marți, 20 noiembrie 2012
Cinema, doamnelor şi domnilor!
„Viaţa bate filmul”, auzim spunându-se deseori. Dar dacă gesturile,
trăirile sau gândurile noastre de fiecare zi sunt modelate de imaginile cărora
ne-am închinat fără să ştim de nenumărate ori? Mai suntem originali sau am
împrumutat inconştient „viaţa” personajelor de pe marele ecran, întruchipate de
actori carismatici, nebuni şi fără de care cinemaul şi-ar pierde sensul? Dacă
existenţa noastră este construită pe scheletul unui scenariu de film, unde
începutul, mijlocul şi sfârşitul urmează exact această ordine sau, de ce nu,
aleatoriul postulat de Godard?
Toate întrebările de mai sus au fost declanşate de vizionarea filmului care
a deschis Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Final Cut – Doamnelor şi Domnilor (2012), în regia lui György Pálfi, îi
poate bucura atât pe exersaţii cât şi pe neofiţii într-ale cinemaului. Le poate
reaprinde cinefililor dezabuzaţi încrederea în film şi poate stârni printre
nepăsători dorinţa de a aprofunda arta fără de care existenţa noastră pare a nu
mai putea fi concepută.
Povestea din film este cea clasică: un băiat şi o fată..., dar abordarea
este absolut nouă şi inovatoare. Cunoscutul regizor maghiar György Pálfi a
regizat un film montat din scene de câteva secunde selectate din peste 400 de
filme clasice din cinematografia internaţională.
Fragmentul de prezentare de mai sus, extras din programul Săptămânii
Filmului Maghiar, este doar punctul de pornire într-o incursiune de 80 de
minute în imaginarul cinematografic al lumii. Bijuterie a artei montajului, Final Cut este dovada că, în pofida
inovaţiilor tehnologice, FILMUL a rămas aceeaşi unică îmbinare de iubire,
pasiune, speranţă, sex, neînţelegere, dezamăgire, teamă, încredere, violenţă,
vis, fericire, viaţă, moarte.
György Pálfi şi colaboratorii săi (filmul, proiectat în acest an la Cannes
Classics, are nu mai puţin de patru monteuri) identifică pattern-urile de care
cinemaului s-a folosit de atâtea ori pentru a ajunge la inima şi mintea noastre
şi le fructifică pentru a ne arăta că, în esenţă, întreaga nostră viaţă suntem
spectatorii unuia şi aceluiaşi film.
Final Cut este reîntâlnirea cu actorii frumoşi ai
acestei lumi, cu scenele la care am plâns sau am râs de-a lungul manifestării noastre
ca fiinţe neputincioase în faţa farmecelor cinemaului, cu poveştile pe care
le-am trăit fără să ne dăm seama, cu spaimele sau bucuriile la care ne-au făcut
părtaşi prestidigidatorii filmului, cu tot ceea ce ne-a împins să ne deschidem
sufletul luminilor şi umbrelor mişcătoare proiectate pe un ecran.
Ionuţ Mareş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mi-a placut tare ce-a facut György Pálfi si ce am reusit sa vad: Hukkle, Taxidermia, Nem vagyok a barátod si astept sa vad si Final Cut. dar aici in Timisoara nu se gandeste nimeni sa-l aduca. asa ca-l astept sa se scurga pe net si sa-l vad ... Timisoara - cu un BMW nu se face primavara cinematografica.
RăspundețiȘtergerenu stiu de ce, dar György Pálfi e un capitol necunoscut pentru mine. Pur şi simplu l-am ratat până acum. Nici măcar Taxidermia n-am văzut. Final Cut este primul meu contact cu ce reprezinta el ca regizor, desi e, poate, un contact nepotrivit, dat fiind faptul ca este vorba de un film in special de montaj.
ȘtergereMi-a placut mult faza cu BMW-ul si primavara. Nu se face primăvară cinematografică (mai ales in plin debut de iarnă), dar e un început :)