marți, 20 mai 2025

habitat interconectat

Peisajul cultural timișorean s-a îmbogățit din 10 mai cu un nou spațiu cultural pentru arte, oameni și idei. habitat este un hub cultural găzduit timp de un an la Bastion 1, dedicat artei, educației și dialogului și gestionat de o echipă de tineri artiști, curatori și manageri culturali. 

Ansamblu Bastion


 Expoziția genesis 

Vernisajul expoziției colective habitat _ genesis din 10 mai a marcat lansarea oficială a habitat. 

Alex Boca, manager și curator, vorbește despre genesis ca o expoziție a naturilor noastre făcute vizibile. Expoziția reunește lucrări ale unor artiști preocupați de teme legate de natură, organicitate și colectivitate. Este o reflecție asupra relației dintre om și mediu, dintre formă și proces, dintre individual și comun. Prin materialități diferite, gesturi expresive și intervenții conceptuale, lucrările prezentate deschid un dialog despre felul în care locuim spațiul – cultural, biologic sau simbolic

Tehnicile artistice sunt variate, printre care desen, pictură, linogravură, cianotipie, fotografie pe film și digitală, video și instalație. 

După estimările echipei, în spațiul de patrimoniu de la B1 au ajuns la vernisaj 200 de oameni care s-au putut bucura de artă, interacțiuni și de performance-ul sonor asigurat de Figura Kollective, partener al proiectului. 
Vernisaj Alexandra Costea


 Despre habitat 

Echipa proiectului a reflectat în jurul întrebării Ce e un habitat? 
De la ideea de spațiu și program cultural s-a ajuns la termenul hub, ca fiind cel mai cuprinzător. Mai mult decât o galerie, habitat este o structură de colaborare între organizații și instituții culturale, artiști și public, gândită ca un ecosistem ce se dorește sustenabil. 

habitat și-a propus să unească aici comunități locale diverse, care să creeze noi roluri, să se dezvolte organic, ca o structură vie, asemenea unui țesut comun – protejat sub arcadele solide ale bastionului, dar deschis, în perpetuă transformare și regenerare. 

Activitățile oferite includ ateliere, evenimente, tururi de mediere și performance-uri, conectând artiști, organizații și publicul într-un spațiu adaptabil și interdisciplinar. habitat face parte din programul cultural [POST LAPSUS], derulat de Asociația Lapsus, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 
Alexandra Costea expozitie


 Activități și ateliere 

 Fiecare duminică la habitat e dedicată activităților comunitare: ateliere cu artiști invitați, prezentări de portofolii ale unor artiști emergenți, discuții între specialiști din domeniul culturii și partenerii proiectului sau dialoguri mediate despre artă și lucrările expuse. 
Duminică, 11 mai, habitat a găzduit o serie de prezentări și ateliere dedicate proceselor culturale și creative, parte din expoziția habitat _ genesis. 
_ what have I done? a fost un prilej de dialog între Alex Boca (fondator LAPSUS) și Raluca Iacob (specialistă în politici culturale) despre parcursul lor individual în domeniul cultural și despre ce presupune munca din culisele domeniului. 
_ who do you think you are? a adus în față portofoliile și procesele creative a 3 artiști, într-un format de prezentare și dialog cu publicul. 
_ make it happen! a reunit participanții la un atelier în care au experimentat cianotipia, coordonați de artista Alexandra Costea – o ocazie de joacă și descoperire de tehnici alternative de imprimare a logo-ului habitat pe textile din bumbac organic și a plantelor din fauna de proximitate pe suporturi de hârtie. 

În cadrul_ all you can art! prin activități de mediere a expoziției s-a discutat informal despre lucrările expuse. _ all you can art! este evenimentul în care publicul are ocazia să descopere mereu lucrări proaspete, realizate de artiști locali cu stiluri și perspective unice. Formatul oferă un cadru deschis pentru dialog despre artă vizuală, susținerea creativității locale și interacțiunea directă dintre artiști, iubitori de artă și comunitate. Unele dintre lucrările expuse își pot găsi o nouă casă la vizitatorii care doresc să îi susțină pe artiști. 

habitat este și gazda a două ateliere de filosofie practică, în cadrul programului FOCUS, încurajând educația prin dialog socratic și gândirea critică. De asemenea, funcționează ca spațiu de networking și întâlniri de concretizare cu artiști, organizații sau parteneri.
 
Atelier cianotipie


 Perspective curatoriale 

 În viitor habitat va găzdui o nouă expoziție, de artă figurativă, cu tema HUMANITY NOW, un program de curatoriat și mentorat cultural, seri de film și video și alte evenimente propuse de parteneri actuali și viitori. 

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Lapsus, Facultatea de Arte și Design, Social Fabrics Lab UVT, Teatru pentru tine, Festivalul Baroc Timișoara, Inițiativa în educație, Pietatea Bănățeană, Figura Kollective. 

Interdisciplinar, interconectat și relaxat habitat își așteaptă vizitatorii cu cafea și masă de ping-pong. Pentru detalii și informații despre proiectele viitoare accesați: https://linktr.ee/habitat.b1

Text: Luiza Alecsandru
Foto: Alexandra Costea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.