Marele Ecran: Două Lozuri. Norocul neașteptat al filmului românesc

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Două Lozuri. Norocul neașteptat al filmului românesc

Fain, fain. Am râs cu hohote.
Superamuzant filmul
****Ciprian Tribune******

A doua zi, mergând pe stradă
mă pufnea râsul la fiecare
mașină albă pe care o vedeam
"Ce culoare are mașina asta?"
*****SunDeea Times*******

Sunt opiniile unor oameni obișnuiți, nu ale unor critici de film. Spectatori normali, care văd filme și la multiplex, și la televizor. Unii dintre ei mai îngheață ocazional și la vechiul cinema de cartier, alții nu mai cred de mult în cinematograful românesc. Până la urmă, pentru toți aceștia există Două Lozuri, filmul cu care am deschis festivalul Ceau, Cinema! la Timișoara.

"Sincer când am auzit că e un film românesc am venit, așa, fără nicio așteptare", mi-a zis unul din invitații noștri. Mi-a scris apoi mesaj: "Faină comedia de aseară. Am rîs bine." Un director sobru de companie a venit cu băiatul de 8 ani. "Eram sigur că o să se plictisească și vom pleca imediat. A doua zi îmi zicea replici din film și mă întreba când mai mergem să vedem filmul".

Sigur că speram să prindă la public, dar am fost surprins de reacția sălii. Văzusem prima dată filmul prin primăvară, ca să ne hotărâm dacă începem festivalul cu el. L-am văzut singur (e important amănuntul), pe laptop. Am râs și mi s-a părut o comedie simpatică și proaspătă, bine jucată, bine scrisă și regizată, dar nu m-a dat pe spate.

Două luni jumate mai târziu, avea să mă dea pe spate. În primul rând, sala cinematografului Timiș era arhiplină. A trebuit să dau vestea proastă unor oameni, care au ajuns la trei minute după începerea proiecției: "Mai sunt locuri doar pe jos. Intrați dacă doriți".

Dar ceea ce se întâmpla în sală era și mai neașteptat. Se râdea la fiecare replică. Chiar se aplauda după replici. Hohotele erau molipsitoare. Ritmul poantelor era perfect (mă refer în special la o scenă cu un polițist). Simțeai ceva în aer. Era o vibrație nemaipomenită. Și mi-am dat seama cât de importantă e vizionarea colectivă, față de vizionarea solitară, de acasă. Oamenii au nevoie de această experiență comună, mai bogată. Nu se compară cu nimic să râzi 90 de minute împreună cu 600 de oameni. E ca exaltarea pe care o simți la capătul unui maraton, minus partea de efort.

Nu e doar observația mea:
"Am văzut sala cum n-am văzut-o niciodată și cum nu m-aș fi așteptat să o văd vreodată. Cinematograful era plin ochi, toate locurile erau ocupate, ba chiar nu mai era loc nici pe jos. În deschidere a rulat filmul independent Două lozuri, la care invitați speciali au fost regizorul Paul Negoescu, directorul de imagine Ana Drăghici și actorul Alexandru Papadopol. Se simțea atmosfera de festival, energia pozitivă și entuziasmul oamenilor, filmul a fost foarte bine primit de public și s-a râs pe măsură" a scris Denisa Balint, pentru Acoperișul de Sticlă.

"Am râs până m-a durut burta, până am început să mă țin de gură pentru că mi se părea că sunt cea mai zgomotoasă dintr-o sală întreagă de oameni care râd." a zis Andra Costa în Suburban Magazine.

Cu tot cu sesiunea de Q & A, a fost un început perfect de festival (cu regretul că, din cauza vremii, nu s-a întâmplat la Grădina de Vară). Îmi doresc să avem pentru la anul un start asemănător (poate Două Lozuri 2 :). M-am bucurat că filmul a fost răsplătit cu trofeul Ceau, Cinema! pentru film independent (Două Lozuri e o producție independentă, făcută cu banii care la alte producții se dau numai pe catering, plus munca uriașă și entuziastă a multor voluntari din echipa de filmare).

Am speranța că Două Lozuri ar putea reda încrederea publicului autohton în cinematografia sa. Chiar și a părții de public care de obicei se bucură pe facebook la premii dar nu vine în săli. Chiar și a celor care zic că nu vor să-l vadă iar pe Dragoș Bucur mâncând ciorbă. Ei bine, Bucur nu mănâncă ciorbă aici. Papadopol însă are vreo 15 secunde în care își desface foarte tacticos un senviș. Două Lozuri e dovada că se poate face cinema de public și, în același timp, de calitate.

Sigur, nu mă aștept să schimbe singur percepțiile. Direcția a început și cu Câini și, în curând, va fi continuată de Afacerea Est (de Igor Cobileanschi) și 6,9 pe scara Richter (al lui Nae Caranfil). Mai e nevoie de un factor esențial: oameni în săli.

Mulți dintre cei care au fost la deschiderea Ceau, Cinema! mi-au zis că vor să revadă filmul. Din 7. 10, intră în cinematografe. Ca să nu uitați cifrele, lipiți-vă un bilet de frigider! Două Lozuri e ca un bilet câștigător, pe care n-avem voie să-l pierdem.

Între numeroasele reacții faine, cel mai tare m-a emoționat mesajul primit a doua zi după proiecție de la contabila asociației noastre ( nu e ea cel mai mare cinefil; se mai uită seara la câte un film):