marți, 10 aprilie 2012
A lonely place to die (2011)
Din noianul de thrillere mediocre care se intrec anual in competitiile de gen (frightfest, horrorfest) putem extrage unul care sa ne ofere totusi ceva mai mult decat o poveste cap-coada si cativa fiori. E vorba de A Lonely Place to Die, un film britanic de anul trecut a carui constructie profita intr-un mod inteligent de frumusetile naturale ale Muntilor Scotiei si de mana sigura a unui director de imagine competent (Ali Asad). Regizat de Julian Gilbey si avand-o in prim plan pe Melissa George (poate v-o amintiti din horror-ul Triangle) A Lonely Place to Die exploreaza tema supravietuirii in natura prin abordarea neortodoxa a unei rapiri obisnuite. Eroii sunt 5 alpinisti plecati in expeditie care dau in padurile Scotiei peste o fetita rapita si inchisa intr-un adapost subteran. Salvandu-i viata cei cinci isi pun fara sa vrea propriile vieti in pericol si, mai mult, ajung sa si le sacrifice pentru siguranta micutei.
Filmul se aseaza foarte bine in locatie cu un act I bine gestionat in care, pe langa panorame montane festive, se dezvaluie niste personaje cu experienta in catarat pe stanci, dinamica dintre ele si itinerariul pe care si l-au propus. M-am bucurat sa-l revad pe Alec Newman (Paul Muad’hib din seriile TV Dune) intruchipand aici un catarator priceput, Rob, care practic conduce echipa in prima jumatate a filmului. Actul doi e deopotriva de consistent, insa ceva mai alert, pornind de la descoperirea copilei sirbe si acumuland tensiune pe durata parcurgerii celei mai scurte rute catre civilizatie. E randul personajului Melissei sa preia controlul, probabil si sub imboldul unor instincte materne abia declansate. Acum intervin episodic momentele de thrill caci imediat se constata ca pe urmele grupului se afla niste indivizi misteriosi si fara scrupule, o consecinta nefasta pentru vietile tuturor.
Actul final al filmului insa mi-a lasat un gust amar prin faptul ca se petrece aproape in intregime in mijlocului civilizatiei. Senzatia initiala de amenintare omniprezenta pe care o dadea salbaticia si lupta cu mediul se disipa facil in cliseele obisnuite. N-o sa va spoilaresc finalul insa singurul lucru demn de remarcat e ironia situatiei in care s-au bagat cei cinci. In rest, solutia aleasa de Gilbey m-a plictisit si dezamagit pentru ca se pornise foarte ambitios: filmari intr-o locatie cu vreme capricioasa, legati in corzi, cu actori facandu-si singuri cascadoriile (pana la un punct in care sa nu faca asiguratorii atacuri de panica), cu un regizor metodic care s-a antrenat 2 ani pe munti pentru a fi in stare sa duca un astfel de proiect la bun sfarsit, cu o imagine de-ti taie rasuflarea, filmari aeriene de documentar, cu un joc actoricesc excelent si niste “rai” pe care sa-i detesti dar, peste toate, cu o incheiere de serial tv prost. Ar fi fost de o mie de ori mai acceptabil sa riste un final deschis decat asa ceva. Totusi, pentru impactul vizual al primelor doua treimi, filmul e mult mai agreabil decat alte thrillere de consum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.