vineri, 23 martie 2012

Carnage (2011)

"WE'RE BORN ALONE AND WE DIE ALONE. WHO WANTS A SCOTCH?"
rating: colectabil


O comedie un pic mai înţepătoare – aşa ar suna rezumatul în şase cuvinte al lui Carnage. Destul de neobişnuit pentru un film de Roman Polanski, nu? Ne-am cam obişnuit cu el ca autor de drame şi filme cu iz de roman poliţist. Adevărul e că meritul principal pentru toate hohotele de râs pe care le generează filmul Carnage nu e atât al lui, cât al autoarei / scenaristei Yasmina Reza. Care struneşte cu o peniţă de maestră nişte dialoguri absolut savuroase.

De mult nu am mai râs atât! Însă probabil trebuie să vă avertizez. Carnage nu e genul de comedie care te face să hăhăi cu inima uşoară şi mintea în vacanţă, precum cele din categoria Hangover sau filmele cu Adam Sandler. Filmul lui Polanski provoacă mai degrabă un râs amărui. Un pic cinic, un pic negru, zbârnâind de isteţime, umorul lui Polanski are un aer foarte „european” (deşi setting-ul e newyorkez). Adică nu te face doar să râzi, ci să şi gândeşti.

Două cupluri se întâlnesc pentru a tranşa o ciondăneală a copiilor lor de 11 ani. De o parte: Christoph Waltz şi Kate Winslet, părinţii lui Zach, „agresorul”. De cealaltă: Jodie Foster şi John C. Reilly, părinţii lui Ethan, „victima” rămasă fără doi dinţi. Cei patru adulţi încep o discuţie după toate regulile corectitudinii politice pe marginea incidentului. Toţi sunt hotărâţi să rezolve chestiunea cât mai civilizat, discutând soluţii şi moduri de a evita violenţe între copiii lor pe viitor.

„Nu o să intrăm în aceste certuri copilăreşti”, spune unul dintre ei la un moment dat. Dar, vai, cum mai intră în ele! Pe măsură ce discuţiile dintre cei patru evoluează (şi începe să curgă scotch-ul în pahare), politeţea şi spiritul corect politic pălesc treptat, până la dispariţie. Ce rezultă? Carnagiul anunţat încă din titlu, desigur. Personajele ajung să se sfâşie reciproc. Dar nu folosind arme, dinţi sau unghii. Ci doar cuvinte.

Cu o distribuţie şi un decor minimal (practic, patru actori într-o sufragerie), filmul pune pe picioare o poveste ce mizează exclusiv pe ascuţimea dialogurilor şi pe jocul actoricesc. Şi reuşeşte. Bine-bine. (Adina Baya)

7 comentarii:

  1. unul din cele mai bune filme vazute de mine. zice multe in putin. excelent

    RăspundețiȘtergere
  2. merita vazut, va recomand chiar!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Adrian & @Andy: De acord cu voi, e de nota 10! Desi cred nu e deloc usor sa faci un film atat de ”teatral” in era 3D-ului si a SFX-urilor - adica nu mizand pe actiune / artificii de filmare, ci strict pe talentul actorilor -, Polanski & Reza fac o treaba excelenta!

    RăspundețiȘtergere
  4. superb cum hatim politicos unii de altii...

    RăspundețiȘtergere
  5. ă, ţ, ţ - suntem nişte ,,ţ-uri'' - comedie înţepătoare. ţipător, ţipenie, ţiclam... oamenii se transformă în ,,ţ-uri'' în zilele noastre, (aşa vorbim de parcă chiar ale noastre ar fi. cred că mai demult lumea era o simplă şi continuă vocală. acum, pur şi simplu se vorbeşte prea mult.

    pentru cine nu ghiceşte - mă refeream aici la iubirea primordială şi la faptul că într-o zi, toată graba asta va Bang ! exploda în nimic. aşa cum de altfel se va şi întâmpla. într-un mod violent şi inevitabil.

    nu mă refer nici la bomba de hidrogen şi nici la altele din gen. bomba e legată în jurul taliei noastre. şi ticăie. ţţţţţac ţac ţac !

    RăspundețiȘtergere
  6. @iulineata

    daca ce ai scris tu aici n-ar fi poezie, as zica ca te pregatesti pentru un atentat :)

    ţţţin să-ţţţ mulţţţumeţţţc :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda, hahal jurnalist. Scriu poezii !

    RăspundețiȘtergere