marți, 24 februarie 2026
După Revoluție, cu regizorul Laurențiu Calciu
Laurențiu Calciu era profesor de matematică în decembrie 1989, dar și pasionat de cinema. O lună mai târziu filma cu o cameră VHS protestele din piața Victoriei și discuțiile libere ale cetățenilor din stardă. "Oamenii obișnuiți sunt cel mai bun lucru întâmplat filmului românesc" spunea criticul A.O. Scott într-un dialog cu Alex Leo Șerban. Iar "După Revoluție" (2010) aș zice că e, în primul rând despre oamenii obișnuiți. Despre ce mai este filmul am început un dialog cu regizorul Laurențiu Calciu, invitatul nostru la Timișoara în 28 februarie, ocazie cu care vom continua discuția împreună cu publicul de la Studio.
Marele Ecran: Istoria nu se repetă dar uneori rimează, era un aforism celebru. Ai găsit ceva rime cu prezentul, legat de După Revoluție?
Laurențiu Calciu: Cum să nu, ușurința cu care lumea poate fi manipulată. Atunci era televiziunea (“Ați mințit poporul/ Cu televizorul!”), acum e TikTok (vezi alegerile de anul trecut).
Spuneai după o vizionare din 2019 la OWR că ai descoperit chiar tu lucruri noi în film. Ce descoperiri crezi că putem face ca spectatori?
Nu mai știu la ce mă refeream atunci, probabil la Mihaela Rădulescu care le zâmbea politicienilor după conferința de presă a lui Iliescu. Spectatorii ar putea sa descopere - cei maturi la vremea respectivă, prea târziu, din păcate - disimulările flagrante din viața politică de atunci. Un exemplu este răspunsul lui Iliescu la întrebarea în legătură cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. El se referă la membrii partidului comunist și ai familiilor lor, când de fapt era vorba de membrii nomenclaturii PCR.
Știu că ai mai povestit, dar pentru cei care nu știu, ar fi interesant să afle cum a ajuns un profesor de matematică să facă film. Poți intra puțin în contextul acelui început (de 1990) și ce a urmat pentru tine? Mai ales că, deși ai început cu filmările pentru După Revolutie, acesta a fost, cronologic, al patrulea tău film, cred. Apropo, de ce a apărut 20 de ani mai târziu?
Da, e o poveste mai lungă. Eram pasionat de film, ca de altfel și de matematică, numai că mi-aș fi dorit să fac cercetare, nu să fiu profesor de școală într-un sat din Bărăgan. Îmi petrecusem o mare parte din adolescență și prima tinerețe la Cinematecă, uneori văzând mai multe filme pe zi. Cum însă șansele de a studia regia la IATC erau minime (erau doar câteva locuri și se știe că se intra cu “pile”), singura posibilitate era să încerc să fac ceva independent; cum apăruseră camerele video pentru amatori și era tolerat să deții una, așa cum era să ai și un videocasetofon și să primești casete cu filme din străinătate, am strâns bani câțiva ani la rând, și prin noiembrie 1989, un prieten din Germania mi-a trimis un Panasonic M7.
Cred că mi-au ținut-o în vamă până în ianuarie 1990, pentru că nu era de dorit o cameră video în plus în România după căderea zidului Berlinului. Așa că am primit-o abia prin ianuarie ’90, când a reînceput să funcționeze Poșta Română. Pe 28 ianuarie, la mitingul din Piața Victoriei, a fost prima dată când am pus mâna pe o cameră video. De ce-am montat filmul abia dupa douăzeci ani? Pentru că erau prea multe lucruri de filmat în anii ăia, am plecat să studiez în Anglia, dar asta e altă poveste…
Criticul de film Andrei Gorzo spunea că "printre filmele indispensabile ale cinematografiei românești, După Revoluție se numără printre cele mai rareori recunoscute".
Poate pentru că documentarele sunt în general mai puțin cunoscute decât filmele de ficțiune. Nu prea rulează în cinematografe și sunt puțin difuzate de televiziuni, cele mai multe pot fi văzute doar la festivaluri. Singura ofertă pe care mi-a făcut-o o televiziune particulară, acum mai mulți ani, a fost pentru o versiune prescurtată, de 20 de minute.
Filmul surprinde perioada de tumult după Revoluție și dinainte de mineriada din iunie 1990. Acum încă se vorbește de acele prime alegeri care au marcat traiectoria României. Crezi că putea fi altfel sau așa cum eram atunci ca societate nu putea duce înspre altceva?
Sunt convins că putea fi altfel dacă manipularea se făcea în altă direcție, dacă nu era făcută de foști comuniști care aveau interesul să se pastreze status-quo-ul. Cred că dacă venea Regele Mihai cu primul avion cu care au venit ziariștii pe 12 ianuarie, când s-a deschis aeroportul, România ar fi fost cu totul alta azi. Poate că e o utopie.
De ce Ion Rațiu pe afiș?
Nu eu am ales imaginea de pe afiș, ci un tânăr designer. De fapt e un mozaic cu sute de imagini din film. Presupun că i s-a părut emblematică imaginea cu Ion Rațiu vorbind la portavoce și, mai ales, ceea ce spune: “sacrificiul de sânge al poporului român, care a uimit lumea întreagă, nu trebuie trădat”. Din păcate a fost.
Ai un mesaj pentru timișoreni? De ce să vină la film?
Pentru referirea la paragraful 8 al Proclamației de la Timișoara, care, dacă ar fi fost respectat, ar fi schimbat soarta României.
Interviu consemnat de Lucian Mircu. "După Revoluție" va avea premiera la Timișoara, sâmbătă, 28 februarie, de la ora 20, la Cinema Studio, în prezența regizorului. Biletele se găsesc pe site-ul cinematografului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.