Marele Ecran: Astra cea de trei zile (I)

duminică, 12 octombrie 2014

Astra cea de trei zile (I)

Răzvan Băloi, cinefilul care ne-a scris anul acesta de la TIFF, revine cu impresii după 3 zile de Astra (mulțam fain). Prilej cu care simțim și noi pulsul festivalului care se încheie azi ( și la care am fi dorit să ajungem fără mijlocitor).

Sibiu. Străzi înguste și întortocheate. Mi-a luat peste o oră să-mi găsesc culcușul la hostelul book-uit pentru două nopți și trei zile în care mi-am propus să văd 10 filme, majoritatea din Competiție. Atmosferă de sărbătoare, terase pline, concerte și Astra. Prima zi: 4 filme la foc continuu, 2 premiere, 3 cu Q&A.

Pâinea cea de toate zilele se învîrte în jurul unui subiect controversat în ultima perioadă: viața (sau ce-a mai rămas din ea) comunității din jurul lacului de steril unde a fost altădată satul Geamăna. Bătrîni triști, apă roșie, biserica - simbol al altor vremuri...

Regizorul german Björn Reinhardt surprinde mărturii de viață cu o aparentă detașare față de personaje. Oamenii își trăiesc și își povestesc viețile într-un mod simplu, resemnați cu soarta lor din mijlocul dezastrului ecologic din urma exploatării de la Roșia Poieni.

O notă de amatorism a impregnat următorul film, Afaceri cu creditele de carbon (secțiunea“Eco”). Protocolul de la Kyoto prevede scăderea emisiilor de carbon și a gazelor de seră, dar totodată posibilitatea companiilor a căror poluare depășește limitele admise de poluare de a cumpăra credite pentru proiecte ecologice din țări mai puțin dezvoltate. Delapidări, caruselul TVA-ului, furturi de credite fac sarea filmului, iar piperul e concluzia usturătoare că există mai multă poluare acum, decât înainte de semnarea protocolului.

Pașaportul de Germania/ Trading Germans (Răzvan Georgescu) mi-a permis trecerea cu acte în regulă spre fenomenul care s-a numit în România ceaușistă “vânzarea nemților”. Toată lumea a auzit poveștile, dar acum avem și amănuntele și documentele de arhivă cu privire la această afacere “Strict Secretă”. Lansat în premieră absolută la Astra în prezența regizorului și a câtorva protagoniști, filmul se termină prin confruntarea în fața camerei a celor doi coordonatori ai acestei afaceri, pentru care totul a avut "un scop umanitar", chiar dacă e clar că pentru regimul Ceaușescu a fost doar business de milioane de mărci germane.

Filmul zilei pentru mine, Pădurea lui Sinisa Dragin (În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură) dezvoltă obsesia criticului de artă Radu Bogdan pentru tabloul "Pădurea fără frunze" al pictorului Andreescu, dăruit de comuniștii români lui Tito cu ocazia primei vizite oficiale în România a conducătorului Yugoslaviei. Studiind în amănunt arhivele din ambele state, când vecine și prietene, când doar vecine, regizorul face o reconstituire a decăderii celor două regimuri comuniste.

Tabloul lui Andreescu are un rol cheie în destrămarea Yugoslaviei, iar discuțiile telefonice din film condimentează povestea de dragoste și ură dintre cele două state ex-comuniste. La sesiunea de Q&A am pus o întrebare cu privire la rostul imaginilor șocante de la sfărșit. Răspunsul prompt și elaborat: deși povestea filmului e frumoasă, realitatea e foarte crudă și violentă. Oricât de multe filme s-ar face despre comunism, gustul amar al suprimărilor și umilințelor rămâne. (Răzvan Băloi).