Se afișează postările cu eticheta advertorial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta advertorial. Afișați toate postările
joi, 10 septembrie 2015
Amy la Casa Filmelor
SECVENȚE NEMAIVĂZUTE, ÎN PREMIERĂ LA PLAI
Cine cîntă la Plai?
BĂĂ, CINE CÂNTĂĂĂ?!
E întrebarea acestor zile.
Pentru cei care nu mai au răbdare, iată prima dezvăluire a unui nume de artist:
vineri, 11 septembrie, o veți putea auzi pe Amy Winehouse în premieră la Casa Filmelor Ceau, Cinema!.
Pe 14 septembrie ar fi împlinit 31 de ani. Dar toată lumea a vrut o bucățică din ea. Și au luat.
Am vrut și noi o bucățică din Amy, documentarul care va fi lansat pe 18 septembrie în cinematografe.
Și, grație distribuitorului în România (Independența Film) suntem bucuroși să vă anunțăm că veți putea vedea cîteva minute din film. Spectatorii de la Plai sunt printre primii români care au ocazia să vadă imagini de ahivă niciodată publicate până acum (documentarul conține și piese care nu au fost lansate vreodată).
Pentru prima oară din 2011, când a intrat în fatidicul Club 27, Amy Winehouse își spune povestea cu cuvintele ei. Sunt înregistrări de familie și de studio care o arată pe Amy cu totul altfel decât i-ai cunoscut controversata persona de pe scenă. Mă gândesc și la o filmare de când avea doar 15 ani, dar cântă La Mulți Ani cu același timbru vocal care va deveni curând inconfundabil.
Veți putea vedea cu această ocazie că Amy a fost, în cea mai mare parte a vieții ei scurte, fericită. Dar nimeni nu te poate pregăti pentru nivelul acesta de faimă. Odată ce ai intrat în dinții mașinăriei infernale a presei tabloide, greu să mai ieși întreg, mai ales dacă ești o tânără vulnerabilă. Echipa din spatele multipremiatului Senna a făcut un nou documentar impresionant. Un studiu de caz care arată puterea distrugătoare a tabloidelor și efectele letale ale celebrității.
Regizorul Asif Kapadia a vrut să arate fata din spatele numelui Amy Winehouse. "Este o persoană care vrea să fie iubită", spune Kapadia, "cineva care are nevoie de dragoste şi nu are parte de ea întotdeauna. Adesea, cei care aveau grijă de ea au încercat să îi ofere afecţiune, dar ea îi respingea. «Amy» este un film despre dragoste".
Amy "te va bulversa, te va sfâșia emoțional și îți va face dor după un prieten pe care nu ai realizat niciodată că îl ai" (20 Something). În august 2011, Amy Winehouse ar fi trebuit să cânte în România. A murit în iulie, la 27 de ani.
Nu putem decât visa că, într-o lume mai bună, Amy chiar ar fi putut cânta odată, la Plai, la Timișoara. În această lume, vocea ei se va auzi doar la Casa Filmelor Ceau Cinema!. Prima oară, chiar mâine, cu puțin înainte de startul programului oficial de la ora 18. Vom relua apoi proiecția celor 5 scene din Amy, cînd va fi posibil.
V-am avertizat că anul acesta am rezervat surprize în program. Probabil că nu vor fi singurele surprize mișto de la Plai.
Cine cîntă la Plai?
BĂĂ, CINE CÂNTĂĂĂ?!
E întrebarea acestor zile.
Pentru cei care nu mai au răbdare, iată prima dezvăluire a unui nume de artist:
vineri, 11 septembrie, o veți putea auzi pe Amy Winehouse în premieră la Casa Filmelor Ceau, Cinema!.
Pe 14 septembrie ar fi împlinit 31 de ani. Dar toată lumea a vrut o bucățică din ea. Și au luat.
Am vrut și noi o bucățică din Amy, documentarul care va fi lansat pe 18 septembrie în cinematografe.
Și, grație distribuitorului în România (Independența Film) suntem bucuroși să vă anunțăm că veți putea vedea cîteva minute din film. Spectatorii de la Plai sunt printre primii români care au ocazia să vadă imagini de ahivă niciodată publicate până acum (documentarul conține și piese care nu au fost lansate vreodată).
Pentru prima oară din 2011, când a intrat în fatidicul Club 27, Amy Winehouse își spune povestea cu cuvintele ei. Sunt înregistrări de familie și de studio care o arată pe Amy cu totul altfel decât i-ai cunoscut controversata persona de pe scenă. Mă gândesc și la o filmare de când avea doar 15 ani, dar cântă La Mulți Ani cu același timbru vocal care va deveni curând inconfundabil.
Veți putea vedea cu această ocazie că Amy a fost, în cea mai mare parte a vieții ei scurte, fericită. Dar nimeni nu te poate pregăti pentru nivelul acesta de faimă. Odată ce ai intrat în dinții mașinăriei infernale a presei tabloide, greu să mai ieși întreg, mai ales dacă ești o tânără vulnerabilă. Echipa din spatele multipremiatului Senna a făcut un nou documentar impresionant. Un studiu de caz care arată puterea distrugătoare a tabloidelor și efectele letale ale celebrității.
Regizorul Asif Kapadia a vrut să arate fata din spatele numelui Amy Winehouse. "Este o persoană care vrea să fie iubită", spune Kapadia, "cineva care are nevoie de dragoste şi nu are parte de ea întotdeauna. Adesea, cei care aveau grijă de ea au încercat să îi ofere afecţiune, dar ea îi respingea. «Amy» este un film despre dragoste".
Amy "te va bulversa, te va sfâșia emoțional și îți va face dor după un prieten pe care nu ai realizat niciodată că îl ai" (20 Something). În august 2011, Amy Winehouse ar fi trebuit să cânte în România. A murit în iulie, la 27 de ani.
Nu putem decât visa că, într-o lume mai bună, Amy chiar ar fi putut cânta odată, la Plai, la Timișoara. În această lume, vocea ei se va auzi doar la Casa Filmelor Ceau Cinema!. Prima oară, chiar mâine, cu puțin înainte de startul programului oficial de la ora 18. Vom relua apoi proiecția celor 5 scene din Amy, cînd va fi posibil.
V-am avertizat că anul acesta am rezervat surprize în program. Probabil că nu vor fi singurele surprize mișto de la Plai.
luni, 27 mai 2013
Can-Cannes-uri
PENTRU PRIETENI
Pe lîngă ştaif autentic, la Cannes sunt şi multe pretenţii, impostură şi bling-bling (apropo, bling-blingurile au fost cu 1 milion de dolari mai puţine anul ăsta, pentru că seiful casei Chopard a fost golit dintr-un hotel de pe croisette).
Aflaţi în locul cu cele mai multe VIP-uri pe metru pătrat din univers, mulţi indivizi simt nevoia să-şi revendice aici şi acum cele 30 de secunde regulamentare de faimă. Probabil că aţi auzit de tipul care a tras focuri de armă, silindu-l pe înfricoşătorul Hans Landa / Christoph Waltz să o ia la sănătoasa din studioul Canal +, aflat în apropierea Dezlănţuitului cu pistol.
Chiar în momentul în care am descins prima oară în faţa nebuniei din Palais des Festivals se auzeau nişte guiţături înspăimîntătoare. Un minut mai tîrziu am văzut un tip care plimba în lesă o pereche de purceluşi fercheşi şi durdulii. Aşa că mondenii de pe Dîmboviţa ar trebui să ştie că ultima fiţă de pet nu e găina, ci scrofa domestica (deşi, în multe zone din România, asta ar echivala cu a-ţi scoate senvişul la plimbare).
Aşadar, aflat şi eu în acest loc sublim şi ridicol nu m-am putut abţine să fac cîteva aroganţe, pentru prieteni. Dacă ei şi-au plimbat cochonii, mi-am scos şi eu la plimbare căţeii...de Usturoi. Am adus în premieră mondială USTUROI 100 % românesc (şi 100% independent) pe covorul roşu de la Cannes.
Probabil că am fost singurul jurnalist care a surprins acel photocall. Totuşi, isprava nu a rămas fără urmări întrucît Groparu mi-a mărturisit că, după această surpriză, l-am obligat să mai scoată un trailer. După unele zvonuri, Jim Jarmusch ar fi ameninţat că îşi retrage filmul cu vampiri din competiţie, dacă mai găseşte picior de usturoi în zonă.
Tot vizavi de "Casa Filmelor" de la Cannes, am făcut o "vedere" pentru prietenii noştri de la Festivalul Plai ca răspuns la campania lor "Dragă Plai". Pentru că suntem bucuroşi să ne ocupăm şi anul acesta de Casa Filmelor din ograda Plai.
.JPG)
Lady Bio (partenerul meu de drum la Cannes) merita cu prisosinţă un covor roşu, doar că glamour-ul nu e chiar filmul său. Produsele Lady Bio sunt cosmetice curate, din ingrediente care se găsesc în natură. Pînă şi vopselele de păr Khadi (aduse în România exclusiv de Orchideea Blu, proprietarul mărcii Lady Bio) au numai ingrediente vegetale (din plante), cinci la număr, cu denumirea în latină, adică sunt cert naturale şi nu sunt compuşi chimici, făcuţi în laborator (dacă folosiţi vopsele sintetice, uitaţi-vă de curiozitate pe eticheta cu amoniace şi para-fenilendiamina).
Alt exemplu: pe eticheta cremei mele de ras scrie aşa: unt de shea, ulei de susan, mentă, ulei de dafin, vitamina E, ulei de eucalipt bio şi ulei de măsline (cred că poţi s-o şi mănînc). Deo-stick-ul care m-a servit în timpul alergăturii zilnice de la Cannes este piatră de alaun şi atît: fără parabeni, fără alcool. Doar un mineral natural. Lady Bio este distribuitor autorizat al produselor BioEarth şi Khadi, ceea ce înseamnă că are şi cele mai bune preţuri. În magazinul de pe str. Emanoil Ungureanu, nr. 6 (lîngă Sandwich Factory şi Cafe Colţ) şi în magazinul online Orchideea Blu.
vineri, 6 iulie 2012
Un autobuz a intrat în Teatru. Sau viceversa.
TEATRU MOBIL OPREŞTE LA TIMIŞOARA. ACUM!!!
Unora le place teatrul. Sau, mai precis, ideea de mers la teatru. Care a devenit un ritual monden, în cîţiva paşi: 1. te afişezi pe Corso asortat cu fularul /eşarfa de duminică, frezat-parfumat-apretat, 2. intri cu emoţie de bacalaureat în clădirea-mamut din centru (o ştiţi, aia cu balconul din 89), 3. ocupi o lojă în care te manifeşti plenar (la telefon) ca să te vadă/audă lumea (că oricum de-aia ai venit) 4. apoi aştepţi să ţi se presteze serviciul pentru care ai achiziţionat bilet, 5. rîzi zgomotos de toţi banii (dacă scrie pe afiş că e comedie) sau caşti la fel de zgomotos dacă e prea "existenţială" ("pff! ce ţapă! am crezut că e cu Mălăiele"), 6. la sfîrşit musai aplauzi, pentru că aşa e frumos, chiar dacă n-ai înţeles nimic, 7a. aplauzi cu atît mai tare cu cît numele actorilor sunt mai sonore, care ţi-au făcut un hatîr şi au venit pe un "meleon" biletul, 7b. uneori, cu cît e piesa mai proastă cu atît ovaţiile-în-picioare ţin inexplicabil mai mult, pentru că publicul timişorean e civilizat şi fin, nu-i aşa? Şi snob, aş adăuga.
Poate am exagerat puţin (sunt convins că sunt şi destui spectatori sinceri). Cert e că mie-mi vine tot mai greu să mă apropii de teatrul instituţionalizat. Am ajuns să consumăm teatru, aşa cum consumăm, de pildă, sushi. Nu prea ştim cu ce se mănîncă, dar e de bon-ton. Nu ne place neapărat, dar dacă ni-l permitem...
Slavă zeiţei Thalia, care ne-a trimis zilele astea şi altfel de teatru. Un teatru care te ia pe sus. Care te mişcă. Literalmente. Un autobuz alimentat de Grolsch opreşte în staţiile din centrul Timişoarei. Podeaua autobuzului se transformă în scenă mobilă. Nu are controlor, dar nici sufleur. Între 5 şi 8 iulie vor fi mici spectacole pentru fiecare staţie. "Mici alambicuri dramatice" extrase din “Asta-i tinereţea noastra” de Kenneth Lornegan. Orarul şi traseul precis al vehiculului teatral e aici. Nu-i cunosc pe toţi actorii din distribuţie, dar ştiu că vreau să-l revăd pe Paul Ipate (Hîrtia va fi albastră, California Dreamin, Portertul Luptătorului la Tinereţe, Visul lui Adalbert etc)
Unora s-ar putea să li se pară un experiment "hipsteresc", însă genul ăsta de teatru e mai aproape de teatrul din Grecia Antică, de teatrul din timpul încă "tînărului" Will sau de "commedia dell'arte". Pentru că e un TEATRU CARE IESE ÎN STRADĂ. Care îndrăzneşte. În teatrul mobil eşti la cîţiva centimetri de actori. Deci nici tu, nici actorii nu puteţi mima emoţia. E un teatru care nu are alte bariere decît semaforul şi...spectatorul (adică deschiderea lui). Se zice că după femei şi după tramvai nu trebuie să fugi niciodată. Eu voi fugi după autobuzul "experimentaliştilor". Vedeţi, într-un fel, şi eu sunt snob.
PS. Autobuzul circulă fără bilete RATT sau de alt fel (dar puteţi rezerva scaun AICI).
Unora le place teatrul. Sau, mai precis, ideea de mers la teatru. Care a devenit un ritual monden, în cîţiva paşi: 1. te afişezi pe Corso asortat cu fularul /eşarfa de duminică, frezat-parfumat-apretat, 2. intri cu emoţie de bacalaureat în clădirea-mamut din centru (o ştiţi, aia cu balconul din 89), 3. ocupi o lojă în care te manifeşti plenar (la telefon) ca să te vadă/audă lumea (că oricum de-aia ai venit) 4. apoi aştepţi să ţi se presteze serviciul pentru care ai achiziţionat bilet, 5. rîzi zgomotos de toţi banii (dacă scrie pe afiş că e comedie) sau caşti la fel de zgomotos dacă e prea "existenţială" ("pff! ce ţapă! am crezut că e cu Mălăiele"), 6. la sfîrşit musai aplauzi, pentru că aşa e frumos, chiar dacă n-ai înţeles nimic, 7a. aplauzi cu atît mai tare cu cît numele actorilor sunt mai sonore, care ţi-au făcut un hatîr şi au venit pe un "meleon" biletul, 7b. uneori, cu cît e piesa mai proastă cu atît ovaţiile-în-picioare ţin inexplicabil mai mult, pentru că publicul timişorean e civilizat şi fin, nu-i aşa? Şi snob, aş adăuga.
Poate am exagerat puţin (sunt convins că sunt şi destui spectatori sinceri). Cert e că mie-mi vine tot mai greu să mă apropii de teatrul instituţionalizat. Am ajuns să consumăm teatru, aşa cum consumăm, de pildă, sushi. Nu prea ştim cu ce se mănîncă, dar e de bon-ton. Nu ne place neapărat, dar dacă ni-l permitem...
Slavă zeiţei Thalia, care ne-a trimis zilele astea şi altfel de teatru. Un teatru care te ia pe sus. Care te mişcă. Literalmente. Un autobuz alimentat de Grolsch opreşte în staţiile din centrul Timişoarei. Podeaua autobuzului se transformă în scenă mobilă. Nu are controlor, dar nici sufleur. Între 5 şi 8 iulie vor fi mici spectacole pentru fiecare staţie. "Mici alambicuri dramatice" extrase din “Asta-i tinereţea noastra” de Kenneth Lornegan. Orarul şi traseul precis al vehiculului teatral e aici. Nu-i cunosc pe toţi actorii din distribuţie, dar ştiu că vreau să-l revăd pe Paul Ipate (Hîrtia va fi albastră, California Dreamin, Portertul Luptătorului la Tinereţe, Visul lui Adalbert etc)
Unora s-ar putea să li se pară un experiment "hipsteresc", însă genul ăsta de teatru e mai aproape de teatrul din Grecia Antică, de teatrul din timpul încă "tînărului" Will sau de "commedia dell'arte". Pentru că e un TEATRU CARE IESE ÎN STRADĂ. Care îndrăzneşte. În teatrul mobil eşti la cîţiva centimetri de actori. Deci nici tu, nici actorii nu puteţi mima emoţia. E un teatru care nu are alte bariere decît semaforul şi...spectatorul (adică deschiderea lui). Se zice că după femei şi după tramvai nu trebuie să fugi niciodată. Eu voi fugi după autobuzul "experimentaliştilor". Vedeţi, într-un fel, şi eu sunt snob.
PS. Autobuzul circulă fără bilete RATT sau de alt fel (dar puteţi rezerva scaun AICI).
vineri, 25 mai 2012
Organique @ Cannes. Fotojurnal de calatorie
[FOTO-ADVERTORIAL]
In schimbul ajutorului pe care ni l-au acordat, le-am promis celor de la Organique ca vom face cateva poze cu cosmeticele lor naturale in decorul glamuros de la Cannes. Daca se poate, chiar pe covorul rosu. Acolo e locul lor. Adina Baya ne-a scris asa:
In schimbul ajutorului pe care ni l-au acordat, le-am promis celor de la Organique ca vom face cateva poze cu cosmeticele lor naturale in decorul glamuros de la Cannes. Daca se poate, chiar pe covorul rosu. Acolo e locul lor. Adina Baya ne-a scris asa:
Vă mai amintiti de cutia
cu bunătături pe care mă lăudam că am primit-o cadou de la Organique? Ei bine, aflati că toate au
stat foarte cuminti în valiză pe ruta Timisoara-Nisa. Iar apoi s-au asezat
ordonate în geanta oficială a Festivalului si au venit cu mine în fiecare zi la
proiectii. Ocazional, le-am lăsat să arunce o privire afară si să simtă cum
miroase briza. De fiecare dată, au insistat să fie fotografiate, pe cât posibil
în locuri şi/sau cu persoane celebre (asa-mi trebuie dacă le-am arătat povestea
piticului din Amelie Poulain înainte de plecare). Uitati ce a iesit:
deplasarea Adinei la Cannes e sustinuta de
marți, 15 mai 2012
Kit de supravieţuire cu Bill Murray în lift
NOBODY WILL EVER BELIEVE YOU
(advertorial)
Ştiţi legenda aia urbană în care Bill Murray zice ”Nobody will ever believe you”? Sună cam aşa. Un om obişnuit (adică tu sau eu) dă nas în nas cu Bill Murray. Pe stradă, în lift, într-un bar. Iar Bill face/zice ceva funny, gen opreşte liftul la fiecare etaj într-o clădire cu 22 de nivele sau cântă la karaoke un cântec de Elvis, iar apoi salută politicos şi dispare subit. Nu înainte de a spune ”Nobody will ever believe you”.
Sunt zeci de poveşti pe tema asta şi eu am dat de ele recent, via Lucian. Ei, şi de atunci nu pot să îmi scot din cap următoarea situaţie. DACĂ mă trezesc singură în lift cu Bill Murray în Palais des Festivals, la Cannes? Mâine seară, să zicem. Sau poimâine. Omul venit să îşi promoveze filmul proiectat în deschidere – Moonrise Kingdom de Wes Anderson –, iar eu pendulând între vreo proiecţie şi o conferinţă de presă. Ce fac, ce fac?
Just in case, vreau să mă asigur că nu îmi lipsesc din geantă următoarele:
- Rimelul şi rujul Alva. O să râdeţi, poate, pentru că pun astea pe primul loc, dar fetele ştiu exact la ce mă refer :). Ambele produse au ajuns la mine în cutia de mai jos, alături de alte câteva bunătăţuri cosmetice, de la Organique.
- Telefonul cu reportofon. Din ăla vechi, fără smartphone-uri pentru mine, mersi, sunt destul de dependentă deja de alte gadget-uri.
- Sticluţa cu loţiune tonică de la i+m, tot din e-shop-ul Organique. Apăs de două ori pe pulverizator şi arăt ca proaspăt trezită după un somn de frumuseţe (altfel un lux complet irealizabil, cât stau la Cannes). Şi asta fără parabeni, uleiuri sau odorizanţi sintetici şi alte minuni cancerigene. (Da, sunt genul care citeşte etichetele pe produsele cosmetice, ceea ce vă recomand şi vouă).
- Deodorantul Alva Crystal Deo, tot din susnumita cutie. Pentru că aerul din lift va deveni subit mult mai fierbinte. Eventual, ţin la îndemână şi crema de protecţie solară Eco, în caz că literlamente mă simt eclipsată de personaj. Fără alcool, doar cu aloe vera organică & sare cristalizată – reţeta clasică.
- Simţul umorului şi capacitatea de a produce o frază întreagă (alta decât ”Holy shit, you're Bill Murray!”). Chestii mult mai greu de purtat la tine decât cele de mai sus.
- Un pix – după care n-o să am răbdare să scotocesc prin geantă, şi atunci o să scot intempestiv dermatograful Alva şi o să cer un autograf. Pe braţ, pe umăr sau în palmă. Oricum, Alva nu irită pielea, că e 99% organic. Şi oricum, nobody will ever believe me :) (semneaza Adina Baya)
* Şi se duse Adina spre Nisa, nu înainte de a ne arunca de pe scara avionului acest text. În fapt, o mică reverenţă partenerilor noştri de Cannes, Organique (mulţumim, Cristina de vorba bună). O companie românească din Oradea care s-a mişcat exemplar pentru ca noi să vă putem oferi corespondenţe zilnice de la Festivalul de la Cannes. Începînd de MÎINE.
(advertorial)
Ştiţi legenda aia urbană în care Bill Murray zice ”Nobody will ever believe you”? Sună cam aşa. Un om obişnuit (adică tu sau eu) dă nas în nas cu Bill Murray. Pe stradă, în lift, într-un bar. Iar Bill face/zice ceva funny, gen opreşte liftul la fiecare etaj într-o clădire cu 22 de nivele sau cântă la karaoke un cântec de Elvis, iar apoi salută politicos şi dispare subit. Nu înainte de a spune ”Nobody will ever believe you”.
Sunt zeci de poveşti pe tema asta şi eu am dat de ele recent, via Lucian. Ei, şi de atunci nu pot să îmi scot din cap următoarea situaţie. DACĂ mă trezesc singură în lift cu Bill Murray în Palais des Festivals, la Cannes? Mâine seară, să zicem. Sau poimâine. Omul venit să îşi promoveze filmul proiectat în deschidere – Moonrise Kingdom de Wes Anderson –, iar eu pendulând între vreo proiecţie şi o conferinţă de presă. Ce fac, ce fac?
Just in case, vreau să mă asigur că nu îmi lipsesc din geantă următoarele:
- Rimelul şi rujul Alva. O să râdeţi, poate, pentru că pun astea pe primul loc, dar fetele ştiu exact la ce mă refer :). Ambele produse au ajuns la mine în cutia de mai jos, alături de alte câteva bunătăţuri cosmetice, de la Organique.
- Sticluţa cu loţiune tonică de la i+m, tot din e-shop-ul Organique. Apăs de două ori pe pulverizator şi arăt ca proaspăt trezită după un somn de frumuseţe (altfel un lux complet irealizabil, cât stau la Cannes). Şi asta fără parabeni, uleiuri sau odorizanţi sintetici şi alte minuni cancerigene. (Da, sunt genul care citeşte etichetele pe produsele cosmetice, ceea ce vă recomand şi vouă).
- Deodorantul Alva Crystal Deo, tot din susnumita cutie. Pentru că aerul din lift va deveni subit mult mai fierbinte. Eventual, ţin la îndemână şi crema de protecţie solară Eco, în caz că literlamente mă simt eclipsată de personaj. Fără alcool, doar cu aloe vera organică & sare cristalizată – reţeta clasică.
- Simţul umorului şi capacitatea de a produce o frază întreagă (alta decât ”Holy shit, you're Bill Murray!”). Chestii mult mai greu de purtat la tine decât cele de mai sus.
- Un pix – după care n-o să am răbdare să scotocesc prin geantă, şi atunci o să scot intempestiv dermatograful Alva şi o să cer un autograf. Pe braţ, pe umăr sau în palmă. Oricum, Alva nu irită pielea, că e 99% organic. Şi oricum, nobody will ever believe me :) (semneaza Adina Baya)
* Şi se duse Adina spre Nisa, nu înainte de a ne arunca de pe scara avionului acest text. În fapt, o mică reverenţă partenerilor noştri de Cannes, Organique (mulţumim, Cristina de vorba bună). O companie românească din Oradea care s-a mişcat exemplar pentru ca noi să vă putem oferi corespondenţe zilnice de la Festivalul de la Cannes. Începînd de MÎINE.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)