duminică, 21 decembrie 2014

Cele mai bune filme din 2014

AȘA CUM AU FOST VĂZUTE DE MARELE ECRAN



Inevitabil, e ceas de bilanț, topuri, retrospective, alea-alea. Ne-am adunat (cei patru autori care mai scriem pe acest blog) să vedem pentru ce reținem 2014 dpdv cinematografic. Nu avem pretenția că listele noastre vor cuprinde tot ce era de văzut. În primul rînd pentru că nu am văzut...tot. Întîrzierea noastră tradițională (cauzată de distribuție și piață de film) ne obligă să luăm în calcul și filme din 2013 care au ajuns abia în acest an în cinematografele din România. Este, dacă vreți, o fotografie de moment a anului cinematografic dar și a colectivului Marele Ecran. După cum probabil ați observat, anul acesta nu am scris atîta cronică de film (cît ne-am fi dorit). Ne-am dedicat mai mult organizării de evenimente: pe lîngă tradiționala deja Casă a Filmelor de la Plai, am făcut proiecții de cinematecă în regim cvasi-regulat la Casa Artelor, totul culminînd cu prima ediție Ceau, Cinema!. Totuși, am fost și în acest an reprezentați la Festivalul de la Cannes (Adina pe croazetă, Lucian la Cannes-ul de la București), la Comedy Cluj (de Richie), la TIFF și Astra (prin corespondențele lui Răzvan). Ne dorim ca în 2015 să fim mai prezenți în circuitul festivalier, în paralel cu creșterea propriului festival. Așadar, dați un check titlurilor de mai jos. Noi zicem că filmele astea merită văzute. Iar, dacă le-ați omis, treceți-le pe lista (de văzut în vacanța) de Crăciun. Dacă am ratat noi ceva esențial sau dacă vreți să ne dați propriul top paisprezece, lista e deschisă...


ADINA


Anul ăsta nu a fost foarte productiv pentru mine la capitolul văzut filme, dar le aşez mai jos pe cele care mi-au rămas în minte şi pe care mi-ar plăcea să le revăd în 2015, cel puţin o dată. Nu toate sunt lansate anul ăsta şi nu sunt aşezate neapărat în ordinea preferinţelor.

Nightcrawler (2014, r. Dan Gilroy). Pentru radiografia rece pe care o face presei vânătoare de sânge, a lipsei ei totale de scrupule. Şi pentru că aşteptam un rol din ăsta din partea lui Jake Gyllenhaal de la Donnie Darko încoace. 

Of Horses and Men (2013, r. Benedikt Erlingsson). Umorul bizar / negru şi replicile rare se suprapun perfect peste peisajul rece, arid al Islandei, şi peste cloncănitul regulat al copitelor de cal de pe fondul sonor. Iar unele scene au frumuseţea calculată a unui tablou simbolist.

Maps to the Stars (2014, r. David Cronenberg). Rar am văzut filme mai subversive, care să deconstruiască însăşi industria filmului hollywoodian, din interior. Rar am văzut un rol mai riscant din partea lui Julianne Moore.

The Grand Budapest Hotel (2014, r. Wes Anderson). Pentru lumea irezistibilă construită din carton colorat de Anderson pe un schelet mai mult imaginar al Europei Centrale. Fiecare personaj, deşi prezent episodic, e o poveste în sine.

Mommy (2014, r. Xavier Dolan). Dolan mi se pare de departe cel mai bun regizor tânăr al momentului. Iar experimentele curajoase pe care le face la capitolul filmare/încadrare se împletesc superb cu un soundtrack ce îţi rămâne lipit de auz şi cu o intrigă din care lipseşte în mod binevenit facilul şi nevoia unei rezoluţii fericite, tipic hollywoodiene.

Foxcatcher (2014, r. Bennett Miller). Surpriză plăcută. După Moneyball nu aşteptam multe de la Miller, dar în Foxcatcher reuşeşte să construiască un context noir în care scoate la iveală lucruri nebănuite din jocul a trei actori pe care nu i-am mai văzut înainte în vreun film care să merite atenţia.

Deux jours, une nuit (2014, r. Fratii Dardenne). Ştiu că mulţi îi acuză pe Dardenne-i că s-au întrecut pe ei înşişi la capitolul tezism şi la capitolul propagandă anticapitalistă. Dar pe mine m-a cucerit fără drept de apel jocul lui Marion Cotillard.

August, Osage County (2013, r. John Wells). Meryl Streep şi Julia Roberts fac un joc de zile mari, pe marginea unui scenariu scris absolut superb. Replici acide, isteţe, care ard şi dor mai rău decât palmele şi pumnii.

Frances Ha (2012, r. Noah Baumbach). Pentru că surprinde atât de bine ce mai face „generaţia Peter Pan”, în care se află cei mai mulţi dintre cei pe care îi cunosc. Captivi undeva la finalul unei adolescenţe nesfârşite. Cu chefuri, relaţii pasagere, alcool, joburi instabile etc. Fără niciun chef sau motivaţie de a face pasul cel mare spre viaţa de adult. 

Stockholm (2013, r. Rodrigo Sorogoyen). Pentru cum condensează nesinguranţele, încurcăturile şi eforturile unui început de relaţie, iar apoi, abrupt, finalul ei. Totul în cadrul temporal al vreunei jumătăţi de zi. O seară, o noapte, o dimineaţă şi totul s-a sfârşit.


FELIX (aka waka_x)


lista mea de best / most interesting / worth watching pe 2014:

_____FILME____
best of 2014 (made in 2014 sau au ajuns la noi acum)
(fara ordine)
____________________________________________
What We Do in the Shadows
Nightcrawler
Why Don't You Play in Hell?
The Grand Budapest Hotel
Borgman
The Babadook
Maps to the Stars
Tom at the Farm
The Rover

Recomandări personale:
____________________________________________
Jauja
Bird People
The Mule
Predestination
Starry Eyes
Stratos
A most wanted man
De Behandeling
R100
Escape from Tomorrow
Betoniyö

____SERIALE_____
_animatie:
Over the Garden Wall
Regular Show
Space Dandy
_non-animatie:
American Horror Story: Freak Show
True Detective
Utopia
Toast of London
__________________________________________________ the end.





LUCIAN


The Grand Budapest Hotel e despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei flamboaiante lumi apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.

Under the skin. Un film ca de pe altă planetă. În care Scarlett Johansson reușește să iasă din pielea sex-simbol-ului (ceea ce, trebuie să recunoașteți, e o scamatorie de talia lui Houdini). În opinia multora, conține și soundtrack-ul anului (Mica Levi).

Ida. Ce să mai zici după atîtea premii și acolade? După unii, eye-candy și superficial, după alții, capodoperă. Pe mine m-au captivat atmosfera și protagonista Agata. O bijuterie de film.

The Rover.  Road-movie în căutarea umanității pierdute. Despre lucrurile care mai contează, cînd viața unui om nu mai valorează nimic...

Les CombattantsGenul de comedie proaspătă, simpatică, inteligentă și îndrăzneață, de care ar avea nevoie și cinematograful românesc pentru a readuce oamenii în săli.

Winter Sleep. Nu e preferatul meu de la Ceylan. Însă orice film de la turc ar intra în top tenul meu din anul respectiv. Și ca să fiu hipster/snob pînă la capăt, mie îmi plăcea Ceylan cînd nu era încă așa cool să-ți placă Ceylan. Mișto scenariul, dialogurile, portretele psihologice, peisajele, adică the usual suspects la turc, dar Winter Sleep mi s-a părut prea lung (poate din cauză că mă grăbeam la gară). Obligatoriu (cel puțin o) revizionare. 

Of Horses and Men. M-a făcut să îmi doresc să ajung în Islanda. Insulă mitică, insulă de basm, stranie, dezolantă, comică.

Nightcrawler (de Dan Gilroy) e American Psycho varianta 2014 mixat cu "modus operandi"-ul din mass-media (videocrația) vampirică de azi.  Prin felul în care înscenează  violența, crează și mai multă violență. Instant classic.

What we do in the shadows: mockumentary-ul anului. În care vedem că Noua Zeelandă mai are și altceva în afară de decoruri pentru Lord of the Rings

Și de la vecinii australieni, The Mule. Dacă ar fi să debutez vreodată în cinema, în stilul ăsta mi-aș face intrarea. Filmul indie al anului. În afară de salariile actorilor, a costat probabil mai puțin ca un film românesc. 
________________________________________________________________________________

Serialul/descoperirea anului: U T O P I A 
Infecțios, molipsitor, pandemic...În ultimii ani mi-a fost dat să descopăr cîte un serial-fenomen. 2014 e anul UTOPIA. 

Placerea vinovată: Interstellar 
E probabil singura forma de "turism spatial" pe care o voi trăi viața asta.

Filme românești: A fost un an slăbuț pentru filmul românesc. Zona de documentar ce a mai mișcat: București, unde ești? (Vlad Petri), Al doilea joc (Corneliu Porumboiu). Noroc că anul viitor se anunță bogat (cu lansări de la aproape toți regizorii autohtoni importanți).

Mențiuni: The Babadook, Borgman, Boyhood, The Wolf of Wall Street (farsa anului), The Missing Picture 

Disclaimer: Nu am văzut încă Birdman, Force Majeure, Leviathan, Only lovers left alive, Inherent Vice, care ar fi putut să-mi re-ordoneze opțiunile.  




RICHIE


_____________Cele mai bune filme din 2014__________

Nightcrawler (Dan Gilroy)
Gone Girl (David Fincher)
The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson)
Blue Ruin (Jeremy Saulnier)
The Rover (David Michod)
Under the skin (Jonathan Glazer)
Ida (Pawel Pawlikowski)
Only Lovers Left Alive (Jim Jarmush)
All is lost (J.C. Chandor)
The Raid 2 (Gareth Evans)

_____________Personal favorites_______________
Locke (best one man show)
Predestination (cel mai bun film implicand un paradox)
Calvary (cel mai religios film al anului)
Short Term 12 (cel mai indie film al anului)
Guardians of the Galaxy (distractia anului)
Dawn of the Planet of the Apes (OMFG-ul anului)
The Babadook (cel mai infricosator film al anului)
Interstellar (cel mai discutat film al anului)
John Wick (surpriza anului)
Chef (comedia anului)

_____________Serialele anului________________
True Detective
Fargo
Penny Dreadful
Manhattan
Broadchurch
Black Sails
Utopia
Orphan Black




...rezultă deci un Top 14 pe 2014 
(în ordinea preferințelor noastre):

NIGHTCRAWLER
THE GRAND BUDAPEST HOTEL
UNDER THE SKIN
THE ROVER
IDA
MAPS TO THE STARS
WHAT WE DO IN THE SHADOWS
OF HORSES AND MEN
THE BABADOOK
BORGMAN
INTERSTELLAR
THE MULE
PREDESTINATION 
THE MISSING PICTURE

și bonus: FILMUL CEAU, CINEMA! :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu