marți, 21 septembrie 2010

Marti, inainte de Craciun

MARTI, DUPA CRACIUN (2010)
rating: Colectabil

motto: In dragoste e ca in razboi: vai de cei invinsi! (Camil Petrescu)

La iesirea de la film, Richie m-a rugat/amenintat sa scriu macar acum cateva randuri. Am zis da. Si i-am promis ca asta nu se va intampla marti, dupa Craciun. Mi-am permis sa incep cu o gluma, pentru ca asta face si Radu Muntean (si echipa lui de scenaristi) de fiecare data cand vrea sa detensioneze momentele grave si sa faca situatiile mai suportabile.

Subiectul iese din comun prin cat de comun e. N-are nicio legatura cu politica, cu mafia sau cu Revolutia, nimeni nu moare pe holurile spitalului, nimeni nu avorteaza si nimeni nu salveaza lumea. Un barbat (Mimi Branescu) vrea sa-si paraseasca familia pentru o femeie mai tanara (Maria Popistasu) de care "e foarte indragostit".

Intr-un fel, Marti, dupa Craciun continua povestea din penultimul film al lui Muntean, Boogie (2008). Escapada extraconjugala de o noapte, devine aici o aventura de jumate de an. Ca o paranteza, avem aceeasi tripleta de scenaristi ca la Boogie (Muntean, Alexandru Baciu si Razvan Radulescu) si aceeasi tripleta de actori masculini (Branescu, Adrian Vancica si Dragos Bucur). Ca o paranteza in paranteza, nu pot sa nu observ o anumita cronologie in filmele lui Muntean de pana acum. Varstele eroilor corespund (cu un oarecare delay) varstei si, banuim, experientei de viata a autorului. Daca debutul era despre revolta adolescentina (Furia), Hartia va fi albastra despre "revolutiile" de la 20 de ani, iar Boogie amorsa bombele varstei de mijloc, atunci ele sunt detonate in Marti, dupa Craciun.

Filmul in sine e alcatuit dintr-o succesiune de "tablouri" (aproape fiecare filmat dintr-una) : el in patul amantei, el cu nevasta la cumparaturile de Craciun, el ia cina cu nevasta si fiica, el cu nevasta si fiica merg la stomatolog, care intamplator e amanta (ups, in cadrul asta cineva e in plus ). Acumularile de tensiune erup periodic prin umorul de situatie, ca atunci cand Branescu serveste cu noduri in gat o felie de tort sub privirile distrugatoare ale mamei amantei sale.

Marti, dupa Craciun e o "drama de interior" mesterita impecabil. Un film de actori care se bazeaza enorm pe nuantele interpretarilor. Bine, actorii au fost ajutati si de replicile naturale din scenariu (limbajul colorat si proaspat a devenit o marca a filmelor lui Muntean). Lui Branescu ii ies ambele roluri pe care le joaca: amorezul inflacarat si tatal de familie "vesnic obosit". Dar superlativul actoricesc ii apartine Mirelei Oprisor (nevasta). Asa cum remarca si regizorul, orice nota falsa putea distruge intreg filmul. Scena confruntarii dintre soti putea usor sa dea in telenovela, daca era jucata un ton mai ridicat.

Viata de familie e construita din mici detalii (si tot atatea product-placements) : golirea unei cutii de Almette sau "iti iau ceva de la Mega Image?". Ceea ce face ca aceasta experienta cinematografica sa fie una puternica este usurinta cu care spectatorii se pot recunoaste in situatiile de pe ecran, chiar daca nici nu le-au trait. In spiritul curentului minimal romanesc (la care Muntean a pus umarul in mod constant), avem in fata, incontestabil, o noua "felie de viata" autentica. Inca n-am reusit sa deslusesc care-i sensul suprem pentru care servim aceasta "felie" suculenta, dincolo de ilustrarea corecta a unei probleme contemporane, aceea ca, statistic, unul din doua cupluri ajung sa se desparta. Poate ma va lumina o revizionare.

Chiar daca mana regizorului e "invizibila", meritele lui Muntean sunt evidente. Dincolo de eleganta cu care evita dramoleta ieftina sau drama domestica moralizatoare, am remarcat o crestere, fata de filmele anterioare, a interesului pentru explorarea intimitatii personajelor. Scena de budoar din debut este filmata atat de "aproape" incat mi-a creat un disconfort, ca si cum trebuia sa-mi fie rusine ca sunt acolo. Apoi "tabloul" in care sotul infidel maseaza picioarele nevestei (si doar atat si vedem din ea) dezvaluie relatia celor doi si prefigureaza criza acestei relatii. Cum ziceam, nu e un film despre salvarea lumii sau despre sfarsitul ei. E despre sfarsitul lumii unui cuplu, ceea ce pentru un om poate fi "cel mai rau lucru care se poate intampla".

Pe scurt: Un film de actualitate (aproape) perfect, o fresca sociala memorabila prin limbaj si prin acuitatea cu care sunt desenate raporturilor dintre personaje, care trebuie vazut ACUM, nu dupa Craciun.

8 comentarii:

  1. Nu puteai s-o spui mai bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. scena de inceput e intr-adevar f detaliata incat sa vedem toate alunitele si cutele ca dupa aceea sa fim pusi la distanta, la colt pentru ca majoritatea cadrelor sunt lenese (filmate de la nivelul statului in fund), cam zgarcite si mult prea din profil...scena ingurgitarii totului f veridica, funny si misto :D dar mie nu mi-au placut decat felii dinacest tort de craciun, mult prea intepenit in cotidian...dar ma rog, tara filmului romanesc, ma intreb despre ce va fi urmatorul film al lui muntea in purul stil cronologic de care zici...probabil ceva in genul About Schmidt sau Everybody's fine...sau ceva mai in stilul woody allen sau...almodovar :P

    RăspundețiȘtergere
  3. @anda & adina :)

    @adina si eu am simtit 'purul stil romanesc'. Filmul e intr-adevar o "felie de viata" autentica. Dar nu poti sa nu te intrebi "cu ce scop", "care-i finalitatea"? Sa ne arate prin ce trec cuplurile din ziua de azi? - doar se stie ca, statistic, unul din doua se destrama in modul aratat pe ecran. E o fresca sociala si atat.

    Mai trebuie sa rumeg dilema asta. Dar cred ca asta e motivul pentru care am zis ca e un film aproape perfect si nu i-am acordat calificativul maxim.

    Desi, pana la urma, frescele pot fi capodopere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt mega fana de Mimi Branescu si abia astept sa vad filmul asta. Poate-poate ajunge si la Timisoara, la teatru, trilogia scrisa de el (si montata de regizori faini), care e absolut delicioasa (Flori fete filme sau baieti, Dumnezeul de a doua zi si Acasa la tata).
    Recunosc, n-am citit tot textul de aici, nu vreau sa-mi stric placerea filmului ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. @nebuloasa: eu abia astept sa citesc tot textul tau dupa vizionare :)

    Apropo, ai cumva textele pieselor de care zici?
    Mie mi-a placut ce a facut Branescu cu serialul Lombarzilor 8, de fapt singurul serial romanesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Lucian, n-am textele, dar incerc sa fac rost de ele. Da-mi un mail, pls, sa-mi aduci aminte :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma scuzati ca insist acuma da` parca imi vine sa adaug si eu ceva.. inteleg, in mod normal un film are o finalitate sau o morala anume :) dar atunci cand vedem o simpla `felie de viata` autentica fara vreun mesaj aparte, poate arta consta in modul in care ne face sa participam si sa incercam anume sentimente in confruntarea cu ea, modul in care devine credibila,chiar daca e mai mult subiectiva decat obiectiva.. si atat. Poate e un exercitiu de imaginatie si empatie. (si ar trebui facuta deosebirea fata de simpla expunere a unui fapt real, banal, fara dorinta de a trezi vreun reactie anume - aia e mai degraba fresca, gen Felicia inainte de toate, in care la sfarsit ai reactia `ok,si ce daca?`)

    Nu va mai puneti atatea intrebari :) Eu una nu am simtit nevoia sa mi se fi transmis un mesaj anume sau sa gasesc rostul filmului. Rostul lui a fost sa ma faca sa ma implic, sa ma rusinez, sa ma indignez pentru o poveste cat se poate de banala, si sa am impresia ca toata povestea se petrece atunci, acolo, in sala. Cred ca Maria Popistasu, Mirela Oprisor si Mimi Branescu sunt acolo sa ne impiedice sa vedem totul pur si simplu ca fresca.

    Bine, e adevarat ca mi se spune ca sunt cam emotiva, sensibila sau idealista, si poate genul asta de filme e facut pentru oameni ca mine :))

    RăspundețiȘtergere
  8. @anda: si ce bine ca mai sunt oameni ca tine!

    "Exercitiu de...empatie", ok, m-ai convins. Sunt empatic cu ce spui. Poate ca intr-adevar suntem prea setati sa cautam o morala in tot ceea ce vedem, ca si cum filmele ar fi niste fabule.

    RăspundețiȘtergere