vineri, 6 noiembrie 2015
7EVEN
ISTORIA EVOLUȚIEI NOASTRE
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
Acum exact un an treceam prin Piața Victoriei din Timișoara împreună cu Richard. Era aniversarea blogului Marele Ecran și ne miram unde am ajuns față de punctul din care am plecat. Opt luni mai târziu treceam grăbiți prin aceeași piață, în aceeași formulă, în drum spre hotelul de unde trebuia să o luăm pe Irina Margareta Nistor pentru a se întâlni cu publicul ce urmărea deja, la Grădina de Vară, Chuck Norris vs. Comunism.
Astăzi, Marele Ecran împlinește 7 ani de la prima postare și încă suntem surprinși de evoluția acestei idei. Nu ne-am fi închipuit în noiembrie 2008, că vom ajunge să dăm noi, 'în premieră pe țară', filme gen Chuck Norris...sau că vom găzdui Casa Filmelor la Plai sau, și mai mult, că vom face (împreună cu Pelicula Culturală) un festival de film cu peste 2500 de spectatori sau că vom fi sold-out cu titluri ca AMY sau că vom proiecta Palme d'Or-ul de anul ăsta la două zile după lansare (și foarte aproape să dăm în exclusivitate ultimul film de P.T. Anderson).
Privim cu umilință aceste realizări și suntem conștienți că ele nu s-ar fi întâmplat dacă, la visele și îndrăznelile noastre, nu ar fi percutat o mulțime de oameni din centre culturale, profesioniști din lumea filmului, critici, susținători de acasă și de dincolo, peste 10 voluntari sau simpli entuziaști ai cinematografului, așa ca noi. Sunt prea mulți ca să-i numim pe toți, de frică să nu uităm pe cineva.
Am început ca și comentatori de film (fără pretenții de critici, că nu era cazul). 7 ani și 4 colaboratori mai târziu (Adina Baya, Felix Petrescu, Ionuț Mareș, Răzvan Băloi, care apropo sunt toți implicați și în Ceau, Cinema!) blogul arată la fel (spre disperarea prietenilor noștri care lucrează în IT și care s-au oferit să ne schimbe gratuit fața prăfuită a blogului, numai fiindcă nu mai suportau să arate atât de 2008 :).
Între timp, am scris tot mai puține cronici de film (după cum poate ați observat), pe măsură ce am făcut tot mai multe evenimente. Așa că blogul a fost deturnat și devorat, ca în Alien, de propriul copil: Asociația Marele Ecran. Și a devenit un soi de agendă a evenimentelor proprii și, în general, de cinema (din oraș și din țară).
Am selectat 7 articole publicate de-a lungul anilor, în ton cu vremurile revoluționare pe care le trăim, și care ilustrează oarecum evoluția Marele Ecran de la un blog de film la o mini-platformă de activism local cinematografic. Vor urma în zilele următoare și alte retrospective, pentru că în 7 ani s-a strâns ceva material.
În continuare credem în cinema și în magia lui. Poate și mai și.
2009
"Se doreşte distrugerea cinematografelor de undeva de sus. Clientela politică face presiuni. Ce să mai... e mafie pe faţă." Maria Bikfalvi afirmă că s-a dictat politic execuţia lentă şi sigură a reţelei de cinematografe (pînă la urmă, ale noastre, ale tuturor). "Totul este blocat din cauza politicului. Totul se năruie. Fiecare partid care a fost pe la guvernare a rupt din patrimoniul nostru. De patru ani, numai într-un interimat o ţinem."
(Cinematograful: o afacere imobiliară)
2011 (anul înființării Asociației Marele Ecran)
'Acest film mi-a schimbat viata. Nu stiu daca o va schimba si pe a voastra. Dar sunt sigur ca va va schimba perceptia despre caracterul nostru national, atat de hulit zilele astea. Fiecare vede ce vrea in acest film, dar pentru mine e o indreptare, o restituire (mai mult decat reconstituire). E o recunoastere ca "eroii luptei zadarnice" nu au luptat in zadar. Daca vom retine in urma filmului ca Fagarasii au fost si inca sunt coloana vertebrala a Romaniei, tot e ceva. In esenta, marele mesaj al filmului si raspunsul la intrebarile mazgalite de mine in timpul vizionarii (PENTRU CINE MAI LUPTA, DE CE N-AU RENUNTAT?) e un citat din Eliade: "Nu sunt pierdute decat acele batalii pe care nu le incepi niciodata".
(Portretul Luptătorului la Tinerețe, 2010, de Constantin Popescu)
2012
'Noi credem în emoţia împărtăşită
ce face să vibreze aerul din sala de cinema'
2013
-Alo! Buna ziua! Am inteles ca aveti un imobil de vanzare, fostul cinematograf Studio.
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
-Da! Ce anume va intereseaza?
-Cat costa?
(...)
2013 bis (pentru că în 2010 nu îmi amintesc să fi făcut ceva revoluționar)
Proiect depus la Primărie pentru înființarea unei cinemateci
2014
“50 de ani în care n-a existat libertatea de exprimare, în care coeziunea la nivelul cel mai simplu a fost zdrobită din cauza fricii. Nu se știa cine poate să spună despre tine ce gîndești sau ce ai spus la un moment dat. Toată însingurarea asta a făcut ca partea bună a societății românești să nu poată fi coalizată decît foarte greu. Oamenii nu mai au reacție. S-au învățat să nu se mai împotrivească la nimic. Mințile noastre nu s-au putut schimba peste noapte. Și trăim într-o societate scindată, în care oamenii nu au învățat că democrația nu este un dat. E un lucru pe care trebuie să-l dobîndești și să-l aperi. Să ai reacție cînd vezi cele mai mici elemente care duc la pierderea ei."
(Ioana Arnăuțoiu, În spatele cortinei)
2015
Oameni buni, ne mobilizăm și noi un pic?
(#Timișoara vrea cinema, nu fântână)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.