vineri, 25 aprilie 2025
'E mișto să ai un personaj sută la sută el, acolo'
EVA HOCHBAUER ȘI DOC-MINICĂ
Eva a fost spectatoare la toate cele trei proiecții Doc-minică de până acum, programul lunar pe care Asociația Marele Ecran îl dedică filmului documentar la Timișoara. Mai spectaculos poate e că a bătut de fiecare dată drumul de la Arad, chiar dacă l-a legat și de ieșiri în natură. Eva Hochbauer a devenit interesată de filmul documentar după ce în 2022 a fost protagonista unuia (Apă și talpă), alături de alți opt alergători de anduranță. Între timp a văzut filmul de peste douăzeci de ori. Am discutat despre toate astea, cu câteva zile înainte de o nouă duminică cu documentar la Timișoara, de la care nu are cum să lipsească.
Marele Ecran: Tu ai venit la fiecare din cele trei proiecții Doc-minică. Ce te-a făcut să vii de la Arad de fiecare dată?
Eva Hochbauer: M-ați prins, acum fac parte din publicul loial. S-a și nimerit să fac niște ieșiri în zonă, dar în primul rând contează că vă știu. De când v-am cunoscut, mi s-a schimbat un pic perspectiva despre filmul documentar. Aveam mici sechele după ce am văzut The Secret. Pentru mine, documentarul era un film cu întrebări și răspunsuri, plus niște imagini la temă.
Până acum a fost fain la Doc-minică. Îmi plac și dezbaterile după film. Primești alte perspective, altfel de explicații. Sunt și curioasă, deschisă să văd. Și la noi, la Arad, au film în fiecare săptămână la cinema Arta, mai ajung câteodată.
M. E.: Ce e cu experiența asta să vezi filmele împreună cu alți oameni la cinema? De ce crezi că e important să vedem filme împreună?
E.H. Nu știu ce îi mână pe alții. La cinema e altceva chiar și față de o plasmă imensă, acasă. Ai un prilej de introspecție, mai ales la documentare, unde și vezi pe cineva din film. Dar nu mă duc cu ideea că vine cineva sau că am o curiozitate. Îmi place mult să fiu surprinsă de film, chiar dacă mai citesc două-trei rânduri înainte. Îmi place să fiu cu totul acolo și încerc să văd cu ce rămân, care-i scopul celor care au creat filmul. Încerc să găsesc scopul ăla și ce vrea să-mi transmită. În cinematograf, te expune, te aduce mai aproape și prin sunet, imagine și celelalte elemente tehnice.
.png)
M. E.: Experiența ta ca protagonistă într-un documentar a schimbat felul în care vezi filme acum?
E.H. Cu siguranță, În primul rând văd mai multe filme europene. Eu nu mă consider o cinefilă. Traduc filmul prin emoțiile mele, fără cunoștințe de specialitate. Am prins drag de filme și la Arta în Arad, filme care nu sunt la tv. Mi-am dat seama că filmele de duzină americane urmează niște linii și anticipam ce se întâmplă. Nu m-am gândit până acum profund, dar cred că asta m-a atras la filmele europene, la producțiile mici, cu actori de care n-ai auzit: sunt destul de diverse, mai reale, mai naturale. Și cred că m-am văzut și pe mine, m-am recunoscut în ele sau m-am lovit de mine. Au fost niște oglinzi.
M.E. A câta vizionare Apă și talpă ar fi asta de duminică? Știu că le-ai numărat...
E.H. A douăzecișidoua. La Viena când am fost, mi-a zis Andreea Dincă de la ICR că nu e cu Q & A. I-am zis că puțin mă interesează, eu am venit să văd filmul. Până la urmă am vorbit cu publicul și înainte și după film, până a trebuit să plec la gară, să nu pierd trenul. Pentru mine asta e important: să văd filmul.
M.E. Dar de ce de douăzeci de ori?
E.H. Mă ține. Sunt niște lucruri pe care nu le-am spus până acum. În 2022, după ce am mers pe Via Transilvanica, am intrat direct în pită, în pregătirile evenimentului meu (Eva organizează în zona Căsoaia din Arad concursul de alergare Ultra Zărand, n.a.). Nu apucasem să procesez ce am descoperit pe Via. Mai mult de 6 luni am fost parcă alt om, mai liniștită. Am plutit atunci. Cuvintele-cheie pentru mine legate de experiență sunt frumos și liniște iar, după film, am adăugat copleșitor.
Am trecut prin toate locurile alea frumoase pe Via. Pentru mine a fost o chestie super faină și cumva, de fiecare dată când văd filmul, parcă mă duce acolo. Îmi amintesc ce bine o fost după, retrăiesc chestia asta. Îmi dă și o ocazie să mă analizez pe mine, mă văd de sus, de deasupra cutiei. Uneori mă și gândesc că de ce trebuie să analizez atâta. Încerc să găsesc secretul, să mai ajung în starea aia de liniște totală (râde). Mintea mea o caută prin revizionări. Știu că mă mint într-un fel, fiindcă a fost o experiență unică. Mă uit la film ca un alcoolic când bea. Tot un fel de viciu.
M.E. Și funcționează de fiecare dată?
E.H. Da. Plus că tot mai apare câte o chestie. În ultima vreme a fost cam o lună distanță între proiecții. Bovec (Slovenia), Sfântu Gheorghe și Viena. În Austria, a fost mai puțină lume, vreo 50 de spectatori. O râs lumea cu poftă la toate fazele, chiar și dacă erau câțiva străini.
M.E. Ai fost peste tot cu filmul...
E.H. Da, și în Kazahstan aș fi vrut să merg. Ar fi fost un trip fain. (Apă și talpă circulă acum în multe țări printr-un parteneriat cu ICR, n.a.)
M.E. Unde a fost cel mai emoționant?
E.H. Cea mai emoționantă a fost avanpremiera de la Timișoara. O să-mi aduc aminte mereu... 19 iulie 2024. Deși n-am înțeles multe lucruri, a fost cu emoție deplină. M-am și pregătit înainte, cum mă îmbrac, să nu vorbesc mult, am așteptat de parcă era Hollywood. Chiar zilele trecute mi-a apărut postarea pe care am scris-o imediat după. Am zis că am fost eu, în mod natural, m-or răvășit emoțiile. M-a lovit total, în ciuda pregătirilor mele.
Un public cald iarăși a fost la Brașov (la Alpin Film Festival, n.a.). Acolo a fost și mai natural, că n-a mai fost presiunea premierei și au fost multe întrebări faine și cunoscuți în public. În multe locuri aveam câte o cunoștință în sală și aparții într-un fel acelui loc. Altfel îmi dau drumul la vorbă. Câteodată simt că nu transmit tot patosul ăla a meu. Nu mă știu bun orator, cu metafore, deși pot să povestesc ore în șir. Privind din afară, faptul că sunt singurul personaj-femeie cred că e interesant. Dacă ai aspirații asemănătoare și n-ai curaj să faci pași înspre lucrul ăla, e un plus să vezi pe cineva în carne și oase.
M.E. Dar cum e să te vezi tu pe ecran?
E. H. Îmi place. Și acum mă uit la mine și mai observ ceva nou sau ceva ce aș fi schimbat. Poate e o formă de narcisism, dar îmi place să mă văd, că mă analizez. Să ai șansa asta să te vezi, să te auzi, din perspectiva altuia. Dacă nu erați voi, filmul era altfel... că voi ați montat-o pe Eva până la urmă. Mă văd cumva pe mine, dar din unghiul altuia. Pe Via am fost sută la sută eu, brută, foarte asumată. Îmi asum și chestia asta, îi o zicală în maghiară: ce-i pe suflet e și pe gură. Îmi asum că nu trece tot prin filtrul gândirii înainte să scot pe gură. Trăiesc foarte intens ce mi se întâmplă și uneori trăiesc în extreme. Din partea cealaltă, mă gândesc că e mișto să ai un personaj, un om, care îi sută la sută el, acolo.
Dar de aia îmi place să mă uit de atâtea ori, pentru că după ce m-am studiat pe mine, am studiat restul de opt oameni din film. Pot să zici că e și un documentar psihologic, despre omul în anduranță.
Mai multe despre Eva ca protagonistă (nu doar ca spectatoare) aflăm de la ea duminică, 27 aprilie (19.30), la Cinema Victoria, după proiecția Apă și talpă. Interviul consemnat de Lucian Mircu (co-autor al filmului, împreună cu Mircea Gherase) a fost editat pentru cursivitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.