Se afișează postările cu eticheta Imagini de arhiva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Imagini de arhiva. Afișați toate postările
miercuri, 23 martie 2016
Din nou despre Ahmed
Prietenia noastră cu duetul timișorean Makunouchi Bento a început și s-a legat în jurul unei animații din 1926 (prima din istoria cinematografului păstrată integral până azi): Aventurile Prințului Ahmed (de Lotte Reiniger).
Waka_X și Qewza au re-creat coloana sonoră pentru un eveniment gândit inițial ca one-time-only, în cadrul ZFANG (Zilele Filmului Alb-Negru German). Dar am ajuns să-l repetăm și noi, și băieții de câteva ori. Ahmed + DJ set + Show live a fost de fiecare dată altfel. Și la Plai dar și pe scena Filarmonicii (în cadrul concertului caritabil s-au strâns 5000 de euro, în beneficiul fundației Pentru Voi).
M-am bucurat ca la regăsirea unui vechi prieten când am văzut în oferta MUBI această mică bijuterie a cinematografului. De data asta fără muzica Makunouchi dar...cine știe? Poate veți mai prinde undeva, cândva combinația.
Câteva cuvinte despre filmul care tocmai a împlinit 90 de ani (a avut premiera în februarie 1926) ne-a oferit regizoarea Anna Florea, mare fană Lotte Reiniger:
"Filmul (...) poate fi considerat interesant şi important din diverse motive obiective şi argumente raţionale. Însă, mie mi se pare că Aventurile Prinţului Ahmed rămâne un film îndrăgit şi iubit din motive mai îndepărtate de răceala raţiunii, a inteligenţei dobândite şi mai apropiate de căldura inteligenţei intuitive. (...)
Mâinile minunatei Lotte Reiniger, deşi nu se văd, sunt prezente în fiecare tăietură a siluetelor, în fiecare mişcare a lor. Lotte e prezentă în fiecare clipă dintre două fotograme, acele clipe în care se creează magia filmului animat. Şi e o prezenţă jucăuşă, caldă şi pozitivă, care te prinde şi te implică."
Aventurile Prințului Ahmed se mai poate viziona pe MUBI în următoarele 5 zile.
vineri, 19 februarie 2016
Din nou Poliția Rutieră
Dacă tot sunt simpatici zilele astea polițiștii de la Rutieră, vă amintim filmul polonez cu care am încheiat prima ediție Ceau, Cinema: DROGOWKA/ Poliția Rutieră. Iată cronica de atunci, ca să vedeți că filmul spune întotdeauna adevărul, de multe ori "înaintea timpului său":
Am făcut un scurt raport despre Poliția Rutieră imediat ce l-am prins pe radar. Drogowka arată exact ce e corupția. O pandemie care infectează tot: de la copiii care blătuiesc un meci de fotbal pentru mărunțiș și până la cei mai înalți funcționari ai Comisiei Europene, care fac autostrăzi doar pe hârtie și încasează comisioane grase. Practic, vorbește despre tot ce-i mai rău în România. În același timp, vedem că lucrurile astea nu se întâmplă doar la noi. Este o demonstrație de forță (și cu mult umor) a faptului că dacă intri in hora compromisurilor (de conștiință) nu mai poți ieși întreg, demonstrație realizată cu mijloacele unui thriller modern impecabil scris, jucat și regizat.
Iar Felix (Waka_X) a zis așa:
Recunosc, sunt mare fan de cinema polonez. (am si prieteni care fac misto pe tema asta...). E suficient sa vedeti cateva filme, de ex. cele facute de Wojciech Smarzowski, ca sa ma intelegeti. Dupa comedia bizara "The Wedding" si drama politista de atmosfera "The Dark House" (filme extraordinare) + povestea de razboi "Rose" (care pe mine nu m-a atins prea tare), Wojciech Smarzowski scrie si produce in 2012-2013 un film ultra-realist despre coruptia in sanul Politiei si consecintele ei sociale generalizate. Partea cea mai dureroasa a acestui film e ca naratiunea poate sa fie transpusa firesc in orice societate din Balcani: Romania, Bulgaria, Serbia. Filmat cu o gramada de camere diferite (mai ales camere de telefon celular), editat ultra-dinamic si modern, cu o poveste atat de credibila si familiara ca doare, jucat de o echipa de elita a actorilor polonezi de azi, filmul tine privitorul conectat, secunda de secunda. Nu se compara cu nicio drama politista americana sau britanica, e atat de bun incat mi-e teama (pentru privitor dar mai ales pentru producatori) ca acest film a ridicat stacheta genului undeva sus, pe dulap. Filmul nu putea sa fie facut la noi (desi existau toate premisele pentru asta) - nu cunosc regizor roman cu asa doza de curaj - pana la urma, acest film este un manifest violent si unic anti-coruptie, o radiografie sociala necrutatoare si in acelasi timp, o bucata de cinematograf foarte proaspat. Filmul a umplut salile de cinema din Polonia, dar, din pacate, la noi nu a mai ajuns. Sa fie oare de vina mesajul filmului sau doar proasta distributie si lipsa de interes a privitorului roman pentru filmele europene !?
PS. Între timp, Smarzowski a câștigat prima ediție a competiției Ceau, Cinema! cu THE MIGHTY ANGEL.
luni, 9 noiembrie 2015
7 evenimente Marele Ecran
Deși au fost multe evenimente în 7 ani, în selecția de mai jos apar 4 din 2012. E anul în care am început cele mai multe episoade-pilot. To be continued.
februarie 2012
Prima proiecție a Asociației Marele Ecran: The Crossing (de Cristian Plesh).
Care a avut o urmare interesantă anul acesta, la Ceau Cinema!.
mai 2012
Primul nostru mini-festival de buzunar: Zilele Filmului Alb-Negru German.
Care probabil ar fi continuat dacă prietenii Andreea și Peter Erli nu ar fi plecat în Germania.
septembrie 2012
Primul an când am fost gazde la Casa Filmelor de la Plai.
Printre altele, am proiectat Nunta de piatră, Duhul Aurului și Apa ca un bivol negru.
decembrie 2012
Aventurile Prințului Ahmed (de Lotte Reininger) + rescoring live Makunouchi Bento
Proiecție caritabilă în sprijinul fundației Pentru Voi.
Cu acest prilej s-au strâns 5000 de euro pentru serviciile fundației.
2013
Proiecție-specială Crulic + Community Check
2014
Ediția-pilot Ceau, Cinema! (împreună cu Pelicula Culturală)
2015
Ceau, Cinema! Episodul 2. Copleșitor din toate punctele de vedere.
Bonus: proiecția AMY, dublu sold-out la AMBASADA, pentru că ne-a dat încredere că se poate și mai mult.
Mulțumim partenerilor noștri tradiționali deja: Institutul Cultural Francez, Centrul Cultural German, Consulatul Germaniei, Casa Artelor, Timishort, BCUT, Camera 4, Atelier 1, Plai, AMBASADA, Primăria Gottlob, 4Proof Films, Voodoo Films, Transilvania Film, Independența Film, Kinosseur, Film Sense, Pseudokinematikos și (cei mai buni parteneri posibili) Pelicula Culturală.
februarie 2012
Prima proiecție a Asociației Marele Ecran: The Crossing (de Cristian Plesh).
Care a avut o urmare interesantă anul acesta, la Ceau Cinema!.
mai 2012
Primul nostru mini-festival de buzunar: Zilele Filmului Alb-Negru German.
Care probabil ar fi continuat dacă prietenii Andreea și Peter Erli nu ar fi plecat în Germania.
septembrie 2012
Primul an când am fost gazde la Casa Filmelor de la Plai.
Printre altele, am proiectat Nunta de piatră, Duhul Aurului și Apa ca un bivol negru.
decembrie 2012
Aventurile Prințului Ahmed (de Lotte Reininger) + rescoring live Makunouchi Bento
Proiecție caritabilă în sprijinul fundației Pentru Voi.
Cu acest prilej s-au strâns 5000 de euro pentru serviciile fundației.
2013
Proiecție-specială Crulic + Community Check
2014
Ediția-pilot Ceau, Cinema! (împreună cu Pelicula Culturală)
2015
Ceau, Cinema! Episodul 2. Copleșitor din toate punctele de vedere.
Bonus: proiecția AMY, dublu sold-out la AMBASADA, pentru că ne-a dat încredere că se poate și mai mult.
Mulțumim partenerilor noștri tradiționali deja: Institutul Cultural Francez, Centrul Cultural German, Consulatul Germaniei, Casa Artelor, Timishort, BCUT, Camera 4, Atelier 1, Plai, AMBASADA, Primăria Gottlob, 4Proof Films, Voodoo Films, Transilvania Film, Independența Film, Kinosseur, Film Sense, Pseudokinematikos și (cei mai buni parteneri posibili) Pelicula Culturală.
vineri, 6 noiembrie 2015
7EVEN
ISTORIA EVOLUȚIEI NOASTRE
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
'Noi credem în emoţia împărtăşită
ce face să vibreze aerul din sala de cinema'
2013
-Alo! Buna ziua! Am inteles ca aveti un imobil de vanzare, fostul cinematograf Studio.
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
(...)
2013 bis (pentru că în 2010 nu îmi amintesc să fi făcut ceva revoluționar)
Proiect depus la Primărie pentru înființarea unei cinemateci
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
joi, 22 octombrie 2015
Piața Universității
O bucățică de istorie, musai de revizitat. Mizeria ascunsă sub preș nu dispare, ci miroase tot mai tare.
E și ăsta un mod de a aniversa BACK TO THE FUTURE DAY. Să vadă și cei tineri ce telefoane, ce haine erau la modă atunci (barba era pe val și în 1990). Un film de Stere Gulea.
duminică, 9 august 2015
vineri, 20 martie 2015
The Eclipse: Courtship of the Sun and Moon (1907)
Probabil una din primele reprezentari ale eclipsei in cinema - apartinand, cum altfel decat, pionierului francez Georges Melies - se dovedeste a fi totodata si o prima tratare a homosexualitatii in filme, sub forma unui ritual amoros (celest!) in care Soarele si Luna au chipuri masculine. E putin probabil ca distribuirea sa fi fost 'dezinteresata' intrucat personaje feminine apar ulterior in film in chip de stele sau alte corpuri celeste.
joi, 5 martie 2015
Kapitalism, rețeta noastră secretă - Final alternativ
Alexandru Solomon lansa filmul său despre oligarhi autohtoni în aprilie 2010 (cronica mea AICI). Cinci ani mai tîrziu, finalul filmului ar putea arăta altfel.
George Becali - 3 ani cu executare
George Copos - 4 ani cu executare
Dinu Patriciu - sentința cea mai aspră
Dan Voiculescu - 10 ani cu executare
Ioan Niculae - still pending
În urmă cu 5 ani, "arestarea acestor personaje părea de domeniul ficțiunii", nu al genului documentar.
Alexandru Solomon:
"Senzația mea este că se încheie o epocă, că un anume fel de a face business 'de tranziție' nu mai este posibil. Poate că generația marilor capitaliști născuți și hrăniți de rețelele nomenklaturii și ale securității - cu ramificațiile lor interlope - se apropie de termen. Asta nu înseamnă că cei care vin din urmă sunt mai buni. Și rămâne de văzut dacă elita politico-economică va lasa justiția să funcționeze la parametrii aceștia de acum înainte"
joi, 12 februarie 2015
De la Hollywood pana in Silicon Valley
Va recomandam sa vedeti acest eseu video de 40 de minute care trece in revista evolutia tehnlogica din domeniul cinematografiei si in special felul in care diferitele salturi tehnologice au modelat filmul. In drumul sau de la analog la digital putem observa vizitand lucrarile lui Sergei Eisenstein, Fritz Lang sau Alfred Hitchcock, cum montajul a sofisticat naratiunea, cum sunetul sincronizat a deschis drumul catre long-cuts sau ce impact a avut ecranul lat asupra montajului si a folosirii close-up-urilor. O atentie deosebita e acordata trecerii spre digital si a felului in care softurile create in Silicon Valley au influentat realizatori de filme ca David Fincher, Ridley Scott, Martin Scorsese etc.
marți, 28 octombrie 2014
Casa dintre cîmpuri (1980)
Casa dintre cîmpuri prilejuiește o mare întîlnire între doi regizori importanți ai perioadei: Alexandru Tatos și Mircea Daneliuc (aici joacă, la fel ca în cîteva din filmele sale, de pildă Probă de Microfon, care în alte țări din "lagărul comunist" ar fi fost cult). Daneliuc e unul dintre cei mai nonconformiști și naturali actori ai epocii (și unul dintre puținii rebeli ai cinematografiei românești). Spiritul său răzvrătit ( a fost disident în ultimii ani ai regimului) și-a pus amprenta și asupra rolului (sincer, mă mir că a scăpat de cenzură, Daneliuc era un răzvrătit prin însăși prezența lui cinematografică). Apariția lui Daneliuc alături de Tora Vasilescu are și o încărcătură suplimentară: cei doi erau pe atunci parteneri și în viața reală. În film mai joacă Amza Pellea și Mircea Diaconu. De văzut, azi, la cinemateca de la aula BCUT, de la ora 18. Intrare liberă.
duminică, 31 august 2014
vineri, 23 mai 2014
The Epic of Everest (1924)
Aceste intertitluri aparțin filmului care a documentat legendara expediție pe Everest din 1924, a grupului de alpiniști britanici între care s-au remarcat (din păcate, tragic) Mallory și Irvine. The Epic of Everest a fost restaurat anul trecut folosind peliculele deținute de Arhiva Institutului Britanic de Film (BFI) și filmate de căpitanul John Noel, fotograful oficial al expediției.
E unul dintre primele materiale filmate cu locurile și populațiile izolate din Tibet și Nepal. Din acest punct de vedere are și valoare antropologică, nu doar istorică. Filmul datează din vremea când Everest nu era încă o industrie. În același spirit pur, de început, se cațără chiar în aceste zile către cel mai înalt punct de pe planetă, alpinistul timișorean Horia Colibășanu și coechipierul său slovac, Peter Hamor. Cu diferența că ei nu folosesc oxigen suplimentar sau șerpași.
Acum 90 de ani, Noel aducea un tribut temerarilor alpiniști dar și măreției muntelui. Se făcea pionierat și în cinematografie, ținând cont de condițiile extreme de altitudine și temperatură la care s-a filmat. După cum nota și ziarul Guardian, e mai mult un film de artă decât un documentar. Culorile fabuloase ale lumii de cleștar, senzația de solitudine și grandoare a întinderilor himalayene, apusul sângeriu -cu adevărat epic- deasupra vârfului, te trimit într-un spațiu oniric, ca din altă lume (la starea cvasi-hipnotică pe care ți-o dă contribuie și muzica lui Simon Fischer Turner, compusă la comanda BFI). The Epic of Everest este, mai bine spus, The Epic of Nature.
Ca un ecou al acestor senzații, vine și declarația lui Horia Colibășanu de zilele trecute:
"Urcam Everestul cu respectul care i se cuvine celui mai mare munte
din lume – curat, cu fortele noastre psihice si fizice, atata timp cat
ii vom putea duce pe piept toata greutatea".
Timișoreanul se află de peste 1 lună și jumătate în Himalaya, a urcat deja un optmiar (Shishapangma), iar acum se găsește mai sus de 7000 de metri pe Everest, de unde va începe asaltul final către vîrf, pe ruta nordică (simulare în 3D, devine mai interesantă după min. 6).
marți, 25 martie 2014
Salvați Marele Ecran!
Nu, nu este o acțiune de salvare a noastră (deși nu ne-ar strica deloc cei 2 %).
E o cartografiere a cinematografelor din România aflate în proprietatea statului, cîte au fost și cum mai sunt. Din 450 funcționează mai puțin de 30. Tudor Giurgiu (Libra Film), inițiatorul proiectului lansat aseară la Premiile Gopo, a declarat că "România e singurul stat european care are un cinematograf la 315.000 de locuitori". Timișoara are cam atâția locuitori și nu mai are, de facto, niciun cinematograf (nu vorbim de multiplex).
"Salile de cinema s-au transformat pe rand in ultimii 20 de ani in sali de bingo, case de schimb valutar, lacasuri de cult, discoteci, supermarket, fast food, magazine de mobila, restaurante de nunti. Balbaielile au fost majore, salile s-au plimbat intre Romania Film, intre primarii. in momentul de fata problema salilor de cinema e ca un fel de minge care se plimba de la o guvernare la alta. Nimeni nu-si asuma sa faca ceva " a explicat Giurgiu motivele care l-au determinat să acționeze.
Campania nu privește doar spre trecut ci are și o țintă precisă: modernizarea a cel puțin 5-6 cinematografe. Totodată e un apel la primării, pentru cine are urechi să audă.
Salvați Marele Ecran este o platformă online interactivă la care ne-am bucurat să contribuim și noi (cu imagini și articole). Cu ocazia asta, am pus Gootlob-ul pe hartă. Fiind work in progress, puteți contribui și voi, dacă aveți mărturii de săli care au fost în România.
Salvati Marele Ecran from salvatimareleecran on Vimeo.
vineri, 7 martie 2014
Apollo și Capitol
IMAGINI DE ARHIVĂ
Luna trecută, am primit o solicitare din partea unei organizații cu un proiect foarte ambițios și, credem, foarte util. Un site care să "cartografieze" cinematografele românești care au fost și care mai sunt.
Am dat și noi sfoară în Timișoara. Printre descoperirile cele mai frumoase sunt vreo zece poze de arhivă cu cinematograful copilăriei mele, cinema Parc/ fost Apollo (actualmente club Le Cinema) și cinema Capitol (actualmente Filarmonica Banatul). Pe această cale facem un apel către toți posesorii de imagini similare cu cinematografe din Timișoara (sau din țară) care vor să dea o poză de ajutor.
Imaginile de mai jos (din arhiva națională sau vederi vechi) sunt primite de la Bogdan Bumbăcilă (un pasionat al istoriei orașului), via Pelicula Culturală. Le mulțumim frumos.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
grădina de vară - Capitol
Luna trecută, am primit o solicitare din partea unei organizații cu un proiect foarte ambițios și, credem, foarte util. Un site care să "cartografieze" cinematografele românești care au fost și care mai sunt.
Am dat și noi sfoară în Timișoara. Printre descoperirile cele mai frumoase sunt vreo zece poze de arhivă cu cinematograful copilăriei mele, cinema Parc/ fost Apollo (actualmente club Le Cinema) și cinema Capitol (actualmente Filarmonica Banatul). Pe această cale facem un apel către toți posesorii de imagini similare cu cinematografe din Timișoara (sau din țară) care vor să dea o poză de ajutor.
Imaginile de mai jos (din arhiva națională sau vederi vechi) sunt primite de la Bogdan Bumbăcilă (un pasionat al istoriei orașului), via Pelicula Culturală. Le mulțumim frumos.
.jpg)
.jpg)
marți, 29 octombrie 2013
Bloopere nemaivăzute din Star Wars
Un set nemaivăzut de duble ratate de la filmările Star Wars a fost dezgropat recent din arhive. Nu e nimic în neregulă cu sonorul în secvenţele de început ale clipului (unele înregistrări nu au sunet).
joi, 17 octombrie 2013
joi, 3 octombrie 2013
Balada lui Heisenberg
Si daca tot mai multa lume a cedat rumorii si a descoperit placerea/drogul Breaking Bad (ultimul fiind amicul nostru Sirb), va reamintesc lucrarea mea de doctorat pe acest subiect (publicata aici). Neplagiata.
Pentru usurinta lecturii, dati play mai jos:
marți, 17 septembrie 2013
Cum îţi imaginezi cinemateca la Timişoara?
Aceasta e întrebarea...pe care am adresat-o vizitatorilor Casei Filmului la Plai. Se ştie deja că la evenimentele Pelicula Culturală se intră cu "bilete speciale" (seminţe de flori, rechizite şi lenjerie pentru copii etc). La Plai, fetele au cerut, în loc de bilet, idei pentru o cinematecă la Timişoara. Se pare că nici măcar o cinematecă nu se poate face fără Chuck Norris (click pe imagine pentru detalii).
* cu această ocazie, îi rugăm frumos pe toţi cei care au făcut poze la Casa Filmelor să ni le trimită şi nouă pe adresele de contact
duminică, 26 mai 2013
Seara Campionilor
WEEKEND OF A CHAMPION
Era ultima mea seară în Cannes aşa că am vrut să fie specială (nu că restul ar fi fost obişnuite). Am fost la proiecţia documentarului Weekend of a champion, după 40 de ani de la premieră.
În 1971, regizorul Frank Simon a filmat un week-end cu Jackie Stewart, legendarul pilot de formula 1, cu ocazia Marelui Premiu de la Monaco (care are loc la cîţiva kilometri de Cannes). Producatorul a fost nimeni altul decat Roman Polanski, prieten cu Stewart şi mare fan de curse în acea vreme. Cineastul apare în film pe post de "umbră" a pilotului, în acele patru zile ploioase.
Versiunea pe care am văzut-o în Salle du Soixantieme a fost restaurată de Polanski şi de producătorul Mark Stewart, fiul pilotului scoţian. Weekend of a Champion ne întoarce într-o epocă în care aveai şanse mai mari să supravieţuieşti unui zbor pe Lună decît unei cariere în F1. Între 1968 şi 1973, 2 din 3 piloţi din circuit mureau. Peste 50 de cunoscuţi de-ai lui Stewart au pierit în accidente, dintre care 5 i-au fost prieteni apropiaţi. În acele vremuri, la Monaco erau încă borduri înalte şi toată lumea purta perciuni
"Publicul vine aici pentru violenţă. Chiar dacă nu vor neapărat să păţesc ceva rău, s-ar bucura să vadă cum mă izbesc cu maşina. Suntem născuţi pentru violenţă". Comentariile pline de miez ale scoţianului sunt alternate de momente comice, cînd se dovedeşte un tip hîtru. De exemplu, după ce se taie la barbierit, îl cheamă ştrengăreşte pe Polanski: "Roman, vino repede! Nu-i aşa că ţie îţi place să ai sînge în filmele tale? Uite!"
Între o verificare a maşinii şi o sesiune de calificări, Stewart găseşte liniştea mentală să ofere cîteva pilde de condus şi de viaţă ("dacă conduci mai încet poţi să ajungi mai repede", "cu maşina trebuie să te porţi ca şi cu femeile: dacă nu le bruschezi şi ai grijă de ele, şi ele au grijă de tine"), în timp ce stă în chiloţi în apartamentul lui din Monte Carlo. Versiunea nouă are şi bonus. O copertă finală care ni-i arată pe cei doi prieteni, acum cărunţi şi înţelepţi, în acelaşi hotel din Monaco, discutînd despre cît de mult s-au schimbat cursele faţă de 1971. Un singur pilot a murit în 18 ani. Asta poate şi datorită eforturilor lui Jackie Stewart, care a fost un "champion" al măsurilor de siguranţă.
Weekend of a Champion nu e genul de documentar care să-ţi schimbe viaţa, dar are certă valoare de arhivă (cu filmarile sale brute si prezenta unor figuri precum Grace Kelly, Ringo Starr) şi desigur sentimentală pentru amatorii de F1. Apoi, cum arăta Peter Bradshaw într-un articol din Guardian, "simpla juxtapunere a lui Stewart cu Polanski" - cel mai straniu "cuplu" din Cannes- are un impact surrealist.
Am fost si eu victima acestui impact, pentru că Sir Jackie Stewart şi regizorul Roman Polanski au venit în faţa noastră ca să introducă filmul. Thierry Fremaux, energicul director al festivalului ne-a prezentat apoi celelalte nume celebre din audienţă: David Coulthard, Alain Prost, Damon Hill (a văzut în premieră o secvenţă mai extinsă cu tatăl său, Roger Hill) şi...Adrien Brody (pasionat de maşini şi, după cum ştiţi, colaborator vechi al lui Polanski).
În 1971, regizorul Frank Simon a filmat un week-end cu Jackie Stewart, legendarul pilot de formula 1, cu ocazia Marelui Premiu de la Monaco (care are loc la cîţiva kilometri de Cannes). Producatorul a fost nimeni altul decat Roman Polanski, prieten cu Stewart şi mare fan de curse în acea vreme. Cineastul apare în film pe post de "umbră" a pilotului, în acele patru zile ploioase.
Versiunea pe care am văzut-o în Salle du Soixantieme a fost restaurată de Polanski şi de producătorul Mark Stewart, fiul pilotului scoţian. Weekend of a Champion ne întoarce într-o epocă în care aveai şanse mai mari să supravieţuieşti unui zbor pe Lună decît unei cariere în F1. Între 1968 şi 1973, 2 din 3 piloţi din circuit mureau. Peste 50 de cunoscuţi de-ai lui Stewart au pierit în accidente, dintre care 5 i-au fost prieteni apropiaţi. În acele vremuri, la Monaco erau încă borduri înalte şi toată lumea purta perciuni
"Publicul vine aici pentru violenţă. Chiar dacă nu vor neapărat să păţesc ceva rău, s-ar bucura să vadă cum mă izbesc cu maşina. Suntem născuţi pentru violenţă". Comentariile pline de miez ale scoţianului sunt alternate de momente comice, cînd se dovedeşte un tip hîtru. De exemplu, după ce se taie la barbierit, îl cheamă ştrengăreşte pe Polanski: "Roman, vino repede! Nu-i aşa că ţie îţi place să ai sînge în filmele tale? Uite!"
Între o verificare a maşinii şi o sesiune de calificări, Stewart găseşte liniştea mentală să ofere cîteva pilde de condus şi de viaţă ("dacă conduci mai încet poţi să ajungi mai repede", "cu maşina trebuie să te porţi ca şi cu femeile: dacă nu le bruschezi şi ai grijă de ele, şi ele au grijă de tine"), în timp ce stă în chiloţi în apartamentul lui din Monte Carlo. Versiunea nouă are şi bonus. O copertă finală care ni-i arată pe cei doi prieteni, acum cărunţi şi înţelepţi, în acelaşi hotel din Monaco, discutînd despre cît de mult s-au schimbat cursele faţă de 1971. Un singur pilot a murit în 18 ani. Asta poate şi datorită eforturilor lui Jackie Stewart, care a fost un "champion" al măsurilor de siguranţă.
Weekend of a Champion nu e genul de documentar care să-ţi schimbe viaţa, dar are certă valoare de arhivă (cu filmarile sale brute si prezenta unor figuri precum Grace Kelly, Ringo Starr) şi desigur sentimentală pentru amatorii de F1. Apoi, cum arăta Peter Bradshaw într-un articol din Guardian, "simpla juxtapunere a lui Stewart cu Polanski" - cel mai straniu "cuplu" din Cannes- are un impact surrealist.
Am fost si eu victima acestui impact, pentru că Sir Jackie Stewart şi regizorul Roman Polanski au venit în faţa noastră ca să introducă filmul. Thierry Fremaux, energicul director al festivalului ne-a prezentat apoi celelalte nume celebre din audienţă: David Coulthard, Alain Prost, Damon Hill (a văzut în premieră o secvenţă mai extinsă cu tatăl său, Roger Hill) şi...Adrien Brody (pasionat de maşini şi, după cum ştiţi, colaborator vechi al lui Polanski).
Trei rînduri în spatele meu, altă prezenţă stelară: Christoph Waltz ( în 2011 în competiţie cu Carnage, regizat tot de Polanski, acum membru al juriului).
Întîmplător, astăzi a avut loc Monaco Grand Prix, a 78-a ediţie a circuitului. Iar deseară aflăm care sunt cîştigătorii altui "circuit prestigios si glamuros": a 66-a ediţie a Festivalului de la Cannes. E seara campionilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)