Marele Ecran: „Începe să îmi placă mai mult decât să joc"

luni, 19 ianuarie 2026

„Începe să îmi placă mai mult decât să joc"

JASMINA MITRICI DESPRE REGIA PIESEI DE YASMINA REZA

Jasmina Mitrici este o actriță cunoscută în peisajul teatrului independent. Poate mai puțin cunoscut este că recent a trecut și în scaunul regizoral, odată cu montarea piesei „Zeul Măcelului” de Yasmina Reza la Casa cu Iederă din Timișoara. Cum faimosul text a stat și la baza unui film la fel de faimos, Carnage (cu Kate Winslet, Christoph Waltz, Jodie Foster, John C. Reilly), am vrut și mai tare să văd piesa și apoi să vorbim despre procesul din... spatele scenelor (apropo, culise nu sunt la Casa cu Iederă, o clădire istorică din 1929 și spațiu cultura independent; piesa se joacă fix ca acasă la cineva, într-un spațiu foarte intim, pentru cel mult 30 de spectatori, ceea ce face ca totul să se simtă mult mai real). Interviu consemnat de Lucian Mircu.

Marele Ecran: Cum e să lucrezi cu alți actori și, de data asta, să nu joci? Chiar, nu ai fost tentată?

Jasmina Mitrici: Cred că e una dintre cele mai dificile poziții în care m-am plasat vreodată, pentru că la bază sunt actriță, nu regizoare. Chiar dacă mi-am dorit asta mai mult decât actoria. Sunt conștientă că am nenumărate lacune, iar când ești într-o poziție de coordonator -că, practic, un regizor asta e- responsabilitatea se simte mult mai acut. Din punctul ăsta de vedere, da, am fost tentată să joc pentru că m-ar fi scutit de o doză mare de presiune ce vine la pachet cu terenurile neexplorate. Mi-aș fi dorit să joc și pentru că mă regăsesc în anumite personaje.

Cu toate astea, trebuie să recunosc, a fost exact așa cum mi-am imaginat: surprinzător, incitant și cu recompense pe măsură. Am învățat și mai multe de la colegii mei: Alina Spiridon, Elena Nistor, Ioan Codrea și Ionuț Marian Pîrvulescu. Ei au contribuit enorm la rezultatul final. A fost un mare noroc să lucrez cu colegi și prieteni extrem de dragi, talentați și generoși, iar când a venit ziua premierei m-am bucurat să experimentez un nou gen de emoții. Cred că începe să îmi placă mai mult decât să joc.

Marele Ecran: Ai sărit în partea de regie direct cu un text important, celebru și datorită adaptării pentru cinema. Nu te-ai simțit intimidată de această celebritate?

Jasmina Mitrici: Ba bine că nu! Era lucrul la care mă gândeam zilnic, mai ales că există și puneri în scenă în România care sunt foarte reușite și, inevitabil, spectatorii compară. Însă citindu-l mi-am dat seama în ce constă, de fapt, talentul Yasminei Reza: creează texte care te sprijină în procesul de ridicare a spectacolului. Nu prea poți da greș, indicațiile Yasminei sunt o busolă bine reglată. Tot ce trebuie să faci e să găsești distribuția perfectă.

După cum spuneam, am avut noroc. Nu m-a speriat atât de mult adaptarea lui Polanski, pentru că nu ai de ce să compari filmul cu teatrul. Sunt două mijloace de expresie diferite, cu posibilități diferite, însă mă temeam că nu voi putea pune actorii în evidență, lucrul cel mai important pentru mine.

Citisem „Zeul Măcelului” prima dată în facultate, apoi am văzut filmul și mi s-a părut în ambele cazuri că îl înțeleg. Relațiile, subiectul, tot ce bolborosește sub aparențe. Însă „Zeul Măcelului” nu a fost chiar prima mea opțiune, dar după un brainstorming alături de colega mea Elena Nistor legat de cine ar putea fi în distribuție, mi-am dat seama că trebuie să fie acest text, pentru simplul fapt că aveam distribuția perfectă.

Apoi tema din „Zeul Măcelului” -sau mai bine zis temele- sunt ceva cu care m-am confruntat și încă mă confrunt. Până la urmă, tot ce facem în domeniul artistic vorbește despre noi înșine. E un text cu multe tenebre de explorat, care împletește excelent umorul cu dramaticul și te pune pe gânduri. Iar personajele sunt oameni vii, cu profil 3D, cu o evoluție ofertantă pentru orice actor.

Marele Ecran: Ai sărit în partea de regie direct cu un text important, celebru și datorită adaptării pentru cinema. Nu te-ai simțit intimidată de această celebritate?

După cum spuneam, am avut noroc! Nu m-a speriat atât de mult adaptarea lui Polanski, pentru că nu ai de ce să compari filmul cu teatrul. Sunt două mijloace de expresie diferite, cu posibilități diferite, însă mă temeam că nu voi putea pune actorii în evidență, lucrul cel mai important pentru mine.

Citisem „Zeul Măcelului” prima dată în facultate, apoi am văzut filmul și mi s-a părut în ambele cazuri că îl înțeleg. Relațiile, subiectul, tot ce bolborosește sub aparențe. Însă „Zeul Măcelului” nu a fost chiar prima mea opțiune, dar după un brainstorming alături de colega mea Elena Nistor legat de cine ar putea fi în distribuție, mi-am dat seama că trebuie să fie acest text, pentru simplul fapt că aveam distribuția perfectă.

Marele Ecran: Vâzând înainte filmul, nu m-am așteptat la atâtea surprize de la piesă. V-a ieșit foarte antrenant și, bineînțeles, amuzant. Stă bine pe picioare chiar dacă personajele sunt franceze. Am simțit și niște adaptări locale, mai mult sau mai puțin subtile. Trece-mă un pic prin proces, cu ce gânduri ai atacat textul?

Jasmina Mitrici: Textul are un comic inerent, trebuie doar să îl lași să se manifeste. Așa cum spuneam, actorii au fost cei care au adus savoarea pe care ai simțit-o. Pentru mine, fiind primul proiect de acest fel, a fost important să avem un produs finit cât mai curat, cinstit și să nu încercăm să reinventăm roata.

Textul este deja destul de bine delimitat și nu poți face tumbe prea mari cu el, însă inițial aveam o altă estetică propusă pentru el, una mai conceptuală. Dar când am trecut pragul Casei cu Iederă mi-am dat seama că nu mai stătea complet în picioare. Spațiul și-a impus și el propria viziune, așadar au rămas doar câteva elemente marcate de repetițiile de text și jocurile de ritm.

La bază stau relațiile dintre personaje, caracterul fiecăruia și dorințele și frustrările care îi țin blocați în acea cameră. Deși am avut câteva idei rigide legat de ceea ce voiam să transpară, până la final au rămas importante doar câteva elemente: nu există un singur personaj negativ, toți contribuie la…masacrul final și nu voiam un final nefericit sau suspendat (așa cum e în textul original, care nu vine cu soluții sau un deznodământ efectiv).

Relația părinte-copil și părinte-părinte mă interesează foarte mult. Am lucrat mult cu copii și părinți și am acumulat multă frustrare, pe lângă propriile dureri legate de istoricul familiei mele. Încep să mă gândesc cu groază la momentul în care voi fi eu în postura de părinte. Spectacolul a fost un soi de exorcizare pentru mine, nu doar dorința de a experimenta ceva nou.

Marele Ecran: După „Zeul Măcelului” ai făcut și o continuare, înteleg în aceeași formulă, pe care ați și arătat-o la final de an.

Jasmina Mitrici: Așa era planul inițial, însă agendele personale nu s-au suprapus așa că au dus la o nouă distribuție în partea a doua a trilogiei -sper să fie trilogie, e posibil să rămână momentan doar un diptic- la o nouă distribuție. Doar actrița Alina Spiridon a rămas din „Zeul Măcelului” și face legătura între cele două spectacole. S-au alăturat actorii Adrian Jivan, Bogdan Spiridon și Robert Copoț.

Mai sunt legate și de aceeași estetică. Am menținut și același decor și tema violenței în relații. Dacă în „Zeul Măcelului” era vorba despre familie, în „Artă” avem trei prietenii într-un moment decisiv pentru prietenia lor. Un alt sore spot pentru mine. Cele două spectacole nu sunt conectate propriu-zis, ci le-am creat noi o punte artificială, desi legăturile sunt într-un fel sau altul din text, astfel că cei care le văd pe amândouă cel mai probabil vor vedea că totul face parte din același univers.

Marele Ecran: Apropo de Casa de Iederă, dă din casă și provocările pe care le-ai, le-ați întâmpinat.

Jasmina Mitrici: A fost un drum cu peripeții. Multe. Atunci când nu ai o entitate care să poarte luptele tehnice pentru tine, tot procesul este îngreunat. Pe deasupra, ești și presat de cronometru. În ambele spectacole, actorii nu prea stau în culise, fiind mai tot timpul pe scenă. Eu sunt acolo, în penumbră, la fiecare spectacol.

De acolo, din intersecția dintre cele două planuri vezi efectiv un spectacol în spatele spectacolului: Ionuț care nu găsește ceva element de recuzită, Alina care în celălalt colt a spart un pahar, în „baie”, Elena și Codi se chinuie să curețe dezastrul de pe ei în timp util.

Desigur, când un actor mai uită o replică, degeaba fac semne disperate să-l ajut, că e cu spatele. Chiar ne gândeam la o experiență pentru spectatorii care au văzut deja spectacolul: să oferim la fiecare reprezentație unui spectator ocazia de a vedea show-ul din culise. Momentan am avut parte doar de „accidente fericite”, dar suntem încă la începutul drumului. Este timp pentru anecdote de spus la o felie de …clafoutis.

Marele Ecran: Chiar mă gândeam dacă a mâncat vreun spectator din clafoutis. Era să gust recuzita când am intrat, recunosc.

Jasmina Mitrici: Alina oferă după fiecare spectacol bucațile rămase, deci am avut și spectatori care au trăit experiența 4D. Mă bucur pentru ei pentru că, Oana, soția lui Ionuț Pîrvulescu, face un clafoutis excelent. Poate e semn să mai vii o dată, la final de show, doar la clafoutis!

Marele Ecran: Tu ai lucrat și în alte spații alternative. Te vezi montând ceva pe o scenă mare? Sau preocupările tale nu țin neapărat de un spațiu anume.

Jasmina Mitrici: După experiența asta zic să iau o pauză. Am vrut să experimentez, să văd cum e. Și momentan stau la cutie.

Dar, evident, mi-ar plăcea și o scenă mai mare - în sensul mai dotată, mărimea rareori contează, hihi! Îți oferă mai multe posibilități tehnice. Totuși, îmi place mai mult provocarea unui spațiu neconvențional. În cazul nostru, Casa cu Iederă a fost o binecuvântare, ne-a oferit mai mult decât am putut spera.

E mai degrabă o problemă pentru partea de public, pentru că e mai greu de organizat un spațiu mic. Cred că, de obicei, spațiul este cerut de text. Odată decis textul, spațiul se subordonează. Doar că în zona independentă nu găsești mereu resursele pentru spațiul pe care l-ai dori. Aici mai avem de lucru la Timișoara. Cine știe, poate va fi cândva. Dar sunt un om foarte pragmatic și realist.

Marele Ecran: Apropo de preocupări, de unde îți iei inspirație? Ma refer și la filme, că tot suntem pe Marele Ecran.

Jasmina Mitrici: Inspirație găsești oriunde. Chiar și în lumea asta uber-digitalizată. Eu mă uit înspre natură și arte vizuale. În materie de filme sunt o struțocămilă. Tot universul Kusturica rămâne în top pentru mine. Îl înțeleg din toate punctele de vedere și mi-aș dori să pot crea ceva în estetica asta.

Musicalurile sunt un soft spot: Rocky Horror Picture Show, Across the Univers -probabil preferatul meu-, The Producers, The Phantom of the Opera, Jesus Christ Supertsar…oprește-mă!

Animațiile sunt mâncarea mea preferată: Sing 1 și 2, ambele demențiale, Zootopia, Ferdinand, Shark Tale, WALL-E, seria Love + death + Robots, Madagascar 1, The Book of Life, Encanto. Desigur Gibli Studios: My Neighbour Totoro. Mai pune și Soul, A corpes bride, Luca, Kung Fu Panda, cum ziceam, oprește-mă!

Toate filmele din perioada 1990-2006 mi se par exact ca mașinile, cele mai bune: Little Miss Sunshine, Children of men, Dead Poets Society, American Beauty, Good Will Hunting, Angels in America, Life is beautiful, The Truman Show, American Psycho, Donnie Darko, Lord of the rings, Bruce almighty, Pulp Fiction, The Big Lebowski, Forrest Gump.

Tot ce a venit după, mă depășește că sunt greu de întreținut, cu cateva excepții post și ante: Barfly, When Harry met Sally, Interstellar, A promising young woman, Captain Fantastic, seria Years and Years. La seriale trebuie să trag linie mai drastic că nu mai încheiem acest interviu!

Cel mai probabil, deși nu-mi place să recunosc, filmele franceze: Le Discours, La Haine, The Artist, Jules et Jim, La vie en rose, probabil cel mai bun biopic făcut vreodată.

De filme poloneze nu mai am curaj să mă apropii, vezi cazul Roza. Mi-au rupt sufletul, mintea și speranța. Iar de filme rusești vorbim după ce se încheie războiul. Bonus: mokumentarele cu Philomena Cunk. Sigur am omis multe titluri importante dar… mai vorbim noi.

„Zeul Măcelului” se va juca din nou la Casa cu Iederă în zilele de 6, 7, 8 februarie. Fotografiile din spectacol sunt realizate de Ana Maria Domokos.

Jasmina Mitrici este actriță, regizor și realizator de emisiune la West City Radio. A colaborat cu majoritatea instituțiilor teatrale din Timișoara,de la Teatrul Național “Mihai Eminescu” până la Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, dar și cu teatrele independente, teatrul Basca și alte asociații culturale, din 2016 este membră a Teatrului Auăleu, iar din 2025 este vicepreședinte al Asociației Punct și Virgulă. Între teatru și radio face voiceover, scrie recenzii și cronici teatrale, deține un canal de Youtube, Glume si Legume, a apărut scurt în cateva filme (Ink Wash, un exemplu recent) și scurtmetraje și speră ca până în 2038 să câștige la Loto ca să-și deschidă un teatru. Sau măcar un restaurant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Pagini

luni, 19 ianuarie 2026

„Începe să îmi placă mai mult decât să joc"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu