Marele Ecran: Skyfall (2012)

duminică, 4 noiembrie 2012

Skyfall (2012)

Last rat standing

rating: colectabil pentru fani

(atentie, contine niste spoilere)

Niciodata nu i-am pus la indoiala elanul patriotic dlui Bond, James Bond, pana acum. Intotdeauna l-am privit ca pe-un angajat in serviciul Majestatii Sale insurat realmente cu slujba sa si iubind-o cu precadere pe Mama Anglie. Dupa Skyfall insa cred ca determinarea lui 007 are de-a face mai putin cu patriotismul si mai mult cu loialitatea fata de MI-6 si un anume cod de conduita pe care doar un orfan desenzibilizat si l-ar fi putut crea. In ultimul film al seriei, cel cu numarul 23, James Bond (Daniel Craig) se confrunta cu un inamic care nu are ambitii de cucerit lumea sau destabilizat guverne democratice ci actioneaza pe baza unui impuls simplu, visceral, numit razbunare. Prin urmare, construind pe ideea unei vendete personale, Sam Mendes (American Beauty, Revolutionary Road) il forteaza pe Bond sa-si reevalueze obligatia de fidelitate fata de angajatorii sai dupa ce este aproape ucis de o decizie pripita a stoicei M (Judi Dench).

Cu Skyfall, Mendes s-a vazut obligat sa apuce franciza de gat si s-o coboare intr-o zona mai putin frenetica si mai personala, un ecou al criticilor aduse filmului precedent Quantum of Solace care ignorase complet orice aprofundare de personaj scotand la iveala maiestria ucigatoare a celui mai eficient agent operativ britanic. In consecinta, noul film plonjeaza ceva mai adanc decat eram obisnuiti in psihologia bondiana si in relatia acestuia cu maternala M, insa nu aduce din pacate foarte multe la suprafata. Tot ce obtinem e o confirmare a vulnerabilitatii personajului in contextul unor “tradari” fie ele si neintentionale dar nimic despre cicatricile sale interioare.

Dupa ce inghite un glonte nefericit la capatul unei misiuni de recuperare a unor date sensibile, James face pe mortul si se apuca de bautura. Revine in joc doar in momentul in care ‘familia sa adoptiva’ capata o directa din partea unui fost membru al ei, mercenarul Silva, “sacrificat” intr-o maniera similara cu ani in urma. In lumina acestor fapte cred ca Bond si noi toti am realizat poate pentru prima oara caracterul sau dispensabil in randurile MI-6, precum si faptul ca skill-urile sale ruginesc daca nu sunt folosite. Solutia evidenta e, desigur, mai multe filme.

Plotul filmului a fost astfel construit incat sa functioneze ca o punte de legatura intre vechi si nou, facand tranzitia catre o noua etapa in istoria acestor filme. Din aceste ratiuni, atat villain-ul Silva (Javier Bardem) cat si deznodamantul filmului sunt niste ecouri ale unui trecut cu o anumita semnificatie pentru Bond si M. E ca si cum trecutul s-a intors sa bantuie viitorul acestor filme. Mai intai, directoarea agentiei e luata la bani marunti pe esafodul politic sub pretextul ca viseaza inca la anii de glorie ai spionajului. Apoi Skyfall pune in discutie insasi ratiunea de a fi a personajului titular, care nu mai poate afisa aceeasi candoare si neseriozitate din anii de glorie ai francizei altfel riscand sa devina repetitiv si fals. Unora s-ar putea sa nu le cada bine drumul apucat de filmele Bond in cautare de realism cenusiu si autenticitate, dar dupa noile legi asta inseamna un film de actiune. Desigur, cautarea nu trebuie facuta cu sacrificiul stilului sau a personalitatii, dar, in ce ma priveste, nu cred ca Skyfall a pierdut prea mult in acest sens. Din contra, a adaugat arome noi cocktailului de sarm, inteligenta si imprevizibilitate.

Desigur ca, in anumite privinte, ultimul film Bond nu se ridica la inaltimea asteptarilor/dorintelor mele cinefile. Uneori, ecourile din trecut sunt plasate neinspirat iar scenariul scartaie din lipsa de plauzabilitate (youtube? haide.. astia blocheaza instantaneu continutul media protejat si nu-s in stare sa opreasca scurgeri de informatii sensibile?) sau din saracie de imaginatie. Practic povestea e foarte liniara, cu un singur villain avand o agenda clara pentru noi inca din prima treime. E misto s-o vezi cum se dezvaluie dar lipsa unor twisturi majore ii scade potentialul. Apoi exista replici care cam pica ca nuca-n perete, piste nu sunt urmarite suficient, cum e cazul vizitei la cazino - care in traditia filmelor 007 ar fi insemnat mai mult decat un loc de introducere a unei fete Bond.

Skyfall are scene de actiune decente dar nimic pe masura celor doua filme precendete in care ne-am putut delecta din plin cu aptitudinile fizice ale personajului. E adevarat ca sediul Mi-6 e aruncat in aer, la fel si o statie de metrou cu tot cu garnitura de tren de serviciu, dar niciuna din scene nu pare a juca o miza serioasa. Totusi, doua momente sunt admirabil create: cel din Shanghai, intr-o cladire de birouri cu pereti din sticla luminata a la Wong Kar-Way si cea din final, plasata intr-o zona din Scotia de o frumusete stranie si intimidanta.

Din fericire, saracia actului 2 e completata destul de reusit de cateva momente bune de actorie. Javier Bardem creeaza aparent fara nici un efort unul din cei mai autentici “rai” din serie. Dialogul sau cu Bond petrecut intr-un “barlog” cvasi-apocaliptic de pe-o insula pustie are o savoare picanta de joc psihologic si seductie. Pe partea cealalta, schimburile de replici dintre James si M par intepaturile unui cuplu care acum traieste rutina de pe urma. Intr-un fel, e bine ca doamna M iese la pensie. Judi Dench a dat destul din timpul ei acestei francize a.i. pastrarea ei ca o simpla aparitie ar fi fost cel putin ingrata. Iar cum Ralph Fiennes tocmai a scapat de o lunga si intunecata franciza poate ii va prinde bine o slujba de birou in rol de Mallory. Chipuri noi apar si celelalte departamente: Naomie Harris in rolul lui Eve/Moneypenny si Ben Whishaw pe post de tanar Q, intarind astfel decizia de restructurare a seriei.

Un singur lucru nu-i pot scuza lui Mendes si scenaristilor: ca in final le-a pierit curajul de a o ucide pe M cu mana lui Silva. Ar fi avut tot sensul din lume, atat dpdv dramatic cat si logic, oferindu-i lui Bond eliberarea emotionala prin razbunare, iar lui Silva o implinire de care oricum a beneficiat indirect... Totdata i-ar fi oferit lui Bardem sansa unei morti mai demne daca i-ar fi deturnat replica lui Craig: ‘Last rat standing’. Pentru ca, tragand linia, Skyfall chiar nu e un triumf al lui 007 ci o demolare miseleasca a sa, din interior, in scopul unei reconstructii moderne.

Trailer