luni, 20 octombrie 2014

Gone Girl (partea a doua)

Cristian Plesh a urmarit Gone Girl. Sau Gone Girl il urmareste pe el, pentru ca a revenit cu un nou comentariu pe marginea ultimului film regizat de Fincher. NOTA: A se citi doar daca filmul a fost vizionat. Urmatorul text are spoilere la greu care GARANTAT distorsioneaza perceptia filmului.




Nu de foarte mult timp am scris despre Gone Girl. Lucian m-a dat in gat si mi-a publicat sentimentul care l-am avut fata de film (nu sariti pe el, ca nu am avut nimic impotriva). Adevarul este ca filmul m-a afectat semnificativ. Nu am mai fost asa de "miscat" de un film de la Lost in Translation incoace. Si Lost in Translation a fost filmul care m-a convins sa ma duc la UNATC si sa imi incerc norocul la joaca asta numita "regie de film". Poate ca dupa Gone Girl voi reusi sa si pun in aplicare joaca asta de "regia de film". Pot sa sper nu?


In momentul actual am ceva insomnii si automat ma duce gandul si la Gone Girl si la criticile care sustin ca filmul nu este verosimil. Sau mai exact, ca personajul lui Amy nu este verosimil. Hai sa stabilim ceva. Toata poveste este clar "over the top", dusa la extrem. Sansele ca ceva similar sa se intample in realitate sunt... minuscule. Dar povestile si filmele in general sunt duse la extrem, fantezii pe care ni le inchipuim. Ca si creator de filme tot ce pot spera este ca fantezia din cap sa fie pe aceeasi unda cu cea a spectatorului. Ceea ce nu se va intampla intotdeauna...
Dar eu vreau sa abordez subiectul din alt punct de vedere, al personajului feminin malefic. Foarte multe critici sunt aduse asupra personajului Amy. Nu toti au acelasi motiv dar sunt convins ca o parte sunt nemultumiti, poate la nivel subconstient, tocmai pentru ca este un personaj feminin.

Am gasit urmatorul raspuns care explica mai bine decat mine ce simt:

"And people can't seem to get their head around it, simply because she's female. Compare her to the main character in American Psycho. The cop-out at the end is that it was all a sick fantasy, but as much as people hated that book (myself included), no one was talking about Patrick Bateman's gender in relation to his actions, or trying to explain away his behavior by blaming it on women, or getting angry because a guy shouldn't act like that. His psychopathy was accepted as part of his character without questioning it."

Mergand pe aceeasi tema pot adauga acelasi lucru despre criminalul din Se7en si despre personajul lui Edward Norton din Fight Club. Adica, hai sa fim seriosi, mai psihopat decat acel personaj nu poti sa fii dar nimeni, nici pentru o secunda, nu s-a plans ca ar fi un comportament neverosimil. Dar in cazul lui Gone Girl...peste tot. Se pare ca femeile nu numai ca nu pot fi alpha eroine, dar nu pot fi nici alpha villains.

In urmatoarea parte voi vorbi despre personajul Nick Dunne (Ben Affleck) si despre comportamentul lui la final...care si acela a fost criticat ca fiind lipsit de logica. (Cristian Plesh, Los Angeles)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu