luni, 6 octombrie 2025
Andreiana Mihail, despre „Boxing with Myself”
Documentarul despre vizionarul Ion Grigorescu are o proiecție specială la Timişoara, duminica aceasta. Regizoarea Andreiana Mihail a studiat Filosofia la București și Paris și, mai recent, Informatică la Universitatea din București. În calitate de curatoare a organizat peste 30 de expoziții, reprezentând artiști precum Adrian Ghenie, Ion Grigorescu și Ciprian Mureșan. În așteptarea întâlnirii din 12 octombrie, am povestit cu Andreiana Mihail despre cum s-a născut filmul și cum a colaborat cu marele artist. Interviu consemnat de Lucian Mircu.
Marele Ecran: Ai făcut saltul de la curatoriat la un film despre artistul Ion Grigorescu. Care a fost resortul?
Andreiana Mihail: Nu mi-am dorit neapărat să fac un film, n-am avut niciodată visul ăsta, cum au unele persoane visul să facă un film sau să scrie o carte. Dar pentru că mi-am dat seama la un moment dat că nu există o arhivă filmată destul de concludentă despre Ion Grigorescu, am început să vorbesc cu regizori dacă îi interesează. Am primit sfaturi, direcții și la un moment dat un prieten regizor mi-a spus: „de ce nu te apuci tu să faci asta? Filmează cu orice”. Și în acel moment m-am eliberat de toate constrângerile tradiționale, că îți trebuie echipă, că îți trebuie producție ca pentru un film de lungmetraj. M-am apucat eu să fac filmul, cu resurse restrânse și cu bunăvoința lui Ion Grigorescu. N-a fost un salt programat deci. M-am aruncat, practic, într-o altă lume.
Marele Ecran: Sunt convins că în cei peste șase ani în care ai lucrat la film on and off și ai pus la bătaie resurse personale, cum spuneai, poate ai avut un punct, un moment critic când nu credeai că o să-l mai duci la bun sfârșit. Mă întrebam dacă te-a motivat ceva din povestea de viață a domnului Grigorescu să mergi mai departe.
Andreiana Mihail: A durat mai mult de șase ani, de fapt. Când urmărești pe cineva, îți trebuie timp ca să iasă ceva convingător. Nu poți să filmezi viața cuiva într-o lună. Și atunci au fost diferite episoade, s-a văzut și îmbătrânirea amândurora și trecerea prin pandemie. Nu cred că au fost momente în care am vrut să mă las. Nu m-am lăsat nici de cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea, acest master în Computer Science, deși am zis de 250 de ori că vreau să mă las. Așa și cu filmul. Mai degrabă m-au inspirat niște lucruri pe care le-am apropriat, de-a lungul anilor, din ce vorbeam cu domnul Grigorescu: gen, să ne concentrăm pe ce avem și să ne supunem. Astea sunt cele două mici încurajări care m-au ajutat în general în timpul facerii.
A fost un moment în care am făcut o vârstă rotundă și mă plângeam în dreapta, în stânga, „ce să fac?”. Când am vorbit cu domnul Grigorescu, mi-a spus: „Păi, ce să faceți? Vă supuneți.” N-ai cum să te lupți împotriva unor lucruri. Unul din acestea e timpul. Și da, te supui de fapt în fiecare zi, că nu poți să fii rebel cu propria viață și cu oricine din jurul tău, că vei ajunge singur.
Marele Ecran: În afară de întâlnirea cu personalitatea fascinantă a protagonistului, a fost și întâlnirea cu Dana Bunescu, o cineastă atât de importantă a cinemaului românesc. Cum a fost să lucrezi cu ea?
Andreiana Mihail: Dana mi-a fost salvarea. Ajunsesem într-un moment de pauză, de blocaj. Pusesem la o parte orele acelea de filmări, aproape 20 de ore, plus filmele din anii ‘70, ‘80, ‘90, 2000 ale domnului Grigorescu. Am vorbit cu Andrei Ujică și mi-a zis: „nu vrei să mergem la Dana, Bunescu?” Auzisem de ea, bineînțeles, dar nici nu îndrăzneam să mă gândesc. Dana s-a uitat peste materiale și mi-a zis da, o interesează să editeze filmul. A fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea.
Marele Ecran: Ați și colaborat bine.
Andreiana Mihail: Da. Am avut inerentele confruntări de idei, dar niciodată nu a fost mai mult de atât. Și e normal. Până la urmă, dintre două pietre se cristalizează diamantul (râde).
Marele Ecran: Și pentru Dana Bunescu a fost o experiență importantă, spunea într-un interviu.
Andreiana Mihail: Cred că asta datorită domnului Grigorescu și filmelor dumnealui, nu pentru ce am filmat eu. Sunt filmări mai stângace, dar până la urmă cred că asta face parte din sinceritatea filmului. Am fost all in, chit că nu mi-a plăcut experiența asta cu filmatul. Îl urmăream peste tot, și pe acoperiș, cu diferite camere de împrumut, cu telefonul, cu GoPro, cu ce s-a putut. Părea oricum că importantă e informația și mișcarea din momentul acela.
Marele Ecran: Și Radu Jude a făcut recent un film cu telefonul mobil.
Andreiana Mihail: Da, am auzit. Mi-a trimis cineva că Radu Jude a zis într-un interviu pentru o revistă din Spania că „Boxing with Myself” e cel mai bun film românesc din 2023. Bineînțeles, te bucuri că un mare profesionist spune treaba asta, dar mă bucură fiecare reacție. E la fel de importantă fiecare persoană care a plecat de la film cu ceva și a fost mișcată de el. Filmul e pentru tot publicul. Și reacțiile sunt diferite. Fiecare e mișcat de alt moment al filmului. M-am bucurat, când mai stăteam în sală la proiecții, să prind momente în care lumea râdea unde am râs și eu, lăcrima unde am lăcrimat și eu.
Marele Ecran: În afară de film, tu ai co-editat două cărți de jurnale ale lui Ion Grigorescu la Sternberg Press. Și îmi spuneai că lucrezi la treia. Mă gândesc că e o muncă intensă și, din nou, desfășurată pe ani de zile. De ce e atât de importantă pentru tine? Pot să zic că deja i-ai dedicat o parte din viață.
Andreiana Mihail: Nu mi-am dedicat non-stop. E un proiect care nu mă presa. Nici la film n-am avut presiunea unui regizor care trebuie să scoată un lungmetraj, înțeleg că există presiunea asta. Făceam și alte lucruri în același timp. Te gândești, îți mai vin idei, am caiete întregi în care scriam, marcam minute de la filmări, le scoteam, le băgam. Nu am avut o metodă.
Marele Ecran: Asta îi dă prospețimea, cum au zis și alții. Dar voiam să te întreb mai degrabă ce îți ține interesul viu atâta timp pentru viața și opera lui Ion Grigorescu?
Andreiana Mihail: Deja pe domnul Grigorescu îl știu de 20 de ani și avem o legătură de lucru cimentată la galerie, care e altfel față de lucrul unui realizator de film. Apropierea de artist e diferită, lucrezi mult împreună. Aveam o legătură destul de strânsă, nu ca la o galerie de afară, într-un oraș cu tradiție în comerțul de artă, Londra, New York, Paris. Treci prin momente complicate - eu m-am mutat cu galeria de patru ori. Relațiile cu artiștii galeriei au fost ca cele din familie.
Nu-mi dau seama dacă e interes pur intelectual sau e interes de trib, dar nu mai pot să zic că e pasiune. Pasiunile cred că dispar destul de repede, ca și îndrăgostirea. E vorba de muncă, de constanță și, până la urmă, trebuie să fii consistent în ce faci.
Marele Ecran: Ai pomenit cuvântul familie. Cezar Stănciulescu, partenerul tău și co-fondatorul formației ROA, a făcut muzica documentarului. Cum ați lucrat la partea asta?
Andreiana Mihail: Domnul Grigorescu și Cezar au o legătură tacită. Seamănă la personalitate: mai tăcuți, mai retrași, dar au o comunicare foarte bună. La un moment dat domnul Grigorescu mi-a cerut să asculte ce cântă Cezar. I-am dat CD-urile și i-au plăcut mult. A zis că așa vrea să fie muzica din film, dinamică. Să fie ceva care să te tragă, să te ducă. O parte din muzică era din arhivele lui Cezar mai vechi, altele au fost făcute special pentru film. După aceea, cu Dana, ne-am hotărât care unde intră. Cezar m-a sprijinit imens. Adică e și filmul lui aproape în aceeași măsură ca al meu. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le faci fără sprijin.
Marele Ecran: Ziceai de Computer Science și voiam să te întreb, mai ales că vii și dinspre lumea artei, apropo de discuția asta, de câțiva ani deja, legată de creativitate și inteligență artificială. Crezi că AI-ul amenință într-un fel arta, acum sau în viitor?
Andreiana Mihail: Da, este un fel de panică. Când te apropii mai mult de fenomen, îți dai seama că nu e niciun pericol pentru următorii zeci de ani. Contribuția umană este imensă. Probabil programatorii o să dispară încet, încet, dar creativitatea e altceva. Nu e despre a copia ceva, e dincolo de asta. Creativitatea înseamnă să ai idei noi, să le combini în așa fel încât să produci o emoție.
Marele Ecran: De multe ori, ne vedem viața așa ca pe o poveste, ne povestim viața, și văzând atitudinea domnului Grigorescu apropo de propria viață mă gândeam dacă te-a influențat și pe tine în direcția asta.
Andreiana Mihail: Nu neapărat filmul, ci timpul petrecut cu domnul Grigorescu în general. Relația de filmare e o parte mică din timpul petrecut împreună. Partea consistentă e mai degrabă când am fost în deplasări la expoziții prin țară sau prin afară sau la târguri de artă. Sau când ne plimbam 10 kilometri pe zi la Londra. Am fost la un drum cu domnul Grigorescu și suntem în continuare pe drumul ăsta.
Personal nu văd viața ca pe o poveste cursivă. Îmi spunea și domnul Grigorescu că am creierul structurat altfel, analizez printr-o grilă foarte rațională. Probabil de-aia ne-am și înțeles așa. Când ești în preajma cuiva, n-ai cum să nu fii atins de celălalt.
Marele Ecran: Pe mine m-a atins vitalitatea lui extraordinară și m-a fascinat să descopăr că a fost sportiv de performanță în tinerețe.
Andreiana Mihail: Da, sportul a fost o parte importantă din toate filmările și o temă recurentă în jurnalele lui Ion Grigorescu. A făcut decatlon, mi se pare cea mai completă probă. Cred că sportul îți dă o disciplină. E și atrăgător să vezi cât poți să tragi de corp. Am petrecut mult timp împreună pe stadionul de atletism în care făcea domnul Grigorescu antrenamentele când era adolescent și am filmat multe minute acolo.
Și mie îmi place foarte mult sportul. Uite, chiar în momentul ăsta merge la mine, pe mute, turneul ATP de tenis de la Shanghai.
Marele Ecran: Dacă ar fi să inviți direct timișorenii la film, de ce să vină?
Andreiana Mihail: Am prieteni buni la Timișoara. Știu că aveți simțul umorului și că sunteți sensibili și aparțineți de o geografie mai aparte la care țineți foarte mult, tot ce înseamnă Banat. Apreciez asta la voi. Vă aștept, dacă vreți să ieșiți de la un film mai senini, cu zâmbetul pe buze și cu niște sfaturi care vă pot face viața mai ușoară. De exemplu, să nu mai fim atât de contorsionați de fiecare problemă care pare că ne distruge următoarea perioadă într-un mod aproape fatal. Să fim mai egali cu ziua pe care o petrecem.
„Boxing with Myself” va avea premiera la Timişoara
duminică, 12 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Studio, în prezenţa
regizoarei Andreiana Mihail și a editoarei Dana Bunescu. Programul Doc-minică este organizat de asociațiile Marele Ecran și Pelicula
Culturală, în parteneriat cu Cinema Studio şi One World Romania, cu
sprijinul Groupama.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.