Marele Ecran: Resident Evil: Retribution (2012)

joi, 27 septembrie 2012

Resident Evil: Retribution (2012)

Project Alice: (still not) terminated

rating: Eroare 3D

Acum doi ani cand ieseam de la premiera Resident Evil: Afterlife eram incredintat ca vazusem cel mai bun episod din intreaga serie RE (franciza care chiar in timp ce scriu trece de 800 de milioane $ incasari). Aseara, iesind de la premiera celei de-a cincea parti, Resident Evil: Retribution, ma gandeam ca fara indoiala am vazut cel mai prost exemplar, dar eram la fel de incredintat ca asta nu-i va opri pe cei de la Screen Gems si arhitectul lor cinematic, Paul W.S. Anderson, sa faca si-o a sasea parte. Proiectul Alice trebuie odata finalizat. Nu ma deranjeaza s-o vad pe Milla Jovovich in tinuta mulata executand miscari fizic imposibile, nu ma deranjeaza nici sperieturile previzibile sau tentaculele digitale care ies din guri insangerate, nu ma deranjeaza nici expresiile laconice menite sa urgenteze artificial actiunea dar vreau pentru pretul biletului sau timpului meu macar un gram de poveste care sa ma suscite intelectual.

Una din marile dezamagiri ale acestui episod e tocmai faptul ca arata si se misca aidoma unui joc video, avand aceeasi liniaritate, superficialitate si doza de ridicol specifica jocurilor in care nu se insista pe un plot complex ci doar pe concept art si pe numarul de kills-uri provocate. Dar, in vreme ce in cazul unui joc, naratiunea e interactiva, tu facand parte si conducand ritmul povestii, in cazul unui film o astfel de liniaritate devine plictisitoare, implicarea ta fiind mult restransa. Eroina principala, Alice (Milla Jovovich), e redusa si ea la un personaj de joc obisnuit care trebuie sa se deplaseze dintr-un nivel in altul curatandu-le de creaturile infectate si, din loc in loc, infruntand niste bossi fara sa transpire macar un pic. Asta in conditile in care, la finalul partii precendete, fusese injectata cu ceva antiviral care o curatase de avantajele din filmele precedente. Ok, daca era menit s-o faca mai vulnerabila n-a functionat, de vreme ce e la fel de sprintena si mortala.

Plotul vine in continuarea directa a filmului precedent, suspendat exact in momentul unui raid cu elicoptere Umbrella Co.. Dupa scena obligatorie de spalat ochii din debut - slomotion in revers care arata destul de binisor - urmeaza un debriefing cu rol de informat privitorii asupra istoriei din capitolele precendente. Alice e imediat capturata, torturata si, inexplicabil, eliberata in chiar sanul unei facilitati subacvatice despre care aflam ca era loc de testare pentru mutatiile virusului T. Mediul e unul voit regizat caci fiecare scena de actiune e anuntata ca o simulare de o voce electronica. Exact ca intr-un joc video, eroina si tovarasii ei sositi pentru a o elibera -intre care e remarcabila prezenta asiaticei Ada Wong (Li Bingbing), parca rapita dintr-o serie manga cu tot cu rochia ei rosie despicata pana-n talie- strabat 4 replici urbane (Moscova, Berlin, New york si Tokio) ticsite de zombie cu mitraliere (serios!), namile cu topoare, trupe speciale corporatiste si o dihanie al carei rost nu l-am inteles. Consecinta imediata e rezumarea filmului la foarte multa alergatura si impuscaturi.

Pentru plus de dramatism, subplotul clonelor e reactivat astfel incat Alice/Milla se reintalneste cu sine si cu dublurile aliatilor sau dusmanilor sai, ba mai mult, se procopseste si cu fiica uneia dintre celelalte Alice/Mille, ceea ce, in teorie, ar fi trebuit s-o umanizeze. Dar lucrul asta e imposibil cata vreme la fiecare doua minute Milla pleca sa mai bata niste morti vii. Cand sa dezvolte atasament fata de micuta? Si care-i faza cu rasplata (retribution)? Cel mai enervant lucru la acest film e ca nu avanseaza niciunde cu povestea, e ca o misiune optionala intr-un joc pe care abia astepti sa-l termini ca sa-l dai deoparte. E oarecum trist cand vezi intregul efort de productie bagat in filmul asta ca sa arate atat de bine. Probabil singurul lucru imbucurator din el e fraza de final: This is the begining of the end! Doamne ajuta.

Trailer