vineri, 18 iulie 2014

Al doilea Joc la Ceau, Cinema!

JOCURILE LUI PORUMBOIU

Dacă nu v-ați săturat după o lună de fotbal, azi la Timișoara puteți vedea încă o partidă antologică. Sau un film cu: D. Petrescu, I. Dumitrescu, Belodedici,  Lăcătuș, Iovan,   Bumbescu, Hagi, Rotariu, Stelea, Klein, Lupu, Varga, Mateuț, Andone, Rednic, Lupescu, Răducioiu, Cămătaru și, vă rog să ne scuzați, Pițurcă. Un meci cu o generație de aur, înainte să devină Generația de Aur. Comentatori: Adrian Porumboiu și Corneliu Porumboiu. Un derby Steaua -Dinamo care sigur va răcori spectatorii, fiind disputat pe ninsoare, în decembrie 1988. Se "joacă" în curtea Casei Artelor. Fluierul de început: 23.30. Al doilea joc (2014) de Corneliu Porumboiu, un film pentru fanii fotbal și fanii Porumboiu. Mai jos, o cronică a partidei, transmisă de Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis și Ceau, Cinema!



În iarna anului 1988, pe o ninsoare puternică, Adrian Porumboiu, unul din cei mai mari arbitri de fotbal ai României, s-a aflat la centrul unui meci, considerat întotdeauna derbi, între Steaua şi Dinamo. Sau, aşa cum era binecunoscut, între echipa Armatei şi cea a Securităţii.

 Regizorul Corneliu Porumboiu, fiul celebrului arbitru, redescoperă acea partidă, pe care a urmărit-o în direct, la televizor, când avea 13 ani. Şi o revede în prezent, de această dată împreună cu tatăl său. Rezultatul: spectatorii sunt solicitaţi să vadă la rândul lor meciul, de pe a cărui înregistrare a fost scos însă sunetul original, înlocuit cu o discuţie din prezent, captată cu reportofonul, între tată şi fiu.

O discuţie (aparent) fără tăieturi – tatăl răspunde de două ori şi la telefon – despre partidă, fotbal, arbitraj, cinema, comunism, politică, ideologie, istorie şi alte lucruri imprevizibile pe care memoria şi fluxul gândirii le aduc la suprafaţă.

„Al doilea joc” este un experiment care are nevoie de adeziunea totală şi necondiţionată a spectatorului pentru a-şi releva intenţiile şi potenţialul. Pentru că non-acţiunea (regizorul afirmă autoironic că meciul este ca un film de-al său – „lung şi nu se întâmplă nimic”) şi pauzele din discuţia celor doi permit declanşarea unui mecanism în care fiecare spectator este nevoit să vină cu propriul bagaj de amintiri, gânduri, idei. Şi să identifice detalii revelatoare pe ecran: reclamele perioadei, chipurile tinere ale jucătorilor, hainele celor din tribune, modul în care până şi regia de transmisie era afectată de ideologie.

Numai în acest fel „Al doilea joc” se impune ca discurs al prezentului asupra unui document al epocii – dificilul sfârşit al anilor ’80. Iar calitatea slabă a înregistrării video, condiţiile impracticabile de pe terenul de fotbal, angajarea fizică sterilă a jucătorilor şi imaginile cu spectatorii acoperiţi de zăpadă pot constitui, extrapolate, un surprinzător comentariu reflexiv, un joc secund, asupra felului în care arăta perioada.

Una marcată, de altfel, de paradoxuri: un campionat de fotbal în care nu exista o competiţie reală (poate doar între cele două mari echipe favorizate) a reuşit să producă performanţe internaţionale şi să ofere, mai târziu, jucătorii care au format cea mai mare generaţie de fotbalişti din istoria României. Privit din acest unghi, filmul este plin de „vedete”, chiar dacă mai greu de recunoscut: Hagi, Lăcătuş, Cămătaru, Lupescu, Piţurcă, Dan Petrescu, Lung, Stelea şi alţi jucători importanţi.



Al doilea joc este şi un portret afectiv pe care cineastul i-l face cunoscutului său tată, sau chiar un gest public de afecţiune, cu mijloacele sale proprii – cinemaul („Bravo, bătrâne, ai arbitrat bine”, îi spune fiul la sfârşit). Dar filmul este şi despre Corneliu Porumboiu, cel care, la şapte ani, a primit o ameninţare cu moartea adresată tatălui. Adrian Porumboiu povesteşte, de altfel, cum încercau reprezentanţi ai celor două mari echipe să-l influenţeze.

Tatăl este mai sobru, mai serios şi îşi caută mai atent cuvintele. Dar nu este lipsit de umor. „Doar nu faci un film?!”, îi spune fiului, exprimându-şi scepticismul că mai interesează pe cineva un astfel de meci („Lumea trăieşte în prezent. Fotbalul e un produs perisabil”). În schimb, fiul este autoironic, mai relaxat, mai jucăuş. „Zăpada are poezie”, lansează la un moment dat cineastul (trimiţând spre finalul din „A fost sau n-a fost?”, filmul său de debut), însă fostul arbitru îi dă imediat replica: „N-are nicio poezie”.

Este sau nu este Al doilea joc film? – se vor întreba unii. Răspunsul ar fi că nici nu contează. Este un nou mod, doar aparent diferit de abordările de până acum, prin care Corneliu Porumboiu continuă să îşi/ne pună întrebări despre cinema, trecut, prezent şi intervalul numit viaţă.

Al doilea joc a fost prezentat în premieră în luna februarie la Festivalul de Film de la Berlin, în secţiunea Forum. Iar la Timișoara poate fi văzut în premieră la Ceau, Cinema! (text publicat de Ionuț Mareș în Ziarul Metropolis).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu