joi, 10 septembrie 2015
Amy la Casa Filmelor
SECVENȚE NEMAIVĂZUTE, ÎN PREMIERĂ LA PLAI
Cine cîntă la Plai?
BĂĂ, CINE CÂNTĂĂĂ?!
E întrebarea acestor zile.
Pentru cei care nu mai au răbdare, iată prima dezvăluire a unui nume de artist:
vineri, 11 septembrie, o veți putea auzi pe Amy Winehouse în premieră la Casa Filmelor Ceau, Cinema!.
Pe 14 septembrie ar fi împlinit 31 de ani. Dar toată lumea a vrut o bucățică din ea. Și au luat.
Am vrut și noi o bucățică din Amy, documentarul care va fi lansat pe 18 septembrie în cinematografe.
Și, grație distribuitorului în România (Independența Film) suntem bucuroși să vă anunțăm că veți putea vedea cîteva minute din film. Spectatorii de la Plai sunt printre primii români care au ocazia să vadă imagini de ahivă niciodată publicate până acum (documentarul conține și piese care nu au fost lansate vreodată).
Pentru prima oară din 2011, când a intrat în fatidicul Club 27, Amy Winehouse își spune povestea cu cuvintele ei. Sunt înregistrări de familie și de studio care o arată pe Amy cu totul altfel decât i-ai cunoscut controversata persona de pe scenă. Mă gândesc și la o filmare de când avea doar 15 ani, dar cântă La Mulți Ani cu același timbru vocal care va deveni curând inconfundabil.
Veți putea vedea cu această ocazie că Amy a fost, în cea mai mare parte a vieții ei scurte, fericită. Dar nimeni nu te poate pregăti pentru nivelul acesta de faimă. Odată ce ai intrat în dinții mașinăriei infernale a presei tabloide, greu să mai ieși întreg, mai ales dacă ești o tânără vulnerabilă. Echipa din spatele multipremiatului Senna a făcut un nou documentar impresionant. Un studiu de caz care arată puterea distrugătoare a tabloidelor și efectele letale ale celebrității.
Regizorul Asif Kapadia a vrut să arate fata din spatele numelui Amy Winehouse. "Este o persoană care vrea să fie iubită", spune Kapadia, "cineva care are nevoie de dragoste şi nu are parte de ea întotdeauna. Adesea, cei care aveau grijă de ea au încercat să îi ofere afecţiune, dar ea îi respingea. «Amy» este un film despre dragoste".
Amy "te va bulversa, te va sfâșia emoțional și îți va face dor după un prieten pe care nu ai realizat niciodată că îl ai" (20 Something). În august 2011, Amy Winehouse ar fi trebuit să cânte în România. A murit în iulie, la 27 de ani.
Nu putem decât visa că, într-o lume mai bună, Amy chiar ar fi putut cânta odată, la Plai, la Timișoara. În această lume, vocea ei se va auzi doar la Casa Filmelor Ceau Cinema!. Prima oară, chiar mâine, cu puțin înainte de startul programului oficial de la ora 18. Vom relua apoi proiecția celor 5 scene din Amy, cînd va fi posibil.
V-am avertizat că anul acesta am rezervat surprize în program. Probabil că nu vor fi singurele surprize mișto de la Plai.

Categorii:
advertorial,
Casa Filmelor,
Shorts
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.