joi, 28 martie 2013

CINEASTE. Interviu cu Mungiu şi alte chestii faine

Numărul pe iarna 2012 al revistei trimestriale americane CINEASTE (găsibilă pe la noi în reţeaua Cărtureşti) are pe copertă deja celebra imagine din Amour în care George îi ţine faţa lui Anne între mâini. Filmul lui Haneke are parte de o cronică amplă, de două pagini, din care cea mai stimulantă idee este posibila legătură cu stilul lui Ozu. De citit cu pixul în mână. Tot la rubrica Film Reviews găsim cronici la Keep the Lights On (r. Ira Sachs), The Central Park Five (r. Ken Burns, Sarah Burns, David McMahon), Cosmopolis (r. David Cronenberg) şi Wuthering Heights (r. Andrea Arnold).


Ampla categorie Interviews ni-i prezintă pe:

- regizorul francez Arnauld Desplechin, care îşi explică admiraţia pentru Francois Truffaut şi filmele sale: Când am început să învăţ din nou de la Truffaut, şi am învăţat de la el mai mult decât de la alţi regizori, am învăţat că poţi fi violent în tăcere, provocator în discreţie.

- regizorii italieni Paolo şi Vittorio Taviani, care vorbesc despre minunatul lor film Cesare deve morire: Alb-negrul este atât de nefamiliar şi neglijat în prezent; ne-am gândit la el ca un fel de violenţă împotriva naturalismului, ceea ce ar fi un mijloc bun de a intra în închisoare cu un instrument diferit, mai expresiv.

- regizorul austriac de filme documentare (şi nu numai) Michael Glawogger, ale cărui  Megacities (1998), Workingman's Death (2005) şi Whores' Glory (2011) sunt capodopere de neconstestat, de o frumuseţe, expresivitate şi forţă unice, care te ţin captiv pentru mult timp.

- şi, spre bucuria noastră, Cristian Mungiu, care vorbeşte, evident, despre După dealuri (interviul a fost realizat de Monica Filimon, la New York): Consider că cinemaul începe când nu mai foloseşti imagini pentru a ilustra o poveste scrisă. A scrie şi regiza filme te ajută să înţelegi realitatea şi, ideal, acest lucru ar trebui să ajungă şi la spectatori. Filmul ar trebui să fie un stimulent pentru ei de a vedea realitatea pe care nu o mai văd deoarece fac parte din ea.

Porţiunea consistentă dedicată eseurilor propune patru texte incitante:

Primul pune la îndoială influenţa pe care şi-o arogă Kirk Douglas în încălcarea embargoului de a introduce pe generice numele reale ale unor persoane care se aflau pe lista neagră a Hollyoodului cu presupuşi comunişti, cu accent pe celebrul Spartacus. Al doilea spune istoria unuia din cele mai cunoscute cinematografe din New York, Bleecker Street Cinema, înfiinţat în 1960 de cineastul Lionel Rogosin. Al treilea eseu se concentrează pe filmele africane, etnografice, ale regizorului Jean Rouch (CINEASTE este totuşi o revistă de stânga), în timp ce al patrulea text este o extinsă analiză a patru cărţi care au ca ţintă un film intrat în legendă: Nuit et brouillard, documentarul din 1955 al lui Alain Resnais.
 
Cele menţionate mai sus sunt centrele punctele de greutate ale ediţiei din iarna lui 2012, care mai cuprinde recenzii la mai multe dvd-uri nou apărute sau la numeroase cărţi de cinema, una mai atrăgătoare ca alta.

Dacă mai găsiţi revista prin librării (costă vreo 30 şi ceva de lei), merită din plin atenţie. Dacă nu, puteţi arunca o privire pe site, unde se pot face abonamente pentru lecturi online (la liber nu pot fi citite decât preview-uri la câteva articole). Dar grăbiţi-vă, pentru că a apărut deja numărul pe primăvara 2013.

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu