joi, 17 mai 2012
Cannes: Ziua 1
GLIT & GLAM
Moonrise Kingdom readuce câteva nume împreună cu care Anderson a făcut deja carieră (vezi actorii Bill Murray sau Jason Schwartzman, dar şi directorul de imagine Robert D. Yeoman), plus altele proaspăt alăturate (Tilda Swinton, prezentă anul trecut la Cannes cu un alt film despre familii cu probleme – We Need to Talk About Kevin – sau Bruce Willis – salvatorul lumii în persoană).
Ce se întâmplă în Moonrise Kingdom? În mare, asta: nişte copii aflaţi pe o insulă ajung să acţioneze de capul lor, fără a mai ţine cont de sfaturile adulţilor. Sună cunoscut? Dacă vă aminteşte cumva de Împăratul muştelor (Lord of the Flies), celebrul roman al lui William Golding, sunteţi pe aproape. Cu diferenţa că filmului îi lipseşte cruzimea şi spiritul profund agresiv care ajunge să domine acolo. Deci avem un fel de Împăratul muştelor cu happy end, dacă vreţi. Plus cu câteva piste narative paralele, în care apar adulţi.
Se zice că cel mai greu pentru un regizor este să lucreze cu animale şi cu copii. Ambele categorii sunt imprevizibile şi ridică provocări serioase. Ei bine, filmul lui Anderson e jucat în cea mai mare parte de copii şi toţi îşi fac rolul excelent. Aduc un aer extrem de autentic filmului. Dar nu vă gândiţi la atmosfera ludică din filme gen Singur acasă. Copiii lui Anderson sunt, de fapt, adulţi în miniatură. Copii sobri, maturi, deloc infantili. Raţionali, calculaţi, capabili să pună la cale planuri elaborate şi să le ducă la bun sfârşit.
Moonrise Kingdom este, aparent, o poveste de dragoste între un puşti şi o puştoaică de vreo 12 ani. În esenţă, face câteva radiografii familiale în care adesea copiii par să fie „mai adulţi decât adulţii”. Mai raţionali, receptivi şi cu capul mai limpede decât părinţii, care adesea bâiguie pierduţi în vârtejul unor crize de vârstă mijlocie. La fel ca în alte filme semnate de Anderson (v. The Royal Tenenbaums sau The Darjeeling Limited).
Totul e împachetat într-un story cu umor subtil, adesea foarte negru, adesea impresionant, plin de candoare. Şi, să nu uit: retro-şic! Acesta e un cuvânt-cheie pentru modul în care e filmat Moonrise Kingdom. Nu doar decorul şi costumele imită atmosfera anilor '60, ci şi, uneori, mişcările camerei. (corespondenţă de la Cannes: Adina Baya)
mişcarea Adinei pe croazetă e susţinută de Organique
Categorii:
Cannes,
CinemAdinA,
FilmFest
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.