengrass (seria Bourne si United 93) cu Green Zone, care ne catapulteaza iar, fara centura de siguranta, intr-o regiune sfasiata de conflict. De data asta in Bagdad.



In rolul agentului CIA: Matt Damon. Care are un an foarte plin: comedia neagra The Informant (Steven Soderbergh) si apoi Invictus - filmul lui Eastwood despre Nelson Mandela.

Seriosi cum ii stim, fratii Coen vin cu A serious man. Neserios cum il stim, Robert Rodriguez dezvolta unul din falsele trailere pentru Grindhouse intr-un lungmetraj -cum altfel- dement: Machete. Din zona popcorn-movie trebuie sa notam Tron: Legacy, care se foloseste de noile tehnologii de filmare dezvoltate de Cameron si il readuce in prim-plan pe Jeff Bridges.

Revolutia 3D a inceput: Toy Story 2 (ianuarie) si 3 (iulie), apoi in octombrie How to train your dragon (vikingi si, fireste, bestii scuipatoare de flacari), Guardians of Ga'hoole (Zack Snyder) si -soc!- Pirahna 3D. Pe repede inainte mai amintim de Spidey 4 si patru filme bazate pe jocuri video (Dead Space, Gears of War, Metal Gear Solid si, bineinteles, Prince Of Persia) care arata, si prin nume, cam in ce ape tulburi se scalda uzina de vise.

Pentru ca ne apropiem -nu-i asa?- de sfarsitul lumii, trebuie sa tineti cont neaparat de The Road cu Viggo Mortenssen, fidel cartii lui Cormac MacCarthy (acelasi care a scris No country for Old Man) despre un road-trip in doi, intr-o lume post-apocaliptica.




Apoi Legion, cu Paul Bettany in rolul unui inger exterminator. Tot la capitolul delicatese, improbabile si neasteptate, David Fincher face un lungmetraj despre tipii din spatele Facebook. The Social Network are la baza cartea Miliardarii accidentali: Fondarea Facebook - o poveste despre sex, bani, geniu si tradare. Si cred ca deja e prea multa informatie (stransa si cu ajutorul revistei Total Film).


Evenimentul cinematografic al anului ar fi fost The Hobbit, la care Guillermo Del Toro incepe filmarile in primavara, daca nu s-ar lansa abia in 2011. Asadar lovitura anului va apartine mai mult ca sigur lui Christopher Nolan. Si inca nu stim mai nimic despre Inception. Decat ca are un concept original, o distributie exceptionala si cateva scene CGI devastatoare.

Intr-adevar, 2010 va fi un an greu.

marți, 29 decembrie 2009

Trailerul zilei: Inception


In sfarsit o prima idee despre noul film scris si regizat de Christopher Nolan (Memento, The Dark Knight) si pe care acesta il descria drept un “un film SF de actiune contemporan setat in arhitectura mintii umane" - Inception. Foarte putine se stiu despre actiunea propriu-zisa, e vorba despre un director de corporatie jucat de Leonardo DiCaprio implicat intr-un santaj, iar din trailer se sugereaza ceva legat de realitati virtuale de o finete extravaganta - orase care se pliaza - idee care-mi aminteste cumva de Dark City-ul lui Alex Proyas. Am toata increderea ca va iesi un film foarte bun din mintea lui Nolan, tipul nu m-a dezamagit inca, si puzderia de actori care au fost implicati in film e foarte incurajatoare: Ellen Page (Juno), Ken Watanabe (The Last Samurai), Marion Cotillard (La vie en rose), Joseph Gordon Levitt (500 Days of Summer), Tom Hardy (RocknRolla), Cillian Murphy (Batman Begins), Tom Berenger (Breaking Point) si Michael Caine (The Quiet American, Batman Begins, The Dark Knight).
Trailer:


luni, 28 decembrie 2009

Thirst (2009)

rating: Colectable

Eu unul ador filmele asiatice pentru ca au o sensibilitate inexprimabila, pentru ca pun accentul mai mult pe sugestie decat pe expresie (nu toate desigur) si pentru ca au de multe ori o viziune total diferita si surprinzatoare asupra lucrurilor decat cinema-ul european si mai ales american. Astea fiind zise recunosc ca multe din filmele despre care nu scriu aici sunt coreene, japoneze, chinezesti sau chiar tailandeze ori singaporeze. Unul din ele, Thirst, imi statea de mult timp sub lupa, primul motiv fiind ca intrase in atentia Cannes-ului asta vara (a castigat premiul juriului) iar al doilea, ca era ultima realizare a coreanului Park Chan-Wook, remarcabilul artizan al trilogiei razbunarii (Sympathy for Mr Vengeance, Oldboy si Lady Vengeance) suita de filme care alaturi de trilogiile lui Wong Kar Wai si de colectia semnata de Kim Ki-duk (ca sa enumar doar cativa regizori dragi ochiului meu cinefil) m-au convins definitiv acum multi ani ca trebuie sa indrept radarul si spre Est.


Thirst este, asa cum o sugereasa si titlul, un film dramatic despre setea ... de sange. Problema vampirismului in maniera coreeana complet diferita de imaginea bine-cunoscuta din anime-urile japoneze. Si fara nici o legatura cu iubirile adolescentine ale vampirilor cu dinti de lapte din dramediile vestice. Daca nu sunteti familiari cu dl Park si munca lui va spun eu ca filmele sale sunt de o frumusete poetica, de un dramatism funebru si de un comic absurd. La un loc. Thirst e povestea unui preot catolic respectat de comunitate dar care isi simte macinata credinta de ororile lumii inconjuratoare. Pleaca voluntar in Africa pentru a testa un vaccin eficient impotriva temutului virus Emanuel, care provoca hemoragii mortale. Devine infectat la randul sau si moare pe masa de operatie in timpul unei transfuzii de sange, insa isi revine miraculos dupa cateva minute si se vindeca deplin. Lumea il percepe ca pe un preot vindecator si il cauta pentru ajutor, in felul asta reintalnind un vechi prieten care il primeste in familia lui.


Dar vindecarea miraculoasa nu dureaza multa vreme. Simptomele reapar, preotul descoperind ca numai transfuzii de sange proaspat il pot tine in viata. In acelasi timp percepe o sensibilitate ridicata la lumina solara si se retrage in timpul zilei intr-un dulap in vreme ce noptile le petrece prin spitale unde sub acoperirea vesmintelor preotesti se strecoara in rezerve si-i goleste de sange pe comatosi. Scenele sunt deopotriva disturbante si amuzante vazandu-l ascuns sub patul unui bolnav si sugand sange din perfuzia acestuia ca un copil. Efectul e surprinzator pentru preot, trupul sau manifesta o revigorare uimitoare si mai ales o crestere a libidoului tradusa printr-o atractie irezistibila fata de sotia vechiului prieten. Incepe astfel o poveste ciudata de iubire, un triunghi conjugal pervers, in urma caruia amanta ii descopera taina, se pune la punct un plan pentru eliminarea sotului, soacra cade in paralizie si cei doi ajung sa fie bantuiti de halucinatii si regrete. Urmeaza certuri conjugale, potolite doar cu moartea si invierea sub forma de vampir a fetei ceea ce duce la o alta serie de conflicte, de data asta de pe picior de egalitate. Finalul e deosebit de poetic si amuzant.


Daca as spune ca Thirst este un film cu vampiri ar insemna sa-i minimalizez valoarea artistica, pentru ca in definitiv e despre un om si o sete de neostoit, atribute insa perfect valabile si in cazul vampirilor dar atat. Nu veti vedea nimic legat de tarusi de lemn, gloante de argint, apa sfintita sau usturoi, nici macar pierderea reflectiei in oglinda. E diferit si vine ca un aer proaspat intr-un an in care credeam ca s-a spus tot ce era de spus in domeniu. Realizarea e de finete, nici macar nu-mi permit sa comentez munca lui Park, tipul e un fin connaisseur al tehnicilor de filmare (altii o zic) si premiul de la Cannes primit de regizor o confirma. Must see!
Trailer.

duminică, 27 decembrie 2009

Dorian Gray (2009)

rating: Brainwash

Ultima adaptare pentru cinema a "Portretului lui Dorian Gray" de Oscar Wilde aduce tragica poveste a tanarului chipes cu sufletul inchis intr-un tablou in secolul 21, exagerand usor tonul gotic horror si integrand in poveste elemente inexistente in carte pentru a spori suspansul si a multumi publicul. Pentru cei nefamiliarizati cu cartea desigur ca aceste infuzii de originalitate contemporana n-au cum sa le para in vreun fel anume, dar mie mi-au nascut intrebarea "de ce?". Probabil romanul lui Wilde nu era destul de "surpinzator" in forma lui autentica(sic!) si s-a simtit nevoia unor adaugiri sau "cosmetizari" pentru a face filmul cu adevarat "impresionabil". Fie si-asa, rezultatul nu e rau deloc. Dorian Gray a lui Oliver Parker e o punere in scena cel putin multumitoare si nu dezamageste decat la nivel de ecranizare fidela si la cateva scene in care horror-ul mi-a parut total neavenit.


Dorian Gray (Ben Barnes) e un tanar Adonis, frumos ca un zeu si pur ca o fecioara, care, odata sosit in Londra, cade victima depravarii tot mai accentuate din elita societatii in care se invarte. Exponentul acestei depravari cu rol de "scoala a vietii" il reprezinta lordul Henry Wotton (Colin Firth), cel care, dintr-o invidie pentru curatenia morala si constiinta naiva a lui Dorian, isi arunca asupra acestuia toata acea vorbarie cinic-manipulativa de care e capabil un barbat obisnuit sa se asculte vorbind. Singurul prieten al lui Dorian este pictorul Basil, dar si acesta are interese mai putin curate. El il picteaza pe Dorian intr-un tablou uluitor, o capodopera a sa, una care ii reflecta atat de bine frumusetea tanarului incat acesta influentat de vorbele lui Henry (frumusetea si tineretea nu sunt vesnice) recunoaste ca ar fi dispus sa-si vanda sufletul pentru a pastra trupul de acum. Well, Diavolul nu doarme, vorbele sunt ascultate si astfel tabloul capata o viata proprie suferind atingerea timpului in locul lui Dorian.


Toate excesele vietii desfranate pe care o va urma in urmatorii 18 ani, impins de principiile hedonistice pe care i le insuruba in teasta lordul Henry la fiecare intalnire, se vor reflecta in chipul pictat si nu pe cel adevarat. Nici inima eliberata de moralitatea naiva nu se va mai ingreuna cu regrete, vina va manca tot inima tabloului la fel ca viermii putreziciunii iar ranile deschise vor sangera tot din pielea vopsita a dlui Gray. Pana la acest punct adaptarea ramane fidela romanului, dar inca de la prima iubire adevarata a lui Dorian se remarca "derapajele". In loc de tragedia copilareasca suferita de Dorian cand asista la cea mai slaba performanta teatrala a dragei sale Sybil Vane, si care ii va frange dragostea in carte, filmul pluseaza cu nevoia de libertate a barbatului vs. visele de casnicie ale femeii, care duce la ruptura proaspatului cuplu si sinuciderea fetei.Cat de contemporan..



Apoi asasinarea lui Basil e savarsita (ironic?) cu un ciob de oglinda in loc de un cutit, iar descotorosirea de trup implica calitati infioratoare in psihicul lui Dorian - capabil astfel de transat oameni - eliminand complet personajul lui Alan Cambell pe care in carte Dorian il santajeaza pentru a se ocupa de curatarea urmelor. Dar probabil ca Dorian trebuia demonizat! Inclusiv moartea fratelui razbunator al Sybilei, James Vane, e mutata de pe un domeniu de vanatoare in subteranul metroului londonez. Iar prezenta fiicei lordului Henry - Emily - ca tinta unei a doua iubiri doriene nu mi-o explic decat prin lupa deznodamantului final, care, in consecinta, e mult mai tensionant decat in carte unde mai degraba are rol moralizator sau meditativ. Si, bineinteles, si ca pedeapsa pentru vina lui Henry de a fi educat un mic monstru. Toate aceste "derogari" de la textul clasic chiar daca scad valoarea intrinseca a filmului n-o stirbesc pe cea artistic-vizuala care e cu adevarat reusita. Londra victoriana, costumele, aspectul gotic din scenele mai dure, efectele speciale, personajele, toate sunt bine slefuite si mi-au placut. Fara doar si poate, un film de epoca care poate fi o buna alternativa pentru cei care nu iubesc cititul, de a lua cunostinta cu o poveste clasica. Pentru ceilalti - puneti mana (si) pe carte!
Trailer.

Retrospectiva Cinema 2009

Si inca un tur prin filmele din 2009 intr-un clip facut de un fan din 342 de filme care au avut premiera anul acesta. Muzica de pe soundtrack e exact ce as fi recomandat si eu ;). Enjoy:



thanx to movieaddicted

joi, 24 decembrie 2009

Best of 2009

Intrucat se apropie de sfarsit anul 2009 am zis sa trag un pic linie sa vad ce filme m-au incantat peste masura pe mine. Astefl ca mai jos am pus o lista cu cele mai bune filme scoase in 2009 - lista lui Richie cu filme de revazut:

Watchmen - primul blockbuster de anul asta, a reusit sa fie o realizare exceptionala atat la nivel de artwork cat si in ce priveste storyline-ul destul de antrenant si imprevizibil. De revazut mai ales Director's Cut-ul care are vreo 20 de minute in plus.

Terminator Salvation - din nou un blockbuster foarte asteptat care a livrat tot ce are industria filmelor de actiune mai bun. Christian Bale si Sam Worthington impotriva masinilor Apocalipsei, efecte excelente, ritm sustinut al povestii, definitely worth a rerun.

Star Trek XI - merita mentionat pentru renasterea francizei intr-o forma cu totul noua. In mod clar un film pentru fani, cu multe parti bune, cateva nu chiar asa bune (asemanari cu Star Wars) dar plin de adrenalina si cu personaje memorabile jucate de noul val de actori tineri.

Un prophete - castigatorul Marelui Premiu (atentie, nu Palmierul) de la Cannes 2009, un film francez teribil despre ascensiunea unui tanar arab ajuns in puscarie care in 5 ani creste dintr-un boboc intr-un adevarat rege interlop. Foarte realist si violent, fara umbrela glamoroasa a mafiei americano-siciliene, o poveste socanta prin simplitatea elaborarii ei.

Politist, adjectiv - singurul film romanesc care a facut senzatie afara, inca un reprezentant de seama al minimalismului mioritic. Corneliu Porumboiu preda o lectie asupra moralei si constiintei vs lege.

District 9 - un mockumentary excelent realizat tehnic, original si dinamic, o surpriza binevenita de la un debutant, Neil Bloomkamp.

A Christmas Carol - animatie 3D a la Robert Zemeckis care aduce propria interpretare a clasicei povesti de Dickens, bineinteles cu ajutorul lui Jim Carey care din nou face un rol nesperat de bun.

Inglourious Basterds - chiar daca am fost un pic sucarit dupa vizionare, mai ales din cauza grotescului din finalul filmului, partile bune din el sunt mai numeroase decat cele nebune si deci filmul lui Tarantino e printre cele mai faine vazute in acest an.

Avatar - am zis bine pe la inceputul anului ca Avatar va pica ca o bomba in mijlocul cinefililor si cam asa o fost. Impact vizual de exceptie, poveste fascinanta chiar daca compusa cu multa dragoste pentru cliseele hollywoodiene, strumfii de 4 metri au ajuns cele mai "colorate" personaje vazute in acest an.

Antichrist - din punctul meu de vedere, cel mai valoros, socant, original si controversat film din 2009. Ideea lui von Trier inca imi provoaca amintiri frisonante si cere repetitii vizuale pentru aprofundarea sensurilor ce se vor dezvaluite. Am deja 3 la activ.


Cam asta e lista mea pe 2009, doar zece filme am decis sa contina desi ar fi loc de mult mai multe. Regret ca n-am vazut inca doua filme mult asteptate: Die weisse band a lui Haneke si Enter the void a lui Gaspar Noe. Revin daca e loc de modificari.

marți, 22 decembrie 2009

Harry Brown (2009)

rating: Brainwash


Daca aveti nevoie de ceva care sa va readuca pe Pamant dupa calatoria fantastica pe Pandora, ati putea incerca Harry Brown. E varianta britanica a lui Law Abiding Citizen si e total diferit, mult mai realist, mai intunecat si mai trist. Harry Brown e personajul jucat de Michael Caine, si numele sau ar trebui sa fie un motiv suficient pentru a vedea filmul. Mai ales ca are particula Sir in fata, la fel ca Ben Kingsley sau Sean Connery. Michael Caine se intoarce astfel in cartierul natal din Londra pentru a insufleti povestea unui batran veteran de razboi satul de bandele de infractori care au pus stapanire pe strazi si care ii terorizeaza pe locuitori. Filmul seamana pana la un punct cu Gran Torino a lui Eastwood, alta drama extrem de sensibila si de bine facuta, cu precizarea ca regizorul Daniel Barber e la primul lung metraj. Bun debut.


Harry Brown e deci un batranel pensionar care crede ca legea chiar e capabila sa-i protejeze pe cetateni. Cu toate astea el traieste intr-o stare de discofort provocata de frica ce le-o inspira oamenilor de buna-cuviinta tinerii drogati si batausi din zona. Zilnic acesta e martor la inca un act de violenta declansat de bandele de cartier: acte de initiere, crime fara sens, doar de amuzament, batai crunte aplicate trecatorilor, intr-un cuvant - teroare. Cel mai mare inconvenient e locul acestora de adunare, un psaj subteran pe sub autostrada, care i-ar scurta mult drumul batranului spre spitalul unde e internata sotia lui. Frica il determina sa evite locul si astfel ajunge prea tarziu ca sa-si ia ramas bun. Curand, unul din batranii lui prieteni cu care juca sah in pub, nu mai suporta teroarea si porneste la "lupta cu baioneta". A doua zi e gasit mort, zdrobit in bataie si injunghiat. Animalele chiar au urinat pe cadavrul lui. Ce sa faca un fost "royal marine" pentru care onoare, respect, lege insemnau ceva. Asteapta ca politia sa-si faca treaba. Iar cand politia elibereaza suspectii din lipsa de probe, Harry Brown ia legea in mainile sale si incepe cautarea criminalilor.



Filmul "fura" un pic si din Trainspotting in creionarea vietii subterane a drogurilor, dar evita sa fie amuzant sau macar sarcastic. E doar gloomy. Nici Harry Brown nu se transforma intr-un vigilante inarmat pana in dinti care sa declanseze razboiul total bandelor in stil "unul impotriva tuturor". E tipul tacut, politicos, strategic care pastreaza inca in palme antrenamentul care i-a adus medaliile in tinerete. Ii cauta rabdator, ii pandeste din case parasite, ii urmareste pe alei pustii sau pasaje intunecoase. Victimele sale sunt tineri fara capatai, violenti si drogati, inversunati impotriva oricarei forme de autoritate si fara pic de respect pentru societate. Sunt atat de usor de urat incat nu simti nici o urma de simpatie pentru dansii si abia astepti ca Harry Brown sa le faca felul. Sunt cu adevarat terifianti. Mi-a picat bine sa-i vad platind pentru crimele lor. Pacat insa de twist-ul din final, complet ne-necesar si cliseistic, dar per total filmul e destul de bun.


Trailer

duminică, 20 decembrie 2009

Avatar 3D (2009)

rating: Orgasmultiplu vizual


Ei bine, James Cameron ne-a facut-o. A realizat un film care nu ma indoiesc ca va face istorie si s-a intors dupa 10 ani in fabrica de visuri de la Hollywood cu un adevart hit - Avatar. Cameron e un tip perseverent, asta-i clar. A crescut visul numit Avatar inca din copilarie iar in anii 90 avea deja schitat scenariul unui film care sa se petreaca pe o planeta fantastica. Pentru a-l face sa devina realitate avea insa nevoie de Titanic si de un deceniu de evolutie in tehnica CGI. Astfel ca in cazul in care ati fi deranjati de recurenta unor teme vizuale sau idei vazute inainte in alte filme e perfect explicabil: Cameron fie si-a testat unele idei in filmele anterioare fie a fost inspirat la momentul respectiv de ce se petrecea in jurul sau. Asa ca da, si mie mi s-a parut ca robotii de lupta pilotati in Avatar seamana cu cei din Aliens, ca navele de escorta seamana cu cele din Terminator sau ca povestea soldatului care adopta modul de viata indigen si lupta impotriva alor sai aduce cu cea din Dansand cu lupii. Si ce daca? Filmul asta e mult mai mult decat o colectie de teme reciclate. E un "certificat de excelenta" care-l recomanda pe Cameron in fata oricarei companii producatoare de filme care vrea sa cheltuie cateva sute de milioane de dolari.



Chiar n-am prea multe de spus despre Avatar. N-am cuvinte. Nu-mi amintesc decat chipurile celor 20 de blogeri care m-au insotit la premiera. Toti erau incantati, uimiti, emotionati, literalmente spulberati de impactul unui film 3D cu adevarat bun. Unii vazusera pentru prima oara un asemena film si probabil ca nu vor uita niciodata momentul. Altii vroiau sa se intoarca din nou la casa de bilete pentru inca un spectacol uitand ca locurile au fost rezervate de doua saptamani. Atat de bun e Avatar-ul. Si probabil ca pe ecranul inalt de 26 de metri al IMAX-ului din Bucuresti efectul e si mai puternic. Sincer, asta e un film de vazut nu de povestit... Dar...


La fel ca multe scenarii ale viitorului si in Avatar oamenii sunt imaginati drept exploratori/colonisti ajunsi pe o planeta numita Pandora, un satelit al unui gigant gazos din sistemul Alfa Centauri, si care au drept misiune sa procure un minereu extrem de valoros numit ironic "inprocurabil". Planeta, desi cu o vegetatie luxurianta si populata de forme de viata diverse extrem de periculoase pentru intrusi, mai este si foarte toxica pentru oameni. In plus, colonistii i-au deranjat pe indi(g)enii Na'vi, umanoizii bastinasi care traiesc in deplina comuniune cu natura si nu sunt prea incantati de musafirii care au venit sa le scurme pamantul. In concluzie o planeta ostila cu forme de viata ostile bazate pe fibra de carbon naturala, ceea ce le face cam greu de ucis si foarte rezistente. Na'Vi sunt astfel niste fiinte de 4 metri cu piele albastra si ochi galbeni felini, cu trupuri mladioase si cozi deosebit de utile, avand o organizare tribala. Pentru a inlesni comunicarea cu acestia, o echipa ce cercetatori condusa de Grace (Sigourney Weaver) a creat avatarele - trupuri hibride realizate din amestecul ADN-ului uman cu cel indigen si care pot fi controlate mental.



Povestea nu este insa una de explorare, ci una de cucerire si exploatare a resurselor naturale, cu o puternica componenta ecologica. Interesele corporatiste reprezentate in film de Selfridge (Giovanni Ribisi) nu tin cont de impactul buldozerelor asupra ecosistemului Pandorian chiar daca amintirea Pamantului "lipsit de verdeata" si deja condamnat e foarte vie. Faptul ca tribul Omaticaya isi are salasul pe cel mai mare depozit de minereu (de) improcurabil nu reprezinta decat un mic impediment. Avand sustinerea militara a mercenarilor colonelului Quaritch (Stephen Lang) si tehnica de razboi binecunoscuta noua din Aliens - space marines - expeditia va face orice pentru a-i indeparta pe localnici. Aici intra in scena personajul principal, Jake Sully (Sam Worthington) un veteran de razboi paraplegic chemat la actiune in urma mortii fratelui sau geaman. Identitatea genetica ii permite acestuia sa foloseasca avatarul fratelui si sa interactioneze cu poporul Na'Vi. Avatarele sunt atat de realiste incat permit celui care le controleaza sa experimenteze lumea intocmai ca cu propriul trup, simtind, gustand, pipaind totul ca si cu propriile simturi. Libertatea pe care o descopera Sully in peisajul pandorian e pe cat de reala poate sa fie daca uitam ca trupul sau adevarat ramane intr-un "sicriu" de metal iar legatura constiinta-avatar poate fi oricand rupta. In felul asta el cunoaste atat frumusetea Pandorei cat si pericolele ei si, mai ales, secretul ei si al poporului Na'Vi, ajungand astfel sa imbratiseze stilul lor de viata in totala armonie cu natura si chiar sa se indragosteasca de fiica sefului de trib Neytiri (Zoe Saldana).


Universul pandorian e departe de a fi simplist. Totul e creat cu o extraordinara finete si grija pentru detalii, de la vegetatie pana la forme de viata. Plante sunt uimitoare, toate radiaza lumini flourescente, animalele sunt de-a dreptul vii, respira si mananca, le vezi muschii sub fiele frematand, CGI-ul e de cel mai inalt nivel pana acum. Poporul indigen e la fel de bine reprezentat, are o limba si o cultura proprie (limba Na'Vi a fost creata de un profesor universitar specializat in lingvistica si nu seamana cu nici un dialect uman) au o religie bazata pe o zeitate omniprezenta Eywa si pe comuniunea spirituala a tuturor vietatilor pandoriene, care vin si se intorc in Eywa. Traiesc in arbori giganti, calaresc animale cu 6 picioare sau zburatoare cu aspect de pterodactil numite ikrani a caror imblansire seamana cu un ritual de trecere extrem de riscant. Personajele sun conturate bine, au si timp sa se dezvolte in cele peste 2 ore jumate de film, astfel ca esti angajat emotional de ceea ce se intampla pe ecran. Filmul e insa, dincolo de aspectul SF, o poveste despre iubire si supravietuire intr-un cadru fantastic dublat de componenta ecologica si mesajul anti-razboi.


Efectele realizate de WETA (cei care sunt responsabili pentru LOTR si King Kong) sunt de premiat - si probabil vor fi - si nici nu ma gandesc cum ar fi aratat Avatarul daca l-ar fi filmat la 50 de fps in loc de 25, cum initial vroia Cameron. Scenele de lupta din final m-au tinut incordat si chiar daca intuiam ceva nu puteam fi sigur de deznodamant. Am gustat fiecare secunda din Avatar cu placerea copilului care citea carti fantastice (si inca mai citeste) si care-si imagina cum oare ar putea arata lumile celelalate. Ca urmare, n-am nimic de reprosat lui JC, pot doar sa-i multumesc, si asta chiar daca Avatar nu e un film revolutionar ci doar apogeul (de moment) al unui anumit curs evolutiv in cinema si poate, un semnal pentru directia incotro se indreapta filmul. Singurul regret e ca Timisoara n-are IMAX. Cum ar fi fost sa-l vad intr-o sala ca cea de mai jos:



Trailer

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Cea mai buna dintre lumile posibile

ULTIMUL FILM DIN 2009, PRIMUL FILM DIN 2010


Nu stiu cum va fi 2010 dar, pentru mine, 2009 a fost un an greuceanu. Tot ce imi doresc acum (si, banuiesc, urmatoarele doua saptamani) e sa ma odihnesc. Si sa ma plictisesc. Pentru ca plictiseala e un lux pe care nu mi l-am mai permis din ultima vacanta de vara din gimnaziu. Ca sa va plictisesc si in continuare, va anunt ca aiasta e ultima mea cronica pe anul asta (Richie a tinut lumina blogului aprinsa si cred ca o va face si in continuare, multam camarade!). Dar mai treceti seara pe la noi cand va intoarceti de la colindat sau, mai degraba, de la shopping! S-ar putea sa mai gasiti pastilute sau stiri proaspete despre ce vom vedea la anu' pe marele-ecran. Ca de exemplu: Oscarul din 2010 e primul cu 10 nominalizari la categoria Cel mai bun film. Va multumesc pentru atentie si Forta Sa Fie Cu Voi!



James Cameron, omul care face un film o dată la 6 ani, a descris în cîteva cuvinte (pentru revista britanica TotalFilm) cea mai aşteptată experiență cinematografică a anului: “Avatar se petrece in altă lume, deşi vei simti că ai mai fost acolo. Cînd vezi o scenă în 3D, perceptia realității e supraîncărcată. A fost misiunea mea să scot complet 3D-ul din conştiinta actorilor. Cei mai multi au uitat că filmăm 3D. Am făcut un film cu peste 200 milioane de dolari (aprox 500 mil $ cu tot cu marketing, n.a.) despre călătoria unui tip, Jake. Sam Worthington e în fiecare scenă a filmului, de la început pînă la sfîrşit. Totul atîrnă de această alegere de casting. Iar Sam e capabil să creeze un personaj care te lasă să intri în pantofii lui. E un star. Mai sunt cîteva scene de bătălie către sfîrşit, dintre care ultima e mama tuturor bătăliilor. Este cel mai mare lucru pe care l-am făcut, absolut. Are de toate. De toate. În aer, pe pămînt, cavalerie, infanterie. Luptă mecanizată şi luptă corp la corp. E gonzo.”

După Terminator şi Titanic, Cameron spulberă din nou audiențele. E bătaie “corp la corp” pe bilete, aşa că-l voi vedea în 2010. Dincolo de succesul comercial, Cameron şi-a propus să schimbe cinema-ul aşa cum îl ştim.

Incredibil, dar am găsit pe cineva care nu vrea să vadă Avatar. Vara-mea. "E o nouă lume”, i-am spus. Mi-a răspuns că ei plac filmele mai reale. Dar oare nu toate filmele crează o altă lume? Încă din vremea lui Chaplin, cînd Hollywood-ul era numit Uzina de Vise. Nu asta vrem de fapt cînd mergem la film? Să mergem “în pantofii altuia”? Să evadăm în altă lume? Preferabil mai bună decît cea “reală”.

vineri, 18 decembrie 2009

Trailerul zilei: Iron Man 2

Ieri s-a lansat cu surle si trambite primul trailer la sequel-ul Iron Man 2, o alta franciza de suces marca Marvel (primul film a scos 570 de mil $ incasari). Robert Downey Jr intra la fix in costumul de otel rosu al super-eroului multimiliardar, arogant si afemeiat care in primul film si-a regasit constiinta si a pornit cruciada impotriva raufacatorilor pe care mai ieri ii inzestra cu tehnica de razboi semnata Stark Enterprises. In al doilea film al lui Favreau Tony Stark ii va infrunta printre altii pe Whiplash (Mickey Rourke) si Black Widow (Scarlet J.) si ii va avea drept aliati costumati-robotizati pe War Machine si Iron Maiden. Bineinteles ca si Gwyneth Palthrow revine in rolul ingenuei asistente Pepper, la fel Samuel Jackson in rolul lui Nick Fury (se pregateste terenul pentru Avengers si Captain America). Avand in vedere ca Disney tocmai au dat 4 miliarde pe Marvel e de inteles ce "bombe" scumpe se vor lansa in anii urmatori ca sa justifice cheltuielile. Vedem daca s-au ars sau nu in mai. Si acum, trailer:

Where The Wild Things Are (2009)

Unde se ascund salbaticiunile?

rating: Colectable

Nu vezi prea des povestile copilariei ecranizate fara insertii contemporane astfel ca vazand azi Where The Wild Things Are m-am trezit gandindu-ma ce mult mi-ar fi placut ca sa fie si asta una din povestile copilariei noastre - a copilului obisnuit care pretinde a fi un lup care pretinde a fi rege. Din pacate insa cartea pentru copii a lui Maurice Sendak nu prea cred sa fi circulat pe la noi in comunism. In acest caz ii ramanem datori lui Spike Jonze (Being John Malkovitch, Adaptation) pentru ca a adus-o pe ecrane si chiar intr-un mod foarte reusit. E o poveste minunata si extrem de originala, total atipica, un fel de Scufita Rosie reimaginata, in care copilul neascultator se imbraca in haina de lup si e aproape sa fie mancat de salbaticiuni, mai mult sau mai putin imaginare.

Max e un copil cu o imaginatie infierbantata dar si cu aere de copil razgaiat si izbucniri violente de furie, probabil motivate de absenta figurii tatalui si de animozitatile cu sora mai mare. Mama lui e pe punctul de a-si reface viata astfel ca toanele copilului nu mai sunt tolerate la nesfarsit. Inca de la inceputul filmului Max se dovedeste o fire visatoare, retrasa, cu prieteni imaginari. Cand mama sa primeste vizita unui barbat strain, copilul se simte neglijat/abandonat, astfel ca face o scena penibila si copilareasca care declanseaza un scandal. Suparat, acesta fuge din bratele mamei in strada, imbracat doar intr-un costum alb de lup, si de acolo in padure. Apoi gaseste o barca, traverseaza un ocean si ajunge pe o insula populata cu niste creaturi ciudate. Acolo se dezvaluie intregul potential al imaginatiei sale, Max afirmandu-se drept regele lor asteptat, fiinta cu puteri supranaturale promitandu-le sa-i conduca spre o viata fericita impreuna.


Afara de povestea interesanta si originala, care captiveaza inca din momentul in care copilul pune piciorul pe insula salbaticiunilor si asista la un acces de furie al unuia din viitorii sai prieteni - Carol (James Gandolfini) - filmul se remarca indeosebil la partea de realizare si stil. Creaturile arata fantastic. Unele sinistre sau infricosatoare, altele calde si non-violente, toate au insa dimensiuni impresionante fata de fizicul baiatului: par niste mingi uriase imblanite, mai ca si sar ca niste mingi, daca n-ar avea ghearele acelea ascutite care dezradacineaza copaci. Cele 7 fiinte initial vor sa-l manance dar apoi convinse de vorbele inspirate ale baiatului il accepta drept rege, incoronandu-l insa uitand sa-i explice soarta fostilor regi. Disensiunile de grup se domolesc in momentul in care toti se apuca de un proiect comun care viza construirea unui fort/cetate/casa in care sa doarma toti intr-o "gramada". Nu dureaza mult insa pana cand firea impulsiva a lui Carol, atitudinea suspicioasa si depresiva a lu Judith si ratacirile lui KW sa declanseze noi conflicte care sa stirbeasca autoritatea micutului ce le promise sa aibe grija de ei.


Tonul filmului e un pic mai intunecat decat te-ai astepta (in ciuda pozelor) si asta datorita faptului ca e viziunea lui Jonze in cea mare parte. De fapt el a luat cele 10 propozitii din carte si a elaborat un scenariu de 110 pagini despre senzatia de abandon care te impinge la evadarea catre o lume imaginara in care nu ai cum sa gasesti altceva decat nefericire. Personajele sunt carismatice, fiecare reflecta diversele tipologii umane, iar copilul Max da o prestatie destul de solida explorand multiple stari conflictuale. Where The Wild Things Are mi-a parut ceva mai zdravan decat un film pentru copii.

Trailer