vineri, 9 noiembrie 2012
Rosturile şi riscurile cinemaului
Momentele nevinovate şi banale pe care Filip le înregistrează cu aparatul său de amator - zborul porumbeilor, drumul unor oficiali spre toaletă sau munca unui pitic – devin în ochii şefului de fabrică (şi, implicit, ai oricărui lider din regimurile care ţin manifestările spiritului uman sub un control strict) posibile pericole – pentru că nu glorifică oficialitatea, pentru că sunt epurate de ideologie, pentru că prezintă firescul, pentru că focalizează pe acele „nimicuri” din care sunt făcute vieţile oamenilor.
Însă Kieslowski
nu se opreşte la contextul local şi temporal. El oferă totodată o coerentă
viziune cinematografică - exprimată nu doar în Amatorul, ci în toate filmele
sale poloneze (de la non-ficţiunile de la început până la Dekalog) -, care pune preţ
pe omul simplu, cu pendulările sale între îndatoririle familiale, obligaţiile
sociale şi dilemele morale. Pe raportul individ-destin.
Viziunea sa este
de asemenea în contradicţie cu o întreagă tradiţie cinematografică ce
preţuieşte manipularea facilă, tezismele, eroii şi gesturile lor glorioase,
finalurile fericite, divertismentul, acţiunea, eliminând reflecţia şi meditaţia
despre rostul omului în societate, sensul vieţii sau chiar riscurile
fetişizării imaginii.
Deşi Amatorul
reprezintă o declaraţie de dragoste adresată cinematografiei (în film apare
însuşi cineastul Krzysztof Zanussi, în propriul rol, şi sunt oferite câteva
fotografii din filme legendare ca Cenuşă şi diamant de Andrzej Wajda, Iubire de Karoly Makk sau Kes de Ken Loach), Kieslowski nu se fereşte să
arate riscurile de a transforma pasiunea în obsesie (aproape maladivă). Filip
devine - din amator care îşi cumpără o
cameră de filmat pentru a-şi imortaliza fiica nou-născută - o persoană cu
valenţe de cineast dornic de a investiga şi înţelege lumea din jur prin forţa
imaginii. Numai că o astfel de obsesie lasă urme: unul din colegi suferă
profesional din cauza filmuleţelor curajoase ale lui Filip, iar soţia îşi ia
fetiţa şi pleacă după ce a fost înşelată şi neglijată de un soţ transformat
radical.
După ce şi-a
îndreptat camera numai asupra celorlalţi, Filip are în final puterea de a se
pune în faţa aparatului şi, prin mărturisire, de a transforma povestea
declanşării iubirii sale pentru cinema în subiect de film – cel pe care tocmai
l-am văzut (filmul ca terapie). Interesant artificiu regizoral al lui Kieslowski, care pune astfel
o oglindă în faţa spectatorului, pentru ca acesta să iasă din convenţia
construită până atunci şi să mediteze la ceea ce tocmai a văzut.
Amatorul dezvăluie exemplara
calitate de creator de atmosferă a lui Kieslowski, manifestată în forma sa
supremă în Dekalog. Cineastul îşi controlează filmul cu mână sigură, reuşind,
în ciuda cadrelor scurte şi a numeroaselor tăieturi la care apelează, să lase
timp de reflecţie, fără a-şi judeca personajele.
„Patosul analitic
în investigarea condiţiei omului modern, identificarea concepţiei artistice cu
atitudinea politică, curajul de a nu ignora posibila erupţie a tragicului chiar
şi în cel mai tihnit cotidian, apetenţa pentru valorile morale constituie pilonii
de rezistenţă ai filmului” (Eugenia Vodă, apud Cristina Corciovescu şi Bujor T.
Râpeanu).
Amatorul a fost
prezentat în cadrul Festivalului de Film Polonez de la Bucureşti.
Ionuţ Mareş
Ionuţ Mareş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.