vineri, 3 martie 2017
Plesh goes to Holywood...and trips (XX)
Premiera The Crossing la Timisoara (2011). In mijloc, Cristian Plesh si Boris Gaza
Pentru ca noua serie de confesiuni din mijlocul industriei americane de film se opreste pentru moment cu postarea de azi, se cuvine o mica recapitulare. De vreo 4 ani, tanarul timisorean (si absolvent de UNATC) Cristian Plesh incearca sa-si gaseasca rostul la Holywood. In palmares, avea un scurtmetraj notabil (The Crossing, cu Boris Gaza si Toma Cuzin), premiat in diverse festivaluri, chiar si in SUA. In L.A. face tot felul de job-uri de asistent productie, in speranta ca intr-o zi va putea si regiza. Dupa doua scenarii neterminate, al treilea (cu strigoi), atrage atentia unor producatori. Le vinde drepturile de "option" pe mai nimic, cu promisiunea ca va regiza filmul. Gaseste si un producator in Romania si locatii de filmare. Inapoi in State, producatorii americani nu gasesc finantare pentru ca regizorul e "no name". I se propune sa se retraga ca regizor si sa accepte postul de producator. Si cam asta e momentul in care ne aflam cu povestea.
Daca stai sa te gandesti logic, ar fi trebuit sa accept. De fapt si daca nu te gandesti logic la situatie, tot ar fi trebuit sa accept. Ce nu pot accepta este tradarea.
Cand le-am dat filmul, l-am dat pe nimic (daca va amintiti, nici macar o luna de chirie nu imi acopeream) pentru ca am simtit ca le sunt dator. Si pentru ca ne implicam toti in a face filmul. Toti suntem la inceput de drum si ne straduim impreuna sa facem un proiect in a carui succes avem incredere. Si astfel, tinandu-ne de mana, ne vom porni carierele in lumea mare a filmului.
Evident ca am luat in calcul de la inceput si varianta in care n-o sa-mi pot face propriul film. Este greu de acceptat insa felul in care s-a intamplat asta. Practic, m-au lucrat pe la spate. Iar cand au primit confirmare de la un regizor ca vrea sa faca filmul, doar atunci s-au gandit sa ma scoata din imagine.
Mai mult, unul din argumentele unui producator a fost "Si cu ocazia asta vei fi platit si vei putea incerca sa iti aduci fosta prietena aici. Ca stiu ca asta vrei". Wow. Asta ce e? Santaj?
Constiinta nu ma lasa sa fiu de acord cu astfel de comportament sau sa fiu complice cu el. Da, imi dau singur cu piciorul la o sansa destul de buna. Dar nu vreau sa pun inca o piesa de lego la un turn care este cladit pe nepotism, santaj, coruptie si incapabilitate.
Pe de alta parte, cu ce ma ajuta daca zic "Nu" si raman fara film, cand as putea sa zic "Da" si sa intru in sistem? Probabil cand as privi inapoi, nici nu mi-ar mai pasa de acest moment, stand undeva in Beverly Hills cu vreo 10 case si iahturi prin lume. Partea logica si pragmatica din mine asa dicteaza dar... De ce nu pot incerca sa fac lucrurile cum ar trebui? Intr-o varianta onorabila?
Acestea erau gandurile care imi treceau prin cap la intalnirea cu producatorii. Cand, in sfarsit, am deschis gura, le-am zis ca nu ma retrag ca regizor. Evident intalnirea nu a fost foarte amicala.
In timp ce ne scria acest ultim e-mail, candva la sfarsitul lunii februarie, cu cateva zile inainte ca industria americana de film sa se bata singura pe spate (si sa gafeze intr-un mod incredibil), Cristian Plesh mai primeste un e-mail:
Sfarsit de linie. Am fost dat afara de la propriul meu film fara nici o compensatie.
E timpul de a gasi un alt scenariu...
Cristian Plesh
Cristian Plesh
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.