vineri, 14 decembrie 2012
Dark Passage (1947)
rating: Brainwash
La vremea cand aparea pe genericul Dark Passage, Humphrey Bogart era deja un star la Hollywood. Atinsese faima cu The Maltese Falcon (1941) si Casablanca (1942), fiind nominalizat la premiile Academiei pentru cel de-al doilea, iar cu un an inainte, in 1946, jucase alaturi de Lauren Bacall in unul din cele mai complexe filme noir facute vreodata, The Big Sleep. Era de asteptat ca Dark Passage sa intrebuinteze din plin figura iconica a actorului american. Si totusi, regizorul Delmer Daves ni-l arata pe Bogart abia in minutul 62 al filmului. Motivul? Aproape jumatate din film este filmat prin procedeul camerei subiective, din punctul de vedere al personajului principal, Vincent Parry (Bogart), un detinut evadat din San Quentin. E probabil ca asta sa-i fi deranjat pe fanii actorului insa pentru un cinefil vorace filmul e o experienta cu nimic mai putin incantatoare.
La fel ca in majoritatea filmelor noir, plotul implica un anti-erou, o femeie fatala si una sau mai multe crime misterioase, toate ingramadite intr-o arhitectura urbana claustrofobica si ametitoare. Puscariasul Vincent Parry e un barbat inchis pentru uciderea nevestei insa care sustine in continuare ca e nevinovat. Evadat din San Quentin, Parry face autostopul si dupa cateva peripetii ajunge in masina Irenei Jansen (Bacall, in al treilea film alaturi de sotul ei), o femeie bogata care are motive personale in a-l ajuta pe condamnat sa-si scape pielea. Irene ii crede nevinovatia si-i ofera lui Parry adapost si bani. Momentele celor doi din prima parte a filmului sunt mult mai reusite insa decat in final. Privirea intensa a lui Lauren Bacall si utilizarea perspectivei subiective confera o intimitate interesanta scenelor. E simplu de descifrat ca dincolo de motivatia femeii zac si niste sentimente amoroase.
Fiind un urmarit general Parry trebuie sa gandeasca repede. Scenariul - ce urmeaza indeaproape romanul lui David Goodis - ii scoate in cale un sofer de taxi providential care nu doar ca-l recunoaste dar are si o solutie perfecta pentru dilema eroului: un chirurg renegat care-l poate ajuta sa-si schimba chipul. Ajungem astfel la explicatia pentru care filmul foloseste tehnica camerei subiective: vocea lui Bogart din prima jumatate isi recapata chipul dupa interventia doctorului. Metoda de filmare nu e o premiera in filmul lui Delmer Daves, fiind deja folosita in Napoleon (1927), in Dr Jekyll and Mr Hyde (1931) si in Lady in the Lake (1946), insa intrebuintarea ei e mai putin statica in Dark Passage, cu miscari de camera aproape naturale, desi netremurate, si un feeling asemanator cu cel din jocurile video moderne.
- Have you got the money?
Unul din cele mai reusite momente ale intregului film este scena din cabinetul ilegal al dr-ului Colley (Houseley Stevenson). Pe langa faptul ca introduce un personaj excelent interpretat, undeva la granita dintre filozof existential si om de stiinta cinic, scena cuprinde un moment de visare cu imagini cosmaresti caruia ii urmeaza momentul asteptat al schimbarii de perspectiva, cand camera se intoarce catre personaj pentru prima oara. Totusi, nici atunci Bogart nu e vizibil, fiind acoperit cu bandaje si, in plus, neavand voie sa vorbeasca. Abia dupa cateva zile de convalescenta in apartamentul Irenei, Parry primeste ceea ce asteptam de o ora: figura unui Bogart obosit si nebarbierit.
"Privirea" patentata de L. Bacall supraimpusa peste o scena mai sinistra.
momentul schimbarii de perspectiva
si dezvelirea (jos)
Bineinteles ca de-a lungul primei ore sunt descalcite si cateva din firele plotului. Aflam ca in mare parte vinovata pentru condamnarea lui Parry era o prietena de familie, Madge (Agnes Moorehead), femeie fara scrupule care facuse o obsesie nesanatoasa pentru el. In paralel, unul din ultimii prieteni ai lui Parry fusese ucis in propriul apartament iar amprentele lui Parry erau pe arma crimei - o trompeta. E destul de evident ca cineva incearca sa-l insceneze pe Parry a doua oara. Pentru a complica si mai mult lucrurile, Baker (Clifton Young), un hot marunt l-a urmarit pe evadat pana la apartamentul Irenei si acum aplica un santaj pentru a urca in categorie. Lucrurile sunt rezolvate insa destul de convenabil - poate chiar prea convenabil - odata ce Parry primeste o fata noua. Ramane chiar loc de un happy-end romantic, lucru destul de rar intalnit in genul noir.
o tranzitie desteapta (sus, jos)
Fara a fi un film lipsit de minusuri, Dark Passage e o experienta unica in genul de care apartine si una destul de rara in cinema. Lipsurile sale sunt mai mult in privinta naratiunii, care ocoleste chestiuni importante cum erau modul in care a murit sotia lui Parry sau relatia acestuia cu Madge, insa din punct de vedere tehnic, filmul e mai mult decat interesant. In plus, e o piesa cu Bogart si Bacall, ceea ce in opinia mea nu mai necesita alte argumente pentru o vizionare.
Categorii:
Cinema Paradiso,
clasice
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.