duminică, 3 martie 2013
Ucho. Un film cult şi interzis 20 de ani
O figură aparte a fost Karel Kachyna (1924-2004), un regizor rămas în ţară şi extrem de prolific (câteva zeci de filme) şi eteroclit, cu o carieră începută în anii '50 şi încheiată chiar înainte de moarte. „Cu excepţia anilor ’60, când se integrează grupului tinerilor cineaşti cehi, realizând filme cu portanţă social-politică, el rămâne un regizor dedicat universului copilăriei şi adolescenţei pe care îl tratează cu sensibilitate şi înţelegere”: aceasta este descrierea pe care i-o face „Lumea filmului. Dicţionar de cineaşti”. Însă exact filmele „cu portanţă social-politică”, din care, înainte de Ucho, se remarcă Trăiască republica (1965), Căruţă spre Viena (1966) şi Noaptea miresei (1967), i-au construit faima lui Kachyna.
Iar Ucho nici nu avea cum să nu fie imediat interzis, din moment ce este scandalos de subversiv şi explicit în a denunţa, folosind cele mai strălucite mijloace pe care cinematografia le poate pune la dispoziţie, teroarea subtilă prin care un stat totalitar de tip comunist îşi controlează cetăţeanii. Proiectul era, cum îmi spune un prieten din Cehia (bun cunoscător al cinematografiei din ţara sa), „sinucigaş” pentru autori şi actori – excelenţii Radoslav Brzobohaty şi Jirina Bohdalova, care au şi fost căsătoriţi o scurtă perioadă în viaţa reală.
Radoslav Brzobohaty joacă rolul lui Ludvik, un docil şi temător viceministru, iar Jirina Bohdalova (poate cea mai cunoscută actriţă cehă) o interpretează pe Anna, curajoasa şi exuberanta sa soţie. Cei doi, care formează un cuplu cu o viaţă personală nu foarte pasionantă sau pasională, se întorc într-o seară de la o recepţie a nomenclaturii, unde, aflăm mai târziu, Ludvik este informat de diverse persoane că şeful său şi alţi 2-3 oficiali au dispărut şi că el ar putea fi la rândul său în vizor. Ajunşi acasă, soţii descoperă că le-au fost tăiate curentul şi telefonul, că bărbaţi necunoscuţi dau târcoale locuinţei şi, mai târziu, că le-au fost instalate microfoane în toate camerele, inclusiv în cele două băi (ucho înseamnă ureche şi se referă la eterna ascultare a discuţiilor private de către serviciile secrete).
De aici, Kachyna dezvoltă unul din cele mai reuşite filme despre paranoia, de această dată ca rezultat al fricii pe care o induc supravegherea, teroarea şi nesiguranţa în comunism. (Scenariul este scris de Jan Prochazka, un colaborator frecvent al lui Kachyna şi fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist, expulzat ulterior pentru „activităţi antisocialiste”).
Filmul este narat din perspectiva bărbatului, care, prin flashback-uri repetate de la petrecere, redate cu camera subiectivă, intră într-o stare de teamă şi nelinişte ce atinge paroxismul. Kachyna construieşte exemplar acest proces psihologic: fiecare replică pe care şi-o aminteşte Ludvik capătă subînţelesuri ignorate anterior, fiecare descoperire legată de starea locuinţei ar putea face parte dintr-un plan superior, ascuns şi bine pus la punct, discuţiile cu soţia (din care unele extrem de dure) ar putea avea consecinţe periculoase din cauza omniprezenţei „urechii”.
Exemplu al demnităţii cinematografiei cehe în timpul comunismului, Ucho nu este o parabolă, nu apelează la aluzii sau şopârle şi nu urmează căi ocolite. Kachyna este direct ca tăietura unei lame în carne vine, radical chiar în denunţul său, însă în niciun moment fals sau excesiv. Ucho este tipul de film care poate ţine loc de o întreagă bibliografie pentru înţelegerea mecanismului totalitar care invadează spaţiul intim şi capacitatea de judecată.
Later Edit: Filmul, care are 1h30, poate fi văzut aici, cu subtitrări în engleză. (Re)Vizionare plăcută!
Ionuţ Mareş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.