miercuri, 16 iulie 2025
Adrian Tamaș, drumeț pe Via
Încă de la începutul proiectului cu Via Transilvanica, asociația Tășuleasa Social și-a propus să facă traseul accesibil pentru cât mai multe persoane, indiferent de experienţă sau abilităţi. De exemplu, Adrian Tamaș e primul nevăzător care a străbătut 490 km pe Via Transilvanica în 9 zile, pe o bicicletă tandem. Anul trecut, la Via Transilvanica Maraton, a parcurs în tandem cu Ţolca Ionut 40 km, cu 1.500 m diferenţă de nivel, în doar 3 ore și 10 minute. S-au clasat pe locul 15 dintr-un total de 50 de participanţi. Adrian Tamaș a acceptat imediat invitația de a veni la Timișoara să vorbească după proiecția accesibilizată 'Apă și talpă'. Și e un mare efort, pentru că vine tocmai din Bistrița, acolo unde s-a născut proiectul Via Transilvanica dar și Asociația Rodo Transilvania, în care este implicat Adrian. Dar el nu se teme de traseele lungi. Interviu consemnat de Lucian Mircu.
Marele Ecran: Te rog să te prezinți.
Adrian Tamaș: Am 27 de ani. Eu nu sunt nevăzător din naștere. Am văzut perfect până la vârsta de 8 ani și apoi din cauza unei afecțiuni -numită degenerescență maculară- vederea mi-a scăzut aproape de zero până la vârsta de 15 ani. Acum disting lumină și umbre, fără contur, fără culori. De la 15 ani am fost nevoit să mă adaptez. Adică tot ce făceam în viața de zi cu zi, cu mersul la școală sau cititul, învățatul. Am reușit să rămân într-o școală de masă la Bistrița. N-am fost în școală specială de nevăzători. Mi-am continuat studiile la Cluj, la Facultatea de Psihologie. Am absolvit în 2022 și un master de consiliere, în același domeniu.
În 2018 l-am cunoscut pe Angelo Bude,
antrenorul meu de schi. Cu el am început să fac și activități de vară cu tandemul,
o bicicleta dublă. De-a lungul anilor, am văzut cât de importanță e
conștientizarea adaptării lucrurilor pentru persoanele cu dizabilități. Eu fac
de fapt un schi adaptat: îl urmăresc pe Angelo pe pârtie și el mă ghidează. La
tandem e la fel. Este o bicicletă cu două locuri și pedalăm împreună: el în față, eu
în spate.
Marele Ecran: Cum ai descrie experiența aceasta de a umbla pe Via
Transilvanica, fie ca drumeț, fie mai în viteză?
Adrian Tamaș: Pentru mine, experiența de a călători sub forma asta
de drumeție sau de a pedala pe potecă e foarte plăcută și complexă. Fiind pasionat de drumeție, mă încarc foarte mult. Sunt conectat cu partea
de peisaj, de natură. Întreb foarte mult ghidul despre ce e în jurul nostru și
încerc să simt prin celelalte simțuri, în afară de văz, tot ce e în jurul meu.
Marele Ecran: În ce fel ți-a schimbat viața?
Adrian Tamaș: A
fost un moment critic pe care l-am simțit în 2023. Atunci n-am fost în echipa
de patru tandemuri pe Via Transilvanica, am fost doar cu Angelo și cu un alt
coleg din Asociația Rodo, Ionuț Țolca. Mi-am depășit o limită personală:
am învățat să urlu. Poate sună pueril, dar până atunci nu ridicam tonul sau
intensitatea strigătului. Eram mai reținut. Pe Via Transilvanica am fost nevoit
să învăț, pentru că ne-a prins noaptea într-o zonă umblată de urși. Și băieții m-au
învățat lucrul ăsta important. Că e o chestie normală să urli, să te descarci. De
atunci am dat drumul la ce era în mine. Am văzut ca nu e nimic rău în asta, ba
chiar util.
Marele Ecran: Te antrenezi pentru Jocurile Paralimpice din 2026. De
unde îți iei curajul și motivația?
Adrian Tamaș: Acesta este obiectivul asociației. Mă antrenez împreună cu colegul
Marius Mădăraș, care are coloană fracturată și schiază în cârje. Curajul mi-l iau chiar din echipa asta cu care lucrăm
și din discuțiile noastre. Angelo mă împinge cel mai mult de la spate. El a
observat că în România persoanele cu dizabilități sunt foarte izolate,
protejate și tratate cu milă. Cu fiecare ocazie, Angelo le explică oamenilor
cât de bine este să împingi persoanele cu dizabilități să iasă, să facă lucruri.
Să nu mai fie considerate inferioare față de ceilalți. La schi a văzut cât
evoluăm de la an la an. El știe că persoanele cu dizabilități pot să se victimizeze
și să rămână în punctul ăla sau se mulțumesc cu puțin. Marius e un exemplu de
ambiție. După ce a avut accidentul cu coloana, medicii i-au dat 95% șanse să
rămână în scaun. Prin voință și multe exerciții de recuperare, acum merge
pe picioarele lui, ajutat de cârje.
Marele Ecran: Legat de ideea de a ieși și a-ți depăși fricile, vorbeam cu Corina Ciunae de dorința ei de a merge pe Via Transilvanica. Tu ce i-ai spune unei persoane nevăzătoare care vrea să facă asta?
Adrian Tamaș: E foarte bine că își dorește și există
modalități prin care poate să facă asta. Via Transilvanica nu e ca un traseu prin oraș, pe
trotuar accesibilizat să poți merge cu bățul singur. Pe Via e necesar și poate
chiar obligatoriu să mergi cu ghizi. Chiar există oameni care se oferă
voluntari și pot să fie ghizi de încredere pentru nevăzători. Există susținere, trebuie doar căutată. E bine să fii perseverent în direcția autonomiei și
independenței, dar e bine să-ți dai seama și când să ceri ajutorul și cum.
Acum
există mai multe posibilități. Mă gândesc și la organizarea de
tabere în care să se întâlnească nevăzători cu voluntari și însoțitori. Tabere
în natură cu cortul și drumeții mai scurte, că-s mai ușor de organizat. Să
învățăm lucruri despre natură și tehnici de a umbla pe poteci sau de a urca un
munte sau un deal.
Marele Ecran: Mi-ai povestit de momentul critic al tău pe Via
Transilvanica, dar poate îți amintești și un moment frumos, unul care a rămas
cu tine.
Adrian Tamaș: Am
mai multe. Tot din 2023, prima noapte cu cortul. Ziua
aceea am mers între Bazna și Biertan. La Biertan am găsit un loc de campat
deasupra satului. Simplul fapt că am ajuns acolo, că am aranjat cortul, că am
stat și am mâncat împreună cu echipa a fost un moment foarte frumos pentru
mine. Am văzut că e posibil să mergi cu tandemul pe Via Transilvanica. Apoi momentul
de liniște oferit de natură. În spate era o pădure foarte deasă și în față era
satul Biertan, cu cetatea fortificată descrisă de colegii mei. Adică stăteam
noi trei și ne uitam spre sat și îmi descriau: uite, acolo e cetatea fortificată,
deasupra e cerul senin, luna e aproape plină. Îmi imaginam tot peisajul și era
foarte plăcută senzația.
Marele Ecran: M-ai
dus cu gândul la descrierea filmului la care te-am invitat.
Adrian Tamaș: Știam de film. Pentru mine o să fie prima utilizare a aplicației MovieReading, chiar
dacă știu că s-au mai proiectat filme accesibilizate.
Duminică, 20 iulie (ora 17), la Cinema Studio din Timișoara are loc prima proiecție „Apă și talpă" accesibilizată pentru nevăzători în cadrul Ceau,Cinema! de către fundația Cartea Călătoare. După film vomdiscuta despre incluziune la cinema și în drumeții împreună cu studenții care ne-au propus accesibilizarea filmului (Ariana Pero, Corina Ciunae și Mădălin Grădinaru) și Adrian Tamaș din partea Asociației Rodo.
Asociația Rodo Transilvania a fost fondată de Angelo Bude în Bistrița și are ca valoare principală educația prin sport. Activitățile de bază sunt legate de schiul cu persoane cu dizabilități iar, pe timp de vară, activități cu persoane nevăzătoare pe biciclete tandem. Prin acestea, echipa Rodo își propune creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități.
Proiectul În tandem pe Via Transilvanica s-a desfășurat în 2024 și a însemnat o expediție de 8 zile pe biciclete duble, 4 nevăzători și 4 piloți, o aventură de 380km de la Tășuleasa la Sighișoara. Printre sportivii nevăzători s-au numărat, Adrian Tamaș, Alex Benchea (alpinist nevăzător care a escaladat trei cele mai înalte vârfuri de pe trei continente), Alina Dinuță, nevăzătoare pasionată de mai multe sporturi precum alergat, escaladă, poll-dance și Traian Ciurar, un nevăzător care a participat la activități de schi și pedalat pe biciclete tandem. Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță de 1400 km care poate fi parcurs de oricine. Pe jos, pe cal sau pe bicicletă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.