marți, 15 mai 2012

Kit de supravieţuire cu Bill Murray în lift

NOBODY WILL EVER BELIEVE YOU
(advertorial)



Ştiţi legenda aia urbană în care Bill Murray zice ”Nobody will ever believe you”? Sună cam aşa. Un om obişnuit (adică tu sau eu) dă nas în nas cu Bill Murray. Pe stradă, în lift, într-un bar. Iar Bill face/zice ceva funny, gen opreşte liftul la fiecare etaj într-o clădire cu 22 de nivele sau cântă la karaoke un cântec de Elvis, iar apoi salută politicos şi dispare subit. Nu înainte de a spune ”Nobody will ever believe you”.

Sunt zeci de poveşti pe tema asta şi eu am dat de ele recent, via Lucian. Ei, şi de atunci nu pot să îmi scot din cap următoarea situaţie. DACĂ mă trezesc singură în lift cu Bill Murray în Palais des Festivals, la Cannes? Mâine seară, să zicem. Sau poimâine. Omul venit să îşi promoveze filmul proiectat în deschidere – Moonrise Kingdom de Wes Anderson –, iar eu pendulând între vreo proiecţie şi o conferinţă de presă. Ce fac, ce fac?

Just in case, vreau să mă asigur că nu îmi lipsesc din geantă următoarele:
- Rimelul şi rujul Alva. O să râdeţi, poate, pentru că pun astea pe primul loc, dar fetele ştiu exact la ce mă refer :). Ambele produse au ajuns la mine în cutia de mai jos, alături de alte câteva bunătăţuri cosmetice, de la Organique.

- Telefonul cu reportofon. Din ăla vechi, fără smartphone-uri pentru mine, mersi, sunt destul de dependentă deja de alte gadget-uri.

- Sticluţa cu loţiune tonică de la i+m, tot din e-shop-ul Organique. Apăs de două ori pe pulverizator şi arăt ca proaspăt trezită după un somn de frumuseţe (altfel un lux complet irealizabil, cât stau la Cannes). Şi asta fără parabeni, uleiuri sau odorizanţi sintetici şi alte minuni cancerigene. (Da, sunt genul care citeşte etichetele pe produsele cosmetice, ceea ce vă recomand şi vouă).

- Deodorantul Alva Crystal Deo, tot din susnumita cutie. Pentru că aerul din lift va deveni subit mult mai fierbinte. Eventual, ţin la îndemână şi crema de protecţie solară Eco, în caz că literlamente mă simt eclipsată de personaj. Fără alcool, doar cu aloe vera organică & sare cristalizată – reţeta clasică.

- Simţul umorului şi capacitatea de a produce o frază întreagă (alta decât ”Holy shit, you're Bill Murray!”). Chestii mult mai greu de purtat la tine decât cele de mai sus.

- Un pix – după care n-o să am răbdare să scotocesc prin geantă, şi atunci o să scot intempestiv dermatograful Alva şi o să cer un autograf. Pe braţ, pe umăr sau în palmă. Oricum, Alva nu irită pielea, că e 99% organic. Şi oricum, nobody will ever believe me :) (semneaza Adina Baya)

* Şi se duse Adina spre Nisa, nu înainte de a ne arunca de pe scara avionului acest text. În fapt, o mică reverenţă partenerilor noştri de Cannes, Organique (mulţumim, Cristina de vorba bună). O companie românească din Oradea care s-a mişcat exemplar pentru ca noi să vă putem oferi corespondenţe zilnice de la Festivalul de la Cannes. Începînd de MÎINE.

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.