duminică, 8 februarie 2026
Ping-pong în trei cu Marty Suprem
Mihai Dragolea: Finalul de Hollywood - în care trepidantul trepidat Chalamet câștigă una pentru SUA, pentru armată și pentru țară, ajunge acasă și totul e bine - face nedreptate nu doar filmografiei Safdie, dar mai ales personajului din film. Dacă în Uncut Gems și Good Time era o soluție venită din film pentru haosul generat, aici pune mâna regizorul care vrea în mainstream și rezolvă the American Way toată trebușoara. Cel mai slab film Safdie!
Kinostetic @mdragolea
Sunt de acord cu tine, dar, ca să fie fun, o să fiu avocatul diavolului. Nu mi se pare că, la final, Marty aduce mare respect drapelului și vulturului, ba din contră, a câștigat un joc fără miză, când la alea importante își ia bătaie de nu se vede. Clasica putere americană să facă din că**t bici. Mai mult, toată atitudinea de „AMERICAAA F**K YEAH” e ironică (mai ales că la zero personje le pasă că el e american), taxată aproape mereu și satiric, având în vedere ce jeg e Marty, de fapt, creat de propriul sistem american. Și, cum ai zis și tu, în celelalte filme la final toți sunt pedepsiți, aici antagonistul „câștigă”, ceea ce se mai întâmplă… mai ales dacă ești american. Deși tot sub o formă de critică, pentru că până la urmă nimeni nu ține cu Mauser și, dacă o faci… I got news for you (nu vorbesc de tine specific). De aia am făcut comparația cu American Psycho, Fight Club sau orice bro movie cu antagoniști care sunt simpatizați doar de oameni cucubau la cap.
Lucian @mdragolea
Finalul de aici e construit înspre un fel de salvare, care vine sub forma unei noi vieți (nu a lui Marty, evident, care poate rămâne un ticalos dar măcar primește o nouă șansă) și unora ni s-a părut credibilă, sau cum zic americanii, “am cumpărat-o”. Dintr-odată nu mai e totul despre ping pong ci despre bila aia fecundată la început. Legat de cat de tare respectă biografia omului Marty Mauser și cariera lui, e destul de clar de la început că… foarte puțin. ‘Loosely based’. N-am citit oricum acolo ca el câștiga pentru SUA, era doar despre el, tot despre el, dar de data asta cu o miză tocmai împotriva structurilor de putere. Și, sincer, nici n-am știut până acum de sportivul adevărat, putea să fie și fictiv și tot mi s-ar fi părut în continuare mișto experiența la cinema. Dar acum poate sunt curios să aflu mai mult.
PS și mie îmi plac mai mult celelalte două dinainte
Kinostetic @Lucian
Dacă e să intrăm în semantică, ca să fiu mai șugubăț, o să leg ce am de zis de cele două piese care leagă incipitul de final, ambele de la Tears for Fears. Eu aș zice că nici finalul nu e un „change”, în ciuda piesei, pentru că tot în ea se spune și „it’s all too late”. Plus că „noua viață” eu o văd mai mult ca un ciclu continuu al răului, cum tot piesa celor de la Tears for Fears - de data asta „Everybody Wants to Rule the World” - vorbește despre dorința de putere și corupție. E o nouă viață, dar în același sistem care te împinge nu spre a fi bun moral, ci spre „turn your back to mother nature”. O nouă viață care, ca valori, nu o să fie diferită de cea a lui Marty (iaix), ba mai mult, o să-l aibă fix pe el ca model… deci din lac în puț.
Lucian @kinostetic
Nu vom ști niciodată. Doar la Uncut Gems și la Good Time, cum zicea Mihai, finalurile sunt finaluri. Aici încă se joacă. Sau așa îmi place să cred. Iertați-mă, vine prea mult darkness dinspre US acum, poate am vrut eu prea tare să văd o luminiță. Dincolo de interpretări, tot a fost fun.
M.Dragolea
Eu sunt de acord și cu ziceți voi, așa e. Doar că uitați, dacă în Good Time Robert Pattison face tot haosul din dragoste nocivă pentru fratele său, chiar finalul în care e prins îl ajută pe frate și e un final care respectă lumea din film... aici Marty Chalamet este arătat tot filmul ca un mare pasionat de gloria ping-pong, fără nici o remușcare sau dorință de a se apropia de un om pe bune. Face totul pentru el, ca la final brusc, din pălărie, hocus pocus, să se căiască. Plânge, stă pentru prima dată lângă prietena/partnerea sa, e o suită de cadre în care face contact și cu mama sa, deci rezolvat și acolo. E absolvit de orice vină, he won big and the japs know it. Bleah. Bleah, Barf
*comentariul lui @m.dragolea pe pagina de Instagram



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.