duminică, 20 noiembrie 2016

Cand ai plans ultima oara la un SF?

ARRIVAL SAU PUTEREA EMPATIEI



Brexit. Trump. Siria. Semnele dezastrului iminent sunt peste tot. Al treilea razboi mondial pare sa bata la usa.

Toate stirile pesimiste din 2016 au fost maturate in doua ore de un film. Arrival/ Primul Contact iti poate reda proverbiala incredere in umanitate.

Da, probabil Pamantul va disparea inghitit candva de propriul soare, daca nu ne dam singuri foc la valiza pana atunci. Oricum ar fi, va fi bine...daca accepti ca asta-i mersul universului.

Ceea ce ne face o specie rezistenta, nu vine atat din sofisticarea tehnicilor de supravietuire aka tehnologie. E mai degraba din intelegerea ca suferinta (implacabilul sfarsit/ trecerea distrugatoare a timpului etc) nu poate fi evitata, atat ca destin al speciei cat si personal.

Poate suna ca niste maxime dintr-o carticica budista la moda. Dar vine dintr-o intelegere mai adanca a ceea ce ne face oameni. Asta e recompensa filmului regizat, cu delicatete de neurochirug, de Denis Villeneuve.

Nu-mi amintesc un SF in care momentul intalnirii cu 'alta civilizatie' sa fie atat de plauzibil si visceral. De obicei, vizitatorii vorbesc engleza cu accent de bastinasi. Sau capitanul navei Enterprise ordona 'deschiderea canalului de comunicare'. Sau apare un device gen Google Galactic Translate.

Emotiile, fricile 'primului contact' sunt aici credibile nu doar pentru ca Villeneuve ocoleste cu eleganta toate cliseele genului, show-off-ul gratuit, ci si pentru ca protagonista Amy Adams ofera o demonstratie a puterii empatiei umane.

Arrival te poate emotiona pana la lacrimi, fara sentimentalisme gratuite. Fara sa fie o secunda patetic. Sau ridicol. Din aceasta perspectiva, baga in buzunar superproductii gen Interstellar sau Gravity.

Mergeti sa-l vedeti musai la cinema. Nu stiu, faceti un imprumut daca trebuie. Sau faceti un bilet cadou cuiva drag. Arrival e vestea buna cu care se incheie 2016. O revelatie.

Filmul cu 'extraterestri' de la care pleci intrabandu-te 'ce inseamna sa fii om'.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.