Marele Ecran: clisee

Se afișează postările cu eticheta clisee. Afișați toate postările

vineri, 8 ianuarie 2016

joi, 1 octombrie 2015

După ce Narcos m-a pierdut pe la jumate, am zis să dau o șansă altui serial proaspăt. Mr. Robot (creat de Sam Esmail) e un pic prea 'american' pentru gustul meu și totuși am reușit să-l duc la bun sfârșit. Motivele? Poate m-a atras subiectul care face cu ochiul la Anonymous și mișcarea Occupy: hackeri care vor să pornească o revoluție globală prin ștergerea datoriilor către o corporație malefică, după cum îi zice și numele: Evil Corp (seriousely?!!). Prestațiile actoricești sunt decente, dar nu l-aș aminti decât pe Christian Slater. Și mi-a plăcut că e, simplist pus, o combinație de U T O P I A (atmosferă, stil, muzică, apropo, e mișto) și Fight Club (nihilismul și alte lucruri, dar nu vreau să spoileresc că poate mă trezesc hack-uit). În 2015, revoluția va fi live streaming.

marți, 7 aprilie 2015

Săptămâna Altfel la cinema

Pe vremea cînd nu existau Google Earth, wikipedia sau city-break-uri, cum putea un tînăr să cunoască lucruri despre celelalte popoare? Întreba o persoană mai învățată, luminată, "cu praxis". On the mike, MC Alexandru Bindea într-un "rant" Mel Gibson style:

"Fiecare seminție e dată pe Pământ pentru ceva. Ovreii pentru înșelăciune. Turcii pentru blăstămății. Noi, românii, ca să iubim, să cinstim și să suferim creștinește. Fiecare neam cu obiceiurile lui. Israeliții citesc mult. Grecii vorbește mult. Turcii au neveste multe. Arabii au dinți mulți. Nemții fumează mult. Ungurii mănîncă mult. Muscalii cîntă și beau mult. Englejii au gînduri multe. Francezii scot la modă multe. Armenii taie frunze multe. Cerchezii au șireturi multe. Sîrbii macină multe. Și țiganii mănîncă bătaie multă. Că sunt robi, așa i-a blestemat Noe. Și între oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace. Trebe ținuți în frîu dacă vrei să-ți faci treaba cu dînșii."

Incredibil dar Aferim!: un film românesc încă mai rulează la multiplex, la 25 de zile după premieră.

vineri, 20 martie 2015

Vedere de pe Lună

Le voyage dans la Lune (George Melies, 1902)

luni, 12 ianuarie 2015

Yoyo, spectacol la 8 1/2

Doi clovni intră într-un oraș:

"Pff! Ai văzut cine mai are spectacol la 8 și jumătate?
Împachetează! Plecăm."

Yoyo e un film din care curg gagurile și țîșnește magia ca apa din peruca cu rezervor de 6 litri a unui clovn. Un număr de iluzionism nemuritor din sertarul cu fantezie a mimului Pierre Etaix. De văzut cu copilul de lîngă voi sau din voi.

marți, 23 decembrie 2014

Recurente (VI): Carne de tun

"Pentru ei esti doar carne"

"posh cunts telling thick cunts to kill poor cunts"

'71 vs The Search

joi, 13 noiembrie 2014

DE CE EU: fotoreportaj

Uau!

Cum a fost aseară la Capitol...Peste 700 de spectatori (plătitori de bilet) la DE CE EU (proiecția versiunii de lucru a filmului lui Tudor Giurgiu la Timișoara). S-a stat la discuții (cu regizorul și actorul Emilian Oprea) pînă aproape de miezul nopții. Pînă revenim cu detalii, avem povestea în imagini a întîlnirii de aseară - mulțumim Mircea Gherase!

Fotografii de Mircea Gherase (c)

marți, 14 octombrie 2014

Imposibila iubire (1983)

Astăzi reîncepe programul cinematecii de la BCUT, cu Imposibila iubire (1983, Constantin Vaeni). Cu: Amza Pellea, Tora Vasilescu, Gheorghe Cozorici, Irina Petrescu, Șerban Ionescu, Magda Catone (fun-fact: pe platourile de filmare ale acestui film a început povestea de iubire dintre M. Catone și S. Ionescu), Mitică Popescu, Petre Nicolae și, da, chiar el, Dan Puric. Prezintă Marian Rădulescu. Ora 18. Intrare liberă (aula Bibliotecii Universitare Eugen Todoran).

miercuri, 10 septembrie 2014

Prim-plan cu o colecţie de cuţite.

Care e prima chestie la care te gândeşti când vezi un cuţit filmat insistent în prim-plan, într-un film american? E destul de clar, nu? Până la finalul filmului cineva va fi ciopârţit. Sau cel puţin îi va fi ameninţată jugulara. Iar când apare o întreagă colecţie de cuţite, ce să mai vorbim? Probabil avem de-a face cu un ucigaş în serie sau un alt gen de maniac.

Scenă de debut în Bombon, El Perro (2004)

Conform unei logici similare, dacă personajul pleacă la pescuit de rechini, probabil va fi atacat/mâncat de unul. Sau dacă avem un plan apropiat în care se văd colţii unui câine, probabil cineva va fi muşcat/sfâşiat cât de curând în film.

Paranoia care se imprimă subtil în minte din astfel de succesiuni de cadre e atât de înrădăcinată în capul privitorului de filme mainstream că probabil nici n-o mai conştientizezi.

De aceea filmele lui Carlos Sorin, care contrazic detaşat multe dintre clişeele astea de tip cauză-efect inventate de Hollywood (şi poate de Cehov înainte de a exista Hollywood), sunt ca o briză de aer proaspăt. De exemplu, în Bombon, El Perro, personajul principal meştereşte cuţite în timpul liber. Când începe filmul el e proaspăt şomer, deci timpul liber e echivalent cu tot timpul. Le sculptează meticulos mânerele şi apoi încearcă să le vândă pe unde apucă. Senzaţia de pericol iminent pe care o ai, ca spectator, când îl vezi scoţând un morman de cuţite din geantă în faţa unor muncitori necunoscuţi de pe un şantier, în scena de debut, e extrem de limpede. Şi e elegant diluată de cursul ulterior al poveştii. Adică nu se întâmplă nimic grav, nimeni nu atacă pe nimeni, nu se moare dramatic.

Carlos Sorin evită asumat violenţa facilă în filmele sale şi aduce în prim-plan nu trucuri narative ieftine menite să îţi atragă atenţia, ci un soi de umanitate profundă a personajelor. O bunătate inerentă şi o dorinţă naturală de a oferi ajutor, chiar şi unor necunoscuţi. Iar faptul că foloseşte de multe ori actori neprofesionişti dă filmelor sale alura unei oglinzi puse firesc în faţa realităţii, reflectând fără efort lumea aşa cum este ea.

În contradicţie sistematică cu aşteptările pe care le ai ca spectator de filme mainstream, Carlos Sorin surprinde mereu cu întorsături neaşteptate. De exemplu, Dias de pesca / Gone Fishing (thx, Waka!) e un film despre pescuitul de rechini în care nimeni nu e desfigurat / mâncat de vreun rechin şi nici nu apar cadre subacvatice cu corzi de violoncel strunite fioros în fundal, a la Jaws.

Bombon, El Perro e un film despre un fabricant de cuţite artizanale şi despre un câine aparent fioros, dar niciunul dintre cei doi nu agresează pe nimeni.

Historias minimas e despre un octogenar care face autostopul în căutarea câinelui său, iar pe drum găseşte oameni care îi oferă câte un ajutor neaşteptat.

Toate personajele lui Sorin sunt, în esenţă, oameni de treabă care spun câteva o poveste aparent simplă, dar nu lipsită de greutate. Iar filmele lui au darul rarisim de a-ţi reconfirma încrederea în umanitate. Dar nu la modul neverosimil şi umflat cu minciuni al unui film de Hollywood cu happy end, ci în limitele binevenite ale unui bun simţ ce am impresia / sper că reflectă destul de clar lumea în care trăim. Aşa cum se vede cu ochiul liber, nu printr-un ecran.

Filmele lui Carlos Sorin funcţionează perfect ca medicament contra supradozei de scenarii deprimante/paranoide livrate de mass-media mainstream, deci cred că nu strică să aveţi câte unul prin preajmă în folderul cu filme antidepresive ;).

vineri, 18 iulie 2014

Ceau, Cinema. Ziua 1, în imagini

Ediția-pilot Ceau, Cinema! a decolat.

Pe scurt, a fost plin la toate proiecțiile, iar la sesiunea de comic book-ing live a Terapiei de Basm cu invitat special, Victor Drujiniu, s-a stat peste trei ore la discuții, de a trebuit să batem apropouri cu mișcatul mobilei ca să elibereze spațiul la ora închiderii. Timișorenii au apreciat lubenița de Gottlob (ne-am dat seama după paharele goale) și filmele (ne-am luat după aplauzele de final). Proiecțiile de afară au decurs bine. La Noaptea Devoratorilor de Trailere, selecția lui Richie a ținut oameni pironiți în scaunele de regizor până la ora 2 AM.

Mai pe larg, avem primele imagini oficiale Ceau, Cinema!, de la Zorislav Stojanovic.