vineri, 11 iulie 2025

,După cioate’, cu Mihai Gavril Dragolea

,După cioate’ e documentarul pe care aștept să îl văd de când am aflat că se filmează. Adică odată cu incidentul violent  din toamna lui 2021, când documentariștii Mihai Gavril Dragolea și Radu Mocanu împreună cu activistul de mediu Tiberiu Boșutar au fost atacați în mijlocul unei păduri de un grup de 12 indivizi furioși. Am stat de vorbă cu Mihai Gavril Dragolea despre film, înainte de premiera de la Ceau, Cinema! O parte din interviu a fost publicat deja pentru Rock FM (consemndat de Lucian Mircu).

Marele Ecran:  De la un punct încolo documentarul vostru nu mai e despre eșecul unui stat de a-și proteja pădurile. ci despre cum se radicalizează un om. În contextul ăsta, cu ascensiunea mișcărilor de extremă dreapta în toată lumea, mi se pare cu atât mai relevant. În ce moment v-ați dat seama că povestea e în altă parte și când ați acceptat deturnarea ei?

Mihai Dragolea: Am plecat de la un caz destul de romantic, să arătăm lupta unui om contra sistemului. Tiberiu era foarte activ în zona lui de Bucovina, în Moldovița, a făcut și niște schimbări acolo, la Ocolul Silvic din sat. A făcut o muncă monumentală, supraveghea zi și noapte tăierile de lemne, strângea date, fugea în pădure. Și asta i-a deschis calea către politică. Tibi ne spunea: uite, am povestea asta cu activismul, vreau să o duc mai departe. Mi-a plăcut că nu avem un personaj alb sau negru, ci e în zona asta gri, care e fascinantă.

Marele Ecran: Între timp Tiberiu Boșutar a devenit deputat AUR. Filmul a fost gata înainte de alegerile din toamna trecută. Ai simțit că ai o responsabilitate ca documentarist pentru felul în care îl zugrăviți ca personaj? Aici mă refer la posibila eroizare, pentru că uneori apare cum ai zis tu, ca un om împotriva sistemului, cu o anumită carismă.

Mihai Dragolea: Ne-a fost clar că Tiberiu mai are un fel de agendă, sau un fel de nevoie de a se etala față de acești silvici corupți că are putere, are media de partea lui. Avea un fel de joc de putere între el și diferiți actori, diferiți oameni. Noi cred că am arătat pe bune cine e el, am dat niște indicii cu privire la goana asta după putere.

Ca detaliu, el nu a cochetat din prima cu AUR. A încercat să fie membru în USR dar aceștia s-au distanțat când au văzut ce tip de discurs are. În schimb, s-a deschis acestă latură populistă, care a intrat mult în discursul cu pădurile. L-au curtat pe Tibi pentru că se mula perfect pe mesajele AUR și avea mulți urmăritori.

Nu am înțeles exact din prima motivația lui, dar eram fascinat de ceea ce face și am mers cu el, cum mai rar se întâmplă în documentar, până la capăt. Ne-a absorbit în vârtejul acțiunilor sale până la evenimentul cu bătaia. Când au venit pe noi cu securile, a fost un apel de trezire. Ne-am întrebat cum de-am ajuns în acea situație, pentru că oamenii care ne-au atacat au fost mulți și foarte virulenți.

 



Marele Ecran: Am remarcat la un moment dat că devin martor într-un fel la facerea documentarului.

Mihai Dragolea: Da, nu mai e doar despre Tiberiu, intrăm și noi în film. Când ești în spatele camerei, nu realizezi din prima ce se întâmplă. Ești concentrat pe filtrul ăsta: cameră, realitate și tu. Și dintr-o dată ne-a atras filmul în el ca pe niște personaje într-un joc video care trebuie să-și ducă misiunea la capăt. Când am primit primul pumn și am simțit cum trosnește craniul de la impact, parcă eram între realități. Cu camera în mână aveam instinctul ăsta că nu fac parte din realitatea pe care o filmez. Dar ghici ce? De fapt, faci parte.

Și Tiberiu când se difuza pe live-urile astea pe Facebook, el nu credea că poate să fie supus lumii adevărate. El își vedea fața pe telefon pe ecranul ăsta înalt. Vedea emoticoane, like-uri, mesaje de încurajare și vorbea așa cu toți urmăritorii. În momentele astea în care transmitea live-uri, câteva surprinse în film, el era între lumea reală și lumea digitală. Și am văzut la ultimele alegeri ce efect are. Mirajul ăsta al digitalului care era să ne ia mințile nouă ca țară, poate că ne-a și luat.




Văzând personajul acesta în toate ipostazele sale, cred că e și responsabilitatea noastră să găsim niște poduri de comunicare și de acceptare cu oameni care au păreri diferite față de noi. Sunt țări care s-au divizat iremediabil și care n-au un parcurs deloc bun. Vezi ce se întâmplă în America.

Inclusiv noi cu filmul, fiecare a găsit un mod de a trece peste evenimentul acela cu bătaia și de a se concilia. Tibi a ajuns deputat. Radu, care nu își mai amintește ce s-a întâmplat în ziua aia, a făcut filmul și astfel a reușit să treacă peste moment. Și eu, cu plantația mea de copaci, cred că m-am împăcat că lucrurile nu sunt ceea ce credeam la început.

Marele Ecran: Și eu voiam să revin la punctul de plecare al filmului: motivația ecologică. Sunt deja și la noi filme, o mulțime de reportaje pe tema tăierilor ilegale de pădure. Reportajul lui Alex Nedea apare și în filmul vostru. Crezi că filmul mai poate avea un impact în zona asta sau vezi miza lui în altă parte acum?

Mihai Dragolea: Discursul legat de păduri nu mai e la fel de prezent ca în 2018 – 2020. Cred că mai degrabă ce am sperat eu este să găsim niște modalități de a comunica cu oameni care au păreri diferite față de noi.

Fiecare să-și ia un fel de emporwerment personal, o formă de rezistență individuală: poți face ceva în jurul tău, fie că e legat de mediu, fie legat de situația sociopolitică. Adică dacă chiar crezi în ceva, probabil ar trebui să acționezi ca atare. Nu mai putem aștepta după state și după corporații, cred că e clar în ce direcție merg ele.

Monica Lăzurean-Gorgan a făcut filmul „Lemn” înaintea noastră, în care a expus destul de clar ce fac corporațiile în România. Ea e producătoarea noastră și a făcut o muncă monumentală. „După cioate” e un film care a fost făcut greu și a durat mult.

Demersul a pornit tocmai din nevoia de a arăta furtul de lemn din România. Noi aveam preocuparea asta ecologică, mai ales eu, chiar dacă greutatea temei s-a schimbat pe parcurs.

Interesul pentru copaci mi-a venit din copilărie. Am locuit în cartierul Plopilor Vechi din Cluj care era plin de plopi vechi, bineînțeles. Și pentru că făceau murdărie în mai, Funar i-a tăiat pe toți, dintr-o dată, într-o vară. Erau foarte mulți, erau înalți. Și a lăsat așa niște maldăre de trunchiuri și de crengi prin cartier. Noi, copiii, ne făcuserăm niște baze și stăteam în măruntaiele astea tăiate.

Copacii nu muriseră total. Au alt ritm față de noi, ei încă înfrunzeau, încă trăiau deși erau tăiați și mestecați acolo. Mirosul sevei curgea din trunchiuri. Țineam mult la plopii ăia. Era așa un peisaj pe care l-ai văzut de când te-ai născut și dintr-o dată n-a mai fost. Te bătea dintr-odată soarele în cap. A fost o destabilizare. Experiențele astea din copilărie la un moment dat reies la suprafață și nu știi de ce te apuci să plantezi copaci sau de ce te interesează treaba asta. Se leagă.

Mihai Gavril Dragolea e debutat cu ,Roboțelul de aur' (2015), realizat tot împreună cu Radu Mocanu. După cioate este prezentat la Ceau, Cinema! în premieră la Timișoara, vineri, 18 iulie (ora 19), la cinema Timiș, în prezența celor doi regizori. 



Publicat de Lucian Mircu la 10:54

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)