duminică, 30 septembrie 2012

Bucuriile Filmului. Lansare la Timişoara

Cinefilii pur-sînge din Timişoara au din ce în ce mai puţine bucurii în afara spaţiului home-cinema. Una dintre ele se întîmplă marţi: lansarea Pseudokinematikos II (Bucuriile Filmului), noul volum al prietenului şi precursorului într-ale cinematecilor, Marian Rădulescu.

Diferenţa dintre Marian şi noi e că el chiar a ţinut, vreme de mai mulţi ani, o cinematecă (în adevăratul sens al cuvîntului) la defunctul Studio. Întîmplător am fost unul din sutele de tineri care se bucurau să vadă pelicule la care altfel nici nu ar fi putut visa (pentru că pe vremea aceea conducta de internet nu trecea încă prin România, ce să mai vorbim de torenţi).

Ne bucurăm că suntem din nou părtaşi la această apariţie editorială: marţi, ora 19.00, la Cărtureştiul din mall. După prezentarea cărţii puteţi urmări unul din cele mai bune scurtmetraje româneşti: Ajutoare Umanitare (regia: Hanno Hoffer).Veniţi, vedeţi, citiţi!


ps. a scris despre volum şi "prietenul prietenului...", Ionuţ Mareş

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Compliance (2012)

rating: Brainwash

Partea cea mai bulversanta la un film de genul Compliance e sa afli ca e bazat pe evenimente reale. Mai mult decat atat, ca nu doar se inspira din ele, ci chiar le reproduce cu destul de multa acuratete. Filmul m-a absorbit insa intr-o asemenea masura incat abia pe la jumatatea lui mi-am amintit acest detaliu constatand ca nu e vorba de o fictiune care-mi insulta inteligenta ci de o exemplificare destul de precisa a felului in care psihicul uman poate fi abuzat. Mi-a amintit apoi de toate filmele cu subiect asemanator in care descopeream cat de cruda si de fragila e mintea oamenilor. Efectul a fost ca m-a calcat pe nervi si mi-a insuflat un sentiment de superioritate. Nicicum nu as accepta ca pus in situatii similare as putea sa ma comport in felul acela. Iar asta e un gand periculos de arogant.

Avem, asadar, de-a face cu o drama psihologica indie scrisa si regizata de Craig Zobel, care supune atentiei ideea farselor la telefon, dar nu de tipul celor din repertoriul lui Buzdugan sau pe care le faceam noi cand eram pustani, ci unele mult mai perverse petrecute in Statele Unite in perioada 1992-2004. Vreme de peste un deceniu una (sau mai multe persoane anonime) au sunat la fast-food-uri sau magazine din mici orasele unde, pretinzand ca sunt politisti, acuzau o angajata de furt cerand managerului de magazin s-o retina si chiar sa efectueze perchezitii corporale. Compliance reda intr-un mod ce ar putea fi catalogat drept controversat un caz din 2004 care s-a lasat cu umilinte si agresiuni sexuale asupra unei fete de 19 ani, totul la sugestia unei persoane aflata la capatul unei linii de telefon. Aiureli? Departe de asa ceva.


In mijlocul intregii povesti se afla Sandra (Ann Dowd), managera unui restaurant dintr-un lant de fast-food. Femeia e deja stresata de la prima ora: cineva a uitat frigiderul deschis si marfa de 15.000 de $ s-a stricat. Asa ca in cea mai aglomerata zi a saptamanii restaurantul va functiona haotic. Mai mult se asteapta in curand la o inspectie. Cu atatea pe cap e de inteles ca in momentul in care telefonul suna si cineva se prezinta drept ofiterul Daniels, femeia sa fie dornica de cooperare pentru a rezolva cat mai repede problema si a-si vedea de treburi. Problema e insa complicata: vocea acuza de furt o angajata blonda de la tejghea - descrierea indicand-o pe Becky (Dreama Walker) - si propune o rezolvare simpla pentru eliminarea banuielii: perchezitia.


Un lucru inteligent il face Zobel prin dezvaluirea identitatii farsorului inca din prima treime a filmului. E un barbat obisnuit, cu blutooth in urechi, schitand intr-un caiet detaliile importante pentru a mentine farsa credibila. Cunoastem deci ca e o farsa si ne vine greu sa acceptam nivelul de docilitate pe care il ating victimele sale. Pozitia de voyeur ne pune intr-o situatie inconfortabila. Excitatia pe care situatia i-o produce farsorului il face vrednic de dispret. E usor de observat ca vorbitul la telefon e ceva natural pentru el. E permanent in control, are un raspuns pentru orice, indiferent cine e la capatul liniei. Folosind un ton cand autoritar cand intelegator, omul isi manipuleaza victimele cum vrea el, rezultatul fiind ca in decurs de cateva ore Becky trece prin cele mai abjecte umilinte la care poate fi supusa o femeie.

Din siguranta unui fotoliu de cinema alarmele care bazaie in toata constructia logica a unei asemenea farse sunt asurzitoare. Dar Sandra pare sa nu le auda sau dintr-un respect exagerat fata de vocea autoritatii sa le ignore. Daca vocea spune s-o perchezitioneze pe angajata ei, o perchezitioneaza. Daca vocea cere s-o retina, o retine. Daca vocea cere s-o dezbrace, o dezbraca. Daca vocea cere sa fie pazita, o pazeste. Intr-o clipa orice prezumtie de nevinovatie dispare iar Becky e tratata ca un detinut de drept comun. Telefonul retinut, hainele puse in punga, “cavitatile” inspectate. Fara nici o dovada, doar pe baza unei suspiciuni si a unei voci extrem de convingatoare. Pare ridicol, stupid, imposibil, dar cert e ca in realitate s-au depistat aproape 70 de cazuri de diverse gravitati. Dorinta de a te conforma e una din explicatii si provine din conditionarea noastre sociala pornita de pe bancile scolii. O alta ar fi teama de autoritati (politie, armata) care se traduce prin a “sta deoparte de probleme”. Asemenea cazuri pot suspenda “judecata mai buna.” Cea mai disturbanta insa ar fi ca in orice om exista o inclinatie spre perversitate. La asta merita reflectat.

Trailer

Seductie fara cuvinte


Kubrick's boldest project was a period piece set in 18th-century Europe... Barry Lyndon. He broke new technical ground, having special lenses manufactured to capture the glow of the candlelit mansions of the aristocracy. Instead of a picaresque tale, Kubrick offered another grim journey of self-destruction...the rise and fall of an opportunist. On the surface, the approach was cool and distant, deceptive. But I found this to be one of the most profoundly emotional films I've ever seen. Kubrick's style was strangely unsettling. His audacity was to insist on slowness in order to recreate the pace of life and the ritualized behavior of the time. A good example is this seduction scene, which he stretches until it settles into a sort of trance. What has always struck me is the ballet of the emotions in the film. Watch the tension between the camera's movements and the character's body language, orchestrated by the music (Franz Schubert - Piano Trio No.2 in E flat, n.r.) in this scene. (Martin Scorsese - A Personal Journey Through American Movies, 1995)



Barry Lyndon (1975, r. Stanley Kubrick)

vineri, 28 septembrie 2012

Bibliothèque Pascal (2010)

Rating: Colectabil 

Din ciclul "filme foarte faine despre care habar nu aveai", azi vă prezentăm un absolut fabulos experiment româno-maghiar (sau mai degrabă maghiaro-român), cu titlu ce sună franțuzește și acțiune ce se întâmplă preponderent în Liverpool. Adică Bibliotheque Pascal. Despre care ați / am aflat într-o postare de acum vreo două săptămâni făcută de Waka_x.

Pentru a începe să vă povestesc despre el, vă rog mai întâi să apăsați pe link-ul care duce pe site-ul filmului și să lăsați să curgă mostra de soundtrack. Iar apoi, în acest setting sonor, să vă imaginați un blender gigantic. În care se introduc următoarele:

- atmosfera colorată și suprarealistă a unui vis (pe care o puteți culege, de exemplu, din filmele superimaginative semnate de Michel Gondry, gen The Eternal Sunshine of the Spotless Mind sau The Science of Sleep);
- o mamă gen Ana Ularu în Periferic (jucată aici superb de Orsolya Török-Illyés), posesoare a unei vieți de tot rahatul și a unui copil căruia se încăpățânează să îi ofere ceva mai bun (dar de la intenție la faptă trebuie să treacă prin iad);


- o temă foarte actuală, acută, sensibilă, înțepătoare: traficul de carne vie de la Est spre Vest (experimentată din diverse perspective de diverși regizori, de la Cronenberg cu ale lui Eastern Promises la Mitulescu și al său Loverboy);
- Andi Vasluianu și Oana Pellea, în niște roluri mici, dar atât de faine!;
- România semi-rurală. Adică aia care votează cu domnu' Dan și nu are apă curentă și încălzire centrală;
- atmosfera balcanico-fantastică a unui film de Kusturica (incluzând chiar și fanfara cu alămuri);
- un soundtrack demențial, din care aveți o mostră unde vă scriam mai sus.

Ce rezultă e un film colorat și volatil ca un vis. Sau poate ca un coșmar. Suprarealist și fantomatic. De văzut neapărat!

joi, 27 septembrie 2012

Resident Evil: Retribution (2012)

Project Alice: (still not) terminated

rating: Eroare 3D

Acum doi ani cand ieseam de la premiera Resident Evil: Afterlife eram incredintat ca vazusem cel mai bun episod din intreaga serie RE (franciza care chiar in timp ce scriu trece de 800 de milioane $ incasari). Aseara, iesind de la premiera celei de-a cincea parti, Resident Evil: Retribution, ma gandeam ca fara indoiala am vazut cel mai prost exemplar, dar eram la fel de incredintat ca asta nu-i va opri pe cei de la Screen Gems si arhitectul lor cinematic, Paul W.S. Anderson, sa faca si-o a sasea parte. Proiectul Alice trebuie odata finalizat. Nu ma deranjeaza s-o vad pe Milla Jovovich in tinuta mulata executand miscari fizic imposibile, nu ma deranjeaza nici sperieturile previzibile sau tentaculele digitale care ies din guri insangerate, nu ma deranjeaza nici expresiile laconice menite sa urgenteze artificial actiunea dar vreau pentru pretul biletului sau timpului meu macar un gram de poveste care sa ma suscite intelectual.


Una din marile dezamagiri ale acestui episod e tocmai faptul ca arata si se misca aidoma unui joc video, avand aceeasi liniaritate, superficialitate si doza de ridicol specifica jocurilor in care nu se insista pe un plot complex ci doar pe concept art si pe numarul de kills-uri provocate. Dar, in vreme ce in cazul unui joc, naratiunea e interactiva, tu facand parte si conducand ritmul povestii, in cazul unui film o astfel de liniaritate devine plictisitoare, implicarea ta fiind mult restransa. Eroina principala, Alice (Milla Jovovich), e redusa si ea la un personaj de joc obisnuit care trebuie sa se deplaseze dintr-un nivel in altul curatandu-le de creaturile infectate si, din loc in loc, infruntand niste bossi fara sa transpire macar un pic. Asta in conditile in care, la finalul partii precendete, fusese injectata cu ceva antiviral care o curatase de avantajele din filmele precedente. Ok, daca era menit s-o faca mai vulnerabila n-a functionat, de vreme ce e la fel de sprintena si mortala.

Plotul vine in continuarea directa a filmului precedent, suspendat exact in momentul unui raid cu elicoptere Umbrella Co.. Dupa scena obligatorie de spalat ochii din debut - slomotion in revers care arata destul de binisor - urmeaza un debriefing cu rol de informat privitorii asupra istoriei din capitolele precendente. Alice e imediat capturata, torturata si, inexplicabil, eliberata in chiar sanul unei facilitati subacvatice despre care aflam ca era loc de testare pentru mutatiile virusului T. Mediul e unul voit regizat caci fiecare scena de actiune e anuntata ca o simulare de o voce electronica. Exact ca intr-un joc video, eroina si tovarasii ei sositi pentru a o elibera -intre care e remarcabila prezenta asiaticei Ada Wong (Li Bingbing), parca rapita dintr-o serie manga cu tot cu rochia ei rosie despicata pana-n talie- strabat 4 replici urbane (Moscova, Berlin, New york si Tokio) ticsite de zombie cu mitraliere (serios!), namile cu topoare, trupe speciale corporatiste si o dihanie al carei rost nu l-am inteles. Consecinta imediata e rezumarea filmului la foarte multa alergatura si impuscaturi.



Pentru plus de dramatism, subplotul clonelor e reactivat astfel incat Alice/Milla se reintalneste cu sine si cu dublurile aliatilor sau dusmanilor sai, ba mai mult, se procopseste si cu fiica uneia dintre celelalte Alice/Mille, ceea ce, in teorie, ar fi trebuit s-o umanizeze. Dar lucrul asta e imposibil cata vreme la fiecare doua minute Milla pleca sa mai bata niste morti vii. Cand sa dezvolte atasament fata de micuta? Si care-i faza cu rasplata (retribution)? Cel mai enervant lucru la acest film e ca nu avanseaza niciunde cu povestea, e ca o misiune optionala intr-un joc pe care abia astepti sa-l termini ca sa-l dai deoparte. E oarecum trist cand vezi intregul efort de productie bagat in filmul asta ca sa arate atat de bine. Probabil singurul lucru imbucurator din el e fraza de final: This is the begining of the end! Doamne ajuta.
Trailer

7 Bad Guys - vazuti de Nadav Kander


Vezi cele 7 scurtmetraje si interviurile AICI


marți, 25 septembrie 2012

Afişul zilei: Patul Conjugal




Au trecut 20 de ani de la premiera filmului lui Daneliuc. Pluteşte în aer aceeaşi "nevroză balcanică", dacă ţinem cont de atmosfera politică poluată, confuzia legislativă şi privatizările cu cîntec. "Români, vi se pregăteşte ceva" e, pare-se, un refren nemuritor.

Vinerea animata de marti: Mr. Tourette




+ restul de episoade AICI
un produs http://www.moderntoss.com si difuzat pe Channel 4


luni, 24 septembrie 2012

Trailerul zilei: Sightseers (2012)


Noul film al lui Ben Wheatley (Kill List):



A, şi secvenţa cu Poppy.

Mi se pare doar mie sau e noul Născuţi Asasini?

Lansare Pseudokinematikos II


Dacă ne citiţi din Bucureşti, vinerea asta vă puteţi întîlni cu unul dintre noi. Marian Rădulescu îşi lansează al doilea volum din seria Pseudokinematikos la librăria Cărtureşti de pe strada Arthur Verona. Şi-au anunţat prezenţa cîţiva prieteni ai autorului: actori, regizori, compozitori, critici de film şi, desigur, cinefili.


duminică, 23 septembrie 2012

Alegeti filmul european al anului 2012

Pe 1 decembrie 2012 se decerneaza People's Choice Award pentru cel mai bun filme european la European Film Awards. Cum si noi suntem cetateni europeni suntem invitati sa ne alegem castigatorul pana la 31 octombrie. Deci mai avem o luna si o saptamana de vazut filmele din lista selectata pentru a putea vota ca niste cinefili informati. Anul asta n-avem nici o propunere locala, deci stam relaxati. Hai spor..

The Artist, Michel Hazanavicius

Barbara, Christian Petzold

The Best Exotic Marigold Hotel, John Madden

Caesar Must Die (Cesare deve morire), Paolo şi Vittorio Taviani

Come As You Are (Hasta la vista), Geoffrey Enthoven

Headhunters (Hodejegerne), Morten Tyldum

In Darkness, Agnieszka Holland

The Iron Lady, Phyllida Lloyd

Salmon Fishing in the Yemen, Lasse Hallström

Shame, Steve McQueen

Tinker Tailor Soldier Spy, Tomas Alfredson

Intouchables, Olivier Nakache şi Eric Toledano

Daniel Craig şi munţi la Timişoara...


...adăugaţi digital pe fundalul Gării de Nord, în noul spot pentru Heineken cu agentul 007.



Deci pot exista şi avantaje din a avea o gară părăginită...

vineri, 21 septembrie 2012

În sălbăticie


Aceştia sunt prietenii care m-au însoţit în vacanţă:


aka Gomorrah (2008, regia Matteo Garrone) 


aka Into the Wild (2007, regia Sean Penn)



"Povestea Elisabetei Rizea..." ar fi baza pentru a doua parte din trilogia Aproape Linişte (despre rezistenţa anticomunistă din munţi), care parte nu se ştie încă dacă şi cînd va ieşi. Iarna asta ar trebui să înceapă filmările, aşa cum îşi dorea regizorul Constantin Popescu Jr. Ceea ce ne dorim şi noi.


joi, 20 septembrie 2012

Cosmopolis - scuipat "la cald"

holes are interesting. there are books about holes.
Don DeLillo, Cosmopolis  

 
Acum l-am vazut ! E lung si anevoios :) 
Trebuie sa ai ceva rabdare cu el.
Prima jumatate e mai mult textura de carte si build up de personaj.

A doua jumatate aduce abea a film.
Ideile invartite sunt foarte interesante si actuale. Desi cam dense si scuipate mecanic.

DAR - e rewarding intr-un final.
Si face parte cumva din cautarea aia sociala si metafizica rece contemporana si capitalista de care nu ne-a zis nimeni ca am avea nevoie sau ca exista. Un film probabil prea strain pentru parintii nostrii. Un film de vazut - dar greu de judecat sau de dat o nota ... La fel ca realitatea inconjuratoare :)


Acolo unde (in/la mine) Jim Jarmusch a esuat cu "The Limits of Control", a reusit Cronenberg cu "Cosmopolis".

(inchei cu poza celui mai bun actor din film - a celui care nu a aparut pe afise - Paul Giamatti)


Trailerul noptii: The Hobbit - An unexpected journey

So, this is the hobbit...
Iata al doilea trailer la primul film din trilogia The Hobbit. Asa cum ma asteptam, nu dezvaluie decat o bucata din naratiune, mai precis intalnirea lui Bilbo cu cei 13 dwarfi condusi de Thorin Scut de Stejar, pornirea lor in calatoria neasteptata, intalnirea cu trolii apoi trecerea prin pestera gobblinilor unde Bilbo il intalneste pe Gollum si-i fura pretiosul inel. Destul de epic, ceva mai multe scene de exterior care ne rasfata cu cateva din uimitoarele peisaje naturale din Noua Zeelenda si o scena intriganta cu Gandalf si Galadriel. Senzatia generala e de versiune mai putin dramatica a LOTR. Dar sa nu ne grabim.


miercuri, 19 septembrie 2012

Scame

MUZICĂ DE EXPLORAT

A ieşit Scame, noul/proaspătul/aburindul material Makunouchi Bento. La fel de "povestitori prin sunet", dar tura asta mai veseli şi luminoşi.  Dacă doriţi să-i susţineţi pe artişti, acum puteţi plăti Scame-le cît vă dă mîna şi sufletul, mai ales că şi cei doi MB susţin la rîndul lor un label independent (Eerik Inpuj Sound). Mai jos e textul de prezentare al EP-ului. Poezie curată. Ca şi muzica - dacă mai trebuia să adaug.

"Orice se întîmplă cu mine toată săptămîna, sîmbătă şi duminică dimineaţa nu mă pot opune: regresez în interior la starea mentală de cînd aveam 5 ani. E mecanismul de apărare care mă mută prin timp fără să-mi ceară acordul. E duşul de nostalgie sinceră care mă face să mă fac de rîs. E copilul animal-liber de pădure din mine care îmi apucă ego-ul şi-l zdrobeşte ca pe o farfurie de căpşune coapte, de curge sirop roşu şi dulce, nu sînge. Cîteva ore sunt şef de gară în halta din munţii de carton şi pădurile de ceapă verde, urmărind solitar prin ochi miopi trenurile de lemn care plimbă pasageri grăbiţi din plastilină. Continui seara, cînd baia de sîmbătă e prilej festiv de a simula bătălii istorice pe sub apă cu ambele mîini transformate în submarine şi atacul fulger al unui convoi din răţuşte de cauciuc. Închei duminică cu aventurile unor pisici triste de porţelan, fugite de acasă şi rătăcite în imensa cîmpie de sub masa bunicilor. Luni dimineaţa, ceasul deşteptător risipeşte brutal toată vraja - dar el iţi vrea binele, e aliatul tău: vrea să-ţi povestesc prin sunete toate întîmplările din weekend !"
 

ps. apropo de prestaţia Makunouchi la Casa Filmelor de la Plai, cineva scria: "mi-a placut mult ce a facut waka & co. aseara. A sunat excelent! ma tot intrebam cum de oamenii astia nu fac mai multa muzica de film, fiindca am senzatia ca se pricep foarte bine". Da, chiar, mă întreb şi eu: de ce nu fac mai multă muzică de film?

Vinerea animata de miercuri - Space Argument






marți, 18 septembrie 2012

Bucuriile Filmului

PSEUDOKINEMATIKOS 2

Yeeeah! "Bucuriile Filmului", al doilea volum scris de Marian Rădulescu în seria Pseudokinematikos, a ajuns la Cărtureşti. M-am bucurat şi eu să scriu prefaţa...de mai jos:

  Marian Rădulescu, la Casa Filmelor


Canonul lui Marian
 
"Ochiul tău este lumina trupului tău.
Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este plin de lumină;
dar când ochiul tău este rău, şi trupul tau e plin de întuneric.
Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric."
(Luca 11, 34-35)

Noi, cinefilii, avem obiceiul năstruşnic de a face topuri şi liste. Liste cu filme care ne-au marcat şi influenţat. Sau pur şi simplu ne-au atins la un moment dat. Preferinţele fiecăruia sunt, desigur, subiective. De multe ori nici nu mai ştim de ce ne-a plăcut o peliculă. Poate povestea de pe ecran semăna cu a noastră. Poate am fost vrăjiţi de coloana sonoră. Sau de un actor... Un lucru e cert: lista noastră oferă indicii clare despre personalitatea noastră. Spune-mi ce filme vezi ca să-ţi spun cine eşti. "Lista" ne defineşte... aspiraţiile, preocupările şi plăcerile (vinovate sau nu). Suntem ceea ce vedem (dar mai ales, cum ne raportăm la ceea ce vedem). În Pseudokinematikos 2. Bucuriile filmului, Marian Rădulescu propune o listă proprie ("Dosarul vizionărilor"). Dar el reuşeşte un echilibru între favoritele personale şi lucrările esenţiale (deşi mai corect e să spunem că "favoritele" lui sunt totodată "lucrări esenţiale...").

Dacă în primul volum autorul a cartografiat popasurile obligatorii în cinematografia românească, aici măreşte scara şi schiţează o planisferă, o hartă a întregii lumi cinematografice. Lista lui Marian e de fapt un canon. Un îndreptar cu filmele de căpătâi, filme cruciale. Acest canon nu e rigid (ca un decalog) şi nu are pretenţia de a fi integral, dar e un bun început. "Let's start at the very beginning / A very good place to start / When you read you begin with ABC / When you sing you begin with Do-Re-Mi ("Să începem chiar cu începutul /Un foarte bun punct de plecare / Cînd citeşti, începi cu ABC/ Cînd cînţi, începi cu Do Re Mi") (din Sunetul muzicii, regia: Robert Wise, 1965). Repertoriul propus de Marian este ABC-ul care trebuie învăţat pentru a desluşi limbajul cinematografic şi pentru a-i însuşi gramatica (aici s-ar potrivi alt înţeles al cuvîntului "canon", acela de literă de tipar cu care se tipăreau cărţile canonice). Din aceasta perspectivă, cele aproape 100 de titluri selectate şi cercetate aici pot fi privite ca o Educaţie. O fundaţie. Filme-indicator, filme-far, borne de folos în aceasta fascinantă călătorie numită Cinema. Dacă le vezi, n-ai cum să te pierzi. N-ai cum să te rătăceşti în labirintul vizual care ne înconjoară. Ele sunt ca un fir din ghemul Ariadnei care se deşiră în carte, începând cu anul 1916 şi până în 2011.

În aceşti 95 de ani, cinema-ul a trecut prin schimbări majore, dar esenţa lui e aceeaşi. Cinematograful de artă rămâne un mod de înţelegere a vieţii, o Cale de a ajunge la ceea ce e profund uman. Această esenţă perpetuă, nemuritoare, se află în centrul atenţiei lui Marian Rădulescu. Autorul nu e doar un cinefil îndrăgostit de istoria filmului, este un iubitor de frumos şi adevăr. Iar când întîlneşte frumosul şi adevărul în sala de cinema, trăieşte bucuriile la care face referire în subtitlul cărţii. Dar aceste bucurii trebuie împărtăşite. Într-o zi de decembrie 2011, am ajuns la ultimul cinematograf de stat care a supravieţuit în Timişoara (din treisprezece cîte au fost odată) pentru a vedea Crulic (regia: Anca Damian, 2011). Lângă casa de bilete mai era un singur domn. Mă aştepta pe mine. Mă rog, aştepta încă un spectator. I se destăinuise plasatoarei că nu voia să vadă filmul de unul singur. Am înţeles atunci de ce mergem de fapt la cinema: vrem să simţim emoţia împărtăşită care face să vibreze aerul din sală. Marian trăieşte pentru această emoţie. De aceea mă sună de fiecare dată cînd descoperă ceva important de văzut. Ultima oară a fost un film polonez din 2010, Erratum (regia: Marek Lechki). Entuziasmul lui e molipsitor, chiar şi prin telefon: "Să vezi câtă fineţe, câtă delicateţe. Atâtea lucruri exprimă filmul ăsta prin fiecare milimetru de peliculă!... Să vezi ce înseamnă muzica în film, compoziţia plastică... Fiecare cadru e impecabil alcătuit, ca un tablou. Îţi vine să strigi '- Stooop! dă pe pauză, să văd cadrul ăsta mai bine!'. Am vrut să le spun să oprească proiecţia că mă sufocam de atâta frumuseţe."

Pseudokinematikos 2 este o colecţie de astfel de experienţe desăvârşite. Ele nu au nimic de a face cu predilecţia industriei de cinema actuale pentru stimulare, pentru excitarea globului ocular. Au de a face cu explorarea, cu trezirea ochiului lăuntric. Autorul nu face concesii filmelor-de-unică-folosinţă. El e interesat de filmele care merită (trebuie) revizionate. Indiferent de anul când sunt făcute, relevanţa lor nu poate expira. Adevăratele filme mustesc de sensuri. Ele trebuie văzute nu ca mijloace de recreere, ci ca mijloace de re-creare. Aşadar, volumul de faţă vorbeşte despre filmele care ne luminează dar, mai ales, despre cele care ne iluminează. Calea spre iluminare presupune însă un efort şi din partea noastră. Nu ajunge doar să fii "în Zonă". Totul depinde de noi. De atenţia, de reflecţia şi de reacţia noastră. Iluminarea nu e un rezultat al unor factori externi. Ea vine dinăuntru. În acest sens, Do-Re-Mi-ul propus de Marian este o iniţiere. Un prim pas pentru unii, o aducere aminte pentru alţii.

Cu această carte, Marian Rădulescu îşi întăreşte rolul de călăuză cinematografică, cu ajutor de la întâia sa "călăuză", Andrei Tarkovski (căruia îi dedică câteva eseuri luminoase în Addenda). Autorul adresează o nouă scrisoare de dragoste către Cinema dar şi o propunere-invitaţie pentru şlefuirea interioară prin "filmele de conştiinţă". Odată ce ţi-ai însuşit acest canon, ochiul nu va mai putea fi înceţoşat, păcălit, distras. Ochiul tău va fi curat. Şi va recunoaşte adevărata lumină.



luni, 17 septembrie 2012

Credits

MINUNEA CARE A ŢINUT 3 ZILE



La finalul unui film rulează de obicei lista cu realizatorii.
La finalul Casei Filmelor de la Plai vrem să mulţumim unor oameni care...rulează.
In order of appearance:


organizatorii Plai...................................................ne-au poftit să ne facem de cap în ograda lor

Dan Pita.................................................................ne-a dat acordul sa ii difuzam trei filme, ba a mai vorbit şi la Arhiva Naţională de Filme în contul nostru                    
                                            
Andreea şi Peter Erli.......................................... au co-realizat prima proiecţie cu Ahmed şi au pus o vorbă  bună pentru noi,  de acolo de la Dresda unde s-au mutat 

Zoly Fodor..........................................................graficianul care ne-a "desenat" afişele

Oana Reiber şi Oliver Pfann ................................au băgat (Linde) gaz în lampa lui Alladin, finanţînd Ahmed II                                                                          

Bloodie, Cătălin, Cristina, Deea, Ovidiu şi Jescu..................pentru cuvinte şi prezenţă

Tako........................................................................pentru ideea genială cu cortul militar

"alpiniştii utilitari" Anca, Iasmina şi Sînziana................ne-au instalat marele ecran din pînză şi  ne-au aprovizionat cortul cu tot echipamentul de lupta

Iasmina, Cristina, Ana (din Iaşi), Illy, Alex, Dan......plus ceilalţi voluntari anonimi la Plai, acesti "unsung heroes" care emit în aer vibraţia ce defineşte un mare festival

Marian Rădulescu................................................pentru vorbele alea dulci despre cinema şi pentru strugurii de Izvin şi mai dulci 

Makunouchi Bento.............................................pentru că au presărat din nou magie din mixere, sintetizatoare şi alte device-uri ghiduşe (gen Nintendo pentru scratch-uri)

Klaus Olasz (Consulul Germaniei)...........pentru că s-a aşezat şi el asemeni celorlaţi spectatori "în fotoliile-şpaleţi", pe saci ori pe pămîntul gol, în frigul de la miezul nopţii 

Boris Gaza.............................................pentru că nu-mi puteam imagina Casa Filmelor fără participarea lui

SPECTATORILOR care ne-au copleşit cu interesul, cu entuziasmul, ne-au umplut Casa
                                  şi au semnat în număr mare manifestul nostru pentru cinematecă

După ce primeşti înapoi atîta energie pozitivă nu ai cum să te duci acasă şi să te culci pe lauri. Suntem obligaţi să urmă(ri)m ideea noastră fixă. Aceea de a avea o Casă permanentă a Filmelor la Timişoara. Nu doar pentru 3 zile. Acest Plai ne-a arătat tuturor cum ar fi dacă ar fi...

Pe sponsori i-am tot pomenit pînă acum. Personal, mai am de făcut două mulţumiri: camaradului Richie, "directorul tehnic", care a dormit vreo 12 ore în 3 zile şi Nicoletei Ciocov (pe care mi-aş dori-o alături de Asociaţie şi la următoarele acţiuni). Contribuţia lor a fost mult mai mare decît (poate) s-a văzut din exterior. Această Casă a Filmelor a cimentat o echipă.

                                                                   "alpiniştii utilitari"

   Aşteptînd Zorile (regia Mihai Sofronea)

                                                        Apa ca un bivol negru (1970)


Duhul Aurului 

                                                   Cristina şi Mihai, voluntarii Marele Ecran

                                                         Aventurile Prinţului Ahmed

                                                         Boris Gaza privindu-l pe...Boris Gaza
                                            

                                                               Richie, după 3 zile fără somn

                               

Un film cu romani de vazut: Bibliotheque Pascal


si un mic teaser:


+

Bibliotheque Pascal - Making Of (Part 1)

Bibliotheque Pascal - Making Of (Part 2)



Colectie de postere minimaliste la filme celebre


Vizitati toata colectia AICI ! E dementiala.



Oglinzi personale (1)



- Do you know where you are spending the afterlife?
- I'm going straight to hell. Eternal damnation.

We need to talk about Kevin (2011, r. Lynne Ramsey)

duminică, 16 septembrie 2012

Despre oameni și melci (2012)


”Cinstit, nu mai am nevoie de premii, ci de public”, zicea Andi Vasluianu într-un interviu peste care am dat acum câteva săptămâni. Replica mi-a rămas în minte fiindcă rezumă destul de clar și simplu starea filmului românesc actual - sublim, fantastic, dar aproape inexistent pentru public. Aplaudat la festivaluri internaționale, adorat de critici, dar proiectat cu sălile goale în țară. Apoi, replica mi-a venit în minte fiindcă pare să funcționeze ca un fel de motivație aflată în spatele filmului Despre oameni și melci.


Adică da, vreau să spun că Despre oameni și melci e o breșă (binevenită) pe canalul prin care filmele așa-zis neorealiste ale ultimilor ani se scurg spre Cannes, Locarno și alte festivaluri occidentale cu ștaif. Nu e film făcut ”pentru export”, ci unul pentru public (românesc, în speță). E haios, e coerent, are cap și coadă, are story, e ușor să îl urmărești și să râzi la el. Nu ca la o mostră de sarcasm subtil, ci ca la un banc cu Bulă. Ceea ce nu înseamnă nici că e semi-porno de categorie B, ca A doua cădere a Constantinopolului (deși mulți ar putea crede asta văzând prima scenă, cu Monica Bârlădeanu și Andi Vasluianu performând transpirați într-o fază explicită), și nici tâmpițelo-grosolan ca Garcea și oltenii (deși acțiunea se petrece într-o uzină și nu lipsesc ”glumele de autobază”).  

Despre oameni și melci e un film făcut pentru a plăcea unui public larg. Iar asta nu îl transformă automat într-unul slab sau care face compromisuri intolerabile. Ok, nu e un film care te dă peste cap sau îți schimbă viața, nu e artă la superlativ. E doar o porție bună de râs și o colecție de viniete dintr-o perioadă cu năbădăi a istoriei românești recente. Mai e nevoie și de așa ceva, din când în când. 

Rezumatul în două vorbe sună cam așa. Muncitorii uzinei Aro de la Câmpulung încearcă să strângă bani într-un mod mai puțin convențional pentru a-și salva locurile de muncă. Suntem la începutul anilor '90, în era legendarei veniri a lui Michael Jackson în România și cea a privatizărilor dubioase. Niște ”investitori francezi” vin să cumpere uzina de la Câmpulung și, probabil, să dea afară marea majoritate a angajaților. Liderul de sindicat vede într-o seară o reclamă TV care promite câștiguri mari prin donarea de spermă pentru o clinică occidentală. Cu naivitate înduioșătoare, el coace un plan prin care muncitorii de la Aro să strângă astfel bani și să cumpere uzina.

Filmul lui Tudor Giurgiu vorbește cu o anumită doză de candoare despre speranțele și planurile complet naive cu care românii își hrăneau ideea de ”democrație și libertate” în anii gri de după '89. Cei care au trăit acei ani cred că vor râde strâmb la film. Dar vor râde, totuși. Ceea ce nu e lucru puțin la un film românesc.  

Actorul vine la Casa Filmelor. Haideti sa-l cunoasteti de-adevaratelea!

ZIUA ATELIER 1 LA PLAI

Aseara s-a intamplat din nou magie cu Ahmed si Makunouchi Bento. Casa Filmelor de la Plai s-a dovedit pana la urma mica, in ciuda celor peste 50 mp de spatiu pentru spectatori. La un moment dat am numarat 80 de persoane in public, dupa care au mai venit doritori (nu stim daca cei care au venit pe la ora 1 AM cautau doar un adapost in calea frigului). Cert e ca vom repeta spectacolul si cu alte ocazii. Suntem obligati.

Astazi, ultima zi de Plai, am pregatit in tandem cu prietenii de la Atelier 1 doua propuneri care s-au dovedit de succes in anii trecuti: atelierul de introducere in mestesugul actoricesc sustinut de Boris Gaza si proiectia scurtmetrajului The Crossing. Despre ACTOR puteti citi AICI si AICI. Despre SPECTA(c)TOR, aici .

Suntem la Casa Filmului, de la 15 la 17. Ultima zi.


cu sprijinul Consulatului Germaniei la Timisoara, partenerul principal al Casei Filmelor