luni, 30 noiembrie 2015
Plecări: Eldar Riazanov
DEPARTURES
GARĂ PENTRU DOI (1982) e unul dintre filmele rusești pe care le iubesc. Regizorul Eldar Riazanov, tocmai a urcat în tren către alte meleaguri, spunând conductorului aceste vorbe:
"Dacă n-ai nici un atu,
atunci viaţa ta e miza.
Fii fără frică!
Cine nu pierde, nu cîştigă”
Reiau mai jos cronica scrisă acum 5 ani, ca un mic omagiu și cu o concluzie 'culturală', valabilă și azi:
GARĂ PENTRU DOI (1982) e unul dintre filmele rusești pe care le iubesc. Regizorul Eldar Riazanov, tocmai a urcat în tren către alte meleaguri, spunând conductorului aceste vorbe:
"Dacă n-ai nici un atu,
atunci viaţa ta e miza.
Fii fără frică!
Cine nu pierde, nu cîştigă”
Reiau mai jos cronica scrisă acum 5 ani, ca un mic omagiu și cu o concluzie 'culturală', valabilă și azi:
Nu prea sunt cu filmele de dragoste. Dar Gară pentru doi (Vokzal dlya dvoih) e altfel de romance. Cei doi nu sunt tineri, nici frumoşi. De fapt, totul e împotriva lor: statutul (EL-pianist, EA - chelneriţă), contextul întîlnirii (EL pierde trenul şi rămîne blocat în gara Zastupinsk din cauza EI), obligaţiile (EL căsătorit, EA divorţată, cu copil). Me Platon, you Vera.
Imagine-metaforă pentru situaţia lor: căruciorul interminabil cu bagaje care îi desparte în trecerea lui domoală prin gară, ca un miriapod obosit. Cei doi nu pot lepăda „bagajele” destinului, convinşi că dreptul lor la fericire a expirat. Doar dragostea mai poate transforma viaţa lor „de clasa a II-a". Vorba cîntecului (pe muzica lui Andrei Petrov) cîntat de spelendida Vera (Lyudmila Gurchenko e de altfel şi cîntăreaţă): Cine nu pierde, nu cîştigă”.
Oh, those russians! Incredibil cum te fac să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.
Pentru anul 1982, par neverosimile prospeţimea şi umorul dezgheţat (încă nu venise Gorbaciov!). Cînd comandă desertul la restaurantul gării, Platon cere ca „în îngheţată să se pună doar îngheţată”. Tot aici trebuie amintit şi rolul mic, dar consistent al lui Nikita Mihalkov ( dar despre cunoscutul regizor, cu altă "antichitate") . Încîntător aerul mucalit cu care joacă un personaj arhetipal al Estului de Europă: "Ceferistul şmecher".
Paranteză: Filmul ne oferă prilejul de a ne reapropia de o zonă culturală căreia îi aparţinem mai mult decît am vrea să recunoaştem. Ieri, la Pret a Manger, servea o doamnă cam de vîrsta Verei (40+), "lost in translation" în faţa a doi studenţi indieni care nu ştiau o boabă româneşte. Am auzit-o pe Vera noastră îngăimînd a scuză către spectatorii autohtoni ai micului conflict cultural: "Eu la şcoală numai paruşki am făcut". Findcă în trecut ruşii s-au impus cu forţa, ne-am lepădat cu viteză de ei, uitînd că în acelaşi timp ne lepădăm şi de o parte din noi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.