marți, 13 octombrie 2015

Junun. Nebunia lui P.T. Anderson

WORLD MUSIC FULL POWER


În 2012, când a apărut The Master, mi s-a părut incredibil (și greu de înțeles) că nu a intrat în cinematografele din România (deși îi avea pe afiș pe Philip Seymour Hoffman, Joaquin Phoenix și Amy Adams). În 2014, când a apărut Inherent Vice (care era și mai 'exotic' pentru multiplexurile noastre) nu mai aveam nicio așteptare.

Așa că mi-a picat tare bine știrea că pot vedea în același timp cu toată lumea (în sensul de 'planetă') ultimul film de Paul Thomas Anderson. Junun a fost lansat acum 5 zile "exclusiv și în premieră' pe platforma video MUBI (în schimbul unui abonament lunar de câțiva dolari, echivalentul unui bilet la mall).

E o strategie interesantă pentru un cineast de categoria grea. Ea a fost influențată, desigur, și de film în sine, atipic pentru P.T.A. (și pe care marile studiouri probabil că nu ar fi pariat). Dar și de prezența lui Jonny Greenwood, chitaristul trupei Radiohead (care știți ce valuri a creat în industrie când a lansat primul album online în regim 'plătești cât vrei').

Documentarul îi urmărește pe Greenwood, pe producătorul Radiohead, Nigel Godrich și pe fantasticul compozitor israelian Shye Ben Tzur într-o călătorie în Rajasthan pentru a înregistra un album cu crema muzicală a Indiei.



1. Nu e un un 'documentar muzical' obișnuit.

Nu vei afla foarte multe despre muzicienii implicați (în afară de cîteva intervenții ale cîte unui personaj simpatic, cum e a percuționistului mustăcios de pe afișul filmului: 'Totul e posibil în India. No toilet, no shower, but full power for twentyfour hour'). Greenwood stă mai tot timpul aplecat pe chitara lui, cu părul în ochi. Godrich alungă porumbeii din sala unde e 'șezătoarea'. Cineva hrănește păsările care survolează vechea fortăreață unde sunt instalați muzicienii. Tot de aici avem și niște panorame cu drona, plus cîteva scurte inserturi din orașul de jos, filmate din mers.

2. Sigur nu e un "film obișnuit" al lui P.T.A.

De fapt amprenta lui e insesizabilă. Poate exagerez un pic,  dar Junun e un album de world music cu vizualuri de P. T. Anderson. Un trailer de 55 de minute pentru albumul cu același nume.

Dar ce album!




Muzica din Junun e atît de spectaculoasă în sine, atît de colorată, are o textură atît de bogată, încât intenția regizorului bănuiesc că a fost să abată cît mai puțin atenția de la ea. Combinația de versuri în evreiește și indiană, de chitări, flaut, tobe (dholak), kamaichi (un instrument cu coarde, ca un mic violoncel), de voci feminine și bătăi din palme e catchy și ți se lipește de timpan (am văzut filmul de două ori, a doua oară doar pentru muzică). Surprinzătoare (ca și India) e alăturarea de alămuri (care sună aproape ca fanfarele balcanice), tobe și armonii ancestrale cu sound-uri jazzy, foarte moderne. Junun e trippy, psihedelic cum zicea Ionuț Mareș.

Poate că, așa cum zic unii, Junun e doar un favor pe care Anderson i-l întoarce lui Greenwood (Radiohead-ul i-a făcut coloana sonoră la ultimele trei filme: There Will Be Blood, The Master și Inherent Vice). Dar dacă îl iei doar ca film de Paul Thomas Anderson poți fi dezamăgit. Uită tot ce a făcut regizorul până acum (pentru că asta a făcut și el, punând reflectorul pe această 'reuniune fantastică' în vorbele Maharajah-ului din film și oferindu-ne cadou acest accident/experiment muzical rar)!

Dacă îl iei ca pe o experiență muzicală-multi-kulti vei fi vrăjit. Poate sună ca un text de promovare (și chiar merită). Merită împărtășit (nu doar share-uit) acest film-sărbătoare care miroase a santal, curry, mango...și chiar am vrea să îl aducem la Timișoara. Poate că e o nebunie, dar asta și înseamnă JUNUN.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu