vineri, 7 septembrie 2012
To Rome with Love (2012)
Rating: Colectabil
După plimbarea pe străduțele cochete ale Parisului de anul
trecut, la braț cu Owen Wilson și Marion Cotillard, anul ăsta Woody Allen își continuă circuitul turistico-fantastic prin Europa. Următoare oprire:
Roma. După Midnight in Paris vine To Rome with Love.
Din nou avem parte de scenariile favorite ale lui Woody
Allen, întoarse cu susul în jos și/sau reciclate pe ici pe colo, aranjate
într-o comedie nou-nouță pe care semnătura lui se vede de la distanță. Din nou cuplul
de americani venit în capitala europeană, asimilat și transformat de ea. Dar faptul
că temele, situațiile și gagurile par cunoscute nu știrbește cu nimic succesul
filmului. Dimpotrivă, chiar, e o mică bucurie să descoperi ce isprăvi mai
inventează Allen, în binecunoscutul lui stil.
În plus, To Rome with
Love are câteva mostre memorabile de umor marca Woody Allen, care parcă de
mult nu i-au mai ieșit atât de bine. Vezi istoria tenorului care ajunge să
cânte de sub duș pe marile scene de operă italiene. Sau cea a dlui. Nimeni
devenit celebru peste noapte – asaltat de jurnaliști și chemat la show-uri TV
pentru a spune cu detalii ce a servit la micul dejun. Ironia și tâlcul sunt
punctate la fix de actori ca Penelope Cruz și Roberto Benigni. (Și btw, cred că Penelope nu a mai arătat așa de bine în
roșu de la Volver încoace J)
De fapt, To Rome with
Love e o încrengătură de povești care nu numai că te fac să râzi,
dar îți și deschid o poftă teribilă de hoinărit prin Roma și împrejurimi. Iar personajele
sunt de toate categoriile și gradele de celebritate. Actori mari, mici și
cvasinecunoscuți. Toți angrenați în câte o discuție în care explică, argumentează
și gesticulează în maniera brevetată de Woody Allen. Fețe vechi, gen Alec Baldwin
sau Judy Davis. Dar și fețe noi, gen Alison Pill din The Newsroom sau Jesse Eisenberg din The Social Network. Toți par mici clone personalizate ale lui Woody
Allen, într-o comedie infuzată cu atmosfera Romei: romantică, jovială, cuceritoare,
de vacanță. Mergeți, vedeți, râdeți! J
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte dragut filmul, iar recenzia a surprins fff bine atmosfera. Bravos!
RăspundețiȘtergereAm auzit ca in urmatorul film se intoarce in State. San Francisco.
ȘtergereDe-abia astept. Mie-mi place nenea asta...
ȘtergereWoody Allen amesteca in filmul asta (asa cum a facut in aproape toata cariera), pe de o parte, scenariile sale favorite, asa cum le numesti tu, si, pe de alta parte, preluarile de teme/personaje/idei de la regizori/cinematografii mari, in cazul asta italieni/italiană (pentru ca ne aflam la Roma): provincialii neofiti ajunsi in capitala/marele oras (v. Rocco si fratii sai, Accatone, si multe altele), celebritatea ajutata de media (v. Bellissima, La dolce vita etc), prostituata (Fellini), aristocratia conservatoare (Visconti, Antonioni), tanarul comunist etc etc. Diferenta e totusi semnificativa: clasicii regizori italieni au practicat cinemaul, Woody Allen practica pop-cinemaul. Meritul lui e ca reuseste sa fie original, desi e un bun compilator :) Intr-un fel, de aia imi place si mie.
RăspundețiȘtergere@ Laura: Mersi frumos :)
RăspundețiȘtergere@ Ionut Mares: Foarte faine lucruri ai observat, Ionut. De acord cu tine - Woody Allen e expert in pastisa, in preluare si reciclare ironica a unor tipare din cinema / literatura. Dupa mine, face excelent treaba asta - si pe ecran si in scris. Plus ca e foarte prolific :) Comentariile tale mi-au deschis apetitul sa revad filmul si sa ma uit mai atent la trimiterile pe care le face spre diversi autori ;)