luni, 26 noiembrie 2012

Cloud Atlas, simfonie vizuala in 6 parti

Everything is connected

rating: Colectabil

Ce reprezinta Cloud Atlas? Initial era doar un roman scris de britanicul David Mitchell considerat “neecranizabil” datorita complexitatii narative si a unei structuri mai neobisnuite. Acum e un film surprinzator de reusit realizat de un trio de regizori-scenaristi (Lana si Andy Wachowski plus germanul Tom Tykwer) care au dovedit ca un asemenea proiect ambitios (narativ, stilistic, logistic sau creativ) poate fi totusi dus la bun sfarsit intr-un mediu atat de strict controlat cum e cinemaul big-budget. Totodata insa, luand in calcul faptul ca mai multe din firele narative se inoada in jurul unei opere muzicale - un sextet intitulat Atlasul Norilor - cred ca putem privi Cloud Atlas ca pe-o “simfonie” vizual-narativa, intelegand prin simfonie acea compozitie de proportii vaste, alcatuita din mai multe parti care se imbina armonios si executata de o “orchestra” de personaje diferite in care nici unul nu primeste intaietate. Imi vine greu sa cred ca cineva a dat verde unei asemenea aventuri cinematografice riscante, ca ea a fost realizata fara incidente si, mai mult, ca rezultatul final e nici mai mult nici mai putin decat incantator.

Alcatuit din 6 povesti distincte petrecute in locuri si timpuri diferite si implicand aproape de fiecare data alte personaje (desi ele reprezinta “incarnari succesive” ale unei duzini de suflete/actori), filmul celor 3 cineasti alege o structura diferita de cea a cartii lui Mitchell. In locul unei prezentari episodic-cronologice care ar fi usurat urmarirea fiecarui fir narativ individual - dar ar fi afectat intelegerea modului in care cele 6 se intrepatrund -, filmul le ataca pe toate frontal, intercalandu-le intr-un manunchi gros care-ti lasa impresia ca toate se petrec simultan, desi in perioade de timp diferite, si ca fiecare alegere facuta de un personaj din trecut produce efecte de val in viitor. Ideea predicata e ca vietile oamenilor sunt legate intre ele, ca se influenteaza reciproc si ca astfel actiunile cuiva din trecut pot afecta vietile altora din viitor. Ideea are sens si fara teza reincarnarii propusa de Mitchell prin marcarea “eroilor” cu un semn de nastere biblic (o cometa), detaliu accentuat in consecinta de trioul regizoral prin folosirea aceleiasi echipe de actori - evident, machiati corespunzator - in toate cele 6 povesti.

Luate cronologic ele se intind din secolul XIX pana undeva intr-un viitor post-apocaliptic destul de indepartat (sec XXIV). Prima, amplasata in 1849, e jurnalul de calatorie al unui avocat american (Jim Sturgess) care calatoreste intr-o insula din Pacific de unde se intoarce transfigurat de prietenia cu un sclav si gata sa se inscrie in miscarea abolitionista. A doua, setata in 1936, reprezinta truda unui tanar compozitor (Ben Whishaw) care se angajeaza copist in casa unui alt mare compozitor visand sa-si scrie numele pe una din operele batranului. Citind insa jurnalul tanarului avocat american, copistul are inspiratia de a scrie o capodopera intitulata Sextetul Atlasul Norilor. A treia ofera o investigatie jurnalistica in genul thrillerelor din anii ‘70 ale lui Alan J. Pakula, in care o reporterita (Halle Berry) isi risca viata pentru a deconspira un om de afaceri corupt si fara scrupule (Hugh Grant). Pe durata investigatiei jurnalista citeste insa corespondenta amoroasa a unui tanar compozitor si capata o obsesie pentru muzica sextetului deja pomenit.


Al patrulea tablou, fixat in prezent, e intr-un registru mai comic, avandu-l in centru pe un editor (Jim Broadbent) bagat la azil “pentru propria siguranta” de un frate ranchiunos si nevoit sa evadeze apoi cu ajutorul unor nebuni veritabili. A cincea poveste se petrece intr-un viitor distopic, in Neo Seul-ul anului 2144, si implica o clona numita Sonmi-451 (Doona Bae) eliberata din “sclavia” muncii de chelnerita obedienta intr-un fast-food futurist de un cetatean “pur-sange” (Jim Sturgess), membru al Rezistentei. E o poveste SF a la Logan’s Run cu final tragic in care clona gusta libertatea, afla adevarul despre natura ‘reciclabila’ a clonelor in noua societate (Unanimitate) si face un apel la trezire care-o transforma ulterior in martira. Ultimul episod se petrece la vreo 100 de ani de la “Cadere” - eveniment apocaliptic neclar - si-i are in vizor pe un “taran primitiv din vale” (Tom Hanks) si o mostenitoare a tehnologiei vechii lumi (Halle Berry) care are nevoie de barbat pentru a o calauzi spre un sanctuar al vechilor oameni de unde sa trimita un mesaj spre stele.

In fiecare din cele 6 povesti apar aproape toti actorii importanti de pe afis, uneori in roluri pasagere si greu de identificat sub stratul de machiaj sau prostetice aplicate. Tom Hanks e cand un doctor prefacut, cand un inginer laborant sau un gangster cu ambitii literare. Cea mai buna aparitie e insa in postura lui Zachary, om de trib familist care se lupta sa-si invinga frica superstitioasa de diavol, aici un Old Georgie (Hugo Weaving) timburtonian. Halle Berry are si ea o prestatie pe masura, atat in episodul saptezecist cat si in cel futurist. Doona Bae e o aparitie surprinzatoare pe care sunt sigur c-o vom mai vedea, Ben Whisaw, Jim Sturgess si James D’Arcy au fost alegeri foarte inspirate, Jim Broadbent e cat se poate de natural in ambele posturi - batran pisicher sau geniu morocanos - iar Hugh Grant si Susan Sarandon, desi episodici, sunt intr-o clasa a lor. Cu cateva exceptii, fiecare apare in mai mult de 4 roluri diferite.


Cum se leaga toate aceste povesti e o poveste in sinea ei si ar cere prea mult spatiu pentru a se explica. Intregul e insa o naratiune foarte densa si de multe ori confuza, care lasa permanent impresia ca e doar varful unui aisberg pe cale sa te loveasca. Cel putin jumatate din film te lupti cu nevoia de a gasi conexiuni logice intre diferitele personaje ce apar pe ecran, in a pune ordine in structura si a aranja bucatile de puzzle amestecate atat de diavolesc de fratii new-age Wachowski &Tykwer. Recitarea sistematica a unor texte cu iz de citate filozofice, insertiile metafizice orientale - ideea reincarnarilor succesive care conduc la o inaltare spirituala - si muzica cu efect paliativ ce arhiveaza si dezarhiveaza emotii sau amintiri, ar putea lasa impresia ca filmul incearca sa para mult mai profund decat este in realitate. Nu e. Sunt mestecate si remestecate teme recurente in toate mediile artistice de expresie: dragoste, moarte, credinta, libertate, natura umana, etc. 

Apoi, cu totii stim ca suntem condamnati sa repetam aceleasi greseli in ocazii diferite si ca organizarea noastra sociala ne forteaza intr-o interdependenta ce de multe ori pare dezavantajoasa, dar adevarul e ca stradania noastra neintrerupa, de la nastere pana la moarte, ca indivizi, ca triburi, ca neamuri, ne-a urcat din ce in ce mai aproape de stele. Intelegem ca orice actiune a noastra, oricat de insignifianta ar parea, poate avea repercursiuni greu de imaginat insa de multe ori suntem prea egoisti ca sa ne pese. Mai mult, in confruntarea dintre natura umana si ordinea fireasca sau imuabila a lucrurilor, prima va avea intotdeauna un ascendent asupra celeilalte, intrucat doua din cele mai puternice si mai abstracte forte ce au modelat lumea - frica si iubirea - se regasesc numai in sufletul omului.

In ce priveste “valoarea de productie” Cloud Atlas arata pur si simplu trasnet. Lucrand cu o poveste intinsa pe vreo 400 de ani, filmul face eforturi remarcabile in a prezenta fiecare perioada in care se desfasoara intr-un mod credibil, fie ca e vorba de epoca victoriana si costumele ei, fie ca imagineaza un oras futurist cu extravaganta lui tehnologica. Imaginatia creativa a celor implicati e pur si simplu impresionanta si nu de putine ori am renuntat la a urmari efectiv dialogul ramanand captivat de un cadru ce-mi lua graiul. E un mister cum un astfel de film a putut fi produs fara un studiou important in spatele lui avand in vedere bugetul consistent de care a fost nevoie. Sau poate tocmai asta e explicatia pentru faptul ca n-a dat-o in bara. Cloud Atlas nu e doar un proiect ambitios cat unul din cale-afara de indraznet, chiar impertinent pana la urma. E ca un basm care te absoarbe atat de complet incat uiti ca tine de aproape 3 ore si te trezesti sperand sa nu se termine prea curand. Ca o poveste la gura sobei spusa de un bunic mai aventurier din fire. Nu o fi ceea ce s-ar numi o capodopera insa e un film de aventuri din cale-afara de bun si pe care o sa-l revad cu placere.

Trailer


4 comentarii:

  1. Ma bucur tare tare mult ca ti-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  2. La asta se rezuma pentru tine filmul asta?film de aventuri?! in cazul acesta ai pierdut 3 ore din viata ta fara nici un folos...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca asta e concluzia ta inseamna ca am pierdut si mai multe ore pentru a scrie polologhia asta de mai sus. Btw, multam pt ca-mi clarifici ce anume are sau nu folos in viata mea.

      Ștergere
  3. Parca nu de mult ziceati ca Tom Hanks n-a mai jucat de mult roluri ca lumea. Na, uite ca acu o jucat 6. :D

    RăspundețiȘtergere